1,472 matches
-
pe 5 mai 1554 vistiernicului Mogîldea partea dinspre răsărit a s. Medveja, cumpărat cu 600 zloți tătărești de la Grozava, fiica pîrcălabului Toader. Mai aflăm că Mogîldea era pan, dar el era Mogîldea, nu Medvedev. Satul mai este pomenit și într-un hrisov de la Petru Voievod, datat cu 24 martie 1587 ca punct de hotar pentru o altă moșie. Iar într-un ispisoc din 27 iunie 1604, de la Eremia Movilă, pentru diacul Pavel Taban se precizează: Medveja, unde a fost Oanță. Însă cine
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
județului, în Colinele Tutovei. Căpușneni este un sat nou, foarte probabil, întemeiat la începutul anilor 1800, de oameni veniți din Ardeal pe moșia schitului, locuită de calugări. Împrejurarea care a determinat venirea oamenilor străini pe moșia schitului, se leagă de hrisovul domnitorului Scarlat Calimache, din 28 aprilie 1819, prin care voievodul hărăzește schitului Orgoiești (Biserica Sf. Neculai), printre alte înlesniri, și dreptul de a aduce 12 „liudi”, oameni străini, din alte locuri, de peste hotar, „fără bir și fără nici un amestec cu
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
diferite de la o regiune la alta, care se manifestă mai ales prin organizații civice și preocupări de a-și promova cultura și în formă scrisă. Sursele documentare vechi despre băieși sunt rare. Prima oară sunt menționați într-un document românesc, hrisovul domnitorului Țării Românești, Gavril Movilă, din 20 septembrie 1620, către mănăstirea Cozia, dar din care reiese că ei erau prezenți în această țară mai dinainte. Italianul Luigi Ferdinando Marsili întâlnește spre sfârșitul secolului al XVII-lea, în Transilvania, țigani care
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Giurescu identifica cu Mănăstirea Strugalea, menționată într-un document din 11 mai 1409, scris în cetatea Giurgiului. Prin acest document voievodul Mircea cel Bătrân scutește de slujbe și dăjdii un sat ce se chema Pulcouti, dăruit respectivei mănăstiri. Dintr-un hrisov domnesc al lui Radu cel Mare, datat la 20 iulie 1507, aflăm că Mircea cel Bătrân ar fi dăruit în vremea sa Mănăstirii Glavacioc satul Călugăreni de pe Neajlov și un alt sat cu același nume, aflat pe râul Teleorman. Nepotul
Mănăstirea Glavacioc () [Corola-website/Science/306351_a_307680]
-
mănăstirii. Alexandru al II-lea Mircea întărește o parte din satul Obislav, dăruit de fiica lui Hamza pentru sufletele celor patru fii ai săi uciși în septembrie 1568 și înmormântați în această mănăstire. Dovezi de vechimea mănăstirii sunt și în hrisoavele și actele domnești ale lui Neagoe Basarab - 30 iulie 1512, Mihnea al II-lea Turcitul - 8 ianuarie 1580, ale lui Matei Basarab - 14 aprilie 1643 și 27 octombrie 1645. Cea dintâi refacere aparține lui Mihnea al II-lea Turcitul, care
Mănăstirea Glavacioc () [Corola-website/Science/306351_a_307680]
-
mistreți, si iepuri. Există pârâul Verdea care trece la câțiva zeci de metri de centrul comunei. În apropiere se află și pârâul Pesceana, cu care se unește, la ieșirea din comuna, spre orașul Drăgășani. Prima mențiune a comunei o reprezintă Hrisovul lui Neagoe Basarab Voievod, din 3 august 1514. Pergamentul este deteriorat și are lacune. Pentru claritate, se utilizează o traducere aflată la Arhivele Naționale ale României din București (Condica Mănăstirii Strehaia, ms.326, f.27). Prin acest act, voievodul întărește
Comuna Sutești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302044_a_303373]
-
trimite oști împotriva voievodului. Litovoi cade în luptă, iar fratele său Bărbat după ce se răscumpără din prizonierat îl urmează pe tron. Numele lui Litovoi este reprodus în documentele ungurești ca "Lytuoy" sau "Lytuon", iar țara este denumită "terra Lytua". În hrisoavele moldovenești din 1374 și 1407, numele apare ca "Litavor" și "Litovoi".
