669 matches
-
bolondja, meg lepet a toronyba, megkerdezte hany ora (Nebunul de Aprilie s-a urcat în turn, a întrebat cât e ceasul), cântecul de 1 Aprilie, nebunia necumpătată a primăverii. Mihai de Giulești, nobil ereditar, se opri și privi grupul care hohotea de râs și la început, ușor încurcat, le răspunse și el, zâmbind, gata să participe cu voie bună la veselia lor. Dar surâsul nu dură decât o singură clipă pentru că-și dădu seama că râd de el și râsul lor
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
își călca încălțămintea pe ștaif. Urzeala roasă a pantalonilor de velur era băgată în niște ciorapi vrîstați. Mă luase în primire nu ca pe unul ce trebuia îndopat cu franțuzească, ci mai degrabă ca un auditor al filosofiilor sale. - Păpușoiule, hohotea el cu gura largă în care, între doi dinți, i se vedea limba, am auzit că ești marxist. Păi știi tu cine a fost Marx? Și tot el răspundea. - Un economist tîmpit. Mă lăsa perplex. - Filosoful nu trebuie să inventeze
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
tartaje îi apare un petic de lînă neagră din mijlocul căruia, printr-o tăietură, țîșnește un cartonaș lung, cu vîrf bont și boit cu creionul chimic. Izbind cu pumnii în masă, fetele își pierd sărita și se rostogolesc pe tăblie, hohotind isteric. M-am dus să mă culc. În lampă gazul se terminase, așa că am aprins lumînarea; mă lungii cu mîinile sub cap pe pat. Gras, un șoricel apăru de sub dulap. Ridicîndu-se în două lăbuțe, cu ochișori ca de neghină cercetă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ghemuiau sub palmele lui. Altă dată, la fel de științific, te punea să stai aplecat În față, la nouăzeci de grade, și te plesnea razant cu liniarul de lemn. Iar când tu săltai și-ți reluai, săgetat de durere, poziția umanoidă, exclama hohotind: Acțiunea egală cu reacțiunea! Nu era Întotdeauna la fel de elaborat. Uneori trecea pe coridoare și Împărțea scatoalce la Întâmplare elevilor care, după ce sunase clopoțelul, nu intraseră În clase. De la asta i s-a tras. A făcut greșeala să-l pocnească așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
stătuse cu Adelin pe lângă bar, acum dispăruseră amândoi. Lipseau deja de câteva minute bune, am intrat În panică, am aruncat-o de pe mine pe Viviana, am coborât spre vestiar, am bătut la ușă, erau amândoi Înăuntru, Leac și cu Adelin, hohotind. Nu mi-au zis nimic, mi-au arătat doar oglinda, Îmi mai rămăsese ceva acolo, mai bine de-o linie. Îmi bătea inima al dracului de tare, simțeam că mă sufoc. M-am aplecat, am tras repede, cumva mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pufnește râsul. Nu răspunde nimeni, se stinge lumina pe scară. - Hai, Adi, bate mai tare! Leac râde de mine. - Bate, mă, bate, că-i acasă. Tot nu răspunde nimeni. A dracului lumină, iar se stinge. - Cine-i? - Pizza! răspunde Leac hohotind. Nu mai apuc să aprind becul pe scară, se deschide ușa și lumina vine acum dinăuntrul apartamentului. În prag, un puștan, cred că n-are nici douăzeci de ani, În pantaloni scurți și maieu, blonziu și simpatic. Slăbănog, Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mereu al gândurilor mele. - Nu știi să vorbești? - Sunt mut. Dar știu cuvintele. Cele mai multe cuvinte. Fu rândul Vindecătorului să se scarpine În cap. - Cele mai?! - se miră el. Cum adică, cele mai? Pufnirăm amândoi În râs, iar oamenii din jur hohotiră și ei, după cum avea să fie obiceiul din ce În ce mai des prin preajma celor care știau, sau care doar aveau putere. Vindecătorul acela m-a Învățat ce Înseamnă minciuna, iar eu l-am Învățat ce Înseamnă cel mai. Am văzut amândoi că erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
neamul lor nu se stinsese niciodată. - Sunt pricepute să facă tot soiul de lucruri. Uite, adulmecă el mirosul de levănțică, ai mai simțit vreodată așa ceva? - Nu. Vinas, of, of, am șoptit În minte, lucru care Îl făcu pe Enkim să hohotească. - Mai bine te-ai uita la una mai tinerică, măi Krog! Toiagul Tatălui merită ceva mai mult decât o Vindecătoare trecută. Am tăcut căci o altă femeie intră În casă și ne aduse un fel de fructe verzi, numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spre mal, sub un uriaș căuș săpat În stâncă. Deîndată ce bulumacul se propti În mal, Runa mă Îndemnă s-o iau Înainte, dar mă trezii cum mă prăvălesc cât eram de lung pe stânca umedă. - Pfuuh, ce mai ucigaș, hohoti ea. Hai, că aici așteptăm. O să vină el, și Enkim! Aici nu lăsăm urme, Îmi arătă ea stânca spălată de ape. Ne-am ghemuit sub o tufă de salvie frumos mirositoare și ne-am pus pe așteptat. - Enkim te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
