1,253 matches
-
de expresie, cuvinte de umplutură, își cer frecvent scuze, își întrerup interlocutorii relativ rar, sunt mai puțin argumentative decât bărbații. Vârsta se reflectă în abilitățile lingvistice și comunicative ale vorbitorilor, în temele de discuție abordate în pronunțarea cuvintelor, viteza vorbirii, intonație etc.; limba și comunicarea sunt achiziționate treptat de vorbitori, ajung la maturizare, apoi se degradează odată cu înaintarea persoanei în vârstă. Înfățișarea individului (vezi supra, „atracția interpersonală”) îi permite acestuia diverse forme de expresivitate, de influențare a interlocutorului, de socializare. Rasa
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
frenetic tind să vorbească mult, să aibă intervenții relativ lungi, să-și întrerupă interlocutorii, să inițieze conversații și teme, să aibă mimică bogată, mișcări ample, să fie asertivi, să folosească un limbaj expresiv, să recurgă la variații de înălțime și intonație, să gesticuleze etc. Indivizii cu un stil conflictual, ostil tind să fie hiperargumentativi și hiperasertivi, să proiecteze în discurs emoții negative, să recurgă la tehnici de disociere de interlocutor și la agresivitate verbală, să blocheze comunicarea prin diverse strategii de
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
Susținerea temei se face prin informații suplimentare sau prin exprimarea unor atitudini, emoții provocate de temă. Abandonarea temei se poate face prin întreruperea schimbului verbal sau prin mărci explicite: lexicale (bine, da, asta e, atât am avut de spus), paralingvistice (intonație descendentă, pauză, râs), nonverbale (mimică, gesturi). Există conectori specifici de continuitate (da, apropo, de, ei) sau de discontinuitate (dar, ba da), de ezitare (ăă, păi). Conversația, discuția. Una sau mai multe tranzacții formează o conversație sau o discuție. Conversația este
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
în culturile anglo-saxone enunțurile se atenuează preponderent prin procedee gramaticale (moduri și timpuri verbale, structuri interogative), în timp ce în limba română sunt preferați atenuatori lexicali (ezitări - ăăă, păăi -, adverbe-modalizatori de incertitudine, expresii ale vagului - cam, oarecum, prea, pe undeva etc.) sau intonații de atenuare. Intensificatorii de expresie pot lua forma unor enunțuri declarative sau exclamative (de tipul Vai ce interesant!; E minunat ce ai făcut; Ești o fată extrem de inteligentă!; Ai fost cel mai bun; Apreciez gestul tău) preferate de pildă în
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
în strânsă legătură cu dimensiunile de variație culturală (vezi capitolul II, 4). Astfel, gradul de individualism/colectivism determină felul în care colectivitățile gestionează spațiul individual și colectiv, atitudinea față de proprietatea privată, distanțele de interacțiune, gradul de deschidere comunicativă (reflectat în intonații, gesturi, postúri etc.), disponibilitatea de a se angaja în activități colective sincronizate sau de a-și urmări țelurile în mod independent unii de alții, monocronismul/policronismul (vezi și capitolul II, 5.2.1). Culturile feminine favorizează comportamente verbale și nonverbale
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
tu, nu e nevoie să-ți mai spun eu, știi ce-am vorbit), enunțuri puțin elaborate și structurate sub aspect gramatical (se preferă adeseori juxtapunerea semnificațiilor, nu ierarhizarea lor prin coordonare), raporturile circumstanțiale dintre enunțuri sunt uneori implicite, redate prin intonații și pauze, nu prin conectori. Nu întâmplător în stilul informal apare un număr mare de termeni neaoși, comparații și metafore de sorginte populară, proverbe și zicători; este evocat astfel stilul conversațional autentic, românesc. În performarea actelor de vorbire există câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
ca vorbitorii să se abțină de la formularea de întrebări (întrebările prea numeroase puse de elevi profesorului pot fi percepute ca agresiuni; subalternii evită să pună întrebări șefului), eventual să recurgă la reformularea lor ca sugestii, opinii cu structură declarativă și intonație ezitant-descendentă. Directivele, ordinele se dau, de obicei, direct, atenuate la nivel lexical („Închide geamul, te rog frumos/dacă se poate/dacă nu te deranjează”) sau convertite în structuri declarative („Mă gândeam să deschidem geamul”). Promisiunile sunt făcute pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
