KorAP: Find »[drukola/base=impersonal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...89 >

2,209 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

fie predominantă; aceasta, însă, nu duce niciodată la înlăturarea celorlalte elemente de la procesul constituirii sensului lexical unitar al grupului: a face mușama, „a mușamaliza”, a da năvală, „a năvăli”, a da poruncă, „a porunci” etc. Caracteristicile gramaticale ale locuțiunii (personală/impersonală, tranzitivă/intranzitivă) sunt condiționate, în primul rând, de verb, dar nu rămâne niciodată indiferent nici elementul nominal. Așa, de exemplu, sunt tranzitive locuțiunile al căror verb este tranzitiv, cu condiția, însă, ca elementul nominal „subordonat” să nu fie la origine

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
deopotrivă tranzitive, cu tranzitivitate directă: a da în seamă (pe cineva), indirectă: a-și da seama (de ceva) sau intranzitive: a da seamă („Ai să dai sama, doamnă!” - C.Negruzzi). Cu rare excepții, locuțiunile verbale au caracter personal. Puținele locuțiuni impersonale se constituie pe baza unor verbe pronominale sau întrebuințate pronominal: a se miji de ziuă, a se lăsa seara etc. În impunerea caracterului subiectiv sau obiectiv al locuțiunii, condiționările sunt cu mult mai complexe, mai profunde și mai greu raportabile

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în cazuri rare) este la imperfect, verbul principal se află în mod obligatoriu la conjunctiv perfect. În sintagma predicatului în care se cuprinde ca semiauxiliar, verbul a trebui rămâne invariabil și din punctul de vedere al persoanei (fiind un verb impersonal) și numărului. Când verbul principal este la conjunctiv prezent, își modifică forma în funcție de persoană și număr: Trebuie să fii bolnav de.. / Trebuie să fim bolnavi ca să..., Trebuie să fie bolnavi de... etc. Când verbul principal se află la conjunctiv perfect

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
exprimă: • capacitatea (fizică sau intelectuală): „Că domnesc în lume rele căror nu te poți opune.” (M. Eminescu) • permisiunea: „Uite, chiar de-acu poți să pornești cu ele la păscut.” (M. Eminescu) • sau posibilitatea (însoțit de pronume reflexiv, cu valoare de impersonal): „Și se poate ca spre răul unei ginți efeminate” (M. Eminescu) Ca semiauxiliar exprimă: • eventualitatea (posibilitatea independentă de voința vorbitorului sau a subiectului acțiunii): „Ascultă, omule,... eu pot pieri, dar de temut nu mă tem.” (M. Sadoveanu) • irealul: „Puteam să

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în acest caz, la perfectul simplu: Când fu să ies pe ușă, sună telefonul. Raportul de simultaneitate este, în astfel de sintagme, de cele mai multe ori însoțit de o nuanță aspectuală; acțiunea este imperfectivă. Verbe personale - verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" Din cea de-a doua perspectivă, a relației sintactice fundamentale, relația de interdependență predicat subiect, prin care verbul guvernează câmpul semantico-sintactic central, care reprezintă (sau poate reprezenta) nucleul predicațional al enunțului, se disting două clase de verbe, din care fac

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de interdependență predicat subiect, prin care verbul guvernează câmpul semantico-sintactic central, care reprezintă (sau poate reprezenta) nucleul predicațional al enunțului, se disting două clase de verbe, din care fac parte atât verbe predicative cât și verbe nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura enunțului lingvistic care realizează predicația prin intermediul unui predicat se întemeiază pe un nucleu central, construit de verbul care își asumă funcția de predicat sau care participă la structura analitică a predicatului. Definită prin procesualitate, semantica verbului se desfășoară (înscrie

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu variabilitatea planului expresiei, pot realiza integral opoziția de persoană și în plan semantic, prin mutații semantice, de natură stilistică, în întrebuințarea lor: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai.” (M. Eminescu) Verbe impersonale Verbele impersonale condiționează, într-un fel sau altul, natura subiectului gramatical, limitează mult posibilitățile de selectare ale vorbitorului. Din perspectiva relației subiect-predicat, verbul reacționează negativ la categoria gramaticală a persoanei; nu-i acceptă, nici formal și nici la nivelul conținului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
planului expresiei, pot realiza integral opoziția de persoană și în plan semantic, prin mutații semantice, de natură stilistică, în întrebuințarea lor: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai.” (M. Eminescu) Verbe impersonale Verbele impersonale condiționează, într-un fel sau altul, natura subiectului gramatical, limitează mult posibilitățile de selectare ale vorbitorului. Din perspectiva relației subiect-predicat, verbul reacționează negativ la categoria gramaticală a persoanei; nu-i acceptă, nici formal și nici la nivelul conținului, opoziția internă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
o formă apersonală, nemaifiind obligatorie manifestarea exterioară a unei situații interioare). Cel mult, unele categorii de verbe reacționează, în spațiul acestei forme apersonale (sau de persoana a III-a) la categoria numărului. În funcție de comportamentul lor față de constituirea relației subiect-predicat, verbele impersonale se diferențiază între ele, grupându-se în două clase: - impersonale absolute; se cuprind aici: • verbele autosemantice, de tipul verbelor „meteorologice”: a tuna, a fulgera, a se înnopta, a se desprimăvăra etc.: „Se-nserează. Nilul doarme și ies stelele din strungă.” (M.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
interioare). Cel mult, unele categorii de verbe reacționează, în spațiul acestei forme apersonale (sau de persoana a III-a) la categoria numărului. În funcție de comportamentul lor față de constituirea relației subiect-predicat, verbele impersonale se diferențiază între ele, grupându-se în două clase: - impersonale absolute; se cuprind aici: • verbele autosemantice, de tipul verbelor „meteorologice”: a tuna, a fulgera, a se înnopta, a se desprimăvăra etc.: „Se-nserează. Nilul doarme și ies stelele din strungă.” (M. Eminescu) Sunt verbe suficiente în și prin ele înseși; au

