8,698 matches
-
vă va fi aruncată desigur în aer dar de fapt la ce v-ar mai folosi periculos e să fii liniștit ca o lebădă" (ibidem). Cultivînd un cinism dulceag, de învins, bardul ni se prezintă drept un Bacovia logoreic (în ipostaza cînd mărturisea: "și nu mai tac din gură"). Catastrofele sînt contrase în secvențele habitualului: "Călătoria într-un autobuz capacitate finită la un moment dat un călător sparge gălăgia cu o întrebare cine dorește să coboare cu mine la stația aceasta
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
gloria sapă vechile galerii pentru fiii ei mai mărunți cineva îmi băgase programul acesta de victimă și nu voia nicidecum să-nțeleagă că scena se mai petrecuse o dată" (Un fel de răspuns). La un moment dat, lepădîndu-și masca bacoviană (o ipostază, totuși, imaginativ-productivă), Nicolae Sava se mărturisește fără ocol, prin transparența unei rugi în care verbul nu mai contează în sine, devenind sens ultimativ-transcendent: "Doamne nu te întreb cu ce ți-am greșit de mi-ai dat numai mie povara aceasta
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
Ion Pop Serge Fauchereau este cunoscut în România mai ales în ipostaza sa de critic literar. În urmă cu mai mulți ani i s-a publicat în traducere importanta sinteză Lecturi din poezia americană (1968). A mai publicat, între altele eseul monografic asupra lui Théophile Gautier (1972), Expresionism, Dada, suprarealism și alte
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
de-o fată./ Trăiesc, de vreme ce sunt trist/ Și rîd ca altădată". Topârceanu era umoristul en titre al Vieții Românești, căreia îi sporea tirajul prin parodiile sale. Dl. Liviu Grăsoiu consideră că nivelul superior estetic la care se situează Topârceanu în ipostaza de umorist l-ar reprezenta parodiile sale. Nu vreau să-l contrazic. Dar îmi aduc aminte că nimeni altul decît chiar G. Călinescu, în capitolul consacrat poetului din Istoria literaturii, observa: "O parodie este o pastișă exagerată, ca spre a
O nouă exegeză despre Topîrceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17092_a_18417]
-
coordonatori, cîteodată adevărate banalități, pierde inevitabil din rectitudinea și autonomia pe care ar trebui să le aibă ca volum de-sine-stătător. În notele primei pagini apare o mențiune de tipul: "Faptul că la Caragiale se vorbește mult și că vorbitul în ipostaza de viermuială și trăncăneală devine pentru insul caragialian o adevărată ocupație a fost remarcată întîi de V. Fanache..." Nu importă atît faptul că se poate replica citînd din Comediile d-lui Caragiale, cît mai ales impresia dezagreabilă pe care o
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
inițial îi admiră - de monștri sacri ai literaturii, ca Teilhard de Chardin sau Emil Cioran. Apologia spiritului românesc La fel trebuie înțeleasă elogierea de către N. Steinhardt a românilor, a României, a stilului de viață românesc. Elanul scriitorului-călugăr împinge românismul spre ipostaza lui ideală, îl obligă să fie așa cum ar putea fi, îl inventează plecând de la o esență revelată în momente faste. Frazele lui N. Steinhardt sunt imperative, nu enunțiative: " Fericiți cei ce s-au născut în acest paradis românesc; cei ce
Expeditor: N. STEINHARDT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17104_a_18429]
-
deja roase. Morala previzibilă este una care s-a încetățenit de mulți ani în România: se poate și mai rău. Nu trebuie să-l identific neapărat pe scriitorul român de astăzi (mă refer la statutul lui social și financiar) în ipostaza primului rozător de oase ori a celui de-al doilea, pentru că, oricare din cele două roluri i-ar fi atribuit, ele denotă același lucru: situația penibilă a scriitorului român în a cărui coadă se află, poate, doar anumite categorii de
