714 matches
-
o compensare echitabilă a spațiilor și, în final, un abandon dulce în nedefinire. Dumnezeu secționează timpul felii fără să-și privească ceasul. Primești moartea, primești viața atât cât te lasă inima; edenul, genunea, casa bonusuri pentru un exercițiu al răbdărilor irepetabile. Genia, marginile sunt perceptibile doar atunci când te temi de hău, așteaptă-mă, vin în curând să-ți alung spaima. Om drag, icoană, contur, umbră, nisip, înger, așteaptă-mă, mai am de lepădat o singură cămașă. Sufletul meu greu se lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
justiție a unicității în poezie. Poemul este un act unic al unei sensibilități metafizice unice surprinsă într-un moment al grației unic de un dicteu unic, exprimând o deschidere ontopoetică unică. Și fiind o experiență solitară, absolut singulară, ea este irepetabilă și astfel, intransmisibilă, incomunicabilă în adevărul ei originar. Așa fiind, aceste multiple unicități sunt chemate să instituie un nou prim moment al Creației. Momentul inspirației este o stare-limită a spiritului, constând din deschidere absolută și înțelegere nemijlocită, unite cu enstatica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și să-l ajut pe bunicu’ la oale. Nu am timp de fete, și conchise filosofic: Toate la timpul lor! Cum știi tu că-i mai bine pentru tine, dar timpul trece și odată cu el și anumite ocazii rare și irepetabile! Doamne, cum a reușit să spună exact ceea ce gândea și el!? Fustița de numai o palmă acoperea numai ceea ce trebuia musai acoperit lăsând pentru Va o priveliște cum numai În ceruri poți găsi. Tocmai Încerca să ridice la modul virtual
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
acel marasm era rezultatul propriei sale afecțiuni necugetate față de nepotul lui? Aceeași afecțiune care îl făcuse, mai întâi, să-și piardă fiul vitreg, pe Katsutoyo, și Castelul Nagahama. Iar acum, era pe punctul de a pierde o ocazie enormă și irepetabilă, de care depindea soarta întregului clan Shibata. Când îi cuprinseră aceste gânduri, Katsuie se afundă și mai adânc într-o mare de remușcări pentru care nu putea învinui pe nimeni. Yaso mai avea ceva de raportat: cuvintele rostite efectiv de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
blânde, spirituale și carnale totodată; pentru prima oară era iubire, iubirea adevărată a unei femei. Buzele ei le întâlniră nerăbdătoare pe ale lui, iar el îi lăsă tunica să alunece încet de pe umeri, gândindu-se că acela era un moment irepetabil și că timpul ar fi trebuit să se oprească în loc. Îi descoperi sânii și-i mângâie îndelung, cu o plăcere aproape spirituală; lăsă tunica să-i alunece de-a lungul șoldurilor și simți că ea se înfiora sub mângâierile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prin recunoaștere, confirmare, reiterare. Ca și reiterarea, recunoașterea potențează actul estetic, îl încarcă cu semnificații noi, iar cunoașterea se întregește, se rotunjește, capătă formă prin reiterare. Dar nu și miracolul! Pentru că el, ca și fericirea, este privilegiul unei legi nescrise, irepetabilă, ireproductibilă. Fericirea trăirii miracolului este sublimă, ea nu poate fi descrisă în cuvinte omenești, într-o limbă omenească. De aceea, relatarea miracolului este aproape întotdeauna incompletă sau falsă și interpretarea care i se dă este de cele mai multe ori greșită. Câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să fie celebrarea unui rit. Un rit blasfemator, prin evidenta nerușinare a oficiantei, și totuși Înțesat de o stranie spiritualitate. Era fascinat de ea. Dacă vreo creatură dansase vreodată În paradisul terestru, trebuia să o fi făcut În felul acela irepetabil. Așa trebuie să fi dansat Lilith, așa se pierduseră oamenii În primul lor templu. Expresia Antiliei pierduse orice urmă din lascivitatea cu care Își oferise trupul privirilor. Acum, pe chipul ei era doar un surâs ceresc. În locul acela sordid al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a ști unde, atunci suntem prinși în trecut, sau cel puțin nu putem trăi prezentul. În natură toate vietățile își au locul lor, tocmai de aceea, analizându-le putem cunoaște vrăji nebănuite. Și timpul nu se întoarce, orice secundă fiind irepetabilă. Cockteil (Aventura IV) Îmi place cum simte trupul meu. Cum simt eu. Simți și faci ce vrei tu. Tu ești stăpânul tău. Tu-ți controlezi simțurile, nu invers. Aș vrea să fiu o idee, să iau în mine și împrejurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
descoperit-o Între paginile unei cărți. Apoi, fugar, am zărit-o odată, Într-o mulțime de oameni, pe o stradă Îngustă, lăturalnică. Ultima oară, răzleț, Într-un film cu proletari. Făcea figurație la o revoltă În masă. Ziua Întâi Martombrie irepetabil. Mă pregătesc să plec În căutarea lui Annabel. Nu știu unde și când voi ajunge. Nu pot ști nici măcar dacă voi ajunge. Totuși, a sosit hotărâtul timp În care urmează să mă pregătesc pentru a pleca În lunga călătorie, spre marea aventură
