911 matches
-
vatra. 74 Petru Caraman 75 a repartizat geografic cultul "focului din vatră", găsind două centre de expansiune; un centru a fost localizat în Asia de Nord, a vechilor Indii, din epoca veche a cultului lui Agni, mărturie stând rugăciunile și incantațiile adresate divinității focului vetrei; celălalt centru, în sud estul Europei, centru mediteranean, al antichității greco-romane, care a răspândit cultul vetrei din sud până în nord unde apare obiceiul căsătoriei de tipul "căderea pe vatră" la români, bulgari, ucraineni. 76 Cultul european
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
scop, vizualizează integrarea în viața socială, trecând prin ritualul integrării în cosmic: "Nună mare, fii voioasă, / Că tu ai fină frumoasă, / Mirele un trandafir / Ca să-l porți sara la sân; / Miresuica o zmeurică / Ca s-o porți la cheutorică."167 Incantația profetică redefinește umanul din perspectivă cosmică, ambele tipuri existențiale renăscându-se sub povara sentimentului: "Cine-a făcut dragostea / Aibă trupul ca floarea / Gura ca alămâia, / Tocmai, mândră, ca a ta. / Cui nu-i place dragostea / Dumnezeu să nu i-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să nu fi flămând, că ești flămând tot anul, și să ai bani atunci la tine, ca să te cânte cucul, cu bani, tot pentru ca să ai tot anul."283 Omul tradițional deslușește semnele cântării cucului în trăirile zilnice și creează adevărate incantații magice care să anuleze puterile sorții: "Mie cucul mi-o cântat / Nebăut și nemâncat, / La tabără de plecat. / Mie cucul mi-o doinit / Nebăut și nehorit, / Toată vara sunt scârbit"; Pasăre galbănă-n cioc, / Rău mi-ai cântat de noroc. / În
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este poet. Reflectă și el universul satului în poezie: copilăria, hora, comorile, dorul, descântece de dragoste, întoarcerea dezrădăcinatului, icoane aflate sub semnul poeziei lui Lucian Blaga și, din când în când, a lui Arghezi. Dragostea și nunta sunt invocate în incantații biblice, nașterea înseamnă îndumnezeire: "Și roiam, înfloream, înfrunzeam, mă-ndumne-zeiam/ în zori lumea era gata de nunta.". Dumnezeu răspândit în univers ne amintește de panteismul arghezian: " Cineva trece prin oameni și arbori". Ca și la Blaga, omul devine o prelungire a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a unui regim totalitar. Un aer de solemnitate se face prezent în "Epistolele", (1969) și "Etica" (1971). "Epistolele" sunt scrisori lirice cărora paradoxal le lipsește lirismul manifest. Ritmica și muzica impun o anumită scandare, ce amintește gravitatea poeziei antice sau incantația de cântec liturgic. Opțiunea pentru libertate absolută, pentru sinceritate, pentru dreptul la viață, pentru îndoială, pentru cunoaștere, poetul o introduce alături de citate din biblie (este invocat Iov și sugerată o lume menită să creeze atmosfera plină de mister), toate aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și muzicale: "Și dorm cu somnul celor ce-au tras la coasă o vară." Cu volumul lui Ion Horea " Coloana în amiază", publicat în 1961, se lărgește aria de cuprindere a evocării istorice. "Viziunea în Apuseni" dezvăluie, într-o discretă incantație, figurile lui Horea și Iancu: "Când peste lumea toată/ se ridica soarele cât o roată/ Picurându-și sângele în Criș/ Cei doi s-au oprit în luminiș,/ Să-și aștepte ortacii/ Se aprindeau apele și copacii,/ Când a fost, cine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și epicizează liricul. Scrie poeme epice, balade lirice și reportaj liric. Critica s-a manifestat cu destulă reținere în fața acestei poezii ostentativ folclorice, de expresie ciudată, suprarealistă, ezoterică, într-o muzică nepământeană, sau de joc absurd, dar și într-o incantație severă și gravă specifică bocetului sau blestemului popular. În pofida reținerilor, toți criticii recunosc în Ion Gheorghe un poet autentic. "O caracteristică a poeziei lui este spiritul bogomilic, prezent și în poezia interbelică la Lucian Blaga și la alți poeți ai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o lecție, demonstrație de reabilitare a unor motive poetice compromise de o viziune simplificat idilică și superficial anecdotică a multor poeme pătrunse, atunci, înainte de vreme, în manualele școlare"1. Și în aceste poeme, domină tonul oracular, aura de legendă, cu incantații de bocete și blesteme, un limbaj familiar sau tehnic, păstrând însă doza de dramatism și de mit care ascund o mișcare puternică și fascinantă. Forța vizionară a poetului Ion Gheorghe, indiferent dacă ne aflăm în sfera monumentalului sau în transcrierea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spălării picioarelor. Cartea se încheie cu poemul "Sfera verde", care este cea a pământului, peste care Manimazos a aruncat sămânța, plămada plămadelor, sau "uterul culorii mame, împins de ochii șarpelui spre lume". Poemul îmbină basmul cu magia, narațiunea epopeică cu incantația psalmului, dar și a descântecului. Universul biblic este convertit într-un mare poem inițiatic, în care, așa cum s-a putut observa, Manimazoș a trebuit să se purifice în momentul în care din zeu a devenit om, pentru ca spiritul să poată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