Sărăcia scriitorului by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/17137_a_18462]
-
cu seamă livresc, scepticismul repondenților a răbufnit: da, scriitorul român o duce greu, fiind, în cîteva cazuri, cu adevărat muritor de foame. În ce mă privește, ca și atunci și acum, deși sună barbar, îl văd pe scriitorul român în ipostaza de "mațe goale". Personajul lui Kafka flămînzea, pentru că nu găsise o hrană pe gustul său artistic, cu alte cuvinte el consimțea la flămînzire ca artă. În timp ce actuala ipostază de "mațe goale" a scriitorului român ține de o flămînzire impusă de
Sărăcia scriitorului by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/17137_a_18462]
-
atunci și acum, deși sună barbar, îl văd pe scriitorul român în ipostaza de "mațe goale". Personajul lui Kafka flămînzea, pentru că nu găsise o hrană pe gustul său artistic, cu alte cuvinte el consimțea la flămînzire ca artă. În timp ce actuala ipostază de "mațe goale" a scriitorului român ține de o flămînzire impusă de mizerie, de o lege nescrisă a înfometării. El este un grevist silit al foamei. Romanul lui Knut Hamsun poate fi trăit, la propriu, astăzi în România. Iar vorba
Sărăcia scriitorului by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/17137_a_18462]
-
al literaturii"? Cu astuție, Mihai Beniuc încearcă a ascunde scopul de înrobire ideologică a scriitorilor, pedalînd pe ajutoarele materiale pe care le-a acordat acestora. Dar cine se scuză se acuză: Dincolo de efectul său principal - șireata evitare a păcatului privind ipostaza de îndrumător politic al literaturii -, concentrarea pe chestiunile materialicești ale Uniunii Scriitorilor aduce o contribuție decisivă la explicarea misteriosului proces de înrolare a marilor scriitori interbelici la jugul proletcultismului. Noul regim a avut viclenia de-a le satisface din plin
O struțo-cămilă ideologică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17139_a_18464]
-
eu scriind aceste rînduri care se vor serioase, iată, mă pomenesc contaminată de stilul lui. Nicolae Țone a învățat bine lecția avangardei. Din poezia lui nu lipsesc nici nebunia, nici revolta, nici jemanfișismul, nici sexul afișat în exces în toate ipostazele posibile; e greu să distingi cît este mimare și cît ardere autentică. E adevărat că în cartea lui N.Ț. există uneori și kitsch și stridențe, impurități care zgîrie urechea esteților. Oare numai subtilitatea, numai rafinamentul dau culoare poeziei? Pun
La început a fost poetul by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/15816_a_17141]
-
privilegii. Desigur a existat și o categorie, să zicem așa medie, în funcție de dozarea compromisului, după cum s-au înregistrat și cazuri de recuperare morală, e drept foarte puține (cel mai frapant e al lui Dan Deșliu, un soi de Tvardovski autohton). Ipostazele conștiințelor "pure", în rîndul scriitorilor rămași în țară, sînt și ele relativ puțin numeroase. Deși merită atenția și stima noastră cu prisosință, împrejurările dinainte, ca și, vai, cele de după 1989, n-au favorizat mediatizarea lor, menținîndu-le frecvent într-o injustă
Destinul unui rezistent: Pavel Chihaia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15813_a_17138]
-
acestor poeme se închipuie "îmbrățișat de asexuata, de nevîrstnica femeie în crepdeșin negru", dansînd cu ea, "cel mai frumos tango" (În clipa aceea). Exercițiul visului se prelungește pînă în starea de trezie, spectacolul preferat fiind nu, cum ne-am aștepta, ipostaza devoratoare de vînător al gloriei, precum la un Baconsky prea puțin înclinat spre proiecția în vital, deși argumentele nu îi lipseau, ci aceea de uz curent la care, de la Faust încoace, proximitatea senectuții incită: "Mă plimb pe bulevard/ fumez maiestuos
