1,374 matches
-
său face referire la gigantul cap de gheață din Munții Anzi, suprafață care alimentează 47 mari ghețari, dintre care doar 13 curg spre Oceanul Atlantic. Capul de gheață este cel mai mare cu excepția Antarcticii și Groenlandei. În alte colțuri ale lumii ghețarii pornesc de la o altitudine de cel puțin 2.500 de metri deasupra nivelului mediu al mării, însă datorită dimensiunilor capului de gheață, acești ghețari pornesc de la numai 1.500 de metri, coborând până la 200 de metri deasupra nivelului mării, astfel
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
Capul de gheață este cel mai mare cu excepția Antarcticii și Groenlandei. În alte colțuri ale lumii ghețarii pornesc de la o altitudine de cel puțin 2.500 de metri deasupra nivelului mediu al mării, însă datorită dimensiunilor capului de gheață, acești ghețari pornesc de la numai 1.500 de metri, coborând până la 200 de metri deasupra nivelului mării, astfel provocând eroziuni munților pe care se sprijină. Los Glaciares, din suprafața căruia 30% este acoperită de gheață, poate fi separată în două parți, fiecare
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
lacuri alimentează Fluviul Santa Cruz care se varsă în Atlantic la Puerto Santa Cruz. Între cele două jumătăți se găsește o zonă neturistică lipsită de lacuri cu numele "Zona Centro." Jumătatea nordică este alcătuită din o parte a lacului Viedma, ghețarul Viedma și câțiva mici ghețari, și un număr de munți foarte cunoscuți în rândul fanilor cățăratului și trekkingului, printre care și Munții Fitz Roy și Cerro Torre. Partea sudică conține, alături de un număr de ghețari mai mici, principalii ghețari care
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
care se varsă în Atlantic la Puerto Santa Cruz. Între cele două jumătăți se găsește o zonă neturistică lipsită de lacuri cu numele "Zona Centro." Jumătatea nordică este alcătuită din o parte a lacului Viedma, ghețarul Viedma și câțiva mici ghețari, și un număr de munți foarte cunoscuți în rândul fanilor cățăratului și trekkingului, printre care și Munții Fitz Roy și Cerro Torre. Partea sudică conține, alături de un număr de ghețari mai mici, principalii ghețari care curg în fluviul Argentino: Ghețarul
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
o parte a lacului Viedma, ghețarul Viedma și câțiva mici ghețari, și un număr de munți foarte cunoscuți în rândul fanilor cățăratului și trekkingului, printre care și Munții Fitz Roy și Cerro Torre. Partea sudică conține, alături de un număr de ghețari mai mici, principalii ghețari care curg în fluviul Argentino: Ghețarul Perito Moreno, Ghețarul Upsala și Ghețarul Spegazzini. Bărcile de călătorie obișnuite manevrează printre ghețari pentru a putea vizita Bahía Onelli, dar și Spegazzini și Upsala, inaccesibili pe alte căi. Ghețarul
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
Viedma, ghețarul Viedma și câțiva mici ghețari, și un număr de munți foarte cunoscuți în rândul fanilor cățăratului și trekkingului, printre care și Munții Fitz Roy și Cerro Torre. Partea sudică conține, alături de un număr de ghețari mai mici, principalii ghețari care curg în fluviul Argentino: Ghețarul Perito Moreno, Ghețarul Upsala și Ghețarul Spegazzini. Bărcile de călătorie obișnuite manevrează printre ghețari pentru a putea vizita Bahía Onelli, dar și Spegazzini și Upsala, inaccesibili pe alte căi. Ghețarul Perito Moreno este accesibil
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
ghețari, și un număr de munți foarte cunoscuți în rândul fanilor cățăratului și trekkingului, printre care și Munții Fitz Roy și Cerro Torre. Partea sudică conține, alături de un număr de ghețari mai mici, principalii ghețari care curg în fluviul Argentino: Ghețarul Perito Moreno, Ghețarul Upsala și Ghețarul Spegazzini. Bărcile de călătorie obișnuite manevrează printre ghețari pentru a putea vizita Bahía Onelli, dar și Spegazzini și Upsala, inaccesibili pe alte căi. Ghețarul Perito Moreno este accesibil pe uscat. Munții rețin în mare
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
număr de munți foarte cunoscuți în rândul fanilor cățăratului și trekkingului, printre care și Munții Fitz Roy și Cerro Torre. Partea sudică conține, alături de un număr de ghețari mai mici, principalii ghețari care curg în fluviul Argentino: Ghețarul Perito Moreno, Ghețarul Upsala și Ghețarul Spegazzini. Bărcile de călătorie obișnuite manevrează printre ghețari pentru a putea vizita Bahía Onelli, dar și Spegazzini și Upsala, inaccesibili pe alte căi. Ghețarul Perito Moreno este accesibil pe uscat. Munții rețin în mare parte umiditatea venită
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
