KorAP: Find »[drukola/base=graham & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...54 >

1,331 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

exprimându-mi mai degrabă regretul, decât nonșalanța. — Poate că am făcut o greșeală că am venit. — Nu, nu cred. Trăia cu speranța asta de câteva săptămâni. Și se bucură că ești aici, se vede. E altfel de când ai venit. Și Graham crede același lucru. — Cum adică altfel? Nu mai e atât de... disperată, cred. Nu mi-a plăcut cuvântul. — Cred că se simte singură acolo, sus, înțelegi? Și are o muncă foarte solicitantă. Noi amândoi ne străduim s-o mai distrăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ești aici, n-o să facă asta, cu siguranță. N-are nevoie. — Cine vrea să joace o partidă rapidă de Scrabble? Joan zâmbi plină de speranță spre cei din jurul mesei și toți trei am făcut tot posibilul să-i ocolim privirea. Graham recurse din nou la pretextul că trebuia să strângă farfuriile, Phoebe se concentră să soarbă încet vinul rămas în pahar, iar eu m-am arătat brusc absorbit de traducerea afișului Sindicatului Polonez, care mă privise drept în ochi în ultimele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
feței ei dacă Joan era impresionată sau derutată de această dezvăluire. Am primit o ofertă de a scrie istoria unei familii de vază. Este o mare onoare, să știi. — O! Despre ce familie e vorba? I-am spus și pe Graham îl pufni râsul de uimire. — Gașca aia de vampiri? Trebuie să fii sărit de pe fix, atâta pot să spun. Dispăru în bucătărie cu farfuriile și cu resturile excelentei parmigiana preparate de Phoebe. În timp ce ieșea, l-am mai auzit bombănind: Familia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
auzit bombănind: Familia Winshaw deci! E tare! Joan îl urmări cu privirea, făcând ochii mari, total nedumerită. — Nu înțeleg ce-a vrut să spună. Ce-i cu familia Winshaw? Se întoarse spre mine ca s-o luminez, dar reacția lui Graham mă făcuse să mă refugiez într-o tăcere dușmănoasă. Știi despre ce vorbea? o întrebă ea pe Phoebe. Ai auzit de familia asta? Phoebe dădu din cap. Am auzit de Roderick Winshaw. E dealer de artă. Trebuia să vină să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ți-am spus? Am reușit să-mi iau zi liberă, deci putem merge în vale la un picnic, numai noi doi. — Mmm. Grozav! — Și în loc să mergem cu hârbul ăla enervant, m-am gândit să mergem cu bicicletele. — Cu bicicletele? — Da. Graham a zis că poți s-o iei pe-a lui. Nu-i așa că-i un gest frumos? Graham, care se întorsese să ia tacâmurile, îmi azvârli un zâmbet mailițios. Foarte frumos, am spus. Într-adevăr, foarte frumos. Dar va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
numai noi doi. — Mmm. Grozav! — Și în loc să mergem cu hârbul ăla enervant, m-am gândit să mergem cu bicicletele. — Cu bicicletele? — Da. Graham a zis că poți s-o iei pe-a lui. Nu-i așa că-i un gest frumos? Graham, care se întorsese să ia tacâmurile, îmi azvârli un zâmbet mailițios. Foarte frumos, am spus. Într-adevăr, foarte frumos. Dar va fi vreme bună? E ciudat că pomenești de vreme, spuse Joan, pentru că s-au anunțat furtuni la sfârșitul zilei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
pentru că s-au anunțat furtuni la sfârșitul zilei. Dar n-o să pățim nimic dacă plecăm din timp. M-am gândit să ne trezim... să zicem, la șase? Puterea de a mă opune mă părăsise. — Desigur, am spus, întinzându-i lui Graham furculița și paharul gol. În noaptea aceea mi-a fost imposibil să adorm. Nu știu de ce: poate din cauza zădufului sau poate a ideii că trebuia să mă trezesc devreme, dar am zăcut pe canapea mai mult de o oră, schimbându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
numai într-un urcuș, alegând drumul cel mai abrupt ori de câte ori ajungeam la o răspântie: uneori panta era atât de mare, că mai aveam un pic și leșinam, atât de greu mi-era să înaintez. (Inutil să menționez că bicicleta lui Graham nu avea viteze). Dar pe urmă am căpătat tot mai multă încredere și urcușul a fost mai ușor. În scurt timp, terenul a devenit neted și la un moment dat ne-am pomenit un drum nemaipomenit - cobora, dar nu prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
