1,131 matches
-
interes deosebit al spionajului sovietic, care și-a recrutat permanent oameni cu putere de decizie, în scopul creării unei stări de nemulțumire a populației față de regimul lui Ceaușescu. Aceștia au înăsprit regimul de detenție, au ridicat baraje multiple de sîrmă ghimpată în jurul închisorilor, urîțindu-le aspectul exterior în mod forțat, au ridicat noi ziduri, noi grilaje, au dezvoltat un sistem de turnătorie între deținuți și au instituit un sistem sever de control al bagajelor. Decretele de grațiere din 1977 și 1988 au
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
chin la tăiatul stufului, descrisă de tatăl meu ca cea mai grea dintre toate, este descrisă în poezia “Periprava” scrisă de poetul Ionel Zeană și dedicată memoriei lui Victor Bucuvală. „Fu scris să trecem și prin Periprava, Ostateci între sârmele ghimpate, Să ne-afundăm în mlaștini până-n coate Și până-n fund să dăm pe gât otrava. Foind prin ape putrede, bolnave Tăiem din zori și până-n noapte stuful Si ne vărsăm din suflet tot năduful, Inghesuiți în cala unei nave...”. Despre
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
atins de animăluțul acela, care învăța deja să zboare în aerul sufocant al barăcilor. Ancora fu ucis, iar Pavel nu mai află sfârșitul poveștii. Își imagina doar o pasăre tânără care, sub privirile încremenite ale prizonierilor, zbura peste liniile sârmelor ghimpate. Istorisindu-și povestea, Ancora își spunea câteodată sieși „cocoș clocitor“. Porecla îl făcea să zâmbească pe celălalt prizonier, ajuns în companie în același timp cu el și care, spre deosebire de ceilalți soldați, se străduise să-și păstreze adevăratul nume, în anonimatul
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
că-l recucerise după ce fusese multă vreme doar un număr matricol. Această dorință de personificare îl determinase să povestească ce i se întâmplase. . Rănit în lupta de la Brest-Litovsk, fusese prins de nemți, petrecuse mai bine de o lună în spatele sârmelor ghimpate, izbutise să evadeze, să se alăture trupelor noastre și acolo, într-o mișcare în sens invers, fusese arestat, judecat ca trădător și trimis într-un lagăr sovietic... Pavel mai auzise astfel de povestiri ale unor evadați care fugeau, fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
fără să arunce nici măcar un singur obuz, fără grenade. „Cu mâinile goale?“ se miră un nou-venit. Nimeni nu-i răspunse. Fură aruncate la asalt trei companii disciplinare, șase sute de oameni. După primul atac, respins, Pavel văzu că rulourile de sârmă ghimpată dispăruseră pe jumătate sub trupurile nemișcate. Mai departe, de-a lungul împrejmuirii, prizonierii legați observau, muți, fluxul și refluxul de soldați care se lăsau uciși, fără a putea răspunde. La al cincilea sau al șaselea val, când nu mai rămânea
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
mitraliere de pe un mirador se îndreptă frenetic spre ei. Spuma se însufleți, clocoti de gloanțe. Trăgătorul se agita în cușca miradorului, luptându-se cu unghiul mort. Cu siguranță, asaltul din direcția aceea nu era prevăzut. Soldații se năpustiră spre sârma ghimpată. Și, ca întotdeauna în luptă, totul se sparse în fragmente tot mai rapide și mai neprevăzute. O bârnă ruptă din mirador. Mitraliorul cu fruntea despicată de o rafală. Cade și se ivește din nou - are un chip intact, e un
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
dă ocol alergând, îi aruncă o înjurătură, apoi pricepe... În depărtare, o pată verde-cenușie de uniforme se revarsă printre barăci - întăririle nemților. La stânga, legat de stâlp, un prizonier pare că zâmbește, fără îndoială, e deja mort. Primul rând de sârmă ghimpată. Soldatul care aleargă în fața lui Pavel sare și se ridică brusc, își pipăie gâtul. Partea de jos a obrazului a dispărut, spulberată de o schijă de grenadă. Trupul lui se prăbușește - o pasarelă peste firele de sârmă. Toți calcă pe
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
zgâlțâie trupul și-l azvârle în azur. În privire: întâlnirea dintre un bulgăre de pământ și un nor. Cerul se află sub trupul care se îneacă în azur. Brațul acela smuls, uitat parcă de cineva sub un rulou de sârmă ghimpată. Ochii neamțului, gura lui deschisă și suplețea aproape mângâioasă, cu care baioneta se afundă în pântece. O altă explozie. Trupul care atârnă ca tras în țeapă îi apără pe ceilalți de schije. Ușa căscată a unei barăci. Stiva de schelete
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