adolescentin, o vibrație frenetică în contact cu universul, care crește, se compune într-o fascinație de paradis, desprins din privirea iubitei, din gestul, din gândurile ei. Este perioada viziunii sentimentelor, când iubirea se naște ca o stare de iluminare, de incantație: "Părul tău e mai decolorat de soare,/ regina mea de negru și de sare.../ Trec fantome-ale verii în declin,/ corăbiile sufletului meu marin." Poate că volumul "O viziune a sentimentelor" e unul dintre cele mai lirice; universul sensibil vibrează aici
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
condiția, poemul "Repetabila povară" acuză conștiința declinului, a propriului nostru declin: Ca povară îi simt și ei știu că-i așa, până când și ei vor începe a simți/ că povară simțim pentru-ai noștri copii!". Poezia se realizează într-o incantație liturgică în care simțim plânsul și apăsarea,pentru că orice devenire este limitată, în existența noastră rămâne doar rigida perspectivă a "poverii". Cine are părinți/ pe pământ nu în gând,/ mai aude și-n somn ochii lumii plângând." Târziul și pustiul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și vis asemenea cuvintelor scrise cu cerneală din filmele lui Greenaway. Cuvântul intră în armonie cu imaginea de pe scenă și cu trăirile puternice, nu rămâne pretext ca-n majoritatea spectacolelor contemporane, ci se integrează, având o funcție aproape magică de incantație, de determinare a realității, de completare a spațiului. Alexa Visarion vorbește, la repetiții, despre cuvinte asemenea celor rostite la Liturghie, cuvinte care zboară dincolo de materia pe care o determină,ca-ntr-o rugăciune și care deschid înțelesuri mai profunde, cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de vedere al directorului de scenă, și nu o conștiincioasă mutare pe scenă a textului lui Blaga. Meșterul Manole e fidel spiritului blagian, chiar dacă nu literei, potențează cu o maximă expresivitate scenică ideile dramei chiar dacă pasaje de respirație lirică și incantație metaforică au dispărut din montare. Un spectacol în acorduri majore, tragice, într-o tonalitate bărbătească, aspră, un joc ritual pe tema stării de excepție pe care o presupune creația. "Teatrul de stăre" pe care regizorul îl cultivă i-a izbutit
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
clic să scapi mai repede. Cel răpus e înghesuit în sicriu, cu fața și mîinile țepene și galbene ca turnurile unui fort conservate în ruină după ce fusese killerită toată soldățimea locuitoare. Un bărbat în sutană neagră care mătură podeaua rostește incantații, uneori întărindu-le prin gesturi din mîini, cît și cu obiecte magice. Însă nu se-ntîmplă nimic, eroul răpus rămîne la fel de nemișcat acolo, în cutia aia căptușită cu alb din mijlocul mulțimii de creaturi în negru. Prin incantațiile lui, preotul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
mătură podeaua rostește incantații, uneori întărindu-le prin gesturi din mîini, cît și cu obiecte magice. Însă nu se-ntîmplă nimic, eroul răpus rămîne la fel de nemișcat acolo, în cutia aia căptușită cu alb din mijlocul mulțimii de creaturi în negru. Prin incantațiile lui, preotul nu poate să-i umple bara vieții, nici măcar cu cîteva liniuțe, nici să răspîndească vîrtejurile alea de curenți strălucitori care să vindece pe cei ce au nevoie. Se chinuie degeaba, asta-i clar. Odată avea o julitură la
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ar fi trezit poate fără jumate de colecție de jocuri. Soluția ideală ar fi fost Frensis Fițerald. Făcea spume la gură dacă cineva avea tupeul să-l numească altfel, în afara profilor, vrăjitori care strigau numele din catalog, ca într-o incantație fără de care n-ar fi putut începe ora, apoi le mai strigau de cîte ori era nevoie pentru a vedea în ce parte înclină bagheta notelor. Alin nu pricepea ce-i cu numele ăsta. Frensis n-avea decît puține legături
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
dramă, provocată de un cântec folcloric prin care, i se cere melcului să scoată coarnele înainte de vreme și drept urmare acesta îngheață: "Iarna coarnele se frâng/ Melc nătâng/ Melc nătâng!"; 10. Propensiunea spre muzical este evidentă în mai multe poezii, în incantațiile folclorice proprii, în o serie de onomatopei dedicate cîinelui Fox (In memoriam); Grecia homerică fiind turcită în "nadir latent", poetul se lasă în voia unui Kief oriental, cu lenea lui caracteristică. În acest univers, Nastratin Hogea se autoconsumă "Sfânt trup
