1,214 matches
-
haios! A, uitați-vă la femeia aia care cumpără un ziar! A, ați văzut ce urechi avea copilul ăla? Parcă erau urechile lui Spock! Când am ajuns, în sfârșit, acasă, aproape o luasem razna de-atâta agitație. Am devenit aproape isterică la vederea ușii de la intrare, ușa pe care puteam să intru sau să ies oricând voiam eu. Când mi-am văzut camera, aproape a trebuit să fiu sedată. Propria mea cameră. Nu erau alte persoane care să-și facă unghiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în oraș și să cumpăr un camion de droguri și să le iau pe toate. Și după asta aveam să mă simt bine. Am intrat împleticindu-mă în dormitor și am trântit ușa cu putere, ca să nu mai aud vocea isterică a maică-mii. Perdelele erau trase și cineva dormea la mine în pat. Nu, două persoane dormeau în patul meu. Helen și Anna. Din nou. De ce nimeni din casa asta nu poate să doarmă în propriul lui pat? m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
lui Wilt nu-i mai păsa. Ieșise din trup - în toate sensurile posibile. Abia dacă era vag conștient de strigătele de pe coridor, de faptul că ușa fusese spartă de cineva, de fețele care se aplecau deasupra lui și de râsetele isterice. Când își reveni în simțiri, era întins pe un pat din camera cu jucării. Se ridică, își puse hainele pe el, se furișă până jos, la parter, și ieși pe ușa din față. Era ora trei dimineața. 5 Eva stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Chappie? zise inspectorul, simțind mirosul de sânge. Wilt își prinse capul între mâini. — N-o să mai scot o vorbă! Nici una! De ce trebuie să mă tot întrebați despre mâncarea câinelui? Lăsați-mă-n pace! Vocea lui crescu în volum, luând accente isterice, și o dată cu ea crescură și speranțele inspectorului Flint. Știa el foarte bine când atingea punctul slab. Și acum era pe calea cea bună. 18 — Doamne Dumnezeule! exclamă sergentul Yates. Dar ieri la prânz am mâncat plăcintă cu carne de porc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
al neantului, noaptea perfect limpede, morții absenți, ca și viii, da, da. Zgomote. Gureșe groase gingașe. Auzea, undeva, departe, spectacolul lumii. Camioanele, tramvaiele, roțile biciuind vâj-vâj asfaltul, vocile rebele, fluierul agentului de circulație, cutia de conserve, rostogolită, sirena Salvării, surdina istericelor cozi la ziare și cartofi și hârtie igienică și aspirine. Deschise ochii: un convoi de copii de grădiniță se alinia în dreptul traversării spre parc. Ființă a zilei, așa eram. Noaptea mă speria. Mlaștină vicleană, barbară. Solară și concretă eram, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pustiului, dom rina, domirina, dum dom ri rina, domiri, până la stingere. Letargici apoi, pacificați, întinzându-se unul lângă altul și depărtându-se unul de altul, goliți, obosiți, sătui. Dorul de Irina reveni, cu adevărat, abia acum, în sfârșeala separării. Noaptea isterică, sălbăticind sufletul și mintea și sângele, în hazardul morții și al eliberării, cum se cuvenea morților încă vii, ar fi trebuit să fie a regăsirii. Pentru oricât de scurt răgaz, fie și pentru minima secvență dintre două ultime zguduiri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se învârte, nu stă pe loc, chiardacă noi nu vedem. Troleibuzul întrerupse prelegerea filozofică. Împiedicat, brusc, să mai ofere și alte secrete profesionale, colegul Teodosiu Gică, zis Boală, zis Șeful, își folosi admirabil coatele și sacoșele ca să răzbească prin mulțimea isterică, să pătrundă primul în arcasalvatoare. Recepționistul Anatol Dominic Vancea Voinov rămase singur, din nou, vinovat de deprimare și vinovat de neîncrederea față de interlocutorii zilelor și nopților sale. Femeia reapăru, însă, în reveriile sale nocturne. Râdea, plângea, necheza, reabilita terapia bunului-plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai doriți să fiți iubiți? Deși ați văzut câtă ură stârniți. Strămoșii v-au cerut sa slăviti viața?... Nimic nu e mai important decât viața? Viața unei ființe este suprema valoare, așa vi se tot repeta? Cum să nu devii isteric, dacă viața, așa scurtă și plină de mizerii, este tot ceea ce avem... Măcar dacă v-ar fi promis altceva, viața de apoi, Nirvana, dracu’ mai știu eu ce!... Se enervase Venera, se putea spera și în alte confesiuni, nu greșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gândul la propria moarte. Primul ducea în mod automat către cel de-al doilea și, în cele din urmă, cele două erau unul și-același. De-aici și testamentul. Era un pas de un dramatism exagerat, poate, o reacție aproape isterică față de tulburarea care stârnea valuri pe dinăuntrul lui, dar cine îl putea condamna pentru că dorise să își ia (cu propriile lui cuvinte) „câteva măsuri de precauție“? Din perspectiva celor petrecute ceva mai devreme în ziua aceea, s-a dovedit a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
