628 matches
-
a ideologiei oprimării - neagă educația și cunoașterea ca procese ale cercetării. Profesorul se prezintă în fața elevilor săi ca opusul lor necesar; calificându-le ignoranța ca absolută, el își justifică propria existență. Elevii, la rândul lor, alienați precum sclavul din dialectica hegeliană, își acceptă ignoranța ca justificatoare pentru existența profesorului, însă spre deosebire de sclav, nu află niciodată că ei sunt de fapt cei care educă profesorul. Pe de altă parte, rațiunea de a fi a educației libertare constă în efortul făcut în direcția
Pedagogia oprimaților (fragment) () [Corola-website/Science/295692_a_297021]
-
the nation smothered rather than fueled theories which might have led to a critical, emancipatory, decolonizing discourse. Cioran offers an eloquent example of this vision: entering history through the extreme violence of the strongest. He regards history aș the great, Hegelian, European History of the transcendental political organisms which are the nation-states. This is the typical perspective of a colonized subjectivity, ăn internalization of the colonial gaze which claims that you are outside history and you must perform an extraordinary act
Națiune, subalternitate și dorința de Europa. O discuție despre identitate națională și nevoia apartenenței europene () [Corola-website/Science/295826_a_297155]
-
Saint-Simon. Din 1835 Marx va studia la Universitatea din Bonn și, mai apoi, la aceea din Berlin, perioadă în care va schimba studiile în drept pentru cele de filozofie și istorie. În Berlin este admis în clubul postuniversitar al tinerilor hegelieni, deși încă nici măcar nu absolvise. Doktorklub-ul era format din avangarda filozofică și politică a regatului Prusiei, ceea ce se concretiza prin critica statului și a religiei. Sub imperiul concepției hegeliene a progresului rezultat din lupta tendințelor interne, teză împărtășită și de
Karl Marx () [Corola-website/Science/297774_a_299103]
-
și istorie. În Berlin este admis în clubul postuniversitar al tinerilor hegelieni, deși încă nici măcar nu absolvise. Doktorklub-ul era format din avangarda filozofică și politică a regatului Prusiei, ceea ce se concretiza prin critica statului și a religiei. Sub imperiul concepției hegeliene a progresului rezultat din lupta tendințelor interne, teză împărtășită și de tinerii heglieni, Marx începe să considere că sarcina rațiunii filozofice este aceea de a critica tot ce există, fie asta instituții sociale, doctrine religioase sau lumea ideilor, întrucât întotdeauna
Karl Marx () [Corola-website/Science/297774_a_299103]
-
ca parte integrantă a lor, este la fel. Deși Marx nu a reușit niciodată să realizeze o expunere coerentă asupra ideologiei, liniile directoare sunt clare. El a pornit de la critica concepțiilor religioase despre lume și a continuat cu “demolarea” viziunii hegeliene asupra statului. Criticând aceste concepții, Marx încearcă să arate și originea ideilor greșite din politică și religie. Acestea provin dintr-o societate ale cărei “defecte de construcție” generează niște efecte compensatoare. Primul pas a fost astfel construcția unei concepții materialiste
Ideologie politică () [Corola-website/Science/296534_a_297863]
-
care dezvoltarea ideilor în contrariile lor este tema conducătoare a istoriei umane. Acest proces dialectic presupune uneori acumulări treptate dar alte ori cere salturi discontinui, schimbări violente ale al status quo-ului existent. Figuri istorice precum Napoleon Bonaparte sunt, conform interpretărilor hegeliene, mai degrabă simptome și unelte ale proceselor dialectice impersonale de bază decât modelatoare ale acestora. Marx și membrii grupului Tinerii Hegelieni din care făcea și el parte, au păstrat cea mai mare parte a modului de gândire al lui Hegel
Marxism () [Corola-website/Science/298447_a_299776]
-
ori cere salturi discontinui, schimbări violente ale al status quo-ului existent. Figuri istorice precum Napoleon Bonaparte sunt, conform interpretărilor hegeliene, mai degrabă simptome și unelte ale proceselor dialectice impersonale de bază decât modelatoare ale acestora. Marx și membrii grupului Tinerii Hegelieni din care făcea și el parte, au păstrat cea mai mare parte a modului de gândire al lui Hegel. Dar Marx „l-a adus pe Hegel cu picioarele pe pământ”, conform propriei viziuni, schimbând idealismul dialectic în materialism dialectic. Marx
Marxism () [Corola-website/Science/298447_a_299776]
-
parte, au păstrat cea mai mare parte a modului de gândire al lui Hegel. Dar Marx „l-a adus pe Hegel cu picioarele pe pământ”, conform propriei viziuni, schimbând idealismul dialectic în materialism dialectic. Marx a urmat curentul altui Tânăr Hegelian, Ludwig Feuerbach. Ce îi deosebește pe cei doi este părerea lui Marx că umanismul lui Feuerbach este excesiv de abstract și de aceea nu mai puțin idealist decât sistemul pe care îl dorea să-l înlocuiască, cu alte cuvinte, noțiunea concretă
