KorAP: Find »[drukola/base=gnostic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...36 >

885 matches

Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192

făcea și el distincție Între gnosis și simpla pistis („credință”), Schmitt opune conceptul de „gnoză”, Înțeles ca experiență interioară, simplei „credințe”, prin care Înțelege experiența vulgară a celor care au legătură cu Biserica 14. Conform acestei definiții, cel mai mare gnostic al vremurilor moderne ar fi... contele Lev Tolstoi!15 Este fără Îndoială meritul primului volum al lucrării lui Hans Jonas, Gnoza și spiritul Antichității tîrzii (1934), de a fi orientat dezbaterea spre o anumită coerență. Potrivit lui Jonas, elementele constitutive ale

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
oppositorum Între Marx și Kierkegaard ar putea să elimine contradicția Între ordinea exterioară și cea interioară. Însă o asemenea stare nu va putea fi atinsă decît În eschaton, ceea ce Înseamnă că locul autenticității istoriale este și rămîne „revoluția permanentă” a gnosticilor 27. Răscolitoarea carte a lui Taubes a provocat o dezbatere care continuă și astăzi. Cu toate că subscria la analiza efectuată de Taubes, Erich Voegelin i-a pus cel dintîi sub semnul Întrebării atît premisele, cît și rezultatele 28. Creștinismul, o mișcare

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
sufletului” și disprețul față de problemele existențiale 36. Teza lui Voegelin a fost luată foarte În serios de Philip J. Lee Într-o lucrare recentă, cel puțin În privința aplicării ei la calvinism 37. Părinții fondatori ai Americii devin aici cutremurător de gnostici. Lee recomandă „de-gnosticizarea protestantismului” prin măsuri disciplinare. Din fericire, autorul se situează Împotriva curentului dominant al protestantismului liberal american. Fie că gnosticismul este văzut ca o mișcare pozitivă al cărei rol este să elibereze lumea de ea Însăși (Taubes), fie

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
alienării” (Entfremdung, Entäusserung): Absolutul trebuie să se Înstrăineze de sine pentru a se cunoaște. Filozofia hegeliană a istoriei nu ar fi altceva decît teodiceea gnostică deghizată 40. Hegel Însuși pregătește terenul pentru teoria marxistă a „alienării” muncii. Topitsch urmărește mitul gnostic al căderii, Înstrăinării și orbirii ființelor umane Înșelate de Demiurg În mitul hegelian al alienării Spiritului și apoi În mitul marxist al alienării omenirii prin religie și al salvării ei prin exercițiul „științei pozitive”41. Topitsch constată de asemenea că

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Înșelate de Demiurg În mitul hegelian al alienării Spiritului și apoi În mitul marxist al alienării omenirii prin religie și al salvării ei prin exercițiul „științei pozitive”41. Topitsch constată de asemenea că, În teoria lui Marx, locul acelor electi gnostici este luat de proletari, care dețin Înțelepciunea secretă a luptei de clasă, precum și o adevărată conștiință de clasă, prin comparație cu conștiința falsă, alienată ori ideologizată a tuturor celorlalți 42. Printre atît de numeroșii profeți ai sfîrșitului lumii care concep

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
care ne confruntăm În cartea de față nu este dacă toți acești eseiști au dreptate să extrapoleze conceptele de gnosticism și de gnoză, ci dacă este legitim să se interpreteze ocurențele menționate (sau inventate) de ei drept produse ale sistemului gnostic. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne asigurăm mai Întîi dacă „gnosticismele” lui Taubes ori Voegelin aparțin Arborelui Gnozei din capitolul precedent al cărții, dacă ele sînt transformări generate de aceleași principii care au generat curentele dualiste occidentale. În acest