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
acela clocotitor Într-un adânc fără fund. Cercuri verzi, luminoase, se perindau pe dinaintea mea. Linii fosforescente, conglomerate de pete roșii, aprinse, apăreau și dispăreau În valuri, rând pe rând. Beznă. Sete. Foame. Frig. Singurătate. Cumplită singurătate. Ziua a doua Martombrie irepetabil. Mă pregătesc să plec În căutarea lui Annabel. Nu știu unde și când voi ajunge. Nu pot ști nici măcar dacă voi ajunge. Totuși, a sosit hotărâtul timp În care urmează să mă pregătesc pentru a pleca În lunga călătorie, spre marea aventură
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Înăuntru. Ceașca de cafea e răsturnată. Lichidul Împrăștiat. A mai rămas o zi. Și nu am făcut nimic pentru Marea Călătorie. Pentru Marele Pas. Nimic. Mă trântesc În așternuturi și rămân inert un timp nesfârșit. Ziua a treia (ultima) Martombrie irepetabil. Mă pregătesc să plec În căutarea lui Annabel. Nu știu unde și când voi ajunge. Nu pot ști nici măcar dacă voi ajunge. Totuși, a sosit hotărâtul timp În care urmează să mă pregătesc pentru a pleca În lunga călătorie, spre marea aventura
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-și putea stăpâni un plâns bărbătesc. A privit lung În ochii copilului, căutând parcă urmele fizice și asemănările cu mama sa, și În timp ce gândurile sale se răvășeau pe Întinderile de timp și spațiu ale Cățăleștilor, esențializând momente ale unor trăiri irepetabile În doar o singură viață, iar În urechi Îi răsunau cele mai frumoase vorbe de dragoste pe care le auzise vreodată, ajuns Într-un punct din care subconștientul prelua conducerea comportamentului său, ridică privirea de la ochii copilului, o trimise să
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
despre onoare, relațiile cu femeile și copiii, precum și cultul bătrînilor sau setea lor sălbatică de sînge În vreme de război Îl descumpăneau. Dar bărbatul care stătea așezat Înaintea lui, Iguana Oberlus, reprezenta un fapt izolat, o ființă unică - unică și irepetabilă - și refuza să Îl accepte. Logic vorbind, nu ar fi trebuit să existe și nici să facă parte din specia umană, iar În cazul În care ar fi fost considerat ceea ce era de fapt, adică o tragică greșeală, locul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
toate sfârșesc în maxima infantilitate spirituală: a celor ce sunt, cum că sunt, a celor ce nu sunt, pentru că sunt posibile. * Un atrabilar olfactiv înălțându-și mâinile cu degete flasce, uscate, atârnând ca niște intestine transparente în lu mină. Sfântul. * Irepetabilul, această rămășiță de demnitate divină. * Sentimentul că ești la capătul vieții se manifestă întotdeauna ca o fundătură spirituală. Nu mai ai ce să investești în naivitatea care face posibilă deschiderea viitorului. O luciditate malignă se instalează în ființă refuzând să
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
Destinul a venit cu așii pe care noi i-am transformat în valeți. Suntem disputați de hazard, dar și de necesitate. În magma infernului cotidian, disperarea poate deveni destin. Un război, niște boli, câteva guvernări imbecile și vai de capul irepetabilei noastre vieți. Destinul actual al planetei noastre se află la cheremul câtorva butoane. Uneori am impresia că nu ne putem apăra destinul nici de muște. Utilizăm doar 4% din resursele creierului și continuăm să dăm vina pe destin. Creația rămâne
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
arpegii de clopot. Timpul corodează toate improvizațiile din artă. Timpul și spațiul - acești sublimi piloni ai neantului. Bărbaților nu le poate distruge apetitul pentru adulter decât vârsta. Întotdeauna trecutul ajunge la mâna prezentului. Uităm prea des că suntem unici, deci irepetabili. Tinerețea are încastrată în ea tezaurul speranței. Cândva, de rușine, românul nu urina în fața vacii. Acum o face pe stradă, sau chiar în direct la televizor. Procesul cu timpul îl pierdem toți. Irevocabil și iremediabil. Conflictul dintre generații mi se
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
asupra unei eventualități cumplite: Cerul este gol! Deci lumea și-a pierdut sacralitatea. O pierdere - să recunoaștem - irecuperabilă. Personajele cărții lui Constantin Slavic se mișcă în acest orizont în care transcendența este doar o speranță frumoasă. Altminteri, viața ca trăire irepetabilă implică o largă paletă de bucurii dar mai cu seamă de nenorociri, unele previzibile, altele bizare, subsumabile unei entități incontrolabile numită destin. Fatalitatea decide cel mai adesea - pare să ne spună autorul la fiecare pas. Moartea este, în aceste proze