Litovoi () [Corola-website/Science/299776_a_301105]
-
de reședință al comunei cu același nume din județul Buzău, Muntenia, România. Prima atestare documentară a localității care apare sub numele Bisovca datează din 5 februarie 1522, când domnitorul Țării Românești Radu de la Afumați a dat în stăpânire printr-un hrisov o suprafață importantă lui Neagu: Mai târziu, în intervalul 1 septembrie 1551-2 iunie 1552, domnitorul Mircea al V-lea Ciobanul dădea printr-un hrisov lui Tatul: În secolele al XVI-lea-al XVII-lea, pe hotarul actual al Bisocii, existau
Bisoca, Buzău () [Corola-website/Science/300794_a_302123]
-
5 februarie 1522, când domnitorul Țării Românești Radu de la Afumați a dat în stăpânire printr-un hrisov o suprafață importantă lui Neagu: Mai târziu, în intervalul 1 septembrie 1551-2 iunie 1552, domnitorul Mircea al V-lea Ciobanul dădea printr-un hrisov lui Tatul: În secolele al XVI-lea-al XVII-lea, pe hotarul actual al Bisocii, existau proprietăți boierești, mănăstirești, precum și oameni liberi. Nu se cunoaște precis care a fost întinderea Bisocii în primele două secole de după atestarea ei, dar la
Bisoca, Buzău () [Corola-website/Science/300794_a_302123]
-
păstrat un clopot spart în greutate de 250 kg cu inscripția "S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu și al Sfântului Nicolae 6965 (1456-1457)", adică în timpul domniei lui Vlad Țepeș însă primul document care să ateste mănăstirea este un hrisov datat 27 septembrie 1485 în care egumenul de atunci, Iosif Govoreanul, cumpăra câteva loturi de teren în oraș (la Râmnic probabil) de la "Hijul". În lipsa altor dovezi sau izvoare scrise, presupunerile în ceea ce privește momentul întemeierii locașului de cult duc la concluzia că
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
dobrii" care înseamnă om bun. Ambele variante au fost adoptate de localnici pentru că oameni buni sunt în sat, dar și Dobrini. Dilema numelui satului a fost elucidată de autorul Monografiei Satului Dobriceni, învățătorul Mihai Petrescu, cel care, scuturând praful de pe hrisoave, a reușit să aducă în fața cititorului și a cercetătorilor istoria acestor locuri. În comună există Biserica "Cuvioasa Paraschiva", atestată încă din anul 1529. Această biserică, prin vechimea sa, are o istorie legată de familia Buzeștilor și de Mihai Viteazul. Se
Comuna Iancu Jianu, Olt () [Corola-website/Science/301983_a_303312]
-
acestei localități sunt total lipsite de păduri dar în lunca Bârladului (pe o suprafață de aprox.100 ha.) cresc arbori specifici acestei zone și anume: gorun, stejar și mult plop sau tei. Conform unei legende locale (bazată, totuși, pe un hrisov de la Petru Rareș), satul ar fi fost întemeiat de un anume hatman Bârzea pe la începutul sec. al-XV-lea dar prima atestare documentară indubitabilă ne vine de la "24 ghenar 7003" (1495) cu ocazia împărțirii unei moșteniri între succesorii lui Sima Rugină, făcută
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
domniei lui Ștefan cel Mare. Cert este că primul act istoric în care se vorbește clar despre Telenesti, așezat pe malul râului Ciulucul Mic, datează cu anul 1611. Un alt factor care a determinat dezvoltarea localității ca târg a fost hrisovul din 1796 al lui Alexandru Callimachi, prin care aici se întemeiază un târg cu 6 iarmaroace pe an, cu înlesniri - pentru a strânge străinii. Nu este exclus că tocmai aceste privilegii au contribuit la dezvoltarea orașului ca târg. Există date
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