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
a gnosticismului este posibilă, cu toate că s-ar putea ca ea să nu aibă legitimitate În ochii celui care caută ceva mai mult decît analogii superficiale Între fenomene. Pentru acesta, singurul filozof modern care poate fi numit Într-o anumită măsură gnostic este unul care nu figurează pe listele nici uneia dintre personalitățile menționate mai Înainte ale „gnosticismului modern”: Immanuel Kant, cel care În mica sa carte Die Religion innerhalb der Grenzen der blossen Vernuft (1793) Își apropriază antropologia gnostică. Omul este rău

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
45. Ca și romantismul, existențialismul prezintă puternice asemănări cu gnosticismul și Înseamnă totuși, În cele din urmă, chiar contrariul gnosticismului: În vreme ce gnosticismul este campionul transcendenței, existențialismul este recunoașterea finală a absenței acesteia. Nu vom zăbovi aici asupra asemănărilor dintre mitul gnostic și biologia neodarwinistă puse În evidență de Hans Jonas 46. Ne vom ocupa Într-o altă lucrare de demonstrarea identității de ordin operațional dintre mitul religios și cel științific 47. Ar trebui să mai spunem un ultim cuvînt În legătură cu legitimitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
demonstrarea identității de ordin operațional dintre mitul religios și cel științific 47. Ar trebui să mai spunem un ultim cuvînt În legătură cu legitimitatea unui alt demers devenit, din nefericire, curent printre istoricii literari, care sînt gata să eticheteze, fără discriminare, drept „gnostici” pe mulți, dacă nu chiar pe toți scriitorii din lume, inclusiv pe François Villon, Franz Kafka, Marcel Proust, James Joyce, Robert Musil, Hermann Hesse, Thomas Mann și Flannery O’Connor 48. Literatura science-fiction inspirată de gnosticism a avut parte de

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
le-au creat, rămîn acolo, prinși În capcană, și uită cine sînt53. Și totuși, după cum a observat cu finețe Richard Smith 54, Harold Bloom este astăzi unicul autor de eseuri și de ficțiune care se identifică În mod conștient cu gnosticii, atît În calitate de critic literar, cît și ca scriitor. În The Anxiety of Influence (1973), Bloom afirmă că orice act de creație este ipso facto un act de distrugere În raport cu tradiția și este de părere că gnosticul Valentin a dat exemplul

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
În mod conștient cu gnosticii, atît În calitate de critic literar, cît și ca scriitor. În The Anxiety of Influence (1973), Bloom afirmă că orice act de creație este ipso facto un act de distrugere În raport cu tradiția și este de părere că gnosticul Valentin a dat exemplul În ceea ce privește asemenea operații, În măsura În care el „se ridică Împotriva autorităților care l-au precedat, pentru a-și inversa raportul cu Biblia și cu Platon, alăturîndu-se unui pretins adevăr mai vechi pe care ceilalți l-ar fi distorsionat

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
respins orice reprezentare a divinității ca non-referențială”56. Cu ochiul expert al teoreticianului literar, Bloom descoperă Într-adevăr că gnosticismul dă semnalul unei exegeze inverse a Scripturilor, Îndreptată contra tradiției. Rămîne Întrebarea dacă Bloom poate fi calificat drept un scriitor „gnostic” de opere de ficțiune, În care caz ar fi și singurul ce nu pune probleme. Narațiunea din The Flight to Lucifer 57, care ar arăta minunat pe un ecran tehnicolor, nu este evident producția unui gnostic, chiar dacă se referă la

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
calificat drept un scriitor „gnostic” de opere de ficțiune, În care caz ar fi și singurul ce nu pune probleme. Narațiunea din The Flight to Lucifer 57, care ar arăta minunat pe un ecran tehnicolor, nu este evident producția unui gnostic, chiar dacă se referă la planeta gnosticilor - Lucifer. „Planeta gnosticilor” este considerată aici, În sens literal, una dintre planetele universului, pe suprafața căreia gnosticii sînt grupați pe etnii: mandeenii, conduși de Enosh, locuiesc la răsărit de Fluviu; pe malul vestic al