asupra noastră, de parcă Tatăl dorea să ne Înece. Pământul s-a făcut clisă. Pășitorii au Început să ni se afunde În noroiul moale, sorbecăind. - Nici maică-mea nu mi-ar da de urmă pe o ploaie ca asta, zise Runa. Hohoti, nepăsătoare, căci nimeni n-ar fi auzit-o pe potopul ăla. Am râs și eu: - Ți-am spus eu că vine ploaia. - Ăla nu era zgomot de ploaie, clătină ea din cap. Am ridicat din umeri și am râs din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Gevos, eh, știi tu, se băgă În discuție cel mai tânăr dintre cei ce știau, făcându-i pe toți să izbucnească În râs. Scept Încercă să rămână serios dar, curând, se molipsi de la ceilalți și se puse și el pe hohotit. - Vroiam să spun, reluă el după o vreme, vroiam să spun că Tatăl nu a făcut vorbele așa, oricum. Dacă o să Împărțim tuturor vorbele, făcu el un gest de parcă ar fi Îmbrățișat toată poiana, o să apară alte și alte vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
câteva veri, ioc! De-aia nici nu mai găsim pășunile care, odinioară, se Întindeau pe aici cât vezi cu ochii. Unu dădu un chiot din casa femeilor. Runa Îl gâdila pesemne, căci femeile se puseră toate pe râs, În timp ce Unu hohotea, gata-gata să-și dea tot aerul din piepți. Aban surâse. Se aplecă peste vatra În care focul ardea firav. Apa tocmai Începuse să fiarbă În scoica cea groasă. Aban luă praf dintr-o tașcă de piele și-l presără peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ai spus ce noroc are? - Tuni zise că da - Spune-i că norocul lui se coboară și peste cei ce-l Însoțesc. Prichindelul ăla de Unu și lăptoasa de mumă-sa o să trăiască. - Ohoo, Krog știe bine că aduce noroc, hohoti Tuni. - Dar știe el ce fel de noroc e ăsta? - De unde să știe, femeie? Ce, e Dogon ca să știe tot? - Ei, dacă nu e Dogon ca să știe chiar tot, spune-i că ăia de-l urmăresc s-au Încumetat, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
unul singur. Călătoria asta e din ce În ce mai grea. - Mai ales când unul te dă la troc, surâse N’jamo, făcându-mă să-mi dreg glasul. Câți oameni vrei? - Cât toate degetele unui om. - Adică cinci de patru ori, ha, ha, ha, hohoti el. - Cinci de patru ori, l-am Îngânat. Stătu un pic pe gânduri. Dacă vrăjmașii lui Krog o să Învingă, Îmi rămâne tot neamul aici, să se Înmulțească. Iar dacă o să Învingă tovarășii lui Krog, o să se Înmulțească mai departe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Taci! femeia se Înăbușă de rîs și-l trage de mînecă. —... Spune-i... unchiului... Walter... să-și pună... pe dedesubt... Nu! Nu! Nu! Heinrich! Taci! strigă femeia. — Alea... groase... cu inițialele... brodate... de mătușa Bertha. Aici toată mulțimea vuiește, femeile hohotesc de rîs, țipă În semn de protest și strigă: — Taci! Șst! — Ja... o să-i spun! strigă călătorul zîmbitor, după ce ceilalți s-au mai liniștit puțin. Poate că... nu... le... mai... are - și se sufocă și se Îneacă de rîs. — Otto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
deschisă în cutia de sticlă a casierei. Păi da, că eu trebe să am grijă de toți gură-cască. Calm, foarte calm, îi răspund: doamnă, nu vă enervați, că mă enervez și eu și iese nasol. Auzi la el, îi spune hohotind bodygard-ului. Mai are și nervi, după ce că nu știe pe ce lume trăiește. Îmi umple palma cu vreo cinșpe monede fără valoare. Le strâng pe toate în pumn, apoi le azvârlu în sus. Aerul stătut al cabinei se umple de bănuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