despre Telenești, așezat pe malul râului Ciulucul Mic, datează cu anul 1611. Datorită amplasării sale avantajoase, la hotarul dintre codri și câmpie, Teleneștiul a cunoscut o dezvoltare vădită. Un alt factor care a determinat dezvoltarea localității ca târg a fost hrisovul din 1796 al lui Alexandru Callimachi, prin care aici se întemeiază un târg cu 6 iarmaroace pe an, cu înlesniri pentru a strânge străinii. După reforma religioasă a "patriarhului Nikon" în Rusia din secolul XVII aici au poposit lipovenii, ruși
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
Trușeni este un sat-reședință de comună din sectorul Buiucani, municipiul Chișinău, Republica Moldova. Trușeniul se află la 12 km de orașul Chișinău. În 1545 apare prima mențiune documentară în hrisovul lui Petru Rareș, în legătură cu stabilirea hotarelor mănăstirii Căpriana (Regest publicat de L.T.Boga în Documente Basarabene, pag. 11, 1929). În Dicționarul statistic al Basarabiei, București 1923, pag.286, se vorbește că satul Trușeni ar fi existat încă din 1510. La
Trușeni, Chișinău () [Corola-website/Science/305128_a_306457]
-
că Hotinul aparține de Mitropolia Moldovei iar menționatul Antim este „"ascultător de vlădica Proilaviei, și păstorește doar asupra lipovenilor din ținutul Hotinului"”. În 1758 este cunoscut primul document în care Mitropolitul Proilav Daniil își adaugă în titulatură și Hotinul. În hrisov se precizează că: „"Daniil cu mila lui Dumnezeu mitropolitul Proilaviei, Tomarova Hotinul și a toată marginea Dunării și a tot Nistru"” hirotonește pe „"ierodiaconul Alexandru Ureache preot desăvârșit la schitul Nalt al mitropoliei Hotinului. Leat 1758, August."” Pe perioada păstoririi
Episcopia Hotinului (Mitropolia Proilaviei) () [Corola-website/Science/328586_a_329915]
-
octombrie. nu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava. Satul Zamostea este una dintre cele mai vechi localități de pe teritoriul actualului județ Suceava. În anul 1490, voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) a închinat 50 biserici, printr-un hrisov, către Episcopia Rădăuților, printre care și "“a 23-a biserică cu popă din Zamostea”". Ulterior, satul apare și în alte documente de arhivă din secolele al XVI-lea, al XVII-lea și al XVIII-lea. În anul 1744 preotul Dumitru
Biserica de lemn din Zamostea () [Corola-website/Science/317008_a_318337]
-
au altă îndeletnicire decât neguțătoria și să țină hanuri. Pot să-și facă sinagogă oriunde voiesc, însă nu de piatră, ci numai de lemn."" Conducătorul evreilor din toată Moldova se numea hahambașă (sau staroste). Aceștia erau confirmați de domnitor prin hrisov și era reprezentant al obștii evreiești atât pe lângă autoritățile locale, cât și pe lângă breslele evreiești din acele târguri. Ei strângeau dările de la membrii obștii și o vărsau vistieriei domnești. De asemenea, aveau privilegiul de a judeca pricinile dintre evrei după
Evreii din Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/318667_a_319996]
-
s-a distins în istoria românilor prin aura acestei legende, care i-a însoțit și protejat existența de-a lungul veacurilor. După însemnarea cronicarului a urmat și protecția cancelariei domnești. Voievodul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) însemna într-un hrisov din 17 martie 1723 următoarele: Așadar, în conștiința moldovenilor de altă dată, nimbul de întâietate al Mănăstirii Putna între numeroasele ctitorii domnești și boierești ale țării se trăgea de la această modestă, astăzi aproape uitată, biserică de lemn, care ar fi
Biserica de lemn din Putna () [Corola-website/Science/311970_a_313299]
-
