799 matches
-
centrul orașului undeva lângă gară. Lăsă mașina lângă bordura trotuarului și păși pe terasa unei cofetarii. Se așeză la o masă cu ochii pe arțarul din fața lui, cu frunzele îngălbenite și ceru o cafea. Cuprins: Ioan HOLBAN Viața ca un hățiș foarte des 5 Cârtitorii 11 Te fură viața 121 Să nu te lupți cu morile de vânt 211 În colecția Epica au apărut: (alfabetic): Constantin PÎRÎIALĂ DOROȘ, Cuib de litere Vasile IFTIME, De la Petru citire Romel MOGA, Drumul regăsirii Gheorghe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întrerupt. întotdeauna i-am invidiat pe colegii mei care aveau voci baritonale sau grave. Cînd ești dotat cu o voce puternică, pătrunzătoare, e ca și cum ai avea o macetă în prelungirea mînii. în felul acesta avansezi în junglă tăind lianele și hățișul vegetal fără nicio teamă. am observat de altfel foarte repede în cercurile pe care le-am frecventat că liderii de grup erau de fapt posesorii de voci baritonale sau grave. o voce baritonală conferă o autoritate naturală incontestabilă. Cînd toți
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cu alunițe. Lacom dă ilustrate multicolorate pentru albumu care io sunt tot timpu, am prins o „captură recomandată“ care mă căuta ca pă ceva bun și, din cala unui bampor dă pescuit, am strigat adio la suavile savane liliachii, la hățișurile verzi și rovinele Împestrițe, care-s țara și patria mea, doru meu șucar. Printre pești și stele, cu peizaje unu mai policrom ca altu, voiaju pă mare a durat hăt patrujde zile și patruj de nopți care, mai mult ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Clodomiro Ruiz, care acum s-a mutat În La Plata. Pantoja să gândea chiar, ca și mandea, că pelerinaju la izvoare va fi dă mare și neprețuită valoare pentru provocările dân teza mea; da azi văd că tărășenia are niște hățiși. Știi d-acu: nici o vorbă lu mutu Zulueta. O săptămână după ce-am sosire, am șters-o impacient la Gualeguaychú, patria iubită a lu Ruiz, dă unde poetu Își semnează scrupulos toată biliografia. Prima cercetare am făcut-o cât dam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nimeni nu putea ști adevărul. Rămăsese doar piatra, atît de aspră și de încăpățînată, încît nici iedera n-o putea acoperi cu totul. Așa se făcea că el o putea zări de fiecare dată cînd simțea că se pierde în hățișul amănuntelor contradictorii a tot felul ele rapoarte și știri. Ușa s-a deschis fără zgomot și un băiat de prăvălie oacheș și subțiratic, cu un șorț rozaliu, purtînd o tablă cu ibric și cești, așeză pe masă în fața lui cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
el viitorul cîndva, în tinerețe. La începuturile muncii sale, atunci cînd abia organiza Serviciul, totul i se părea posibil. Oriunde ar fi întins brațul nu s-ar fi putut să nu se aleagă cu palma plină, era ca într-un hățiș de zmeură, ca într-un cîmp năpădit de bureți, ca într-un lan de grîu, trebuia doar să întindă mîna și ceva tot ar fi nimerit. Dar cu trecerea vremii lucrurile deveneau din ce în ce mai clare, fiecare fapt se contura precis, din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Afrim un jogging dement după dorințe îngropate în corpuri care așteaptă să fie surescitate și trezite la emoție. Afrim - tăticul săriților de pe fix Boala Familiei M, scrisă de unul dintre cei mai jucați dramaturgi italieni tineri, Fausto Paravidino, este un hățiș erotic-nevrotic. Afrim renunță la personajul doctorului din textul original, conținându-l în celelalte personaje. Familia M își trăiește dependențele, neputințele și escapadele într-o suspensie temporală, într-o buclă care pare desprinsă de orice cronometru obiectiv, într-un supratimp pliat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
să nu dai nume. Dacă se poate, chiar nici un nume. Poți să descrii, de pildă, destinul unui fost tânăr critic care, sprijinit de un critic mai bătrân, uns cu toate alifiile de partid, a reușit să-și croiască drum prin hățișul junglei ceaușiste scriind în fiecare săptămână un articol critic „de întâmpinare” într-un săptămânal care se menține și astăzi, deși nu prea mai e citit. Fostul tânăr a îmbătrânit ca și alți foști tineri, iar protectorul și patronul său a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
