720 matches
-
Mincu, pe care o socotesc destul de convingătoare. Se poate face o listă întreagă (o altă listă!) de clișee ziaristice pe care Manolescu nu se sfia să le aplice când unora, când altora, într-un mod arbitrar. Stilul lui Manolescu? Critică impresionistă și condei sprinten. Ticurile călinesciene ridicate la rangul de judecăți estetice imuabile. Ce-l interesa era în primul rând formula, nu adevărul criticii. A scris, cu energie și perseverență, dar cât rezistă din tot ce-a scris... Pe Sorin Alexandrescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
aventuri chique, precum un sport nou ori un joc de societate inedit. Am refuzat ideea de istorie literară de autor. Respingem cu aceeași decizie pripită critica având ca obiectiv producția literară în mers, critică propriu-zisă, făcând grimase pentru că ar fi "impresionistă", "foiletonistă", pentru că face loc detestabilului "scris frumos", pentru că-și îngăduie a apela gest scandalos! la "metaforă" ș.a.m.d. E la mijloc o pudoare ca-n fața unei goliciuni trupești, o rușine față de actul subiectului care intră în contact cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
-ului... La Mike Oldfield am admirat de la bun început chitara. Un sunet unic, nu interesează cum obținut, ce dă senzația de puritate, de lumini septentrionale, de pajiști pustii din Scoția, de ghețuri verzi din Islanda. Folosesc intenționat metafore și sintagme impresioniste, fiindcă orice termeni tehnici, de așa-numită critică de specialitate, n-au nici un rost alături de partituri atât de bine făcute, încât a vorbi „tehnic“ este redundant. Inspirația, frumusețea, melodicitatea pasajelor - a foarte multor pasaje, este bine să precizez - țin de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
atât de mulți, cu toate acestea semnele de tipar i s-au părut Învechite, ca și, fără Îndoială, stilul articolelor, naiv și liber. Paginile erau sfărâmicioase, Îngălbenite și pătate de umezeală, iar cele câteva imagini erau la fel de Încețoșate ca picturile impresioniste. Se tot zgâia la ele În lumina chioară. Poate că avea nevoie de ochelari. De câte ori dădea de un articol despre repatrierea unor cetățeni olandezi se oprea, căuta nume și chipuri. N-avea idee ce nume sau ce chipuri căuta, dar
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
al celor care bântuie mările ! Și câți dintre noi nu am pornit, în blocuri sau în curțile bunicilor, înarmați cu săbii improvizate, către abordajele ce ne promiteau desfătări fără număr ! Proza grafică a lui Pratt transcrie în culori și contururi impresioniste această fascinație pe care literatura o transmite benzii desenate ca un legat prețios. Căci banda desenată conferă ficțiunii vibrația de pastel a visului și deschide larg porțile spre oceanul care te izbește cu unda lui înspumată. Sinestezică, adaptarea lui Pratt
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de cea mai mare pantă, al lenei de a chibzui; sau se întorc după o logică nevrednică, de paradox. Totuși, o concepție de împrumut stă la baza poeticei sale. 1880 ar fi anul ce i-am putea însemna, anul prejudecăților impresioniste. Poezia lui Mallarmé a putut specula în jurul pleinairismului, și Après-midi d'un faune rămâne la un nivel liric foarte ridicat. Dar poezia lui Mallarmé era servită de o intelectualitate unică. Domnul Arghezi nu era pregătit pentru asemenea îndrăzneli. Ambiția domniei-sale
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de Tezeu În labirintul baroc nu este altul decît Marsyas. Eugenio d'Ors, pentru care istoria artei e o continuă alternanță a clasicului și barocului, e de părere că Între un vas grec decorat, unde triumfă desenul, și un peisaj impresionist, unde triumfă culoarea și lumina, Încape tot tezaurul picturii. La fel de bine s-ar putea spune că Întreaga istorie a artei Încape Între Apolo și Marsyas. Nimic mai neașteptat la un gînditor Îndrăgostit de baroc, decît o laudă a lumii clasice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
migrants Heureux și atrăgea o faună și mai pestriță în local. Pe patron îl cheamă Claude Fernandez și e uns cu toate alifiile. Are doi angajați: un chelner - Francis - și un picolo - Didier. Mesele sunt vechi, acoperite cu mușamale pătate impresionist și arse, cu mucuri de țigară, pointilist. Scaunele sunt de mai multe feluri, majoritatea cu patru picioare egale ca înălțime. Acolo unde există câte un picior mai scurt, neajunsul e rezolvat cu câte un dop de bere sau cu un
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
atât infățișarea prințesei,cât și interiorul iatacului ei.La plecare îi fură brățara de pe încheietura mâinii. Nivelul 4.La Roma,romulanul se lăuda în fața lui Dan că a cucerit-o pe Hera.Ii povesti despre camera prințesei,despre tablourile ei impresioniste,despre alunița ei și în final îi arătă brățara. Dan o crezu pe Hera vinovată și îi dădu romulanului inelul cu diamante.Apoi,îi scrise lui Pisano,un prieten și gentilom din Britania,cerându-i s-o conducă pe Imogen