un stereotip verbal, care poate să nu semnifice neapărat acordul real cu vorbitorul. În principiu, un număr mare de elemente pot funcționa contextual ca semnale de recepție, iar același semnal se încarcă funcțional, din context, cu semnificații variate, marcate prin intonație. Frecvente sunt semnalele de recepție nonverbale. Funcționarea semnalelor de recepție este reglată de principiul politeții: când se adoptă strategii ale politeții deferente în raport cu un superior, semnalele de recepție sunt, în general, nonverbale, pentru a se evita întreruperea vorbirii superiorului; când
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
enervare, disconfort, frustrare). Uneori, apelative desemantizate în diferite grade sintetizează relațiile dintre interlocutori: fată!, gagiule (intimitatea exprimată argotic), dom’le (nemulțumirea), drăguță (superioritatea de vârstă sau ierarhică), duduie (distanța politicoasă), domnișorică (simpatia), iubită doamnă (aprecierea, respectul), băi (intimitatea informală) etc. Intonația și elementele nonverbale joacă un rol important în negocierea relației interpersonale, iar strategiile politeții negative sau pozitive se plasează în special la nivel lexical. Comunicarea fatică are un rol important în cultura română. Socializarea, întreținerea canalelor de comunicare deschise se
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
și precipitarea extremă („E repezită”, „Se agită”). Animozitatea verbală transmite indirect informații legate de interesul comunicativ al interlocutorilor, relațiile ierarhice, temperamentul persoanei, gradul de stres. Animozitatea verbală este interpretată ca deschidere comunicativă, în timp ce tonul egal este interpretat ca reticență comunicativă. Intonațiile joacă un rol important în transmiterea semnificației: interpretarea contextuală a intonației dă indicii în legătură cu sensul intenționat de vorbitor. Tot prin elemente paraverbale se transmit și emoțiile (oftatul, râsul, sunete nazale cu diverse intonații exprimând uimirea, dezaprobarea, curiozitatea, nemulțumirea). Elementele nonverbale
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
informații legate de interesul comunicativ al interlocutorilor, relațiile ierarhice, temperamentul persoanei, gradul de stres. Animozitatea verbală este interpretată ca deschidere comunicativă, în timp ce tonul egal este interpretat ca reticență comunicativă. Intonațiile joacă un rol important în transmiterea semnificației: interpretarea contextuală a intonației dă indicii în legătură cu sensul intenționat de vorbitor. Tot prin elemente paraverbale se transmit și emoțiile (oftatul, râsul, sunete nazale cu diverse intonații exprimând uimirea, dezaprobarea, curiozitatea, nemulțumirea). Elementele nonverbale însoțesc comunicarea și frecvent o substituie. Se spune că „se înțeleg
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
tonul egal este interpretat ca reticență comunicativă. Intonațiile joacă un rol important în transmiterea semnificației: interpretarea contextuală a intonației dă indicii în legătură cu sensul intenționat de vorbitor. Tot prin elemente paraverbale se transmit și emoțiile (oftatul, râsul, sunete nazale cu diverse intonații exprimând uimirea, dezaprobarea, curiozitatea, nemulțumirea). Elementele nonverbale însoțesc comunicarea și frecvent o substituie. Se spune că „se înțeleg din ochi”. Și ei sunt „muți”, cum s-a observat a fi Sadoveanu, în sensul că n-au o expresie subiectivă a
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
inițiala numelor proprii; majuscula notează emfaza. Cuvintele în limbi străine sunt notate conform audiției, între bare oblice (exemplu: /niiorc/ pentru New York). Accent á se notează numai când diferă de cel curent TEXT accent emfatic (al cuvîntului sau al unei silabe) Intonație . contur melodic descendent terminal ↓ contur melodic descendent non-terminal ? contur melodic ascendent terminal ↑ contur melodic ascendent non-terminal ! intonație rejectivă (contur melodic ușor descendent, asociat cu înălțimea scăzută a vocii; semnalează reconsiderarea de către emițător a afirmației sale precedente) Înălțime <Î > înălțime ridicată