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
am cunoscut și eu bucuria de a Întîlni orașe și oameni și obiecte, existențe pentru mine de o infinită tandrețe pentru că păreau plăsmuite de spiritul meu, toate acele Întruchipări Îndelung așteptate mi se ofereau sub revelația unei atracții fulgerătoare, momente irepetabile cînd Îmi aflam culoarea unei stări Într-o rochie ce nu putea fi decît a mea, cum numai pentru mine compusese Stravinski „Focuri de artificii“ și Richard Strauß „Moarte și transfigurare“, cum Rimbaud fără Îndoială mie Îmi scrisese acel „Anotimp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o umbră lungă și neagră peste viitorul nostru, al tuturor. În iarna anului 1927 avu loc „al doilea aranjament“. Ward și un asociat anonim se supuseră noii proceduri și, paisprezece zile mai târziu, Mycroft Ward deveni prima entitate unică și irepetabilă care exista în două corpuri separate. Ca și cel anterior, sistemul revizuit nu era atât de complex sau de mistic după cum ar putea lăsa să se înțeleagă rezultatul pe care-l produse. Vreme de șase zile pe săptămână, ambii Ward
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să se diferențieze, în cele din urmă, accidentele, crăpă turile, proeminențele, zigzagurile care devin munți și ape și văi, păstrate îndelung în memorie... așa recomandă artiștii Chinei vechi. Până vor apărea oameni și plante, arbori, păsări zburând într-o vibrație irepetabilă, celestă, acel palpit irepetabil care răscumpără chinul. Palpitul irepetabil, trecutul devenise doar pretext, o inducție primejdioasă, de care ne apăram prin vorbe și tăceri. Studenta îmi arăta desenele din cartea despre Cosimo și fotografia casei conspirative în care Sia și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cele din urmă, accidentele, crăpă turile, proeminențele, zigzagurile care devin munți și ape și văi, păstrate îndelung în memorie... așa recomandă artiștii Chinei vechi. Până vor apărea oameni și plante, arbori, păsări zburând într-o vibrație irepetabilă, celestă, acel palpit irepetabil care răscumpără chinul. Palpitul irepetabil, trecutul devenise doar pretext, o inducție primejdioasă, de care ne apăram prin vorbe și tăceri. Studenta îmi arăta desenele din cartea despre Cosimo și fotografia casei conspirative în care Sia și iubitul ei visaseră insurecția
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
turile, proeminențele, zigzagurile care devin munți și ape și văi, păstrate îndelung în memorie... așa recomandă artiștii Chinei vechi. Până vor apărea oameni și plante, arbori, păsări zburând într-o vibrație irepetabilă, celestă, acel palpit irepetabil care răscumpără chinul. Palpitul irepetabil, trecutul devenise doar pretext, o inducție primejdioasă, de care ne apăram prin vorbe și tăceri. Studenta îmi arăta desenele din cartea despre Cosimo și fotografia casei conspirative în care Sia și iubitul ei visaseră insurecția Utopiei. Desenele Simonei Sia Strihan
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îi salut mai șovăielnic. Sper și mă rog ca, măcar pentru o noapte, scumpa mea soră Tabitha să fie eliberată din scandaloasa ei izolare, pentru a fi de față la ceea ce promite a fi o unică și, îndrăznesc să spun, irepetabilă adunare de familie. Sper de asemenea că ea va fi însoțită de cea mai loială și generoasă asistentă medicală, domnișoara Phoebe Barton, ale cărei grație, farmec și blândețe mi-au alinat ultimul an al vieții. Și în sfârșit, sper că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
erotice când se află lângă tânăra doamnă intrată „definitiv” (subliniază Profesorul) în viața sa. Altfel-zis, într-un fel ce îl definește cel mai bine: bărbat gata să trăiască orice experiență, deci și dragostea, ca pe una fundamentală, responsabilă, unică și irepetabilă. Poate căeste și la o vârstă când știe să prețuiască generozitatea cu care femeia i se dăruiește, trup și suflet; și îi percepe, la rândul său, dorința de reciprocitate. Prin urmare, o ființă care vrea să se simtă femeie, nu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
să o asculte, dar era vădit interesat de tot ce spunea ea. Mai târziu a aflat și de ce: experiența de viață și aceea intelectuală îl aduseseră la convingerea că fiecare om are „adevărul” lui, un capital de trăire unică și irepetabilă, ce se adaugă și dă un plus de consistență conținutului de umanitate al lumii întregi. După ce a înțeles acest lucru, Teodora părea să fi căpătat o mai mare siguranță de sine, o anume dezinvoltură în gesturi, ceea ce îi dădea și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]