964 matches
-
și prin apelul direct. Textele s-au redus mult; cele care au mai rămas au un rol pur fatic, de apel insistent, subliniat rudimentar prin multiple semne de exclamație. Tonul este mai mult decât familiar: e o captare fidelă a interjecțiilor cu care s-ar îndemna reciproc cititorii revistei, într-o sporovăială la portiță sau la o bere. Pe site-ul Click! (un titlu de revistă reprezentativ prin semnul de exclamare încorporat), o serie întreagă de mesaje invită infantil la frunzărire
Căsăpit, hăcuit, tranșat by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5758_a_7083]
-
care s-ar îndemna reciproc cititorii revistei, într-o sporovăială la portiță sau la o bere. Pe site-ul Click! (un titlu de revistă reprezentativ prin semnul de exclamare încorporat), o serie întreagă de mesaje invită infantil la frunzărire cu ajutorul interjecției prezentative uite: „Uite ce se distrează Michael Douglas cu fiica lui!”; „Uite cum se plânge interlopului (...)!”; „Uite cu ce bunăciune se însoară (...)!” etc. (14.02.2011). Evaluarea e monoton ritmată de exclamații previzibile: „Șoc!” , „Scandalos!”, „Incredibil!”. Și lexicul „cronicii negre
Căsăpit, hăcuit, tranșat by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5758_a_7083]
-
122); sufixul -ăi (cu variantele sale: -îi, -ei etc.) are un "caracter pregnant popular" (p. 35), care explică și puținătatea atestărilor sale în textele scrise ale limbii vechi. Sufixele în discuție sînt folosite mai ales pentru a forma verbe de la interjecții și onomatopee (-ui: a țistui, a dudui, a hurui; -ăi: a țopăi, a zumzăi; -îi: a bîzîi) și de la substantive (a biciui, a părui, a chefui; a scripcăi). Originea lui -ui e slavă, a lui -ăi mai incertă, dar una
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
prezent neproductive. Adaptarea actuală a unor verbe neologice infirmă ideea neproductivității (judecată adesea doar la nivelul limbii standard, fără a ține seama de variantele populare). Verbele englezești cu finală consonantică sînt adaptate prin analogie cu verbele formate de la substantive și interjecții; de altfel, inovațiile recente rămân cam în aceeași zonă semantică a sugestiilor onomatopeice. Pot fi aduse ca exemple a knockăi, a bipăi, a clicăi, care apar totuși puțin în scris, cu oscilații ortografice ținînd de gradul lor de adaptare: "un
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
de un post de control care-îi bipăie bagajul" (22, 42, 1997, 16). Pentru a clicăi, nu am atestări scrise, ci doar orale: e folosit în jargonul computerist, unde e foarte răspîndit substantivul clic (din engl. click; în DEX apare doar interjecția de sursă franceză) - "un dublu clic"; "printr-un simplu clic se poate șterge"; Dă un clic pe fiecare dintre ele!" (mesaje și indicații în pagini din Internet) - și, desigur, e nevoie de verbul corespunzător: a clica (în registrul mai neutru
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
naratorului principal (n.n. idem). Pantomima, gesturile an raport cu frecvențele schimbări de voce, prin care Bixiou zugrăvea interlocutorii puși an scenă, probabil că ele erau perfecte, deoarece cei trei auditori de față lăsau să scape exclamații gălăgioase de ăncuviintare și interjecții de mulțumire. - Și Rastignac te-a refuzat? i se adresa Bixiou lui Finot. -Net..." (N.n. - asa, pe rusește; o altă originalitate a "principalului narator").