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
exemplu: /niiorc/ pentru New York). Accent á se notează numai când diferă de cel curent TEXT accent emfatic (al cuvîntului sau al unei silabe) Intonație . contur melodic descendent terminal ↓ contur melodic descendent non-terminal ? contur melodic ascendent terminal ↑ contur melodic ascendent non-terminal ! intonație rejectivă (contur melodic ușor descendent, asociat cu înălțimea scăzută a vocii; semnalează reconsiderarea de către emițător a afirmației sale precedente) Înălțime <Î > înălțime ridicată a vocii <J > înălțime scăzută a vocii Tempo <L > tempo lent al vorbirii <R > tempo rapid al
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
a categoriilor de muzică, a structurii etc.). Vocea este principalul mod de redare a muzicii. Calitățile unei voci frumoase, cultivate printr-o susținută activitate de educație muzicală și, mai ales, prin exerciții sistematice, sunt: a) timbrul; b) claritatea; c) justețea intonației; d) maleabilitatea; e) omogenitatea; f) flexibilitatea; g) volumul. Prin exerciții sistematice, vocea copiilor se dezvoltă, dobândind treptat atributele unei voci frumoase. În educarea vocii se urmărește ca elevii: să intoneze curat sunetele auzite; să intoneze sunetele cu o intensitate naturală
CÂNTĂM ŞI COMUNICĂM by ELENA SIMINA () [Corola-publishinghouse/Science/493_a_864]
-
un registru vocal la altul. REGISTRUL vocii copilului este acea parte din diapazonul vocal (totalitatea sunetelor accesibile vocii) care corespunde unei zone joase, medii sau acute de intonare. Exercițiile muzicale, indiferent de specificul lor: exerciții de respirație, de emisie și intonație, de dicție, alături de cântece, formează la elevii din ciclul primar deprinderi corecte de cânt. EXERCIȚII DE RESPIRAȚIE: a) Ne plimbăm prin parc, iarna. Am găsit o rămurică de brad. O scuturăm de zăpadă și o mirosim: „Ce frumos miroase bradul
CÂNTĂM ŞI COMUNICĂM by ELENA SIMINA () [Corola-publishinghouse/Science/493_a_864]
-
pleacă din gară, șuierând: U-u-u.... c) Vântul suflă puternic: Vâjjj... . d) Ambalăm motorul mașinii: Vu-u-u.... (Exercițiile se vor realiza pe o expirație prelungită și liniștită de la 4, 6, 8 timpi, ținând cont de structura frazei muzicale.) EXERCIȚII DE EMISIE ȘI INTONAȚIE: Se pot realiza pe un singur sunet, repetat pe un ritm simplu, mergând treptat din ton în ton sau din semiton în semiton, în suire sau în coborâre, pentru elasticizarea vocii copiilor. Exercițiile mai pot cuprinde scurte nuclee melodice cu
CÂNTĂM ŞI COMUNICĂM by ELENA SIMINA () [Corola-publishinghouse/Science/493_a_864]
-
de multă vreme, din repertoriul școlar. Fosta învățătoare Elena Mărculescu (născută în 1910), amintindu-și despre activitatea sa din perioada interbelică, s-a oprit cu încântare asupra ei. Purtată de nostalgie, a început "să recite fără efort [...], repede, dar cu intonație, ca la o serbare școlară" prima strofă din poemul lui Bolintineanu (pe care l-a confundat, însă, cu George Coșbuc): "Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel / Unde plânge-n vale un râu mititel [...]". Legat de aceste versuri, și-
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
ortografiei implică, în mod deosebit, cunoștințe de fonetică și morfologie, învățarea regulilor de punctuație este dependentă de sintaxa propoziției sau frazei, deoarece punctuația se constituie într-un „sistem de semne convenționale care au rolul de a marca în scris pauzele, intonația.” Astfel sensurile propozițiilor și raporturilor dintre părțile ce alcătuiesc structura propoziției pot fi înțelese numai prin folosirea corectă a semnelor de punctuație. Realizarea acestui obiectiv este posibilă prin asigurarea citirii corecte, expresive, precum și prin variate exerciții de dictare ce implică
ÎNVĂŢAREA SCRIERII CORECTE ÎN CICLUL ACHIZIŢIILOR FUNDAMENTALE (Clasele I – II) by IOANA CHICHIRĂU () [Corola-publishinghouse/Science/1291_a_1944]
-