o umbră la o ușă care se trântește brusc sub o pală de vânt. Dar trupul nu mai aude nimic. Sfârșitul. Urechile încep încetul cu încetul să audă iar. Tăcerea. Țârâitul unui greiere în iarba dintre două șiruri de sârmă ghimpată. Și, prăbușit lângă peretele unei barăci, soldatul acela cu o dâră largă de sânge pe piept. Și țipătul lui („apă!“) care nu e pentru ceilalți decât dovada auzului regăsit și a vieții lor intacte. Soldații se duceau și veneau prin
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ochii, alții încercând să se ridice. Din cei șase sute de disciplinari ai celor trei companii, mai rămăseseră douăzeci și șapte de soldați... Pavel scoase cu greu trupul lui Marelst din grămadă. Fu nevoit să ridice alte corpuri, să înlăture sârma ghimpată. Dar, mai ales, degetele soldatului păreau că se agață de pământ. În ranița camaradului său, Pavel găsi două scrisori trimise din Leningrad, înainte de blocadă. Le păstră. În ciuda luptelor care aveau să reînceapă a doua zi și a infinitei diversități de
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
decât ar fi trebuit să fie. Rezultatul: mii și mii de morți în lagăre, care ar fi putut fi eliberați mai devreme de armata ce înainta în ritm de țestoasă. Arhivele preluau spusele, arătând grămezile de trupuri, liniile de sârmă ghimpată, clădirile joase, ale căror coșuri își scuipau fumul negru. Și, fără nici o tranziție, se vedeau iarăși soldații cu chipuri late și zâmbitoare, un gros-plan cu un fumător care făcea frumoase rotocoale albe în aer, cu celălalt soldat cu chipiul tras
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
de cadavre. După câteva clipe de șovăială, intra în lichidul brun la culoare, ceilalți îl urmau, se cufundau apoi până la piept și ieșeau din nou la suprafață, acoperiți de o spumă lipicioasă. Și începeau să alerge spre șirurile de sârmă ghimpată, spre miradoare... Înțelegeam acum că în discuția absurdă de după film, ar fi trebuit să vorbesc tocmai despre acel soldat. Să vorbesc doar despre cele câteva minute dintre momentul în care se afunda în terciul brun ce conținea mii de morți
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ar fi gândit la toate astea. Prezența lui tăcută l-ar fi plasat departe de trupurile bine hrănite, de mințile care gândeau corect, de hipnotizatorii memoriei și de traficanții milioanelor de morți. Exista, în acea zare îndepărtată, linia de sârmă ghimpată peste care el căzuse, transformându-și trupul în pasarelă pentru cei ce veneau în urma lui. Existau, deja dincolo de moartea lui, clipa în care, în lagărul eliberat, se pierdea ecoul ultimei împușcături, minutele vagi în care soldații ce supraviețuiseră rătăceau printre
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Va trebui, într-o zi, să putem spune adevărul...“ Adevărul era aici, pe foaia asta, un mesaj fără destinatar, fără nici o șansă de a convinge. Ca toate acele umbre pe care le păstram în noi. Soldatul în fața liniilor de sârmă ghimpată, cu mâna dusă la obrazul sfârtecat de o schijă de grenadă. Cuplul din adăpostul de munte încercuit de oameni înarmați... Zgomotul ușor al pașilor alunecă pe coridor, oprindu-se în fața ușii mele (o infirmieră? un emisar al lui Vinner? se
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
propria mea țară” (Exil). Bacovianismul și romantismul funebru se convertesc în plângeri ale neputinței și agoniei morale; orașul plin de morți, crimele săvârșite pe stradă sau străzile goale pe care defilează doar umbre, oameni scormonind pământul, muntele închis cu sârmă ghimpată sunt imagini ale unei apocalipse absurde, care, treptat, va pierde „tot neamul”: „Liniște. Începutul sfârșitului,/ O groapă adâncă se sapă încet, încet,/ Și din când în când cade pământul pe cineva/ Care moare înăbușit.// Tot neamul scormonește cu unghiile/ După
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
erau sârmele astea? La Salcia era așa: erau 3 rânduri de stâlpi de beton, înalți de 4 metri, cred, cu partea superioară tot din beton dar înclinată la 45, 75 de grade. Pe rândurile astea de stâlpi era fixată sârma ghimpată din 10 în 10 cm. Era așa: un rând, culoar, alt rând, culoar și ultimul rând! Erau ca niște alei printre rândurile de gard. Lagărul avea trei turele de pază: în colțul din față, la mijloc și colțul din spate
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
pentru a rezista. Spre exemplu, la începutul detenției am îndurat o foamete cruntă în lagărul de la Salcia. Se dădea carne credeți!? Da' de unde? Se aducea căruța cu ceapă și se răsturna în curtea bucătăriei, căci avea curte împrejmuită cu sârmă ghimpată, și apoi era aruncată într-o tocătoare la fel precum erau cele care tocau sfeclă pentru animale. Nici măcar nu se curăța, nemaivorbind despre faptul că nu putea fi tocată ceapa care nu era mai mare decât o nucă. La bucătărie
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
