688 matches
-
lui era una Întâmplătoare. O mângâa pe Zorela din priviri și recita În gând: Ce-am găsit, eu n-am furat, numai Dumnezeu mi-a dat! Simțindu-i mângâierile, Zorela se lipea somnoroasă de pieptul lui Brândușă, spre bucuria lui Gheretă care Încă se putea mândri cu vigoarea privirii sale. 23. Toată viața nu făcuse altceva decât să o iubească pe Marta. Iar Marta nu făcuse altceva decât să se lase iubită și să-și păstreze astfel toată energia pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Își mai putea opri mâinile să nu i se smulgă din umeri sub greutatea plaselor cu varză, morcovi, cartofi și multă țelină care se zice că ajută. Ea Însă nu crede, dar cumpără din superstiție și deznădejde. Noroc cu Brândușă. Gheretă repeta Întruna În gând tot ce mâncase o noapte Întreagă până la vomă, la care se adăugau și numele celor patru pictori pe care de altfel Îi știa, dar numai ca străzi, nu și ca artiști. În plus de toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
independenți, nu zic, dar cei mai mulți, obișnuiți să mănânce la troacă, vor plăti un abonament lunar la societatea de televiziune prin cablu Neuronic pe care tocmai am achiziționat-o. De mâine voi distribui fluturași cu oferte pentru toți locuitorii din cartier. Gheretă e poștaș la stat, dar lucrează și pentru mine. În orele libere. I-aș fi spus chiar eu domnului cu antene cum stau treburile pe aici, dar m-am gândit că nu-i frumos să-i stric revelionul și libidoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sută șanse ca doctorul Willis Roach să fie ucigașul lui Elizabeth Short. Drumul până acolo mi-a luat ceva mai mult de-o oră. Mi-a ținut companie tevatura de la radio legată de semnul cu „Hollywoodland“. Ajutorul de șerif din ghereta de la poartă îmi examină insigna și legitimația, apoi sună la direcțiune ca să le ceară permisiunea să mă lase să intru. Nu știu ce i s-a spus, dar a luat poziția de drepți și m-a salutat. Poarta de sârmă ghimpată culisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Erau niște ființe uriașe, de vreo trei metri, cu păr pe piept și foarte mușchiuloși. Cărau bucăți mari de stâncă pe care le stivuiau în grămezi. Întreaga carieră era înconjurată de un zid înalt din duraluminiu. În afara zidului, într-o gheretă de sârmă prevăzută cu periscop, se zărea o mogâldeață. Când zăriră nava, tăntălăii scoaseră un „huuooo!” prelung și începură să azvârle cu pietre. Getta luă binoclul și privi. — Au degetul mare de la picioare opozabil, observă ea. — Da, dar se înmulțesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ăsta? — Unul, Stoenescu Petre, răspunse Dromiket 4. Ăla pe care l-au prins în post dormind cu tovarășa Smaranda. Felix S 23 scoase capul pe hublou și strigă în portavoce: — Salut, Stoenescule! Merge, merge? Merge, să trăiți! răspunse mogâldeață din gheretă. — Cât mai ai, mă? — Șase ani și nouă zile și-mi vin hainele civile! răspunse veselă mogâldeață. Apoi, după o pauză, întrebă: Nu știți ce-a făcut Dinamo sâmbătă? — Nu știm! răspunse Felix S 23. Hai noroc! — Să trăiți! zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
zidurilor; sau poate din pricina lui. Nici o podoabă în arhitectură. Ziduri drepte, rezistente și grosolane, ferestre zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat la stânga, se afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o dâră de parfum - țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil - dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă celor care suiau sau coborau treptele. Glumea și izbucnea singur în râs... M-am hotărât să mă duc mai întâi pe țărm. Nu mai fusesem de multă vreme la mare, iar ziua era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
reamintit de stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care nu era dispus s-o întrerupă pentru mine; vâna muștele din gheretă, după o metodă, se părea, bine pusă la punct. Aștepta, răbdător, ca musca să se așeze undeva, după care o studia câteva clipe atent. Ridica mâna încet, surâzând mulțumit, concentrându-se, și, brusc, o lăsa să cadă cu toată puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și neagră pe hârtia imaculată. Mâna a coborât fulgerător, dar, din păcate pentru mine, lovitura a fost ratată. Cum eu am profitat de pauză ca să întreb din nou în ce fel puteam ajunge la administrație, portarul a închis, enervat, ferăstruica gheretei. Am început să fiu îngrijorat de perspectiva nopții. Din fericire, la următoarea tentativă omul a avut mai mult noroc; o pată de sânge a mânjit hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îi zice. Și ducându-și degetul la buze îmi dădu de înțeles că nu era cazul să mai pun și alte întrebări pe această temă. După câteva clipe de chibzuință, se hotărî să mă lase să-mi petrec noaptea în ghereta lui. Oricum, era ora ca el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se hotărî să mă lase să-mi petrec noaptea în ghereta lui. Oricum, era ora ca el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul sprijinit de masă, m-am chinuit toată noaptea încercând în zadar să adorm. De aceea, a doua zi m-am grăbit să zic „da” când portarul m-a întrebat: „ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
șapca decolorată, salutându-mă în timp ce-și ștergea cu dosul mâinii chelia transpirată: „Să trăiți, domnule sculptor”. Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să nu ne deranjeze nimeni. Îi îndrugam verzi și uscate și, uneori, râzând, îi puneam palma peste gură: „Ai grijă că-ți intră muștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