sensurile propozițiilor și raporturilor dintre părțile ce alcătuiesc structura propoziției pot fi înțelese numai prin folosirea corectă a semnelor de punctuație. Realizarea acestui obiectiv este posibilă prin asigurarea citirii corecte, expresive, precum și prin variate exerciții de dictare ce implică respectarea intonației, pauzelor logice și accentelor astfel încât elevii să perceapă logic sensul textelor, frazelor, propozițiilor dictate și să aplice corect semnele de punctuație impuse de sensul și structura unității lingvistice prezentate. Odată cu însușirea citit-scrisului, școlarii operează cu propoziția ca unitate principală de
ÎNVĂŢAREA SCRIERII CORECTE ÎN CICLUL ACHIZIŢIILOR FUNDAMENTALE (Clasele I – II) by IOANA CHICHIRĂU () [Corola-publishinghouse/Science/1291_a_1944]
-
la care, cu timpul, se pot adăuga altele noi al căror înțeles trebuie explicat în prealabil. În dictarea propozițiilor, în perioada alfabetară, se respectă următoarele etape : -rostirea propoziției de către învățător; -repetarea propoziției de către elevi în vederea memorării, a sesizării și reținerii intonației; -autodictarea propoziției cuvânt cu cuvânt; -recitirea propoziției de către învățător și urmărirea felului cum a fost scrisă de către elevi; -efectuarea autocontrolului prin citirea în șoaptă a propoziției de către fiecare elev, depistarea eventualelor greșeli și corectarea lor. În cadrul dictării, cuvintele trebuie pronunțate
ÎNVĂŢAREA SCRIERII CORECTE ÎN CICLUL ACHIZIŢIILOR FUNDAMENTALE (Clasele I – II) by IOANA CHICHIRĂU () [Corola-publishinghouse/Science/1291_a_1944]
-
de către elevi; -efectuarea autocontrolului prin citirea în șoaptă a propoziției de către fiecare elev, depistarea eventualelor greșeli și corectarea lor. În cadrul dictării, cuvintele trebuie pronunțate clar, să se audă bine toate sunetele. Dictarea trebuie să se facă în ritm lent, cu intonații accentuate acolo unde este nevoie (în special la semnele de punctuație). Explicațiile, observațiile și desele reveniri în timpul dictării perturbă activitatea scoțându-i pe elevi din concentrarea asupra scrierii. Important este ca aceste exerciții să urmărească realizarea valențelor formativ-informative, ceea ce depinde
ÎNVĂŢAREA SCRIERII CORECTE ÎN CICLUL ACHIZIŢIILOR FUNDAMENTALE (Clasele I – II) by IOANA CHICHIRĂU () [Corola-publishinghouse/Science/1291_a_1944]
-
include, prin concepere și structurare, exerciții orale de citire și motivare a semnelor de punctuație; pentru o reală fixare a acestor cunoștințe, ori de câte ori este posibil, realizăm citirea pe roluri a textelor care includ și vorbirea directă și insistăm pe folosirea intonației adecvate, în raport cu personajul interpretat, cu mesajul transmis de acesta, citirea expresivă fiind condiționată de respectarea semnelor de punctuație. Subliniez încă o dată că, toate regulile ortografice și de punctuație, care intervin în clasa a II-a se desprind din exerciții aplicative
ÎNVĂŢAREA SCRIERII CORECTE ÎN CICLUL ACHIZIŢIILOR FUNDAMENTALE (Clasele I – II) by IOANA CHICHIRĂU () [Corola-publishinghouse/Science/1291_a_1944]
-
stelele cerului”, „ca nisipul mării”). Concluzia implicată, adesea dezaprobatoare față de acțiuni și atitudini umane, se transmite prin formulări ironice: „a face zile fripte (zile negre) cuiva”, „sperie lupul cu pielea oii”. Ca și proverbul, z. are o anume simetrie, ritm, intonație, accent, uneori rimă. Diversitatea ei atestă capacitatea de inventivitate și de îmbogățire continuă a limbii române. Ediții: Petre Ispirescu, Zicători populare, RIAF, 1882-1883, vol. I-II, 1884, vol. III, 1885, vol. V; Iuliu A. Zanne, Proverbele românilor din România, Basarabia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290736_a_292065]
-
numai că noțiunea de frază grafică, definită printr-o structură completă Subiect + Verb, încadrată de o majusculă și de un punct final, nu redă suficient multiplele proprietăți și posibilități ale scrierii. Proprietățile eterogene ale punctuației constau în a marca atît intonația și enunțarea, cît și unitatea logico-gramaticală, ritmul și punerea în relief a unui segment textual (Dahlet 2003). Printre proprietățile tipografice, nu trebuie uitată forma, mărimea, culoarea literelor și locul enunțului în spațiul grafic. Am văzut mai sus că titlurile din
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]