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
realism critic, onirism și impresionism. Visul În proza sa se combină organic cu fantezia și se intersectează deseori cu impresionismul. Autoarea nu folosește decât rareori nume de lucruri sau persoane, dar În schimb Își construiește și comunică cu ușurință imagini impresioniste, atât cu privire la trăirile sale cât și ale altor personaje implicate sau tangente cu viața sa. Îndrăznesc să cred că are o abilitate specială de ași construi impresii cu coloratură subiectivă, marcate cu accente erxistențial dramatice. În afară de aceste mijloace care țin
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Hollywood-ului. Calendarul pe 2004 care o înfățișează, decupat din TV Mania, e același de la mine de acasă, pe care va trebui o dată să-l pun în cui în bucătărie. Dar cum acolo eu nu scriu decât cel mult câteva rânduri impresioniste seara, după ora 22, cât durează fumatul unei țigări, sunt șanse mari să uit s-o pun pe șevalet pe A., să-mi amintesc de ea cine-știe-când în 2004.) Orice tip de calculator mi-e prieten, m-am convins într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ar fi putut să fie mai exactă. Unul dintre pictorii de pe la Villa Medici îl numise pe Stroeve Le maître de la boîte à chocolats. Dacă te uitai la tablourile lui ai fi putut să crezi că Monet sau Manet și ceilalți impresioniști nici n-au existat vreodată. — Eu nu pretind ca sunt un pictor mare, spunea el. Nu sunt un Michelangelo, nu, câtuși de puțin, dar am și eu talent. Oricum, îmi vând tablourile și aduc puțin romantism în casele oamenilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
spirituală și atitudinea à rebours, cultul efemerului și refuzul capodoperei, „masca” histrionică, fragmentarul, segregaționismul antiburghez, fuziunea artelor și - pe filieră antiplatoniciană - mitul poeziei „destabilizatoare”. Avem de-a face de fapt cu o mutație revoluționară, „barbară” a culturii Decadenței: vagul, vaporozitatea impresionistă, lamentația nevrotică, lîncezeala artificioasă, morbidețea și lasitudinea sînt denunțate ca trăsături „feminine”, „degenerate” sau „bătrînești” și rejectate în favoarea „tinereții” vitale, a directeții brutale, „virile” a voinței de ruptură, negație și destrucție, a spiritului „rebel”, antipaseist și vital-emancipator, a dinamismului tehnologic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Minulescu (ilustrat, ca și următoarele, de Iosif Iser). Succesul său în mediile boeme (două ediții rapid epuizate), lansarea Revistei celor l’alți a aceluiași (trei numere, 20 martie-10 aprilie) și, nu în ultimul rînd, pregătirea expoziției din 1909 a impresioniștilor francezi Derain, Forain și Galanis (aduși la București de către Iser, apropiatul lor, pentru a pune într-o lumină mai potrivită mesajul artistic al precedentelor sale expoziții de caricaturi din 1906 și 1907) marchează acest prim punct critic. Editorialul program al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sa exterioară este deja simptomatic; curînd, tînărul poet va experimenta amuzat, cu detașare ludică, muzicalitatea rimelor interioare în poemul „Verișoară, fată de pension“ înainte de a exersa destructurarea sintaxei poetice tradiționale în textele predadaiste. O sensibilitate crepusculară, interiorizată, colorată în tonuri impresioniste, vădește mai maturul I. Iovanaki (n. 17 aprilie 1895, Giurgiu); viitorul Ion Vinea, elev la Colegiul „Sf. Sava“ este prezent tot cu patru poeme, de sugestie parnasiano-simbolistă, aflate sub semnul lui Albert Samain („Cetate moartă“, cu precizarea „După Albert Samain
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ridicol, de la catedră), ierarhizările („inofensive ca ordinea pusă de bătrînii pensionari în grădinița cu legume”), predicțiile cu ambiții profetice și magisteriale (care „amintesc pasiențele sau bobii” și „nu schimbă nimic în mersul literaturii, în ascunsul proces de creație”). Fie ea impresionistă sau tradițională, critica e respinsă - cu anatema de „clasificatoare” - în calitatea ei de instituție axiologizantă: „Jules Lemaître a fost cel care l-a clasat, prăbușindu-l, pe George Ohnet. Anatole France l-a cufundat pe Zola în propria-i scatologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reținem un singur fel de critică. Nu aceea care compară autorul și-l situează și-i stabilește influențele reciproce, în legătură cu mahalaua natală, calitatea dinților și a părului, cărțile cetite (...). Nici aceea care repovestește cartea, cu alt stil și cu expansiuni impresioniste. Ci acei cari duc mai departe gîndul autorului și plăsmuiesc lumi noi de idei, utilizîndu-i doar ca punct de plecare și pretext. Criticul acesta încetează de a fi un maniac care distribuie gloria și nemurirea sau un scriitor constrîns să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Marin