Cei patru cavaleri ai deriziunii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17505_a_18830]
-
generici, după funcție sau profesie, nume de rudenie); aceștia se pot combina într-un număr limitat de tipare între ei și cu numele proprii; formulele de adresare pot fi marcate prin mijloace gramaticale (terminațiile specifice de vocativ) și lexico-pragmatice (coprezența interjecțiilor de adresare: mă, măi, băi...). O categorie importantă este cea a termenilor evaluativi și afectivi, de la marca atitudinii pozitive (dragă) pînă la lista infinită de epitete injurioase (boule, idiotule etc.). Limba română populară și familiară cunoaște fenomenul adresării inverse (termenii
Dragii moșului... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12738_a_14063]
-
uneori contradictorii, depinzînd de coduri sociale variate (diferite de la sat la oraș, de la o regiune le alta, de la modelele tradiționale la cele moderne). Inventarul formulelor de adresare suferă modificări rapide, tipică fiind transformarea lor în exclamații apropiate de statutul unor interjecții (e culmea, dom'le!; mamă, mamă, ce i-a făcut!). În mod special merită analizată situația actuală a formulelor glumețe, familiar-argotice, inovatoare, din limbajul tinerilor. Multe exemple din această categorie pot fi furnizate de situațiile speciale de "oralitate scrisă" ale
Dragii moșului... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12738_a_14063]
-
abstractizantă. Poetul își pune creația în stare actoricească, e un dibaci mânuitor de marionete lirice. Pentru a crea iluzia vitalității, se folosește de trucurile unei libertăți ostentative, de cuvinte mutate din alveolele lor, strâmbate în chip pueril, ori chiar de interjecții, silabe, litere scăpate din frâu, într-un simulacru de delir." Evaluările sunt discutabile și din cauza tendinței criticului de a-i privi cu o simpatie literară pe scriitorii care au rămas de-a lungul vieții puri ca oameni. în comentariile sale
Cartea neagră a literaturii române by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17051_a_18376]
-
în perioada 2-6 februarie 2009, Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, pentru clasele VII-VIII-IX-X-XI-XII, am întâlnit câteva sute de elevi frumoși, inteligenți, sensibili, capabili să construiască fraze complete, perfect articulate. Nu se foloseau, în discuții, doar de gesturi și interjecții, ca atâția alți adolescenți de pe stradă, nu strigau până la spargerea timpanelor celor din jur, nu făceau glume vulgare și nu râdeau prostește. Erau cuviincioși, aveau și umor, un umor fin, de oameni cultivați. Când au vrut să se fotografieze cu
O Românie ideală by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/7611_a_8936]
-
femei - ai zice în toată firea, dacă nu le-ai auzi vorbind astfel; ele aparțin, care va să zică, unor mame de... cîini!... Bărbații sînt mai sobri față de animalele scoase în aer liber: le fluieră, le șuieră și rareori le adresează cîte o interjecție... Sînt nevoit, adeseori, să închid fereastra și să mă retrag în colțul cel mai îndepărtat al încăperii, să nu mai aud: plimbarea devine alai, cei doi fiind acompaniați de un concert de lătrături furioase scuipate din cîte opt-nouă gîtlejuri parcă
Mame (și tați) de... cîini by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/10674_a_11999]
-
demuazelă (Pungescu). Pentru publicul moldovean al epocii (piesa a avut premiera la Iași, în 1850), pitorescul vorbirii muntenești trebuie să fi fost și mai perceptibil: la Pungescu apar nu doar pronunții caracteristice (pă, dă), ci și o preferință netă pentru interjecții: hait!, dar mai ales aoleo! Câteva replici au o valoare emblematică, de un inconfundabil muntenism al uimirii și al văietăturii emfatice: „sânt și eu p-acilea!” (I, 3), „o tăiași groasă, nene” (ibid.), „aoleo! ce dă mai fluturi!” (II, 6
Limbajul coțcarilor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5059_a_6384]
-