foarte cunoscuți în rândul fanilor cățăratului și trekkingului, printre care și Munții Fitz Roy și Cerro Torre. Partea sudică conține, alături de un număr de ghețari mai mici, principalii ghețari care curg în fluviul Argentino: Ghețarul Perito Moreno, Ghețarul Upsala și Ghețarul Spegazzini. Bărcile de călătorie obișnuite manevrează printre ghețari pentru a putea vizita Bahía Onelli, dar și Spegazzini și Upsala, inaccesibili pe alte căi. Ghețarul Perito Moreno este accesibil pe uscat. Munții rețin în mare parte umiditatea venită dinspre Oceanul Atlantic, lăsând
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
printre care și Munții Fitz Roy și Cerro Torre. Partea sudică conține, alături de un număr de ghețari mai mici, principalii ghețari care curg în fluviul Argentino: Ghețarul Perito Moreno, Ghețarul Upsala și Ghețarul Spegazzini. Bărcile de călătorie obișnuite manevrează printre ghețari pentru a putea vizita Bahía Onelli, dar și Spegazzini și Upsala, inaccesibili pe alte căi. Ghețarul Perito Moreno este accesibil pe uscat. Munții rețin în mare parte umiditatea venită dinspre Oceanul Atlantic, lăsând să treacă doar gerul (medie anuală de 7
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
ghețari mai mici, principalii ghețari care curg în fluviul Argentino: Ghețarul Perito Moreno, Ghețarul Upsala și Ghețarul Spegazzini. Bărcile de călătorie obișnuite manevrează printre ghețari pentru a putea vizita Bahía Onelli, dar și Spegazzini și Upsala, inaccesibili pe alte căi. Ghețarul Perito Moreno este accesibil pe uscat. Munții rețin în mare parte umiditatea venită dinspre Oceanul Atlantic, lăsând să treacă doar gerul (medie anuală de 7,5 °C) creându-se astfel o stepă aridă pe partea argentiniană a suprafeței. Zona este habitatul
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
în întregime muntos și cuprinde părțile superioare ale văilor râurilor Rin și Inn. Există mai multe vârfuri importante în Alpii Grisuni, printre care Tödi cu 3.614 m și Piz Bernina cu 4.048 m. Multe dintre lanțurile muntoase prezintă ghețari mari, precum Adula, Albula, Silvretta și Rhätikon. Văile părții centrale ale cantonului sunt foarte adânci, unele dintre acestea fiind chiar cele mai adânci din Europa. Aceste văi au fost la origine locul de unde trăiau inițial "raeti" ("rhaeti"), o populație probabil
Cantonul Grisunilor () [Corola-website/Science/297538_a_298867]
-
un raft, aici loc orizontal pe panta muntelui. Deci este peșteră situată pe locul drept de pe panta sudică a muntelui. 1929 - Prima mențiune a peșterii este făcută de R. Jeannel și E. G. Racoviță sub numele de "Peșteră de la Pojarul Ghețarului". 1949 - Peșteră a fost explorata de M. Șerban, I. Viehmann și St. Rotarides. 1955 - A fost făcută prima cartare de I. Viehmann, M. Bleahu și J. Dan. 1952 - Este declarată monument al naturii și închisă cu o poartă de fier
Peștera Pojarul Poliței () [Corola-website/Science/316048_a_317377]
-
câteva specii de primate și multe păsări endemice. Cea mai mare parte a masivului este acum Sit al Patrimoniului Mondial Natural: Parcul Național Ruwenzori în Uganda și Parcul Național Virunga în Congo. În 1906, în Ruwenzori erau identificați 43 de ghețari, cu o suprafață totală de 7,5 kmp, aproximativ jumătate din suprafața glaciară totală a Africii. În 2005, nu mai existau decât 1,5 kmp. Prima mențiune europeană a Munților Ruwenzori a fost făcută de expediția lui Henry Morton Stanley
Ruwenzori () [Corola-website/Science/299517_a_300846]
-
Hudson care acoperă o arie totală de cca. 324,000 km. Zona este străbătută de numeroase râuri, tipul de sol și însăși tipul de vegetație ce crește acolo fiind cunoscut sub numele de muskeg. Formele de relief sunt rezultatul acțiunii ghețarilor din timpul ultimei glaciațiuni. În schimb, cea mai mare parte a coastelor estice reprezintă marginea vestică a Scutului Canadian, fiind stâncoase și deluroase. Vegetația de aici este de tipul pădurilor boreale, iar mai la nord de tip tundră. Printre cele
Golful Hudson () [Corola-website/Science/307006_a_308335]
-
a fost o componentă a Expediției Imperiale Transantarctice condusă de Sir Ernest Shackleton între anii 1914-1917. Misiunea sa era să stabilească o serie de depozite de aprovizionare pe parcursul Ghețarului de Șelf Ross de la Marea Ross până la Ghețarul Beardmore, de-a lungul rutei polare stabilite de expedițiile antarctice anterioare. Grupul principal al expediției, sub comanda lui Shackleton, urma să debarce pe coasta opusă, înspre coasta Mării Wedell, trebuind să mărșăluiască
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