poezie de Ady Endre. Popescu aplaudă din răsputeri. Murmurul sălii se potolește greu, dar nu entuziasmul ci indisciplina e la origine. Un tip cu chelie se ridică și Începe să-și amintească de cum era când era el elev. Câțiva elevi hohotesc totuși În contratimp cu poantele slabe ale vorbitorului. De la tribună, profesorii lansează câte un ssst! Gelu se Întoarce brusc spre fratele lui, Zare, și-l Întreabă: — Bă, cine-i aia de la tribună, a doua din stânga, aia cu părul scurt? Zare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mai puteam să ies din zăpadă / și aveam o sută douăzeci de ani. și nu / mai puteam să ies din moarte. / nu mai puteam să ies din îmbrățișarea iubitei. / adică nu puteam să ies din trupul mamei / care mă aștepta hohotind de singurătate (...). Din acest motiv, actul creației este omagiat prin asociere cu nașterea: mâna odihnindu-se în carte. prunc înfășat / în aluat. țipând după maica sa. / iar pagina albă este grea în așternutul curat. / travaliu de gândire ca înflorirea măceșului
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
catalizat în punctișoarele din creștet și picioare. Stă bazat pe pumnul meu în cumpănă. Echilibru perfect! Îl mai las o clipă să-și savureze victoria ! Folosesc o eschivă și îi eliberez calea ! Pierzâdu-și stabilitatea se prăbușește cu fața în jos. Hohotesc ! Nu mai poate mișca, nu mai poate răsufla... e al meu ! Îl iau la gâdilat. Fuge... am învins ! Care dintre noi!? În retragere confiscă o unghie rătăcită pe birou. Mimez că îmi trebuie ! Aleargă pe scări ! Urlu să mi-o
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de vârsta noastră și anul trecut a fost student la Galați, iar acum își bate joc de voi ! Ionel, când aude, îl amenință în glumă înarmat cu o pernă în mâini și cu fuga peste paturi, Cristian iese de sub pătură hohotind iar Laur îi spune râzând lui Florin, - Dacă nu veneai să mă dai de gol, mai puneam vreo două întrebări și îi lăsam așa... să se simtă bine... că au lămurit un boboc ! Toți au rămas surprinși și nemulțumiți de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
bunăstarea, obișnuia să spună la ședințele de lucru, le-am promis tuturor națiunilor analgezia și golful, și, pe zei, o să le dăm ce le-am promis, că vor sau nu! Ha-ha! Pe cuvântul meu, se gândea Plainjones auzindu-l cum hohotește, dacă nu seamănă cu Stalin. Însoțit de experta bunurilor, Harry Kerch coboară scările ambasadei. Când dă cu ochii de Plainjones, îi face un semn cu mâna, la care acesta răspunde fără efuziune. Naiba să-l ia, îl aștept de-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
străvechi, căci albul este culoarea oaselor și albă e cea care duce cu sine trupul... Trupul, nu și sufletul. Sufletul nu moare. — Velunda... Velunda întredeschise ochii limpezi. Privirea ei părea că vine de foarte departe. — Tu nu poți să mori, hohoti Valerius. Nu tu. Privi în jur, disperat, invocând puterile divine să o vindece, să-i redea viața... Ea era femeia pe care o iubea. Numai o zeitate putea să o vindece; el nu avea ce să facă, era neputincios în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-i redea viața... Ea era femeia pe care o iubea. Numai o zeitate putea să o vindece; el nu avea ce să facă, era neputincios în fața acelor răni. — Ce s-a întâmplat? Ce ți-au făcut? Cine te-a rănit? Hohotea, examinând în grabă rănile, una după alta. Ce importanță mai avea să știe ce se întâmplase, dacă acum cerul însuși îi spunea că Velunda era la un pas de moarte? — Nu mă lăsa! Cum am să trăiesc fără tine? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe buzele lui Valerius; atingerea ei era înghețată. — Taci... Nu întreba nimic. — Nu muri, o imploră Valerius. Îmi vei îngropa cenușa acolo unde m-am născut. Acolo vor trebui să te găsească atunci când... Suspină, apoi tăcu. — Cine te-a înjunghiat? hohoti Valerius, și în clipa aceea îl văzu, ca prin vis, pe Vitellius șezând în taverna întunecată, în fața lui Ausper. Vitellius, care voia să-și afle destinul și hotărâse s-o întrebe pe Velunda. — Vitellius... te-a înjunghiat? — Asta va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în fața templului lui Apollo. Un vânt rece bătea pe Palatinus, iar pe cer treceau nori întunecați, ca niște prevestiri rele. Vitellius se înfofoli mai bine în mantia de blană. Urcă șchiopătând treptele templului, unde îl aștepta Flavius Sabinus. Se sprijini hohotind de umărul prefectului Romei și îi făcu semn lui Listarius, care ducea coșul cu merinde, să se apropie. — Liniștește-te... Sabinus se îndepărtă de el. Vitellius se sprijini atunci de o coloană a templului. Lacrimile îi brăzdau obrajii grași, plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]