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Nastratin Hogea se autoconsumă "Sfânt trup și hrană sieși, Hagi rupea din el", Domnișoara Hus este caracterizată și prin turcisme: "Este domnișoara Hus/ (Carnaksi, Mașala!)/ Cu picioare ca pe fus,/ Largi șalvari/ Undeva"; ea este spiritualizată grotesc, chemând amanții prin incantații vrăjitorești; 11. Eptagonul cu cele "șapte semne, puse ciclic", din poezia Încheiere; cetatea Isarlâk, situată "la mijloc de Rău și Bun", trece prin "culoarul minții" în pură abstracțiune: "Fie să-mi clipească vecinice, abstracte/ Din culoarea minții, ca din prea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
comunicarea dintre regnuri nu e posibilă. Doar omul are "suflet fântână" fiind "fiară bătrână", în timp ce criptogama se ofilește la lumina și căldura solară. Atitudinea regelui Crypto se sublimează prin focul iubirii, în versuri cu puteri magice, de descântec și cu incantații fonetic-muzicale. Atmosfera este una medievală sugerată de prezența "menestrelului", care interpretează balada, "la spartul nunții, în cămară". Fiind rostită la sfârșitul unei nunți reale, această întâmplare despre o nuntă imposibilă amplifică misterul. Cadrul pare a fi unul de basm, în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
primitiv, intențiile de care crede că este populată lumea devin "spirite" bune și rele, rezultat al proiecției în obiecte și ființe a propriului său spirit, a forței și slăbiciunii sale. El se străduiește să influențeze spiritele astfel proiectate prin mijlocirea incantațiilor și a amenințărilor pentru a-și stimula propria, forță și a-și domoli frica. Acest procedeu magic provoacă exact rezultatul urmărit. Riturile și ceremoniile exercită metaforic vorbind o anumită influență asupra spiritelor bune sau rele, căci toate aceste spirite nefiind
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
cel căruia poetul îi expune propria artă poetică. Însă acela care discută cu Ladima se dovedește mult prea erudit și fin observator al tendințelor din poezia modernă (sunt amintiți, pe rând, abatele Bremond, care considera că esența lirismului stă în incantația muzicală, ca și André Breton , inițiatorul suprarealismului și adept al subconștientului ca posibil obiect al poeziei), pentru un simplu aviator și diplomat, fie el și dotat cu un spirit al cunoașterii mai deosebit. După îndelungi ezitări și explicații, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
acelea fără a se avea pretenția că Întocmim un discurs analitic, științific. Noi analizăm aici fulgurațiile pe care un text, un discurs le emană În funcție de relectură. Cum tot la o relectură ne Îndeamnă și următoarea observație : Cătălina Îl cheamă prin incantație pe astru, procedînd aidoma egiptenilor care Însuflețeau zeii, Îi Încărcau cu ajutorul formulelor magice. Tot de o Încărcare este vorba și acum. Tot de un ritual al deschiderii gurii este de povestit și În această poemă. Ce face Cătălina dacă nu
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
d-evidence des outils de reve pour s-adapter d-eauxmemes a la onirique”... Prin “operatori magici” (Culianu) invocarea, chemarea, fata Îl asimilează pe Luceafăr, Îl absoarbe, Îl intelectualizează ... singurele posesii sunt cele vizuale, la nivelul privirii, iar erosul se realizează la nivelul incantației, la nivelul lumii sensibile dar nu și la cel al tactilului. Nu există Îmbrățișare, nu există corporabilitate numai transsubstanțializări, numai vise, numai chemare. Hyperion suferă de o „dereglare a tuturor simțurilor”. Cu ajutorul privirii și al invocației fata de Împărat Îi
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
rugatorului se contopește cu rugăciunea, cu alchimia teologică a imaginarului deesc, cu amplitudinea discursului monosilabic, cu vraja auctorială a sinelui căzut În transa rugăciunii. La fel și Cătălina asemeni călugărilor penitenți psalmodiază mantrele În pusee respiratorii de isihasm combinat cu incantațiile de minaret. Însuși turnul din care emite fata de Împărat se poate asocia modelului islamic, muezinic de unde hogea cheamă incantatoriu pe suplicanți. Poemul Luceafărul poate fi citit și În cheie mistagogică prima strofă fiind aceea În care astrul Îi cere
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
cu tehnici inspirate de po(i)eticile autohtone din vârste diferite ale literaturii. Poeme precum Chanson d'amour, Cântecel, Cântecel de dragoste, Cântecel de plimbare sunt, în acest sens, cele mai bune dovezi că poetul are un cert rafinament combinatoric, incantațiile amoroase amintind când de cele semnate, odinioară, de un Costachi Conachi sau un Iancu Văcărescu, când de recentele brumariene: "Pasul tău pe străzi înguste/ Face flamure din fuste/ Curul tău, puțin mai sus,/ Mă lasă pe gânduri dus.// ... // Ochii tăi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]