alt sat, căci în acest loc au fost atestate 10 movile funerare ce conțineau fragmente de vase de lut din epoca migrației popoarelor. Prima atestare documentară a satului Petrești este făcută la 15 septembrie 1583. Domnul Moldovei, Petru Șchiopu, prin hrisovul său a poruncit: „...am dat și am miluit sfîntă mănăstire Galata, un sat anume Petreștii, în ținutul Cîrligului supt bucovină și cu poieni buni de fîneță și cu locuri de prisăci în deal, la fîntînă. Care sat Petreștii au fost
Petrești, Ungheni () [Corola-website/Science/305835_a_307164]
-
care munceau la extragerea ei din salinele de la Ocne ( actual Ocnele Mari ). Prima atestare documentara cu privire la existența satului Păușești-Măglași datează din anul 2 august, 1453. Este un act redactat la Gheorghiță de către Vladislav al II-lea voievod. Din cuprinsul acestui hrisov reiese că moșia Păușești a fost întărită boierilor Stan și Vladimir care o stăpâneau încă de pe vremea lui Basarab fără a avea acte de proprietate. Următoarea mențiune documentara a satului o întâlnim într-un hrisov în 10 mai, 1559 dat
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
-lea voievod. Din cuprinsul acestui hrisov reiese că moșia Păușești a fost întărită boierilor Stan și Vladimir care o stăpâneau încă de pe vremea lui Basarab fără a avea acte de proprietate. Următoarea mențiune documentara a satului o întâlnim într-un hrisov în 10 mai, 1559 dat de Alexandru Mircea voievod. În anul 1579 obștea Păușești este atestata documentar în timpul domniei lui Radu Mihnea voievod care întărește unui oarecare Stan și copiilor lui " ocina la Păușești, partea lui toată oricât se va
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
primii stăpâni ai acestor locuri. Această familie a ridicat un schit care s-a numit Sărăcinești. Un pergament cu litere slave redactat la București la 22 august, 1580 menționează o întărire domneasca asupra satului, iar la 16 ianuarie, 1615 un hrisov menționează "Slobozire de sat la Sărăcinești". Despre satul Sărăcinești C. Alexandrescu menționează următoarele: "Sărăcinești - comună rurală - plaiul Cozia compusă din două cătune: Sărăcinești și Viezuri. Este situată lângă apă râului Sărăcinești între dealul Coasta Luncii și Pirigu, la 12 km
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
teritoriile românești. Primele dovezi ale prezenței armene pe pământ românesc sunt din anul 946 d.C., la Cetatea Albă. Fiind una dintre cele mai vechi naționalități conlocuitoare, un fapt important se întâmplă în anul 1408, când Alexandru cel Bun emite un hrisov prin care permite fondarea unei episcopii armene în orașul Suceava. Astăzi, centru religios al armenilor este la Ecimiadzin. Datorită faptului că diferențele față de credința creștin-ortodoxă sunt minime, relația cu aceasta din urmă este foarte bună. Patriarhul Suprem al armenilor de
Biserica Apostolică Armeană () [Corola-website/Science/305110_a_306439]
-
că în paginile ei am întâlnit o îmbinare armonioasă între „Povestirile adevărate”, pe care autorul însuși le-a trăit, cum ar fi: „Domnești între legendă și adevăr” sau „O poveste devenită realitate” și legende istorice, preluate ca adevărate, bazate pe hrisoave și tradiții folclorice, precum: „O poveste însângerată” și „Amintiri nostalgice”. Unele lecturi provin din relatările altora, oameni de seamă din Domnești, așa cum putem exemplifica: „Durerea unei iubiri”, preluată din memoriile profesorului universitar Petru Ionescu-Muscel, despre o pasiune din copilărie, pentru
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Ion C. Ştefan () [Corola-journal/Journalistic/87_a_67]