1,001 matches
-
noastre, deși vom întâlni cuplul edenic și propuneri literare de soluționare a problemei timp pământesc vs. timp paradisiac (Cezara). Ne-am oprit la Mitul Eternei Reîntoarceri, cu cele 4 Principii de funcționare (M. Eliade) pe care să le verificăm pentru Intertextualitate în aceste pagini, iar mai târziu, în capitol aplicativ, pentru intratextualitate (vezi infra, capitolul referitor la intratextualitatea transprozastică generată prin corespondență). În finalul acestui subcapitol introductiv, menționăm caracteristicile generale pe care Mircea Eliade le atribuie mitului și pe care prezenta
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
3.1. Model exemplar Operele pe care le apropie reeditarea intertextuală conțin modele exemplare. Elocventă este, în acest sens, abordarea acelor capodopere care au instituit, în timp, mituri literare. Prin fiecare repetare are loc o esențializare a substanței livrești 5. Intertextualitatea ilustrează regressum ad originem: prin ea are loc repetarea ceremoniei cosmogonice instaurate in illo tempore de către Ființe nemuritoare. De altfel, literatura prezintă propriile ei mituri: "textele pe care caracterul lor simbolic și fondator le-a transformat în mituri : Oedipe Rege
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de convergență mit-intertext mai descoperim un alt element important, și anume labirintul. Gândul cititorului, prin mișcarea lui în lectura tabulară, descrie un traseu dedalic. Dificultatea lecturii constituie semnul literarității, iar imaginea reprezentativă este dedalul. Labirintul se prezintă ca marcă a intertextualității și a mitologicului, deopotrivă. 2.3.2. Repetarea Prezența intertextului implică re-Creația. Repetarea este a doua caracteristică majoră a mitului. Prin repetarea Cosmogoniei, are loc generarea lumii și a vieții, chiar a timpului, ceea ce declanșează o anumită tensiune. Eliade o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fundamentează pe repetare; dificultatea se ivește în momentul în care cititorul încearcă să delimiteze hipertextul de context. În cel mai citat articol din revista Poétique, numărul istoric dedicat conceptului aflat acum în atenție, Laurent Jenny semnala faptul că noțiunea de intertextualitate pune imediat problema delicată a identificării. Începând din care moment putem vorbi despre prezența unui text în altul în termeni de intertextualitate? "Propunem să vorbim de intertextualitate numai când suntem în măsură să reperăm într-un text elemente structurate anterior
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din revista Poétique, numărul istoric dedicat conceptului aflat acum în atenție, Laurent Jenny semnala faptul că noțiunea de intertextualitate pune imediat problema delicată a identificării. Începând din care moment putem vorbi despre prezența unui text în altul în termeni de intertextualitate? "Propunem să vorbim de intertextualitate numai când suntem în măsură să reperăm într-un text elemente structurate anterior lui, superioare lexemului, mergând până la orice nivel de structurare"7 (Poétique: 1976, 262). Sintagma "orice nivel de structurare" trebuie reținută pentru analize
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dedicat conceptului aflat acum în atenție, Laurent Jenny semnala faptul că noțiunea de intertextualitate pune imediat problema delicată a identificării. Începând din care moment putem vorbi despre prezența unui text în altul în termeni de intertextualitate? "Propunem să vorbim de intertextualitate numai când suntem în măsură să reperăm într-un text elemente structurate anterior lui, superioare lexemului, mergând până la orice nivel de structurare"7 (Poétique: 1976, 262). Sintagma "orice nivel de structurare" trebuie reținută pentru analize intertextualiste care vizează aprecierea dimensiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dezvoltă teoria stereotipului, în opoziție cu noul. Ideea repetării este abordată în proximitatea mitologiei: "a repeta la exces înseamnă a te pierde, a te rătăci în gradul zero al semnificatului" (Barthes: 2006b, 68). Pe de altă parte, mai aproape de legitimarea intertextualității (la definire am renunțat să mai sperăm, ne consolăm cu descrieri plastice; R. Barthes știe să ne "vândă" conceptul: decât să exprime, eventual, anost, un element, mai bine să ne convingă de necesitatea lui în viața noastră, ca lectori), semioticianul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu este atât de vizibilă, nu mai este suprapunere, ci abia atingere. Suficientă, totuși, pentru ca prezența intertextului să se facă simțită. Pentru (riscantul) demers al cuantificării submultiplilor lexiei, ar folosi, ca ipoteze de lucru, elementele furnizate de cronotehnologie. Și din cauză că intertextualitatea are ceva din inefabilul științific al temporalității. Seria submultiplilor pornește de la deci-/centi-/milisecundă și con tinuă cu micro-/nano-/pico-/femto-/attosecunda. O attosecundă (10-18 sec.) trimite la cel mai scurt moment pe care oamenii îl pot cronometra. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