Marxism () [Corola-website/Science/298447_a_299776]
-
al dezvoltării intelectului uman, folosind personaje istorice ca și coordonate, acordând profetului Mahomed un loc special în carte, la capitolul „"Erou ca profet"”. În opera sa, Carlyle și-a declarat admirația pentru conducerea pasionată a lui Mahomed ca un agent hegelian de reformă, insistând asupra sincerității sale și comentând „"how one man single-handedly, could weld warring tribes and wandering Bedouins into a most powerful and civilized nation in less than two decades"”. Observația privind deschiderea lui Carlyle către „celălalt” îl introduce
Thomas Carlyle () [Corola-website/Science/308249_a_309578]
-
reuniunile cenaclului „Union pour la Vérité” al lui Paul Desjardins și la Decadele de la Pontigny (transformate după război în întîlnirile de la Cerisy-La-Salle). În 1928 publică "Journal métaphysique" (trad. în românește de Dorin Ștefănescu, Timișoara, Ed. Amarcord, 1995). Inspirat de dialectica hegeliană, influențat de spiritualismul lui Bergson, de raționalismul lui Brunschvicg și de existențialismul creștin al lui Kierkegaard, Gabriel Marcel devine, prin apariția "Jurnalului metafizic", unul din cei mai importanți gânditori contemporani. Una din cheile reflecției marceliene este distincția subtilă stabilită între
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
interpolări înainte de a ajunge la forma ei canonică; era forma o unitate la modul cum era pe atunci.” F.C. Baur (1792-1860) a avansat ideea că evanghelia era pur și simplu o lucrare de sinteză a tezei și antitezei pe model hegelian — sinteză între teza iudeo-creștinătății (reprezentată de Petru) și antiteza creștinătății neamurilor (reprezentată de către Pavel). El cita de asemenea din epistolele ioanine o sinteză a forțelor dualiste din gnosticism. Ca atare, el a atribuit anul 170 scrierii acestei evanghelii. Primul martor
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
înseși, de a avea un conținut: ea este astfel ""intențională"", este conștiința a ceva. Această teză a fost reluată de Merleau-Ponty în "Phénoménologie de la perception" ("Fenomenologia percepției", 1945). În filozofia sa, Sartre reconsideră noțiunea tradițională de ființă, preluând distincția fundamentală hegeliană între în-sine și pentru-sine. Clasic se afirma: există ceea ce este!, nu se găsea în "în-sine" nici cel mai mic germen de dualitate, aceasta fiind "ființa" tuturor fenomenelor, adică a tuturor aparițiilor care au loc în lumea interioară și exterioară, și
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
este o iluzie pentru că este imposibil să faci o relatare coerentă a unor secvențe de evenimente. "Natura existenței" (1927) conține argumentele sale în favoarea ideii că nu este posibil ca spațiul, timpul și materia să fie reale. În "Studii de cosmologie hegeliană" (Cambridge, 1901, p196) el declară că metafizica nu este relevantă pentru acțiunea politică și socială. McTaggart „a gândit că Hegel a greșit prin supoziția sa că metafizica ar putea arăta că statul este mai mult decât un mijloc pentru binele
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
greșit prin supoziția sa că metafizica ar putea arăta că statul este mai mult decât un mijloc pentru binele indivizilor care în compun”. Pentru McTaggart, „filozofia poate să ne dea foarte puțină, dacă nu nici o îndrumare în acțiune... De ce cetățeanul hegelian ar trebui să fie surprins că credința sa în ce privește natura organică a Absolutului nu-l ajută în a decide cum să voteze?” Thomas Davidson a învățat o filozofie numită „apeiroteism”, o „formă de idealism pluralist... cuplată cu un rigorism etic
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
originar, definițiile medievale ale lui Dumnezeu ca «sferă al cărei centru e pretutindeni, iar circumferința nicăieri» (...) constituie astfel de repere” (Ioan Pop, Nichita Stănescu, Spațiul și măștile poeziei, Ed. Albatros, București, 1980). Mircea Martin (1969) merge pe scenariul unui „itinerar hegelian”, atunci când afirmă că „se închipuie aici o existență ideală, nebuloasă, bogată în conținut nemanifestat (...), poate chiar ideea în sine...” (vol. "Generație și creație", EPL, Buc., 1969, p. 11 - 23, cf. Nichita Stănescu interpretat de..., 1983, p. 75). Alex. Ștefănescu (1986
Elegia întâia () [Corola-website/Science/309930_a_311259]
-
interpretată fac din "O casă de păpuși" o piesă atât de interesantă. Fiecare nouă generație a avut o versiune diferită asupra cărții, de la a o vedea ca pe o critică asupra feminității, la a o lua ca pe o alegorie Hegeliană a istoricului spirit al evoluției. Sfârșitul piesei nu are o concluzie stabilă. Finalul este lăsat deschis: nu se întâmplă niciun eveniment brutal, niciun catarsis, doar ambiguitate. Aceasta este o piesă ce definește granițele.