a fost o componentă a Expediției Imperiale Transantarctice condusă de Sir Ernest Shackleton între anii 1914-1917. Misiunea sa era să stabilească o serie de depozite de aprovizionare pe parcursul Ghețarului de Șelf Ross de la Marea Ross până la Ghețarul Beardmore, de-a lungul rutei polare stabilite de expedițiile antarctice anterioare. Grupul principal al expediției, sub comanda lui Shackleton, urma să debarce pe coasta opusă, înspre coasta Mării Wedell, trebuind să mărșăluiască pe continent prin Polul Sud până la Marea Ross
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
Spiers Bruce, Shackleton a decis să acosteze împreună cu grupul său cât mai aproape de pol, pe coasta Mării Wedell. Echipa destinată traversării continentului urma să mărșăluiască spre sud către Pol, înainte de a continua pe Podișul Polar, ca apoi să coboare pe Ghețarul Beardmore (pe care Shackleton l-a descoperit în 1909) ajungând la Ghețarul de șelf Ross. Ultima porțiune a traseului cuprindea traversarea ghețarului Ross (Marii Bariere de Gheață) până la golful McMurdo de pe coasta Mării Ross. Shackleton a estimat că marșul se
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
aproape de pol, pe coasta Mării Wedell. Echipa destinată traversării continentului urma să mărșăluiască spre sud către Pol, înainte de a continua pe Podișul Polar, ca apoi să coboare pe Ghețarul Beardmore (pe care Shackleton l-a descoperit în 1909) ajungând la Ghețarul de șelf Ross. Ultima porțiune a traseului cuprindea traversarea ghețarului Ross (Marii Bariere de Gheață) până la golful McMurdo de pe coasta Mării Ross. Shackleton a estimat că marșul se va face pe o distanță de 1.800 km, o distanță mult
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
urma să mărșăluiască spre sud către Pol, înainte de a continua pe Podișul Polar, ca apoi să coboare pe Ghețarul Beardmore (pe care Shackleton l-a descoperit în 1909) ajungând la Ghețarul de șelf Ross. Ultima porțiune a traseului cuprindea traversarea ghețarului Ross (Marii Bariere de Gheață) până la golful McMurdo de pe coasta Mării Ross. Shackleton a estimat că marșul se va face pe o distanță de 1.800 km, o distanță mult prea mare ca grupul său să care toate proviziile. În
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
distanță mult prea mare ca grupul său să care toate proviziile. În sprijinul expediției, un grup separat de la Marea Ross va acosta în Strâmtoarea McMurdo și va plasa o serie de posturi de aprovizionare pe cursul a 640 km, pe Ghețarul de șelf, pentru a ajuta echipa destinată traversării continentului să ajungă la bază. Deasemenea, va face și cercetări științifice. Shackleton considera crearea acestor depozite ca fiind vitale pentru succesul întregii expediții, dar credea că aceasta nu prezintă nici o dificultate majoră
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
loc de acostare pentru iarnă. Crezând că Shackleton ar putea să încerce să traverseze continentul în acest sezon, Mackintosh a hotărât că primele două posturi trebuie amplasate fără întârziere, unul la 79° S lângă Minna Bluff, un reper proeminent de pe Ghețarul de șelf, și celălalt într-un punct mai sudic, la 80° S. Aceste posturi, în viziunea sa, erau cel mai mic lucru care l-ar fi ținut pe Shackleton și pe grupul său pe durata traversării. Întârzierea cu care "Aurora
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
Shackleton i-a oferit dreptul de a organiza activitățile cu săniile și câinii, contrar de ce știa Mackintosh, mai târziu această contrazicere fiind demonstrată din multe motive. Totul fiind gata, pe 24 ianuarie 1915 primul din cele trei grupuri pleacă înspre Ghețarul de șelf, celelalte urmându-l a doua zi, Joyce și Mackintosh având o inevitabilă dispută în privința folosirii câinilor. Joyce vroia ca aceștia să nu fie duși mai departe de Minna Bluff, dar insistența și graba lui Mackintosh a făcut ca
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
lăsat pe primul ofițer Joseph Stenhouse să aibă grijă de "Aurora". Principala sarcină a lui Stenhouse era să găsească un loc de ancorare pentru iarnă, în concordanță cu instrucțiunile date de Shackleton care spuneau să nu ancoreze mai departe de Ghețarul Erebus, un masiv de gheață situat între Punctul Cabanei și Capul Evans. Căutarea s-a dovedit a fi un proces lung și chinuitor. Stenhouse s-a învârtit de mai multe ori în strâmtoare înainte de a decide să ancoreze în apropierea
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
un depozit de la Minna Bluff. În final, se va face o călătorie înspre sud, pentru a mări postul de la 80° și pentru a face altele noi la 81°, 82° și 83° S, iar în final la Muntele Speranței, în apropierea Ghețarului Beardmore, la 83° 40' S. Nouă oameni în grupuri de câte trei se vor ocupa de sănii și de câini. Prima etapă, în care proviziile vor fi transportate la Punctul Cabanei prin intermediul mării înghețate, a început la 1 septembrie 1915
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]