concurez cu cineva faimos? Pun pariu că stau fetele la rând pentru el. Sigur că da. De fapt, sunt sigură că singurul motiv pentru care mi-a dat numărul lui este că s-a săturat să fie asaltat de fane isterice. Măcar eu nu sunt așa. Nu-mi pasă cine e. Mi-ar plăcea de el chiar dacă ar fi doar un grădinar. Da, serios. Chiar dacă nu ar avea un sfanț, tot mi s-ar părea atrăgător. Și dacă voi credeți asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
urcat tot sângele În cap. — Bine, reușesc să Îngaim după o pauză lungă. OK, atunci mă duc. ȘAPTE Pornesc cu Katie pe stradă, parțial paralizată de spaimă și parțial abținându-mă cu mare efort să nu izbucnesc Într-un râs isteric. Toți ceilalți sunt la birou și se dau peste cap să-i facă impresie bună lui Jack Harper. Iar eu ies cu cel mai firesc aer din lume, chiar sub nasul lui, și mă duc să beau un cappuccino. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
că s-ar putea să-ți placă. Mie mi-e puțin cam mic, dar e foarte drăguț. Și ar trebui să-ți vină, fiindcă - se oprește și se uită spre Caroline - e mărimea patruzeci. Instantaneu, izbucnesc amândouă Într-un râs isteric. — Mersi, Artemis, zic scurt. E foarte drăguț din partea ta. — Mă duc să-mi iau o cafea, spune Fergus, ridicându-se. Vrea cineva ceva ? — Mie dă-mi una cu Harvey’s Bristol Cream, spune vesel Nick. — Haha, murmur pentru mine. — Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cam nevricoasă. — Mick Collins, spune Mick, punându-mi o carte de vizită În mână. Încântat să te cunosc, Emma. N-are nici un rost să-ți faci griji, crede-mă. Îmi zâmbește liniștitor, de parcă e extrem de obișnuit să trateze cu femei isterice care-l trimit la plimbare. Și probabil chiar e. Hai să ne așezăm și să vorbim puțin... Vorbește mestecând gumă și, În clipa În care miros aroma de spearmint, Îmi vine să vomit. — Uite ce e, a fost o neînțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
turui verzi și uscate. Oprește‑te, Becky. Englezii sunt incapabili să arate dichisit, zice Elinor. Cu excepția cailor. Colțurile gurii i se ridică ușor, câțiva milimetri, într‑un zâmbet - deși restul feței îi rămâne imobilă - și eu izbucnesc înr‑un râs isteric. Asta‑i foarte bună! Colega mea de apartament iubește caii. Dar și dumneavoastră sunteți englezoaică, nu? Și arătați absolut... imaculat! Sunt foarte încântată că am reușit să‑i strecor un compliment subtil, însă zâmbetul lui Elinor dispare subit. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Mă opresc și urmează o tăcere încordată, în care nu se aude decât sunetul tânguios al unui nai. Apoi, brusc, cosmeticiana începe să râdă. Mă uit în ochii ei și mă trezesc râzând și eu, la rândul meu, deși ușor isteric. Aveți dreptate, zice cosmeticiana, așezându‑se și ștergându‑se la ochi. Aveți dreptate. N‑o să știe niciodată. Ce ziceți de un compromis? Îmi epilați picioarele și sprâncenele și despre restul nu pomenim nimic. Dacă vreți, vă pot face un masaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
doar ca să fiu sigură. Da, zice ea. — Aha, spun, aprobând din cap de parcă ăsta ar fi un scenariu perfect rezonabil. Dar îmi simt colțurile gurii fără stare și o presiune ciudată ridicându‑mi‑se în piept - jumătate șoc, jumătate râs isteric. Zău așa, Tarquin. Tarquin! Un scapă un chicot și îmi duc repede mâna la gură. Nu râde! se tânguie Suze. Știam c‑ai să râzi! — Nu râd! protestez. Mi se pare super! Nu‑mi pot opri un hohot și încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Yunhe strânge din ochi și îndură. Nu mărturisește nimic. Ajunsă înapoi în celulă, e martoră la moartea unei deținute. Cadavrul e târât afară, ca să fie dat de mâncare câinilor. La următorul interogatoriu, Yunhe pare să aibă o cădere nervoasă. Râde isteric și își lasă saliva să-i curgă din colțul gurii. Este cea de-a cincisprezecea zi a mea de închisoare. Sunt foarte bolnavă, am febră mare. Mă apuc de meseria mea și încep să joc rolul convingător al inocentei. Cânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
