702 matches
-
orali ce cântau materiale de epopee tradiționale. În mod repetat s-a dezbătut dacă același poet era autorul atât al "Iliadei", cât și al "Odiseei"; cam toți istoricii au căzut de acord, însă, în privința datării operei "Batrachomyomachia", a "Cântecelor religioase homerice" și a epopeilor ciclice, acestea fiind scrise ulterior capodoperelor "Iliada" și "Odiseea". Majoritatea savanților sunt de acord că "Iliada" și "Odiseea" au suportat un proces de standardizare și rafinare începând cu secolul VIII î.Hr.. Un rol important în această standardizare
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
sunt de acord că "Iliada" și "Odiseea" au suportat un proces de standardizare și rafinare începând cu secolul VIII î.Hr.. Un rol important în această standardizare pare-se a fost jucat de către tiranul atenian Hipparchus, care a reformat recitarea poeziei homerice la festivalul panathenaic. Mulți clasiciști consideră că această reformă trebuie să fi implicat producerea unui text scris canonic. Primul filolog care a a examinat critic epopeile lui Homer, punând în discuție unicitatea autorului epopeilor antice Iliada și Odiseea a fost
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
să memoreze stocul de poezie epică a regiunii și evenimentele trecute, până la timpul sosirii unui învățat ce le putea scrie. Majoritatea clasiciștilor sunt de acord că, indiferent dacă a existat sau nu un astfel de rapsod pe nume "Homer", poemele homerice sunt un produs de tradiție orală, o tehnică veche de generații ce a fost moștenirea colectivă a multor poeți-cântăreți ("aoidoi"). O analiză a structurii și vocabularului "Iliadei" și "Odiseei" arată că poemele conțin fraze bine conturate ce se repetă; chiar
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
forma lor fixă. Soluția tradițională este "ipoteza transcrierii", în care un "Homer" non-literat dictează poemul său unui scrib în secolul VI î.Hr. sau mai devreme. Homeriștii mai radicali, precum Gregory Nagy, susțin cu tărie că un text canonic a poemelor homerice ca "scriptură" nu a existat până în perioada elenistică. (secolele III - I î.Hr.). Nu există nici o înregistrare despre existența sa în timpul vieții lui Homer. Herodot (2.53) consideră că Hesiod și Homer au trăit nu cu mai mult de 400 de
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
Epigrame", care erau adăugate la finalul lucrărilor lui Homer. Acestea sunt ușor de identificat ca rime populare, fiind o formă a folclorului care avea să fie întâlnită în majoritatea țărilor, prețuită de oameni ca o variație a proverbelor. În epigramele homerice obiectivul este uneori focalizat asupra caracteristicilor localităților Smyrna și Cyme (Epigr. 4), Erythrae (Epigr. 6, 7), Muntele Ida (Epigr. 10), Neon Teichos (Epigr. 1); altele fac referire la unele comerțuri sau ocupații: olărit (Epigr. 14), marinari, pescuit, turme de capre
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
cel mai dulce cântăreț, o singură voce aduce răspunsul: orbul care locuiește în munții de pe Chios; melodiile sale merită premiul pentru toate timpurile”. Tucidides, care citează pasajul său pentru a arăta caracterul festivalului delian, pare a fi convins de autenticitatea homerică a cântecului. Astfel, putem considera că Homer era un chian (locuitor al insulei Chios). 2. "Margites", un poem umoristic atestat lui Homer începea cu: Astfel a sosit la Colofon un om bătrân, un cântăreț divin, servitor al muzelor și lui
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
cineva s-ar fi deranjat să le scrie. Decodarea Linearului B în anii 1950 de către Michael Ventris și alții, au convins savanții de existența unei continuități lingvistice între scrierile miceniene din secolul XIII î.Hr. și poemele atribuite lui Homer. Epopeile homerice instaurează majoritatea motivelor poetice, utilizate ulterior de literatura europeană. Prin poemul burlesc "Batrahomiomahia", lui Homer i s-a atribuit inventarea parodiei.