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
opere de ficțiune, În care caz ar fi și singurul ce nu pune probleme. Narațiunea din The Flight to Lucifer 57, care ar arăta minunat pe un ecran tehnicolor, nu este evident producția unui gnostic, chiar dacă se referă la planeta gnosticilor - Lucifer. „Planeta gnosticilor” este considerată aici, În sens literal, una dintre planetele universului, pe suprafața căreia gnosticii sînt grupați pe etnii: mandeenii, conduși de Enosh, locuiesc la răsărit de Fluviu; pe malul vestic al Fluviului se află sethienii; la apus

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
În care caz ar fi și singurul ce nu pune probleme. Narațiunea din The Flight to Lucifer 57, care ar arăta minunat pe un ecran tehnicolor, nu este evident producția unui gnostic, chiar dacă se referă la planeta gnosticilor - Lucifer. „Planeta gnosticilor” este considerată aici, În sens literal, una dintre planetele universului, pe suprafața căreia gnosticii sînt grupați pe etnii: mandeenii, conduși de Enosh, locuiesc la răsărit de Fluviu; pe malul vestic al Fluviului se află sethienii; la apus de ei sînt

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Flight to Lucifer 57, care ar arăta minunat pe un ecran tehnicolor, nu este evident producția unui gnostic, chiar dacă se referă la planeta gnosticilor - Lucifer. „Planeta gnosticilor” este considerată aici, În sens literal, una dintre planetele universului, pe suprafața căreia gnosticii sînt grupați pe etnii: mandeenii, conduși de Enosh, locuiesc la răsărit de Fluviu; pe malul vestic al Fluviului se află sethienii; la apus de ei sînt maniheenii, urmați de marcioniții care Îl au drept șef pe Cerdo; dincolo de ei este

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
scoțînd țipete ascuțite de pasăre. Această narațiune despre ignoranță, premoniție, vise și revelații uimitoare se Încheie cu distrugerea reciprocă dintre Prescors și Saklas și cu redobîndirea memoriei de către Valentinus. Fantezia lui Bloom nu derivă dintr-o pornire anticosmică de tip gnostic. Este un excelent roman SF din care a fost, totuși, Înlăturată trăsătura elementară a tuturor „sistemelor alexandrine” din care făcea parte cîndva gnosticismul: verticalitatea straturilor opresive ale universului, dincolo de care se Întrevede nedeslușit promisiunea eliberării. NOTE 1. Pentru nașterea nihilismului

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
a conceptului de nihilism și o antologie de texte pregnante ne este oferită de Giorgio Penzo (ed.), Il Nichilismo da Nietzsche a Sartre, Città Nuova, Roma, 1976. Sinteza unei părți din acest capitol poate fi găsită În articolul meu „The Gnostic Revenge: Gnosticism and Romantic Literature” În Jacob Taubes (ed.), Gnosis und Politik (Religionstheorie und Politische Theologie, 2), Fink-Schöningh, Paderborn, 1984, pp. 290-306. 2. Landgrebe, art. cit., p. 32. 3. Nietzsche, Wille zur Macht XV 152, citat de Landgrebe, p. 33

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
1988, pp. 532-549, În special, p. 534. 5. P.B. Shelley, The Poetical Works, London and New York, f.a., p. 201. 6. Idem, p. 230. 7. Ibid., p. 243. 8. Ibid., p. 255. 9. Pentru Leopardi, vezi mai ales art. meu „The Gnostic Revenge”, loc. cit., pp. 300-302. 10. René Nelli, citat În articolul meu „Les Fantasmes du nihilisme”, Romanistische Zeitschrift für Literaturgeschichte 4 (1980), p. 423. 11. Lamartine, Oeuvres poétiques complètes, ed. F. -M. Guyard (Pléiade 65), Gallimard, Paris, 1963, pp. 803