făcut mare plăcere. — Da, nu-i așa? S-a întors la treaba ei, adăugând mai mult pentru sine: Mă bucur că te mai am lângă mine până duminică. Încă două zile frumoase. În drum spre salon, am trecut prin fața lui Graham, care citea cronicile de film din ziar. — A fost o excursie plăcută, nu-i așa? întrebă el fără să-și ridice privirea. Foarte plăcută, mulțumesc. — V-ați întors la timp. Acuși se pornește pișătoarea. — Așa se pare. — Tocmai ți-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
un timp și am încercat să nu mă mai gândesc la asta, dar vorbele lui tot mă sâcâiau. În cele din urmă, am înțeles că n-or să-mi dea pace, așa că am coborât ca să văd dacă exista o explicație. Graham se uita la programul de știri locale la televizorul lui Joan. Am luat ziarul aruncat pe jos și m-am uitat la cronică, încântat să constat că era la loc de frunte, în partea de sus a paginii. — Nu văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
sus a paginii. — Nu văd ce e enigmatic aici, am spus, citind în gând primul paragraf și admirând nota discret sarcastică pe care reușisem s-o strecor într-un simplu rezumat al intrigii romanului. — Ascultă, de ce te agiți atât? spuse Graham. În fond, e doar o cronică de carte, ce naiba! Pur și simplu n-am înțeles ce-ai vrut să spui. — Dar mie mi se pare foarte clar. Ajunsesem la al doilea paragraf, în care tonul devenea în mod explicit mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
doilea paragraf, în care tonul devenea în mod explicit mai glacial. Îmi imaginam subiectul cronicii mele crispându-se deja, temându-se de ce va urma. — Ascultă, e clar vreo metaforă sau altă figură de stil inteligentă care mi-a scăpat, spuse Graham. Sunt convins că prietenii tăi din metropolă or să înțeleagă. — Chiar nu pricep despre ce vorbești, am spus. Nu m-am putut abține să nu zâmbesc, recitind câteva din înțepăturile din cel de al treilea paragraf; tipărite, păreau și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
să înțeleagă. — Chiar nu pricep despre ce vorbești, am spus. Nu m-am putut abține să nu zâmbesc, recitind câteva din înțepăturile din cel de al treilea paragraf; tipărite, păreau și mai nemiloase. Ce vrei să spui, de fapt? spuse Graham. Că tipul n-o să scrie niciodată un roman cu adevărat bun pentru că n-are condei? Mi-am ridicat brusc privirea. — Poftim? — Ultima propoziție. Ce-ai vrut să spui? Ascultă, e foarte simplu. Este evident că el vrea să scrie această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ei acolo. Am înghețat; era unul din acele momente când realitatea este, efectiv, atât de înfiorătoare, încât pur și simplu nu-ți vine să crezi. Am mototolit ziarul și l-am azvârlit în cameră, într-un acces de furie. Ticăloșii! Graham mă privi uimit. — Ce s-a întâmplat? Inițial, n-am putut să răspund; stăteam și-mi rodeam unghiile. Apoi am spus: — Vână, asta am scris. Nu are vână.. Luă ziarul și studie din nou propoziția. Un zâmbet îi miji pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
în râs și râsul se dezlănțui în hohote asurzitoare, demente, de nestăpânit, care o aduseră în cameră pe Joan, venind fuga din bucătărie, dornică să participe la veselia noastră. — Ce s-a întâmplat? spuse ea. De ce râdeți? Citește asta, spuse Graham, întinzându-i ziarul și căznindu-se să vorbească printre hohotele de râs care-l sufocau. Citește un pic cronica lui Michael. — Ce-i cu ea? spuse Joan, aruncându-și privirea peste ea, încruntându-se în încercarea de a nu zâmbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și căznindu-se să vorbească printre hohotele de râs care-l sufocau. Citește un pic cronica lui Michael. — Ce-i cu ea? spuse Joan, aruncându-și privirea peste ea, încruntându-se în încercarea de a nu zâmbi. — Ultimul cuvânt, spuse Graham, care deja își pierduse răsuflarea. Uite-te la ultimul cuvânt. Joan se uită la ultimul cuvânt, dar tot nu putea dezlega misterul. Își plimbă privirea de la mine la Graham, de la Graham la mine, tot mai nedumerită de reacțiile noastre atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
încruntându-se în încercarea de a nu zâmbi. — Ultimul cuvânt, spuse Graham, care deja își pierduse răsuflarea. Uite-te la ultimul cuvânt. Joan se uită la ultimul cuvânt, dar tot nu putea dezlega misterul. Își plimbă privirea de la mine la Graham, de la Graham la mine, tot mai nedumerită de reacțiile noastre atât de diferite. Nu înțeleg, rosti ea în cele din urmă, după ce citi încă o dată propoziția. Ce e de râs, că n-are vină? A fost din nou o cină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