O casă de păpuși () [Corola-website/Science/314110_a_315439]
-
provin din domeniile feminismului sau a teoriei post coloniale. Alții identifică mișcările anti-establishment și de underground din anii șaizeci ai secolului XX ca primele manifestări ale nașterii postmodernismului. Căutându-i rădăcinile, unii i le identifică în spagerea idealismului de tip hegelian și în impactul celor două războie mondiale (poate și a conceptului de Război mondial). Heidegger și Derrida erau gânditorii cei mai influenți în analizarea fundamentelor cunoașterii care alături de opera lui Ludwig Wittgenstein și de filosofia sa a acțiunii, de linia
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
închisoare, fiind eliberat în august 1964. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu). In 1976, Constantin Noica îl întâlneste, la o lansare de carte care
Constantin Noica () [Corola-website/Science/297472_a_298801]
-
prolific. Și-a început lista de publicații cu teza sa de doctorat în filosofie, "Apriorismul pragmatic", o regândire a analiticului transcendental al lui Kant, din punct de vedere pragmatist. El a scris ulterior pe subiecte variate, precum biologia din perspectivă hegeliană și a dobândit reputație în special în domeniul filosofiei dreptului. A fost un pionier în domeniul logicii erotetice (logica interogativelor), pe care a numitr-o „problematologie”. O lucrare foarte interesată și cea mai neglijată este "Systeme de metaphysique implicite dans les
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
ca idealiști, iraționali, mistici, burghezi, imperialiști, și uneori fasciști. Printre pseudo-marxiștii locali, o nouă stea a apărut repede, Constantin I. Gulian (1914-2011), membru al Academiei Române din 1955 până la moarte. Gulian a prezentat la vârful carierei sale niște expoziții de filosofie hegeliană, lipsind-o de orice valoare. În timpul primelor decenii comuniste, filosofia a fost predată în Universități de dentiști și lucrători inculți, ce au devenit profesori peste noapte. În urma morții lui Stalin, nucleul dogmei comuniste a început să-și piardă încet din
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
cei mai mari de la sfârșitul secolului 20. Prima sa carte publicată după ieșirea din detenție a fost "Două zeci și șapte de trepte ale realului", în care unește trei sisteme categoriale, cele ale lui Platon, Aristotel și Kant. Sub un hegelian, dar probabil influențat de asemenea de Nicolai Hartmann, a susținut că realitatea, divizată în trei lumi, anorganică, organică și spirituală, este caracterizată de trei seturi distincte de categorii. La culmea acestei scări categoriale a pus o nouă categorie, ce reflectă
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
sensuri, de proveniență latină ("intro"), ține nu doar de o cuprindere spațială: ea indică o desfășurare, o mișcare atât către ceva, cât și în interiorul acelui ceva, adică o mișcare de participare. Metodologic, Noica poate fi considerat, în mod paradoxal, un hegelian anti-hegelian. El revizuie dialectica hegeliană, acuzată explicit de Noica că este dominată de „ethosul neutralității”. În logica hegeliană, susține Noica, Hegel însuși trebuie să intervină ca să dea conceptelor impulsul necesar pentru mișcarea lor. Ele nu au în ele însele puterea
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
ține nu doar de o cuprindere spațială: ea indică o desfășurare, o mișcare atât către ceva, cât și în interiorul acelui ceva, adică o mișcare de participare. Metodologic, Noica poate fi considerat, în mod paradoxal, un hegelian anti-hegelian. El revizuie dialectica hegeliană, acuzată explicit de Noica că este dominată de „ethosul neutralității”. În logica hegeliană, susține Noica, Hegel însuși trebuie să intervină ca să dea conceptelor impulsul necesar pentru mișcarea lor. Ele nu au în ele însele puterea de mișcare în mod dialectic
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
atât către ceva, cât și în interiorul acelui ceva, adică o mișcare de participare. Metodologic, Noica poate fi considerat, în mod paradoxal, un hegelian anti-hegelian. El revizuie dialectica hegeliană, acuzată explicit de Noica că este dominată de „ethosul neutralității”. În logica hegeliană, susține Noica, Hegel însuși trebuie să intervină ca să dea conceptelor impulsul necesar pentru mișcarea lor. Ele nu au în ele însele puterea de mișcare în mod dialectic. Noica consideră că dialectica este circulară și tetradică. Schema teză - antiteză - sinteză, este
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
să scrie "Teoria formelor prejudicative", care este o regândire a categoriilor prin intermediul logicii formale. După 1989 a publicat lucrări despre filosofia românească și cea speculativă. Volume notabile sunt "Pentamorfoza artei" și "Gândirea speculativă". Alexandru Surdu este, ca și Noica, un hegelian anti-hegelian. Așadar, îl critică pe Hegel pentru „absolutizarea” dialecticii triadice, îl critică de asemenea pe Noica pentru absolutizarea dialecticii tetradice și își propune propria versiune, cea a dialecticii pentadice. El susține, totuși, că diferite domenii de experiență trebuie să fie
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]