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
acestor doi autori cu teoria lui Karl Mannheim asupra intelectualului freischwebend - oscilînd Între cei care au și cei care n-au și adoptîndu-le, pe rînd, poziția. Pellicani observă cu Îndreptățire că Marx și mai ales Lenin au atribuit rolul electilor gnostici nu proletarilor Înșiși, ci intelectualilor luminați, care se presupune că vor acționa În calitate de lideri ai proletarilor. Pellicani vede aici o tentativă Încununată de succes din partea intelectualilor de a prelua puterea de stat, legitimîndu-se ca fiind În slujba celor mulți (Însă

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
1986. 45. Vezi cartea mea Gnosticismo e pensiero moderno: Hans Jonas, L’Erma di Brettschneider, Roma, 1985, pp. 119 sq. 46. Idem, pp. 123-125. 47. Ioan Culianu, A History of Mind, I: Religion (În pregătire). 48. Vezi art. meu „The Gnostic Revenge”. 49. Richard Smith, „The Modern Relevance”, pp. 545-546. 50. În legătură cu acest apocalips, vezi descrierea și bibliografia din cartea mea Out of this World: A History of Otherworldly Journeys and Out-of-Body Experiences, from Gilgamesh to Albert Einstein, Shambhala, Boston, 1991

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Religion Sect and Cult, pp. 31-44, În special, p. 42. 54. Smith, „The Modern Relevance”, loc. cit., p. 547. 55. Citat În Smith, „The Modern Relevance”, p. 547. 56. Idem, p. 547. 57. Harold Bloom, The Flight to Lucifer: A Gnostic Fantasy, Farrar, Straus & Giroux, New York, 1979. Epilog Jocurile oamenilor Mintea Își este sieși lume, și Într-Însa Poate să facă Cer din Iad și Iad din Ceruri. Milton, Paradisul pierdut Concluziile cărții de față depășesc cu mult acel interes de

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ed.), The New Testament and Gnosis: Essays in Honor of R. McL.Wilson, T.& T. Clark, Edinburgh, 1983, 69-72. E.C. Blackman, Marcion and His Influence, SPCK, London, 1948; reluare, AMS Press, New York, 1978. Harold Bloom, The Flight to Lucifer: A Gnostic Fantasy, Farrar, Straus & Giroux, New York, 1979. —, Kabbalah and Criticism, Continuum, New York, 1983. Hans Blumenberg, Säkularisierung und Selbstbehauptung, 1996 ed. revăzută la Die Legitimität der Neuzeit, Suhrkamp, Frankfurt, 1974. Alexander Böhlig (ed.), Gnosis III: Der Manichäismus, Artemis, Zürich/München, 1980. Arno

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
1975. Edina Bozóki, Le Livre secret des Cathares: Interrogatio Iohannis, apocryphe d’origine bogomile, préface par Emile Turdeanu, Beauchesne: Paris 1980. F.M. Braun, „Marcion et la gnose simonienne,” Byzantion 25-27(1955-57), 632-48. R. van den Broek, „The Present State of Gnostic Studies,” Vigiliae Christianae 37 (1983), 41-71. Peter Brown, The Body and Society: Men, Women, and Sexual Renunciation in Early Christianity, Columbia Univ. Press, New York, 1988. Peter Bryder, The Chinese Transformatian of Manichaeism: A Study of Chinese Manichaean Terminology, Plus Ultra

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
d’Origène, 2 vol., M. Nijhoff, La Haye, 1971-82. Franz Cumont, Recherches sur le Manichéisme I: La cosmogonie manichéenne d’après Théodore bar Khônaî, Lamertin, Bruxelles, 1908. Nils A. Dahl, „The Arrogant Archon and the Lewd Sophia: Jewish Traditions in Gnostic Revolt”, in The Rediscovery, 2: Sethian Gnosticism, 689-712. Oskar Dähnhardt, Natursagen: Eine Sammlung naturdeutender Sagen Märchen Fabeln und Legenden, ed. O. Dähnhardt, vol. 1 (1907): Sagen zum Alten Testament (reluare, Burt Franklin, New York, 1970). De resurrectione (Epistula ad Rheginum), M.

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]