uită acest lucru și ne atrage deseori atenția. Toate aceste aspecte s-ar putea numi la un loc geometrie narativă, fără să greșim. Dacă ne întoarcem la povestea propriu zisă, pentru că este aici totuși o poveste, ea trebuie căutată în hățișul narativ care sare dintr-un timp în alt timp, dintr-un loc în alt loc cu o uimitoare rapiditate. Întrăm în starea de insomnie a protagonistului întretăiată de tic-tacurile unui ceasornic, simbol al trezirii la realitatea propriu zisă, și ne
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Eu unul cred că darea de seamă a biroului a reprezentat un efort important de cuprindere, poate prea exhaustivă, a problemelor mari ce stau în fața colectivului. Greșeala principală a referatului este de a se fi străduit să se rătăcească în hățișuri stilistice în dauna unor exemple concrete fățișe și cu un efort jenant de a echilibra fiecare frază. Esențială era, după părerea mea, precizarea slăbiciunilor fiecăruia în parte. Dar nu pot face abstracție de faptul că pe parcursul scrierii acestei dări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
necesar și inevitabil, ba chiar de la sine înțeles, că drumul întoarcerii îi este prescris prin forța destinului și forța zeilor, că de aceea îl ține ferecat în nemișcare pe loc, imobil cu tot efortul său de a înainta, rătăcit în hățișul imaginilor, al limbii, al cuvintelor, al sunetelor, încâlcit din porunca destinului în rămurișul universului lăuntric și al celui exterior, fiindu-i interzisă de destin, interzisă de zei speranța celui lipsit de îndrumător, speranța în ramura de aur luminoasă în hățișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
hățișul imaginilor, al limbii, al cuvintelor, al sunetelor, încâlcit din porunca destinului în rămurișul universului lăuntric și al celui exterior, fiindu-i interzisă de destin, interzisă de zei speranța celui lipsit de îndrumător, speranța în ramura de aur luminoasă în hățișul pereților de carceră, cine a cunoscut toate acestea, cine cunoaște toate acestea, acela este încă mai rușinat, este plin de groază deoarece își dă seama că pentru cei din cer tot ceea ce se întâmplă se desfășoară în concomitență, că tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
disprețuitoare, cu aburul care învăluie ca o mantie grea de indiferență, orașul vuind, palpitând, pârjolind în măsura în care arde, sfărâmând fără să se vadă într-o dezlănțuire colcăitoare și nesigură ca o beție, dar mult prea pământească, din care se nasc valuri-valuri hățișuri mlădioase, la fel de vuitoare, în care se pierde și care îl atrag și-i atrag mintea. Toate continuând în jurul lui și percepându-le foarte limpede. Tânărul din apartamentul de sub al lui primește o femeie care după un timp începe să chiuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
rană. Deja furios pe șofer, ieși pe poarta deschisă. Șoferul coborîse din cabină, fără să-și dea seama de vîrtejul ce avea să-l cuprindă. Scutură de praf harta și o Întinse pe capota camionului, ridicînd neajutorat din umeri În fața hățișului de străzi alăturate. Jim Îl urmă pe sergentul Uchida la poartă. Înțelese că nici sergentul, nici șoferul japonez nu aveau idee unde era Woosung, un district agricol aflat la gura rîului Yangtze, și care se Întindea dincolo de suburbiile Shanghai-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
nici măcar Electra nu-l va putea însoți. Oreste din Hoeforele a fost comparat cu Perseu; e însă un Perseu capturat de Gorgone și care, chiar dacă nu se transformă în stană de piatră la vederea chipului Meduzei, își pierde identitatea în hățișurile nebuniei. Îl regăsim pe acest Oreste, captiv între două fantome, în piesa cu același nume a lui Euripide. Și aici, chiar dacă eidolon-ul lui Agamemnon nu apare niciodată, regele mort nu este mai puțin prezent, el care aude totul în lăcașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
acest balon pe care l-am născocit stând la gura sobei”. Prin vălătucii de fum sau de nori, năvăliră deodată cele mai fioroase animale de pe fața pamântului, arătându-și, care mai de care, colții, cozile sau ghearele, furișându-se în hățișuri țepoase sau dispărând, pur și simplu, în nisipurile deșertului. Urmară niște scene cutremurătoare de luptă între cruciați și sarazini, unii căzând chiar atunci de pe cai în țipetele spectatorilor, purtând în piept sau în gât câte un vârf de suliță, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe unde ai vrea să ne purtăm pașii, dacă nu-ți cer prea mult? --Sunt atâtea de aflat și de văzut!... --Apoi tot tu ești tartorul care hotărăște. Eu sunt doar cel care veghează să n-o iei razna prin hățișuri necunoscute și, cum se spune, “să n-o dai cu oiștea-n gard”, că nu degeaba m-ai poreclit “gândul de veghe”. --Acum te-am recunoscut de-a binelea. Tu ești cârcotașul care îmi făcea zile fripte când mă zbăteam