unor ciocniri dure și a morții sîngeroase; în schimb, cei norocoși sînt liberi să trăiască în lux în tabere, în spatele unor pereți dubli, înconjurați de paznici înarmați, de soldați cu fețele acoperite, de cîini de apărare, alarme electronice și sîrmă ghimpată și cu arme încărcate sub paturi. *** Așadar, întrebarea fundamentală rămîne: se poate face ceva pentru a preveni sau a reduce necivilitatea, mai ales cînd ea amenință populații întregi? Există multe metode de a se ocupa eficient de necivilitate, atît în
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
va putea fi ales președinte, atât timp cât interesele personale îi transformă pe deputați în piese ușor de manevrat, logica evenimentelor din Parlament ne-a adus, iată, la alegeri anticipate. Rezultatul lor, ușor previzibil, va mai adăuga, probabil, un rând de sârmă ghimpată la hotarul vestic al R.M.. Peste puțin timp caruselul electoral se va pune în mișcare și atunci vom contempla din nou același bâlci dizgrațios, cu personaje a căror reputație are nevoie de o substanță din ce în ce mai acidă pentru a fi curățată
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
aburi înaintau gâfâind spre destinația finală. Gulagurile se căscau ca niște guri flămânde, înghițind trenurile suferinței. În lagăre, identitatea se reducea la un simplu număr. Românii deveneau niște cifre introduse într-o contabilitate a morții. În măsele stricate de sârmă ghimpată, comunismul sfărâma și mesteca inocența. Dar candela românismului a continuat să pâlpâie, înfruntând viscolul năprasnic care sufla din străfundul Siberiei. Și nu a rezistat doar în Basarabia și nordul Bucovinei, ci chiar până în adâncurile stepei unde românii au fost exilați
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
acum până în zările îndepărtate ale Karagandei. Oricât vom căuta în istoria recentă, nu vom găsi o izbândă mai grea, dar mai frumoasă decât păstrarea limbii și a tradițiilor românești în aceste condiții vitrege. Despărțiți de țară, prin garduri de sârmă ghimpată, care urmau linia unor frontiere abuzive, ne-am trezit în Basarabia și nordul Bucovinei singuri în fața unui dușman nemilos și atotputernic. Moscova se afla la apogeul puterii ei politice și militare, fiind pregătită să ne strivească sub cizme în teritoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
în 15 iunie 1941. O săptămână mai târziu România avea să intre în război. După interzicerea revistei, grupul "Albatros" încearcă o formulă inedită de apariție și deci de luptă politică prin intermediul literaturii, întocmind un caiet de poezie intitulată (sic) Sârmă ghimpată, cuprinzând versuri de Felix Anadam, Sergiu Filerot, Marin Preda etc. Manuscrisul a fost restituit cu ștampila "cenzurat"", iar "în noiembrie 1941, grupul "Albatros" apelează la revista liberală de stânga, Gândul nostru, să le găzduiască articolele și poemele, dar după un
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se alăturaseră și alți scriitori precum Sergiu Filerot, Marin Preda, Constant Tonegaru care participau la întrunirile de la Tiparul Universității, va încerca să-și continue activitatea, dar asemenea celor de la Cadran se va lovi din ce în ce mai des de interdicțiile cenzurii. Volumul Sârmă ghimpată (care reunea versuri ale albatrosiștilor și în care urma să-și facă debutul - ca poet - Marin Preda) este restituit editurii cu ștampila "cenzurat". După un an în care îi regăsim publicând în Tinerețea, reușesc să apară tot ca grup în
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și tânăr ca gleznele ciutei."), însă și acesta pare a fi nimicit. Astfel revine laitmotivul toamnei care anunță sfârșitul ("pământul semăna cu toamna"), seara zbuciumată este urmată nu de liniștea dimineții, ci de zori ai suferinței (" - Dimineața ca o sârmă ghimpată/ s-a oprit în pieptul omului profilat pe cer"), mitralierele sugerând sfârșitul "omului profilat pe cer" și odată cu el și al speranței. Imaginea feminității este adesea legată de cadrul mortuar, femeia înecată integrându-se în acest peisaj al descompunerii ("Și-
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Și broboade, de cu joi/ Apretate peste ciucuri." (Cursă) sau "Și m-am simțit dintr-o dată mai bine./ Am molfăit clisă, măsline,/ Mai dându-i și zeului din când în când,/ Doar-doar ne va trece peste rând/ Și peste sârmă ghimpată" (Proiecții). Se creează astfel aparența unui limbaj sau a unor asocieri lingvistice absurde, în care se amestecă elemente ale fabulosului cu cele ale universului prozaic. Totul pentru a evita ca în textul poetic accentul să cadă pe "relevarea fotografică a
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]