minți, doctore. Las amenințarea să atârne un pic și apoi îi repet întrebarea. Nu. În cele in urmă, omul cedează. Nu, nu va fi lipsit de riscuri. Așadar, are sifilis. Eu nu am spus asta, Doamnă! Brusc, el se poartă isteric. Eu nu am spus deloc că tovarășul președinte Mao ar avea sifilis! Cu trusa medicală în mână, dr. Li zboară cu un avion militar la ora șapte și jumătate dimineața. Doamna Mao îl primește într-o vilișoară înconjurată de Lacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și sunt creativi. Mitingul ține cinci ore. Se încheie cu ridiculizarea bărbaților, după care sunt bătuți măr. Încăpățânatul de Luo se alege cu ambele picioare rupte. Nu vă opriți până când nu-i facem pe dușmani să cedeze! strigă Doamna Mao isteric în camera verde. Este foarte bucuroasă și, în același timp, înspăimântată. Kang Sheng i-a spus că umblă zvonuri serioase cum că dușmanii ei o vor „termina pe femeia lui Mao chiar în patul ei”. Kang Sheng a descoperit sursa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să stea, iar el insistă să plece. Facem ceea ce eu numesc „mișcarea de ferăstrău” de câteva ori pe zi. Uneori, în public. Lumea e nedumerită când îmi ridic glasul la Yu. Nu mă asculți niciodată, Yu Hui-yong! țipă ea, aproape isteric. O să vină o zi în care o să ne despărțim. Și mie nu-mi va fi teamă! El se duce zorit spre ușă și pleacă. Nu spune niciodată vreun cuvânt atunci când ea e mânioasă. Mai târziu, lumea îi spune Doamnei că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de operă să poarte uniforme. Le spune că fiecare reprezentație ar trebui să fie luată la fel de în serios ca o bătălie. Pentru ea, asta e mai mult decât adevărat. Simte că trebuie să lupte pentru dreptul de a respira. Devine isterică și nervoasă. Nimic nu durează veșnic, comentează ea din senin. Când doarme bine noaptea, se trezește gândindu-se la trecutul ei. Într-o zi, îi dezvăluie un secret cântăreței ei de operă preferate. Știi, asta este exact aceeași scenă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
zâmbet înghețat pe față. Când Doamna Mao pune testamentul la îndoială, el scoate din buzunarul de la piept un sul de hârtie și arată scrisul familiar, care spune Pentru tovarășul Hua Guo-feng. Cu tine la conducere, mor în pace. Ea râde isteric, se răsucește și se îndreaptă spre ușă, strigând: Eu am versiunea adevărată a testamentului lui Mao. Mao mi l-a pus el însuși în ureche. Dă nas în nas cu mareșalul Ye Jian-ying, în vârstă de șaptezeci și nouă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
străină... Iar fața ei, Îngrozită că ar putea să explodeze Într-un plâns nervos, nu și-ar recunoaște-o dacă și-ar zări-o În vitrina cofetăriei de pe Hauptstrasse În timp ce urmărește mașina decapotabilă, escortată de motociclete și Își Înghite lacrimile isterice, uriașe lentile strâmbe care Îi Întunecă privirea. Profitorii de război, provocatorii, fanaticii, orfanii, părinții Îndoliați, văduvele vesele, ei toți, noi toți ne acoperim cu regret capul, ochii noștri deodată stinși, gurile noastre deschise Încă, urmăresc mașina blindată care se tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
visa liniștit în poala stăpânei sale tresări nervos și începu să adulmece în direcția grupului compact de la ușă. Sări pe covor și, de acolo, proțăpit pe labele lui scurte, începu mai întâi să mârâie, apoi să latre de-a dreptul isteric și să tremure într-un fel atât de caraghios, încât pe cei mai tineri îi pufni râsul. Stârnit și mai tare, Maltezul se apucă să sară de colo-colo și să se răsucească mereu numai pe patru labe deodată, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că nu-mi este de ajuns să văd? Vreau să surprind reacția populației, vreau să aflu ce gândesc oamenii ăștia. E nebun! concluzionă Julien. Și-o caută cu lumânarea. ― Au fost trași pe sfoară! repetă consulul pe un ton aproape isteric. Rușii le-au luat jumătate din principate - exagerarea îi dădea apă la moară - și ei atârnă zorzoane de flori și țin aprinse focurile ca la o mare sărbătoare. Zău dacă mai înțeleg ceva! Pe Julien, însă, mersul pe jos îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]