în încercarea de a nu zâmbi. — Ultimul cuvânt, spuse Graham, care deja își pierduse răsuflarea. Uite-te la ultimul cuvânt. Joan se uită la ultimul cuvânt, dar tot nu putea dezlega misterul. Își plimbă privirea de la mine la Graham, de la Graham la mine, tot mai nedumerită de reacțiile noastre atât de diferite. Nu înțeleg, rosti ea în cele din urmă, după ce citi încă o dată propoziția. Ce e de râs, că n-are vină? A fost din nou o cină desfășurată într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
de ananas; zgomotul produs de fălcile noastre reunite părea mai puternic decât de obicei, fiind întrerupt doar de câte o încercare sporadică a lui Joan de a încropi o conversație și de câte un nou acces de râs al lui Graham, pe care părea să și-l înăbușe cu mare dificultate. — Tot nu înțeleg de ce e atât de comic, spuse Joan după al patrulea sau al cincilea acces. Ar fi normal să aibă corectori ca lumea la un ziar național. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
data asta, împotivirea noastră a fost ineficientă; deci după ce s-au strâns farfuriile, ne-am pomenit că așezăm tabla de joc pe masa din sufragerie și ne disputăm rolurile. Până la urmă, Phoebe urma să fie domnișoara Scarlet, Joan, doamna Peacock, Graham, pastorul Green, iar eu, profesorul Plum. — Uite, trebuie să vă imaginați că suntem blocați în casa asta de țară, mare și veche. Exact ca în filmul de care îmi povesteai mereu, Michael. Se întoarse spre ceilalți să le explice: Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
îmi povesteai mereu, Michael. Se întoarse spre ceilalți să le explice: Când Michael era mic, a văzut un film despre o familie omorâtă într-o noapte cu furtună într-un vechi conac dărăpănat. L-a impresionat foarte mult. — Serios? spuse Graham, ciulindu-și urechile de cineast. Cum se chema? — Nu cred că ai auzit de el, am spus. Era englezesc și nu era făcut de intelectuali marxiști. — Ooo, vrei să mă jignești! Joan aduse două sfeșnice, puse unul pe masă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
sfeșnice, puse unul pe masă și pe celălalt pe policioara căminului, apoi stinse toate luminile. Abia vedeam ce făceam, dar trebuie să recunosc că a creat într-adevăr o atmosferă stranie. — Suntem toți gata? Eram toți gata, numai că Joan, Graham și Phoebe primiseră toți pixuri și creioane pentru a bifa suspecții de crimă pe cartonașele lor, pe când eu nu primisem. Ca de obicei, Graham a fost cel care a observat. — Stați puțin, a spus el. Michael n-are vină că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
a creat într-adevăr o atmosferă stranie. — Suntem toți gata? Eram toți gata, numai că Joan, Graham și Phoebe primiseră toți pixuri și creioane pentru a bifa suspecții de crimă pe cartonașele lor, pe când eu nu primisem. Ca de obicei, Graham a fost cel care a observat. — Stați puțin, a spus el. Michael n-are vină că nu are pix. Până și Joan a chicotit la gluma asta, iar Phoebe și-a îngăduit un zâmbet în chip de scuze, care, contaminat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
între timp am luat în tăcere o hotărâre fermă: începând din acea zi, nu voi mai scrie cronici literare pentru ziare. Am jucat trei runde și fiecare a durat destul de mult, din cauza unor cacealmale și contra-cacealmale schimbate în general între Graham și Joan. Cât despre Phoebe, aveam impresia că nu prea avea chef de joc. Nici eu, la început: am încercat să-l consider doar un puzzle matematic, un joc al probabilităților și al deducțiilor, dar după un timp - și știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
de ochi iscoditori putea să apară în orice moment, și căsuța lui Joan începu să semene să semene cu imensul și sinistrul Blackshaw Towers. Joan a câștigat prima rundă: a fost doamna White, în birou, cu țeava de plumb. Apoi Graham s-a hotărât să abordeze jocul mai riguros și și-a adus un carton și o foaie mare de hârtie pe care a consemnat tranzacțiile care aveau loc între toți jucătorii. În felul acesta a câștigat a doua rundă (era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]