nu m-a dat jos"; "mai nu am facut-o imnul meu"; "mai n-am trimis") și - evident - , unele preferințe lexicale: pentru adverbele amu ("noi amu sîntem ocupați"; "amu editoru îmi scrie"), oleacă ("uneori byrfim cyte oleacă... ", "mai dryngăi oleacă"), interjecția iaca ("și iaka rămîne omu nostru să trăiască cu 200 de lei toată luna"), verbe că a ședea ("șed toată ziua pe scaun") sau a se anina "polițiștii nu au dreptul să se anine de astă". Evident, unele dintre aceste
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
cu bățul pentru ca toată nebunia acumulată în ani lungi de privațiuni să înceapă să roiască în față. Bikinski știa ce înseamnă să lucrezi cu literele și cu plumbul. Plumbul e pervers. Iar literele, în esența lor, subversive") - o lume de interjecții, redusă, cum spune prozatorul în partea a treia a romanului său, la ,hua-hua", ,hua-hua-hu", ,hua-hubba-hu", ,hubba-hubba-hu", ,hubba-hubba-bu": o lume a lui hu(o), iar deasupra ei, neantul, cum zicea poetul altădată: lumea reală, dintr-un oraș de pe hartă, cu nume
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
balamuc al PSD, felul în care străvechiul bolșevic își plasa mesajele. El știe, asemeni lui Ceaușescu și asemeni tuturor comuniștilor pur-sânge, că partidele de genul PSD-ului nu pot fi reformate. Ele pot fi distruse, dar nu "îmbunătățite". Născută din interjecțiile dictatoriale ale anilor '90, o astfel de formațiune politică trăiește doar atâta vreme cât e condusă cu mână de fier și cât timp aplică măsuri de forță. Din acest punct de vedere, cucerirea puterii de către Năstase înseamnă revenirea PSD-ului la normalitate
Voioasa resemnare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8693_a_10018]
-
enorm". Mai ales primele două forme, ditai și ditamai, sînt des folosite azi, din nevoia de expresivitate și cu intenția de exagerare ironică. Ele au fost explicate (v. DEX, sau Diccionario etimológico rumano al lui Al. Ciorănescu) pornind de la o interjecție de origine țigănească (dita "iată"). Celelalte forme vin din turcă (de la o construcție de superlativ), direct sau prin intermediul unor limbi balcanice (bulgara și sîrba); existența surselor multiple explică varietatea și instabilitatea formelor înregistrate în română. În Dicționarul limbii române ( DA
"Ditai", "ditamai", "cogeamite"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16878_a_18203]
-
AC 22, 1999, 3); "Să trăiești, Erbasule" (AC 21, 1999, 9); numele în -eanu preferă însă desinența -e: "Bercene, nu stiu daca rezistăm" (AC 2, 1999, 8). Numele în -a sau -ea rămîn invariabile, ca marca de vocativ putînd funcționa interjecția de adresare: "Băi Boda" (AC 2, 1999, 11), "Băi Coșea" (AC 20, 1999, 3). În cîteva cazuri mai speciale, contrastul cu uzul e maxim: de pildă, în atașarea desinenței la un supranume rar, de forma atipica: "Nea Quintuse, e nasol
Vocative by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17800_a_19125]
-
În cîteva cazuri mai speciale, contrastul cu uzul e maxim: de pildă, în atașarea desinenței la un supranume rar, de forma atipica: "Nea Quintuse, e nasol..." (AC 23, 1999, 4). Ar putea fi amintite aici și combinațiile hibride, între o interjecție de adresare de origine turcă și un nume maghiar: "bre Laszlo" (AC 2, 1999, 5). O atestare interesantă (din alt context publicistic) ilustrează încă o modificare, despre care vorbește și Domnită Tomescu, în Gramatică numelor proprii în limba română, 1998
Vocative by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17800_a_19125]
-
contrasens... Limbă de "da", româna nu-i, totuși, una slavă, — tot astfel cum n-ar fi engleza una romanică (franco-normandă,-n speță), fie și dacă,-n loc de yes, ar spune oui. În franceză, acest oui e potențabil printr-o interjecție omonimă cu, din întîmplare, "da"-ul nostru. Oui-da! semnifică "da, bineînțeles"; sau, dacă vreți, "da, da". Da-ul francez ar proveni, conform aceluiași Larousse (s. v.), "des impératifs dișsț et va", — din imperativele, adică, ale verbelor "a spune" și a