Ultimul Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15855_a_17180]
-
ton și material liric), nu devine implicit și factor de înaintare. Volum după volum (și sînt vreo șapte) se înșiră sporind sentimentul cititorului că nimic surprinzător nu se mai poate aștepta". Ceea ce nu-l împiedică pe cronicarul prob a prețui ipostaza postumă a poetului șaizecist, prematur dispărut, întrupată de culegerea Liniștea versului: Totul pus acum sub semnul diferenței, concept de bază care în utilizarea ce-i dă prefațatorul (Cezar Baltag) semnifică lupta cu "robia babiloniană a generalului", a "indiferențialului". Exemplele date
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
comentator "rău", un "cusurgiu" așa cum i s-a dus vestea, cît un profesionist grav, temperat atît în insatisfacție, cît și în satisfacție, de-o indenegabilă prudență, al cărui grafic metodic contravine numeroaselor "expertize" excesiv umorale sau numai interesate, tendențioase (ultima ipostază fiind, bineînțeles, cea mai dezamăgitoare). Simpla seriozitate a meșteșugarului însă a fost luată, din păcate, drept amenințare... (va urma) Cornel Regman - Ultime explorări critice, Ed. Atlas, București, 2000, 256 pag., preț neprecizat.
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
fabuloase ori legendare, alții par a fi scăpat pur și simplu dintr-o rezervație hollywoodiană de... aliens. Scontîndu-se mult pe capacitatea de a conferi veridicitate maximă și expresivitate uimitoare oricărei ființe fanteziste însuflețită prin computer, se supralicitează eroii în dublă ipostază: Regele Scorpion, jumătate om/ The Rock, jumătate arahnidă și, bineînțeles, temutul Impotep - jumătate ecorșeu, jumătate actor/ Arnold Vosloo. Celelalte personaje - temerarul Brendan Fraser, grațioasa erudită Rachel Weisz, cruda Patricia Velasquez, puștiul isteț Freddie Boath, zăpăcitul John Hannan, misteriosul Oder Fehr
Cocktail estival by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15912_a_17237]
-
pozitivistă un soi de joc matematic, străin de orice obiect al intuiției, un estetism sui generis!). O schemă utilă a subiectului post-kantian, diferențiat de cel romantic sau realist, care se legăna în ideea că ar putea imita Creatorul, cuprinde trei ipostaze: 1) spiritul autonom față de realitate, care-și elaborează propriile construcții ideale, înfăptuind o armonizare a subiectului și obiectului, o reificare a spiritului în produsele sale pe care le poate contempla (simboliști, fenomenologi, futuriști, constructiviști, ficționaliști, wittgensteinieni, analiști, existențialiști, pozitiviști); 2
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
Mic, în regia Cătălinei Buzoianu și Creatorul de teatru, la Teatrul Act, în regia lui Alexandru Dabija. Amîndouă pun plenar în evidență doi mari actori în recital: Valeria Seciu și Marcel Iureș, două interpretări care îi aduc la rampă în ipostaze noi, speculate fiind alte registre și disponibilități. Evenimentul stagiunii este Unchiul Vanea de la Bulandra, pus în scenă nu de un regizor român, ci rus, Yuri Kordonski, ucenic al lui Lev Dodin. Atmosfera, interpretarea nuanțată, accentele diferit marcate, scenografia superbă, gag
Un interval și mediocritatea lui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15924_a_17249]
-
aceea de "stalinist"!), pe care-a ajuns să le aplice el însuși adversarilor politici! Or, pentru a scăpa definitiv de etichetare, dl. Iliescu trebuie să facă un gest istoric, unul atât de năucitor încât să treacă în uitare toate vechile ipostaze. E clar, dl. Iliescu nu ne poate conduce în Uniunea Europeană - calendarul e gata stabilit (mă refer la cel optimist, care ne vede "integrați" cam în jur de 2010!). Chiar dacă în timpul ultimului său mandat vom intra în N.A.T.O., entuziasmul tot