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
antonime a-i părea bine, a-i părea rău, care nu admit relația cu un nominativ, dar care implică orientarea spre protagoniștii actului lingvistic: îmi pare bine/rău, îți pare bine/rău etc. • verbe pronominale (cu pronume în dativ) întrebuințate impersonal: a (nu)-i arde, a (nu)-i păsa etc. • alte expresii, cu conținut modal: e nevoie, e păcat etc. - impersonale relative; sunt impersonale într-un singur sens: nu realizează opoziția specifică persoanei gramaticale; în celălalt sens, al relației cu subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
spre protagoniștii actului lingvistic: îmi pare bine/rău, îți pare bine/rău etc. • verbe pronominale (cu pronume în dativ) întrebuințate impersonal: a (nu)-i arde, a (nu)-i păsa etc. • alte expresii, cu conținut modal: e nevoie, e păcat etc. - impersonale relative; sunt impersonale într-un singur sens: nu realizează opoziția specifică persoanei gramaticale; în celălalt sens, al relației cu subiectul gramatical, al posibilității stabilirii acestei relații, se aseamănă (păstrând, în același timp, o serie de diferențe) cu verbele personale: ca

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
lingvistic: îmi pare bine/rău, îți pare bine/rău etc. • verbe pronominale (cu pronume în dativ) întrebuințate impersonal: a (nu)-i arde, a (nu)-i păsa etc. • alte expresii, cu conținut modal: e nevoie, e păcat etc. - impersonale relative; sunt impersonale într-un singur sens: nu realizează opoziția specifică persoanei gramaticale; în celălalt sens, al relației cu subiectul gramatical, al posibilității stabilirii acestei relații, se aseamănă (păstrând, în același timp, o serie de diferențe) cu verbele personale: ca și acestea, dezvoltă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
este excepțională și încărcată stilistic, scoțând starea (sentimentul, trăirea) din sfera particularului, pentru a o introduce în sfera generalizării: „Dacă vorba-i e plăcută, și tăcerea-i încă place.” (M. Eminescu) Observații: În limba vorbită și în limbajul artistic, verbele impersonale relative pot fi întrebuințate și ca verbe personale: „Să mă frizez, ca să-ți plac, să-ți spun minciuni...” (M. Eminescu) „Cu toate acestea, dacă te întâmpli înlăuntrul mânăstirii...” (C. Hogaș) • verbe care se construiesc, în mod curent, cu propoziții-subiect, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Eminescu) Realizarea subiectului gramatical printr-un termen nominal e semn că sintagma a fi + adjectiv reprezintă un predicat analitic, în alcătuirea căruia verbul a fi este verb copulativ iar adjectivul - nume predicativ: E necesar să studiezi limbile clasice. (expresie verbală impersonală) + subiect propozițional E necesar studiul limbilor clasice. (predicat analitic + subiect simplu) Sintagma își păstrează natura de expresie verbală impersonală, dacă subiectul se realizează prin infinitiv: E necesar a studia limbile clasice. • verbe întrebuințate impersonal: nu importă + (că), (nu) merge + să

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în alcătuirea căruia verbul a fi este verb copulativ iar adjectivul - nume predicativ: E necesar să studiezi limbile clasice. (expresie verbală impersonală) + subiect propozițional E necesar studiul limbilor clasice. (predicat analitic + subiect simplu) Sintagma își păstrează natura de expresie verbală impersonală, dacă subiectul se realizează prin infinitiv: E necesar a studia limbile clasice. • verbe întrebuințate impersonal: nu importă + (că), (nu) merge + să, (nu) face + să, rămâne + să, urmează + să, (nu) merită + să; se construiesc cu subiecte realizate propozițional: Nu importă că

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
să studiezi limbile clasice. (expresie verbală impersonală) + subiect propozițional E necesar studiul limbilor clasice. (predicat analitic + subiect simplu) Sintagma își păstrează natura de expresie verbală impersonală, dacă subiectul se realizează prin infinitiv: E necesar a studia limbile clasice. • verbe întrebuințate impersonal: nu importă + (că), (nu) merge + să, (nu) face + să, rămâne + să, urmează + să, (nu) merită + să; se construiesc cu subiecte realizate propozițional: Nu importă că ai muncit cinstit. Rămâne să vedem urmările. Nu merita să te sacrifici pentru asemenea oameni