domnule sculptor”. Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să nu ne deranjeze nimeni. Îi îndrugam verzi și uscate și, uneori, râzând, îi puneam palma peste gură: „Ai grijă că-ți intră muștele și devii carnivor fără să vrei”. (Era vegetarian convins, cunoștea nenumărate ierburi pe care le căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
privire, implorându-mă să-l ajut, să-l salvez, dar buldogul l-a ajuns, i-a sărit în gât și, după câteva zvârcoliri, spuma valurilor era roșie în jur. Portarul a fost primul care s-a desmeticit. A ieșit din gheretă cu o pușcă de vânătoare, pe care nici nu observasem până atunci că o ținea acolo, și a tras în câine. Prea târziu însă. Cadavrul individului cu mers de pisică plutea pe apa plină de sânge. Noaptea, Hingherul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
foarte bine cu fericirea. Și nici nu venea nimeni să mă sâcâie, să mă deranjeze, puteam să și moțăi puțin, căci totul intrase într-un fel de ritual. Apăream pe peluză când doream eu. Atunci portarul își părăsea în grabă ghereta, venind să tragă și el cu urechea, și până la masa de prânz îmi luam rația zilnică de glorie. Întins la soare, singur între stânci și scaieți, și cu zgomotul mării în urechi, nu mai aveam obișnuita teamă respectuoasă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Șeherezadei eșuase într-un azil, povestitorul eșuase în persoana mea, iar cele 1001 de nopți eșuaseră în 1001 de zile, nu le-am numărat, dar mi se pare că au durat atât, pe care le-am trăit pe peluza din fața gheretei portarului între bătrânii care, când îi întrebam: „Mă urmăriți?”, săreau imediat să mă asigure: „Firește, domnule sculptor, vă urmărim cu cea mai mare atenție”. „Bine, bine, mă bucur”, mormăiam eu mulțumit. Le scânteiau ochii cum pomeneam de oglinzile strălucitoare, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la zid: „Eu nu sunt făcut ca să fiu legat de pat și bătut, eu decid singur”. Dar m-am mulțumit să mormăi un „O să văd eu” și am plecat să iau puțin aer, să mă liniștesc. Când am ajuns la ghereta portarului m-am hotărât, m-am întors și am vrut s-o pornesc pe coridorul ce ducea la administrație. Dar ghinion. Arhivarul stătea ca o momâie în dreptul unei ferestre așteptând parcă pe cineva. Nu puteam trece fără să mă vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
va trebui să-ți pregătești piatra funerară, dragă Daniel”, a râs el de sperietura mea. Mi-a spălat rana, care din fericire era superficială, m-a pansat și am pornit împreună spre azil. Era spre seară. Laura se plimba în preajma gheretei portarului. Mă aștepta, probabil. Am vrut să mă prefac că n-o văd, ca să evit orice explicație, dar ea s-a apropiat și m-a prins de mâna rănită. „Hei, ce-ai pățit?” „Nu mă strânge, mă doare”, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un om gelos și furios pe deasupra e capabil de multe. În orice caz, pe la trei-patru dupăamiază, la scurtă vreme după ce Laura pornise să înoate în larg, se hotărâse și portarul să facă o baie. El care nu-și părăsea niciodată ghereta în timpul zilei și-a încuiat-o și s-a dus în larg. „Când s-a mai pomenit așa ceva? se mira Domnul Andrei. Nici măcar duminica. Nu se spală niciodată, e un împuțit. Și tocmai atunci l-a apucat. Dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de dramaturg aspirant. Gândul acesta Îi provocă un hohot de râs tare, ca un lătrat, la adresa propriei persoane, care făcu un trecător să Îl privească atent și dezaprobator, evident convins că era beat. Își continuă drumul spre teatru. Bărbatul din ghereta de la intrarea actorilor Îl recunoscu. — N-a venit nimeni din trupă, domnu’ James. Se odihnesc toți după-amiază. — Știu, zise Henry. Mulțumesc. Vreau doar să mai văd niște detalii la decor. Se Învârti o vreme pe scenă, făcându-și de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lui (protejînd, în buzunarul de pe șold, cubul), tremuram din toate încheieturile, mai săltăreți și înspăimîntați decât tija unui telegraf. Unul dintre noi nu mai respira! scăzu vocea, tulburat, Gabi cel Norocos. Deșiratul își vîrî nasul său coroiat la noi, în gheretă și ne ținu câteva clipe sub tirul mirosului său pestilențial. Apoi, nedând nici un semn că ne înregistrase prezența, se retrase, aplicându- și vicleana strategie a căror victime vom cădea nu peste multe minute. Să vă explic amănunțit cum au procedat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în general, foarte de acord cu tot ceea ce plănuisem să furăm în acea seară. I-am mulțumit. A plecat ușurat, învăluindu-ne într-un nor de lavandă, dar și-a uitat geanta. Am luat eu geanta, am intrat în gheretă la prietenii mei și ne-am gândit s-o mîncăm." (!!!) Nu este adevărat, domnule colonel, adnotează Ulpiu. Nici vorbă că s-ar fi gândit s-o mănânce. Căutau niște salam. I-am cercetat.) Căscă, sări un paragraf, îndepărtă, din documentele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trei mari arbori: Cefalee. Insomnie. Și... astenie!... Și Gogo, cât erau ei de urgisiți, pricepeau pe loc că s-au ras pe bot de compot. Dacă-l vedeau că se distrează bine, se și urneau și se încolonau singuri lângă ghereta de pe platou, acolo unde, când era mai liric sau mai expansiv, îi strângea Mandravela pe pacienți și îi îndema să-l înjghebe pe Accelerat. 280 DANIEL BĂNULESCU Intra cordaciul în gheretă, în cizme cu carâmbul înalt, haină trei-sferturi de piele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]