OUI-DA by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/12912_a_14237]
-
Emil Brumaru este modern în felul său. Dacă nu adoptă, cum obișnuiesc poeții secolului douăzeci, atitudinile care exprimă o luciditate extremă, halucinantă - sarcasm, sentimentul absurdului, "greață de cuvinte" etc. - aceasta nu înseamnă că nu este, la rândul său, un lucid. Interjecția "oh" din versurile citate mai sus reprezintă, într-adevăr, o exclamație naivă, evocând ceva din sensibilitatea veacului trecut, când emoțiile mai puternice provocau leșinuri și făceau necesare flacoanele cu săruri. Dacă întârziem însă puțin asupra ei începem să simțim că
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
este momentul purismului, al definițiilor, al axiomelor tridimensionale. Fie că este vorba de Pește, de Focă, de Țestoasă, de Cocoș sau de oricare alta din aceeași categorie, aceste lucrări pot fi percepute ca o acțiune simetrică, abreviată pînă în vecinătatea interjecției, la Himerele lui Paciurea. Însă momentul care închide cea mai amplă și mai profundă luptă a sculpturii împotriva ei înseși, este tema Păsărilor, începînd cu Măiastra cea abia temperată în elanu-i figurativ și terminînd cu Pasărea în văzduh, cu acea
Brâncuși și Paciurea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11506_a_12831]
-
pe autor, ca și pe cititor." Ca și G. Călinescu, Vladimir Streinu insistă asupra oralității, observând că scrierile lui Creangă, propriu-zis, nu se citesc, ci se aud. Accentul cade pe arta spunerii, textul fiind înțesat mai în tot locul de interjecții, onomatopei, întrebări și exclamații, ceea ce provoacă lectorului sentimentul de ascultător. Memorabilă de asemeni este caracterizarea făcută de Vladimir Streinu eroilor lui Creangă: "Ei își seamănă unii altora până într-atât, că par a deghiza sub nume diferite același personaj. Se
Centenar Vladimir Streinu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/15173_a_16498]
-
este momentul purismului, al definițiilor, al axiomelor tridimensionale. Fie că este vorba de Pește, de Focă, de }estoasă, de Cocoș sau de oricare alta din aceeași categorie, aceste lucrări pot fi percepute ca o acțiune simetrică, abreviată pînă în vecinătatea interjecției, la Himerele lui Paciurea. Însă momentul care închide cea mai amplă și mai profundă luptă a sculpturii împotriva ei înseși, este tema Păsărilor, începînd cu Măiastra cea abia temperată în elanu-i figurativ și terminînd cu Pasărea în văzduh, cu acea
Trei ipostaze ale absolutului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12476_a_13801]
-
materialul anchetelor lingvistice apar argumente pentru o comparație româno-germană ("Limba română, față de germană, se remarcă prin prezența în enunț a unui număr mare de cuvinte care exprimă o provocare adresată de către locutor partenerului de dialog", 114) este vorba de vocative, interjecții, mai ales de particulele măi, bă, bre etc.; la germani, în inițierea dialogului se folosește verbul mai mult decît interjecția, e mai puternică performativitatea explicită, se manifestă "distanța și reținerea față de interlocutor" (p. 103). Diferențele regionale sînt urmărite în tipurile
Pragmatică interculturală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12332_a_13657]
-
unui număr mare de cuvinte care exprimă o provocare adresată de către locutor partenerului de dialog", 114) este vorba de vocative, interjecții, mai ales de particulele măi, bă, bre etc.; la germani, în inițierea dialogului se folosește verbul mai mult decît interjecția, e mai puternică performativitatea explicită, se manifestă "distanța și reținerea față de interlocutor" (p. 103). Diferențele regionale sînt urmărite în tipurile de acte de limbaj, în folosirea interjecțiilor, a apelativelor, a diminutivelor. Se confirmă astfel imaginea mai veche, dar niciodată demonstrată
Pragmatică interculturală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12332_a_13657]