interesele prezentei cercetări, accentul se mută pe "A". Rămâne în formă interogativă posibilitatea de a cuantifica elementul repetat, de a stabili ori cel puțin de a ne apropia de limita (dimensională) inferioară a submultipilior lexiei. Ce este sentimentul de déjà-vu? Intertextualitatea înregistrată la polul lectorului, înainte ca acesta să devină coenunțiator, îmbracă forma unei impresii, convertită apoi în idee. Explicația pentru producerea impresiei de "déjà-vu" se ascunde în ceea ce psihologii numesc modele de suprapunere globală. Este vorba despre situația similară unui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a nu-i mai considera decât forma pură: cea a unei simultaneități sau a unei instantaneități" (Helbo: 1978, 25). Fraza mai sus citată suprinde plastic reeditarea hipotextului prin hipertext, dar ea este valabilă și pentru repetarea mitului. Blocul temporal. În intertextualitate, lectura devine tabulară, asocierea hipotextului cu hipertextul nu se realizează în afara acestui tip de citire. Se produce contemporaneizarea unor momente istoric diferite, ceea ce echivalează cu proiecția lor în unul și același plan: spațializare. "În orice poem valabil sunt efecte de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu a noastră, a tabloului pe care-l parcurgi" (Grupul : 1997, 112). Michael Riffaterre acceptă libertatea de a eluda coordonata temporală în lectură, deși abordarea intertextului riscă să fie puțin unilaterală, părtinitoare pentru lector. Semioticianul care a impus disocierea intertext/intertextualitate admite răsturnarea cronologiei. De vreme ce intertextul este, înainte de toate, un efect de lectură, nimic nu poate împiedica cititorul de azi să interpreteze o figură dintr-un monolog de Molière plecând de la o figură asemănătoare din teatrul lui Brecht. Continuarea operei de către
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
înainte de toate, un efect de lectură, nimic nu poate împiedica cititorul de azi să interpreteze o figură dintr-un monolog de Molière plecând de la o figură asemănătoare din teatrul lui Brecht. Continuarea operei de către cititor reprezintă o dimensiune importantă a intertextualității (Riffaterre: 1981, apud Samoyault: 2001, p.16). Laurent Jenny este cel care a semnalat printre primii ineficiența lecturii lineare și posibilitatea emancipării orientării temporale a lecturii: Meritul intertextualității rezidă și din introducerea unui nou mod de lectură care detonează linearitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
teatrul lui Brecht. Continuarea operei de către cititor reprezintă o dimensiune importantă a intertextualității (Riffaterre: 1981, apud Samoyault: 2001, p.16). Laurent Jenny este cel care a semnalat printre primii ineficiența lecturii lineare și posibilitatea emancipării orientării temporale a lecturii: Meritul intertextualității rezidă și din introducerea unui nou mod de lectură care detonează linearitatea textului. Orice referință intertextuală devine punctul unei alternative: continuarea lecturii ca și cum nu ai avea în față decât un fragment ca oricare altul, parte integrantă din sintagmatica textului, sau
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de atemporalitate despre care s-a vorbit, referitor la creația poetică. Trecutul și prezentul nu mai reprezintă semne ale trecerii timpului, ci axe ale săgeții temporale. În termenii fizicii, ele rămân indicii asimetriei timpului, nu martori ai trecerii lui. Timpul intertextualității este cu totul altul decât timpul comun. Noțiunea de anacronism dispare și miraculoasa călătorie în trecut sau în viitor nu mai are aici nimic surprinzător" (Hăulică: 1981, 71). Ajungem pe acest drum la un nou concept al fizicienilor, relativ la autoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fizicienilor nu se scurge și nu trece. Trecerea timpului nu este reală, dar timpul este la fel de real ca și spațiul" (ibidem). Blocul temporal este o noțiune care se va putea dovedi utilă discursului critic interesat de lectura tabulară și de intertextualitate. În studiul intertextului parcă se simțea necesitatea de a numi dimensiunea (chronospațială, acel "peisaj") unde aerul tare, sacerdotal-livresc, întreține miturile literare (invarianții literari ai lui Adrian Marino). Stări anterioare urmate de cele ulterioare sunt o realitate indiscutabilă. În acest punct
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în mitologie, entropia minimă s-a înre gistrat in illo tempore. Noi nu percepem trecerea timpului, ci succesiunea stări anterioare-stări ulterioare, ceea ce, spun fizicienii, nu e semn al trecerii, ci al asimetriei timpului. Creșterea indicelui entropic se aplică și în intertextualitate. Idealul-tip este un "ou întreg", iar varianta este "oul spart". "Reperăm mitul într-un text grație constanței cantitative a unei serii de miteme. Îndată ce există fluctuație, există și derivație. Prezența literară a miturilor este tributară acestor derivații; există distorsiune
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