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
în timp a vieții umane. Personajele sale devin astfel întruchipări ale unor idei spirituale și se sustrag timpului, sunt atemporale. George Steiner evidențiază, din acest punct de vedere, contrastul dintre Dostoievski și Tolstoi. În timp ce Tolstoi este un creator de epopei homerice, care se desfășoară minuțios pe spații largi și perioade temporale îndelungate, Dostoievski este poetul tragic prin excelență. Făcând aluzie la lucrarea "Nașterea tragediei" de Nietzsche, Nikolai Berdiaev declară: « Creația lui Tolstoi este apolinică. Cea a lui Dostoievski dionisiacă.. Ritmul febril
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
este o moștenire din , iar denumirea alternativă de "Selena" provine din grecescul Selene (Σελήνη). Totuși, denumirea de Selena era folosită în trecut la romani și numele de "Artemis" era folosit la greci. Prima definiție literară cunoscută a Lunii aparține Imnurilor homerice, mai precis în imnul „Către Selene”, unde Luna se unește cu Zeus și îi dă naștere Pendeei. Astronomii din Antichitate au propus diferite interpretări rezumate îndeosebi în capitolul "Despre substanța Lunii" de Pseudo-Plutarh. În 450 î.Hr., Democrit vedea pe Lună
Luna () [Corola-website/Science/296517_a_297846]
-
studiat la Veria, la Bitolia, Budapesta, București, München. George Murnu a fost frate mai mare al artistului plastic Ary Murnu (1881-1971). Numele lui George Murnu a devenit foarte familiar în țară odată cu magistrala sa traducere, în limba română, a epopeilor homerice "Iliada" și "Odiseea". Această strălucită realizare a sa, care a însemnat un eveniment epocal în cultura noastră, „constituie un moment fundamental în evolutia limbii literare” (corespunzător Iliadei lui Nicolai Gnedič în literatura rusă). Marele poem clasic era în sfârșit împământenit
George Murnu () [Corola-website/Science/307188_a_308517]
-
care au separat proto-greaca de limba proto-indo-europeană includ: Pierderea lui "*s" prevocalic nu a fost completă, fapt evidențiat prin "sus" "a semăna", "dasus" "dens"; "sun" "cu" este un alt exemplu, contaminat de proto-indo-europeanul "*kom" (latină: "cum", proto-greacă: "*kon"), devenind cuvântul homeric/atic vechi "ksun". Schimbările fonetice între protogreacă și miceniană includ: Aceste schimbări fonetice sunt deja complete în miceniană. Pentru schimbări care au afectat majoritatea sau toate dialectele mai târzii, vezi Limba greacă veche. Dativul proto-indo-european, cazurile instrumental și locativ s-
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
loc aparte îl ocupă Adonis, o divinitate asiatică minoră, legată, ca și Afrodita de cultul plantelor. Într-un cântec meșteșugit pe baza antifonică, după modelul cântecului popular, se deplânge moartea demonului în accente care amintesc de ""threnosul"" (cântec de jale) homeric. Prin vădita preferință față de divinitățile venite din Orient, alegorii ale frumuseții, grației și fecundității, Sappho depășește lumea zeilor lui Homer. Influența Asiei, cu care Lesbosul întreținea legături intense, se făcuse, de altfel, simțită de mult în creația litereară a insulei
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
munca ei a fost transcrisă tot mai puțin, în special după ce academiile au încetat să le ceară studenților să studieze metrul safic. Un motiv pentru care metrul safic a încetat să mai fie studiat a fost că Greaca Atică și Homerică erau principalele limbi de studiu. Dialectul eolic al lui Sappho, unul dificil de învățat, și, chiar în timpurile Romane considerat arhaic, a pus un obstacol considerabil între lucrările ei și celebriate după ce acestea nu au mai fost cerute în academii
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
ai poetului, Varius și Tucca, să nu distrugă manuscrisul - cum dorise Virgiliu - ci să-l publice ca atare, cu un minimum de prelucrări. Chiar neadusă la perfecțiune, "Eneida" a fost recunoscută de la început drept una din capodoperele literaturii, alături de epopeele homerice, "Iliada" și "Odiseea", care i-au servit ca model, influențând generațiile ulterioare de scriitori, până în perioada umanismului.
Publius Vergilius Maro () [Corola-website/Science/302098_a_303427]
-
a se supune datinei, care cerea ca poetul dramatic să joace în propriile piese. A apărut numai o dată pe scenă, în rolul lui Tamiris orbul. Sofocle a manifestat din tinerețe o puternică pasiune pentru literatură, căutând cu nesaț în operele homerice, în tragediile lui Eschil și în folclor răspuns la numeroasele probleme ale timpului său. Tragedia l-a atras nespus, încă de copil participând în corul ce susținea reprezentările pe scenă ale pieselor înaintașilor săi. În anul 468 i.Hr. s-a
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
ale societății. Având o factură folclorică și transmițându-se oral, mitul multor popoare au fost culese la un moment dat și transformate în epopei, care reprezintă adevărate monumente ale vechilor culturi și fac parte din tezaurul culturii universale (ex. epopeele homerice, indice, etc.). Miturile au o tipologie variată și o sferă tematică foarte largă. Astfel, miturile teogonice (ex. Teogonia lui Hesiod) povestesc cum au apărut zeii sau cum și-au împrățit aceștia atributele; miturile cosmogonice (ex. cele din Upanișade și din