Sadoveanu. Polarizarea, tentația extremelor, fascinația pentru autoritarism și colectivism sînt însă mărci ale deceniului patru. Dacă acțiunea modernismului lovinescian s-a impus îndeosebi prin Cenaclul „Sburătorul” și prin acțiunea magisterială a mentorului său (trecut, după război, de la faza impresionistă a foiletonisticii militante la impunătoarele sinteze despre istoria civilizației române moderne și a literaturii române contemporane), mai radicalul Contimporanul a avut o rază mult mai redusă de acțiune literară: a fost mai curînd un cîmp de confluențe moderne decît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evoluției artei moderne: pictura mimetică, apoi pictura-interpretare (fază în care „asemănarea rigidă e jertfită și lăsată fotografilor”), „sforțarea înceată a picturii de a se degaja de constrîngerea realității pentru o cît mai liberă interpretare și alcătuire subiectivă a lumii”, specularea impresionistă a „vibrațiilor colorate, în varietatea și surpriza lor deconcertantă”, apoi expresionismul care „a renunțat la detaliu pentru a degaja esențialul” și, în fine, „abstractismul” picturii pure, autoreflexive, care „nu mai e nici interpretarea lumii din afară, nici nu caută un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rău” al lui Baudelaire și Verlaine, „chinuit pînă la moarte de literatura oficială”. Lupta izolată a revistei Nyugatt cu „obscurantismul” oficial a eșuat însă, ca urmare a „puterii dezorganizatoare și demoralizatoare a războiului european” ce a schimbat „și așa destul de impresionistele spirite într-o turmă de bătrîne bocitoare și gazetari interesați”. În continuare, pot fi citite considerații importante referitoare la caracterul „social” și „activist” al revistelor Tett și Ma înființate de Kassák. Ele privesc, pe de o parte, relația ambiguă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
final, dedicat receptării critice a lui Urmuz, sau colateral, în fiecare dintre cele trei capitole de mai jos): perspectiva conservator-academizantă a lui Constantin Emilian din volumul Anarhismul poetic (prima teză de doctorat dedicată noilor curente artistice din România), perspectiva eclectismului impresionist și „artist” al lui Perpessicius (cel mai favorabil avangardiștilor dintre foiletoniștii de prim-plan ai vremii) și, în fine, perspectiva unui critic din „noua generație”, singurul susținător entuziast al avangardei autohtone (Lucian Boz). Fiecare dintre ei reprezintă, în epocă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cîteva delimitări semnificative. Este reproșat, între altele, cultul arghezian „excesiv” și „global” (după cum se știe, Lovinescu nu s-a numărat de la început printre admiratorii necondiționați ai lui Arghezi, adeptul romanului „obiectiv” rămînînd rezervat față de formula prozei „lirice” a acestuia). Opțiunea impresionistă a criticului sburătorist își dezvăluie, în finalul comentariului, fondul clasicizant: „impresionismul ei (al criticii lui Perpessicius, n.m.) nu înseamnă însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
30 și ca scriitor evreu din diaspora. Atîta cîtă este, importanța acțiunii sale critice rămîne însă legată de promovarea modernității poetice radicale. În prefața Cărții cu poeți, tînărul autor își formulează, în termeni aproximativi, estetica, respingînd în egală măsură critica impresionistă („lirism”) și critica „istorică, pur dogmatică” (taxată drept „enucleiată”). Potrivit lui Boz, „așa-numitul impresionism critic, doctrina criticii ca operă de artă, își trage podișul de sub picioare, căci nu face decît să înlocuiască un irațional (emoția artistului) printr-un alt irațional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sunt narative doar parțial, ele devin secvențe ale unui ansamblu narativ. Scenetele intră compozițional în genul dramatic, însă, prin sens, dramatismul lor intrinsec disimulat converge cu cel din "povestiri". "Povestirile" narează, dar și descriu, compun priveliști, unele vrednice de pictura impresionistă și expresionistă; ele analizează stări sufletești, proiectează viziuni, disertează. Conțin, astfel, alături de epic (sau chiar, uneori, în absența lui), fantezie, lirism, tensiune dramatică și, mai ales, reflecție. Două dintre textele cuprinse în volum, Considerații generate de sublimarea fericirii și Ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la bagaje. Ai fost tare drăguț, tare atent În zilele acestea din urmă. Îți sunt recunoscătoare. Am făcut-o cu plăcere, Fenimore dragă. — Detest despărțirile, zise ea. Gara era plină de abur, fum și lumină difuză, ca unul din tablourile impresioniste pe care le văzuseră cu o zi Înainte. În lipsa altui subiect de discuție, făcu un comentariu pe această temă; dar peronul răsuna de zgomote - fâsâitul aburului, clopote, fluiere, strigăte, blesteme și chiar, la distanță, o orchestră - și Fenimore nu păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]