întregii cosmogonii literare, amintire circulară..." (Barthes: 2006b, 59). Mandala este o experiență personală sau personalizată, cel puțin pentu că ea reprezintă un act voluntar, profund interiorizat și individual. Interpretarea ca moment ceremonial pare des prinsă dintr-un discurs pe tema intertextualității: "O mandala reprezintă o imago mundi și totodată un panteon simbolic. O mandala poate deține cel puțin o dublă funcție, ca și un labirint. (...) Mandala concentrează, ea ferește de distragere sau de împrăștiere" (Eliade: 1994, 63). Intertextul înseamnă construirea Centrului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dobândită în practica unei multiplicități de texte. Ca decodor, lectorul nu va fi niciodată inocent (Poétique: 1976, 257). Christophe Cusset este de părere că viziunea lui Gérard Genette asupra hipertextului și hipotextului nu reușește să evite confuzia ideii generale de intertextualitate. Autorul face muncă de rescriere; cititorul, fie el comentator sau nu, în clipa în care descoperă fenomenul, îl percepe ca pe hipertextualitate. Distincția operată de Cusset pune în lumină acest fapt esențial: illud tempus al lectorului nu este același cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sau mai mică față de ipostaza lectorului ideal. Cel care ar contabiliza toate intertextele din paginile unui text este ar fi o ființă utopică. Un asemenea om nu există, suntem cu toții ignoranți (Michel Butor). Pentru parodie, ca pentru orice formă de intertextualitate, cititorul cu adevărat operațional trebuie să fie lector "profesionist": critic, scriitor, profesor, student. Lectorul ideal n-ar putea fi decât un monstru, care ar fi citit totul și ar fi reținut totul, un soi de bibliotecă Babel ambulantă. Inexistența unui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
biologice sunt epuizate. Cum ar putea fi intuită consumarea resurselor de energie, sub aspect literar? Laurent Jenny se oprește asupra periodicității creației intertextuale în termenii unei poetici istorice sau ai psihosociologiei literaturii. Dacă vom dori să construim un corpus al intertextualității explicite, va trebui să găsim un ordin, o lege de funcționare. [...] Periodic, în istoria literară, textele par să renunțe la sensul și scriitura monolitice, atrase de pregnanța culturală a textelor dinainte. [...] Problema este dacă această "periodicitate", pusă cu titlu de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Este o abordare ce riscă puțin să simplifice demersul intertextual, definit ca efort de asimilare și transformare. Transposition, termenul pe care Julia Kristeva îl leagă antonimic de critica surselor, surprinde tocmai conținutul semantic al productivității, atât de important pentru definirea intertextualității. Am completa menționând faptul că intertextul reprezintă o alegere prea personală ca să poată rămâne la nivelul epidermic al epocilor istorice. "Noua formă nu apare pentru a exprima un conținut nou, ci pentru a înlocui vechea formă care deja și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
După cum observa Claude Lévi-Strauss, gândirea sălbatică, prin rituri și mituri, se prezintă ca știință a concretului, care pleacă de la organizarea și exploatarea speculativă a lumii sensibile în termenii sensibilului. Regăsim aceeași abordare la Julia Kristeva, când stabilește locul semiotic pentru intertextualitate: gândire care gândește gândirile și se gândește pe sine. În semantica lor ontică, mitul și intertextul au sensuri care converg. "Istoria este lectura progresivă a lumii și a ei înseși; scriitura este un mod privilegiat al acestei lecturi" (Helbo:1978
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care gândește gândirile și se gândește pe sine. În semantica lor ontică, mitul și intertextul au sensuri care converg. "Istoria este lectura progresivă a lumii și a ei înseși; scriitura este un mod privilegiat al acestei lecturi" (Helbo:1978, 11). Intertextualitatea nu se limitează la rescriere, după cum mitul nu presupune doar reluarea unui traseu, ci trăirea nouă a unei stări de început de lume. Repetarea din mit și din intertext este forma văzută a identificării celui care parcurge cartea lumii cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unei stări de început de lume. Repetarea din mit și din intertext este forma văzută a identificării celui care parcurge cartea lumii cu momente și personaje definitorii pentru el. Accepțiunea butoriană asupra lecturii lumii cadrează cu discursul semiotic pe tema intertextualității, văzute ca "indice al măsurii în care textul citește istoria și se inserează în ea" (Antologia Tel Quel: 1980, 266)14. Datorită relației hipotext/hipertext, care poate merge până la interdependență, fragmentarismul literaturii este pus sub semnul relativității. "Rescrierea are loc
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Acestea vor popula opere noi și vor opune discontinuității din literatura universală un aer de socializare textuală în care lectorul trăiește, relaxat, certitudinea că timpul este permisiv, un prezent continuu. Nostalgia originilor, ca întoarcere la hipotext, înregistrează un dublu aspect : intertextualitate și intratextualitate. Intratextualitatea traduce, în termeni eliadieni, o formă individuală a nostalgiei. "Ceea ce se produce este ca o continuă respunere a sinelui" (Vaillant:1992, 33). Fiecare om manifestă nostalgia propriului illud tempus de pildă, copilăria. Explicația acestei porniri este legată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]