Mit () [Corola-website/Science/302762_a_304091]
-
un oraș legendar, locul unde s-a desfășurat Războiul Troian, așa cum este descris în Ciclul războaielor troiene, în special în "Iliada", unul dintre cele două poeme epice atribuite lui Homer. Astăzi, este numele unui sit arheologic, localizarea tradițională a Troiei homerice, în turcă "Truva", la Hisarlık () în Anatolia, aproape de coastă, în Provincia Çanakkale de astăzi, în nord-vestul Turciei, la sud-vest de strâmtoarea Dardanele sub Muntele Ida. Un oraș nou, Ilium a fost fondat pe acest loc în timpul domniei împăratului roman Augustus
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
În anii 1870 arheologul german Heinrich Schliemann a făcut săpături în zonă. Alte cercetări au adus la iveală existența a mai multe orașe, construite succesiv unul peste altul. Unul dintre primele orașe (Troia VII) este de obicei identificat cu Troia homerică. Această identitate este disputată, însă situl a fost identificat cu succes ca fiind locul unde s-a aflat orașul numit Wilusa în textele hitite; "Ilion" (care provine din "Wilion" scris cu digamma) ar fi transliterarea grecească a acelui nume. Pe lângă
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
cu 5 km mai în interior, într-un mic golf care a fost umplut cu aluviuni. În afară de "Iliada", mai există referințe la Troia și în cealaltă operă atribuită lui Homer, "Odiseea", precum și în alte opere ale literaturii grecești antice. Legenda homerică a Troiei a fost elaborată de poetul roman Virgiliu în opera sa "Eneida". Grecii și romanii nu disputau autenticitatea istorică a Războiului Troian, și identificarea Troiei homerice cu cetatea din Anatolia. Alexandru cel Mare, spre exemplu, a vizitat acest loc
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
atribuită lui Homer, "Odiseea", precum și în alte opere ale literaturii grecești antice. Legenda homerică a Troiei a fost elaborată de poetul roman Virgiliu în opera sa "Eneida". Grecii și romanii nu disputau autenticitatea istorică a Războiului Troian, și identificarea Troiei homerice cu cetatea din Anatolia. Alexandru cel Mare, spre exemplu, a vizitat acest loc în 334 î.Hr. și a făcut sacrificii la mormintele presupuse ale eroilor homerici Ahile și Patrocle. Istoricii antici greci considerau că Războiul Troian a avut loc în
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
Eneida". Grecii și romanii nu disputau autenticitatea istorică a Războiului Troian, și identificarea Troiei homerice cu cetatea din Anatolia. Alexandru cel Mare, spre exemplu, a vizitat acest loc în 334 î.Hr. și a făcut sacrificii la mormintele presupuse ale eroilor homerici Ahile și Patrocle. Istoricii antici greci considerau că Războiul Troian a avut loc în secolele al XII-lea, al XIII-lea sau al XIV-lea î.Hr.: Eratostene în anul 1184 î.Hr., Herodot prin 1250 î.Hr., iar, Douris în 1334 î.Hr.
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
fost că există o corespondență accentuată între localizarea Troiei așa cum a fost identificată de Schliemann (și alte locații, precum tabăra greacă), dovezile geologice, și descrierile topologice și ale bătăliilor din "Iliada". Un mic număr de istorici contemporani consideră că Troia homerică nu s-a aflat în Anatolia, ci în altă parte, propunându-se ca locații Anglia, Croația sau Scandinavia. Aceste teorii nu au fost acceptate de majoritatea istoricilor.Dar de fapt Troia a fost orasul zeilor pana cand zeul focului i-
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
Schliemann a făcut săpături pe o colină numită de către turci Hisarlik în apropiere de orașul Chanak (Çanakkale) în nord-vestul Anatoliei. Aici, el a descoperit ruinele mai multor orașe antice, datând de la Epoca Bronzului până în perioada romană. Schliemann a considerat orașul homeric Troia ca fiind unul dintre acestea, —inițial Troia I, apoi Troia II— această identificare fiind în cea mai mare parte acceptată la acea vreme. După Schliemann, situl a fost excavat în continuare de arheologul Wilhelm Dörpfeld (1893/1894) și mai
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
a fost descoperit un șanț adânc, care a fost excavat dintre ruinele unui oraș grecesc și roman ulterior. Rămășițele descoperite în șanț au fost datate de la sfârșitul epocii bronzului, perioada de timp în care se presupune că a existat Troia homerică. Korfmann a afirmat că acest șanț ar fi putut marca marginile unui oraș mult mai întins decât se bănuise până atunci. S-au descoperit și urmele unei bătălii, sub forma vârfurilor de săgeată descoperite în straturi care datează de la începutul
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
scrisoare regelui din "Ahhiyawa", tratându-l ca pe un egal, din care reieșea că Miletul ("Millawanda") era controlat de "Ahhiyawa", și referindu-se și la un "episod "Wilusa"" precedent, implicând ostilități din partea "Ahhiyawa". Acest popor a fost identificat cu grecii homerici (ahei). Aceste identificări au fost respinse de majoritatea istoricilor, ca fiind improbabile, sau cel puțin neputând fi dovedite. Trevor Bryce în 1998 a reluat acest aspect în cartea sa "Regatul Hitiților", citând descoperirea unei părți a așa-numitei scrisori Manapa-Tarhunda
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]