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
unui transfer - condiție a realizării unui tot semantic: transferul acțiunii verbale dinspre punctul de plecare (subiectul) spre un punct de sosire cerut și asumat ca un complement necesar. Rămân înafara tranzitivității verbele nepredicative, lipsite de conținut semantic autonom, și verbele impersonale absolute, autosuficiente sub aspect semantic. Acestea din urmă intră uneori în relații sintactice care generează complement direct, dar aceste situații nu sunt definitorii; complementul direct nu reprezintă limita exterioară, punctul de sosire și încheiere a acțiunii verbale, ci doar un

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintactice care generează complement direct, dar aceste situații nu sunt definitorii; complementul direct nu reprezintă limita exterioară, punctul de sosire și încheiere a acțiunii verbale, ci doar un obiect pasiv aleatoriu: M-a nins. Rămân înafara tranzitivității și expresiile verbale impersonale care exprimă stări atmosferice, momente temporale: a fi toamnă, târziu, a fi frig, cald etc., și expresiile corespunzătoare marcate, prin dativ, de trăsătura + uman: a-i fi frig, a-i fi cald, precum și verbele impersonale relative: a-i conveni, a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
înafara tranzitivității și expresiile verbale impersonale care exprimă stări atmosferice, momente temporale: a fi toamnă, târziu, a fi frig, cald etc., și expresiile corespunzătoare marcate, prin dativ, de trăsătura + uman: a-i fi frig, a-i fi cald, precum și verbele impersonale relative: a-i conveni, a-i plăcea etc. Celelalte verbe se grupează în două clase, în funcție de prezența sau absența tranzitivității: • verbe intranzitive • verbe tranzitive 1. Verbe intranzitive Sunt intranzitive verbele al căror plan semantic se definește pe deplin în interiorul relației

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
externă a semanticii sale; sensul mesajului este determinat, complet, înafara relației cu un complement-obiectual; semantica verbului, determinată, fără echivoc, poate fi doar înscrisă între diferite coordonate exterioare, facultative: temporale, spațiale etc. Se cuprind aici: a. verbele, expresiile și locuțiunile verbale impersonale absolute, suficiente în (prin) ele înseși: a ploua, a ninge, a se face seară, a se însenina, a înnopta etc. „Ningea grozav pe câmp la abator.” (G. Bacovia) Observații: Chiar dacă nu cer complemente-obiect, unele verbe impersonale pot primi complement direct

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
expresiile și locuțiunile verbale impersonale absolute, suficiente în (prin) ele înseși: a ploua, a ninge, a se face seară, a se însenina, a înnopta etc. „Ningea grozav pe câmp la abator.” (G. Bacovia) Observații: Chiar dacă nu cer complemente-obiect, unele verbe impersonale pot primi complement direct: „Peste capul blond al fetei zboară florile și-o plouă.” (M. Eminescu) b. cele mai multe verbe impersonale relative: a trebui, a se întâmpla etc. „Dumnezeu e vremea însăși cu tot ce se-ntâmplă-n ea.” (M. Eminescu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
se însenina, a înnopta etc. „Ningea grozav pe câmp la abator.” (G. Bacovia) Observații: Chiar dacă nu cer complemente-obiect, unele verbe impersonale pot primi complement direct: „Peste capul blond al fetei zboară florile și-o plouă.” (M. Eminescu) b. cele mai multe verbe impersonale relative: a trebui, a se întâmpla etc. „Dumnezeu e vremea însăși cu tot ce se-ntâmplă-n ea.” (M. Eminescu) c. verbele personale al căror plan semantic se caracterizează prin trăsătura - uman sau prin trăsătura -animat: a bâzâi, a chițcăi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
contraveni, a aparține, a corespunde etc. • verbe care exprimă acțiuni implicând un raport de reciprocitate sau de asociere: a conversa, a flirta, a conviețui, a fraterniza, a conlocui etc.: „Voi, pierduți în gânduri sunte, convorbeați cu idealuri.” (M. Eminescu) • expresii impersonale denumind stări umane: a-i fi dor, a-i fi teamă, a-i fi frică; obiectul-complement indirect reprezintă cauza (originea) acestor stări: Mi-e dor de Veneția. , Mi-e teamă de întuneric. etc. • verbe întrebuințate impersonal, exprimând stări, atitudini; termenul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
idealuri.” (M. Eminescu) • expresii impersonale denumind stări umane: a-i fi dor, a-i fi teamă, a-i fi frică; obiectul-complement indirect reprezintă cauza (originea) acestor stări: Mi-e dor de Veneția. , Mi-e teamă de întuneric. etc. • verbe întrebuințate impersonal, exprimând stări, atitudini; termenul prin care se realizează complementul indirect orientează semantica verbului regent: a (nu)-i păsa, a (nu)-i arde etc.: „De astăzi nu-mi mai pasă / Că cea mai dulce-ntre femei / Mă lasă.” (M. Eminescu) Nu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]