Președinția (via "Plai cu boi") salvează monarhia! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15946_a_17271]
-
Damaschin rămîne străjer neînfricat - pe înaltul platou al marilor întrebări ale ființei și al retoricii grave, tensionate, în care se toarnă acestea în chip consacrat. Astfel, el continuă tradiția unor Blaga, Arghezi, Voiculescu, Philippide, de "căutare a absolutului", prin confruntarea ipostazelor telurice ale omului cu vocația sa transcendentă, de "luptă" (stare agonală) dintre cele două planuri adverse. Dar nu poate fi socotit un epigon al maeștrilor numiți. Prin experiența sa (orice creație autentică nu poate fi decît, cum ar spune Joyce
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
teatrului de Vlad Mugur, Mihai Măniuțiu și Marcel Iureș. Perioada aceea formidabilă se poate prinde cu un singur titlu: Richard al III-lea, un spectacol care l-a scos în față pe Marcel Iureș în cea mai complexă și impozantă ipostază. Să nu uităm splendidele costume ale Doinei Levința. În Hamlet-ul lui Tocilescu de la Bulandra din 1985, Marcel Iureș juca Horațio, cel mai bun Horațio pe care l-am văzut, și nu sînt puține spectacolele cu această piesă pe care l-
Oglinda ovală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15955_a_17280]
-
categoriei maturilor (maiorul, dumnealui, tânărul Goe, domnul Goe). S-ar putea face o investigare mai atentă a termenilor folosiți în limbajul actual al presei românești pentru desemnarea copiilor; orientarea argumentativă a textelor îi plasează pe aceștia în varii roluri și ipostaze: de victime sau de agresori, mijloace de captare a cititorului sau instrumente de polemică socială. Mă refer acum doar la utilizarea ironică a termenilor de relație. în limba română de azi, cel mai frecvent termen ironic pentru a desemna un
Imagini și desemnări ale copilului by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15967_a_17292]
-
rezistă tocmai datorită acestei solide construcții narative. Nimic nu este aruncat la întîmplare, fiecare amănunt putînd fi hotărîtor. Multe dintre întîmplări sînt relatate din perspective multiple. Povestea de amor dintre un profesor de liceu și eleva sa apare în două ipostaze: un fragment din jurnalul adolescentei și un fragment din jurnalul profesorului. Obsesia incestului este cea care ordonează realitatea în Lia Mora. Unele fapte par să nu aibă nici o legătură cu firul principal al romanului, viața lui Visariuc. Apare, spre exemplu
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
intitulată o carte a sonetelor amare. Fiindcă amărăciunea domină în versul "poetului Câmpiei Transilvane", ajuns acum la capătul unui drum - deloc ușor - dedicat Poeziei. Oricât ar părea de ciudat, Cartea sonetelor este o carte polemică și tristă, marcând o nouă ipostază a poeziei lui Ion Horea. Balans între o autoironie, ascunzând orgoliul rănit: În versul tău cam vechi și ros de molii/ Se-ascund nevinovatele orgolii/ Care te fac să nu lași totul baltă - Tristeți ademeniri ce te mai fură/ Te
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
și atunci înseamnă că nici măcar/ Dumnezeu nu mai există,/ de-aia corăbierii se lasă jecmăniți/ mai ales seara și mai ales de perle." (Copilul-cafea). Dumnezeu, moartea ca și toate celelalte lucruri "mari" apar întotdeauna incidental în "poveștile" Zverei Ion, în ipostaze de obicei plastice, care își țin echilibrul pe linia fină dintre ludic și grav. De fapt, toate componentele vieții apar incidental în aceste versuri - accentul, în ciuda acumulării unor detalii care răpesc continuu atenția, rămîne pe mîna care scrie și pe
"Nevăzutul" Bănulescu by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/16011_a_17336]