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
vă spun despre el este numai minciună. Oh, ascultă la mine, popor samarinean! Pămîntul făgăduinței e o minciună, Dumnezeul lor e minciună, minunile lor sînt mincinoase. Mint și ei precum Dumnezeul lor, căruia i se Închină. SÎnt prinși Într-un hățiș de minciuni, că nici ei nu mai știu că mint. Unde toată lumea minte, nimeni nu mai minte, unde totul e minciună, nimic nu mai e minciună. Împărăția cerului, Împărăția dreptății - o minciună. Fiece Însușire a Dumnezeului lor e cîte-o minciună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
numai asta putea fi, căci, fără a zări nimic În jur, s-a simțit luată pe sus, săltată ca pe un fel de butoi pe care blestemata aia Îl căra În spinare și purtată astfel cu iuțeală prin păduri, prin hățișuri pline de spini, peste punți și peste rîuri. Ședea ca pe o saltea de vînt pe butoiul ăla zburător și se temea, nu că va pica de acolo, ci că i se vor amesteca drumurile, că nu le va mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
este numai simptomul unui anume fel de a fi. Originile ei sunt metafizice, nu psihologice. Dacă nu conștientizăm faptul, e numai din pricina superficialității noastre și a timpurilor pe care le trăim. Superficialitatea ne pândește la fiecare pas al spiritului în hățișul cotidian. Până la o vârstă, îi ignorăm puterea. După o vârstă, nu mai dispunem de puterea de a o contracara. A devenit, deja, parte din ființa noastră lăuntrică. O perioadă, mai dispunem de forța de a ne opune nouă înșine - dar
A doua oară unu by Ciprian Voloc () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92969]
-
niciodată nu-i trecuse prin minte să îndeplinească ordinul întocmai. Însă ce i se cerea acum era prea de tot. Adevărul e că îmbătrânea și dorea să-și petreacă și el nopțile în tihnă, în propria-i colibă, în loc să bată hățișurile. Nu-i plăcuse defel nici anul trecut, numai că între timp lucrurile se înrăutățiseră. Când el nu era acasă, un bărbat mai tânăr o vizita pe tânăra și frumușica lui nevastă. O dată, disperat, înșfăcase o bâtă să o lovească; pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
veche înainte de ploaie. Nu vroia să iasă pe câmp, nici să stea cocoțat până înțepenea într-una din micile gherete construite pe stâlpi înalți drept platformă de tragere la colțurile fiecărui teren, și nici să se plimbe în întuneric prin hățișul ostil. Totuși, în noaptea aceea o porni ca de obicei în lunga sa veghe, fără să mai mănânce. Dar a doua noapte nu se mai duse; nici în a treia și nici în cele care au urmat. Zăcea toată ziua
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
mici de gătit; iar în mijloc se încinsese un foc mare din care țâșneau, o dată cu norii de fum, șiraguri de scântei. Tam-tamurile băteau încet; curând avea să înceapă dansul. De la alte tabere, aflate la depărtare de mile, soseau oaspeții străbătând hățișurile; avea să fie o așteptare lungă. De trei ori auzi pași de-a lungul potecii din apropiere, până să se retragă și să rămână neclintit, cu capul întors, ca să-l urmărească pe tânărul care trecea, așa cum trecuse în fiecare noapte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
mai departe spre sud-vest, În adâncurile Balcanilor. Căutările aveau să fie realizate spre mare, spre Adrianopole și poate pe direcția Istanbul. Dar În nici un caz la fosta frontieră dintre regatul bulgarilor și ținuturile sârbești și de acolo spre sud, În hățișul de nepătruns al pădurilor Bosniei. Era un drum lung, de mai bine de o săptămână, iar Ali nu știa dacă prizonierul putea fi ținut În viață un răgaz atât de lung. În plus, era nevoit să accepta prezența lui Ogodai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cuprinși de panică. Spre Suceava se auzeau semnale de ajutor și ordine de repliere. Răzeșimea condusă de Ștefan cobora și ea, eliminând ultima rezistență a ienicerilor. Căpitanul ajunse și el În pădure, căutându-l cu privirile pe Ștefănel. Dar În hățișul codrului nu se puteau vedea decât umbrele hăituite ale turcilor Încercând să-și caute salvarea. Armata Moldovei cobora spre dealurile Sucevei, cucerind pas cu pas prima ei bătălie În fața sultanului. Răzeșii se Împrăștiaseră, În căutarea otomanilor care fugeau. Dispozitivul ordonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]