672 matches
-
rămase învăluită în pâclă... într-o pâclă groasă, cu tainele ei de nepătruns... PARTEA A DOUA „Învrednicește, Doamne, inima mea, ca să pot vedea binele și răul!“ Solomon „...Te-am auzit cum hăuleai departe Înfiorând pădurea’nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al câmpurilor moarte. Te-ara auzit cum hăuleai departe. Te-am auzit, și’n ceasurile grele Ce mă gonesc cu vifore turbate, Am priceput chemarea ta de frate, Și-am priceput că-n noaptea fără stele Tu ești
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în continuare închis și zăvorât în această apăsătoare cușcă de carne, care mă ține ca strâns în chingi și care îmi aduce doar chinuri sufletești de negrăit, ce mă rod hain pe dinăuntru și mă storc de vlagă, lăsându-mă istovit și cu mințile rătăcite? De ce mie acest chin și acest martiriu? În sfârșit, de ce Judecătorul meu este atât de aspru cu mine? Ah, parcă eram mai bătăios înainte... Eloi, Eloi, lama sabachthani?1” 1 Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
chemându-l pe Teatea Maó, cu toate că știa foarte bine - sau tocmai de aceea - ca un imens rechin alb nu s-ar aventură niciodată în apele puțin adânci ale unei lagune înconjurate aproape în întregime de barieră de corali. Cand spectatorii istoviți putură să plece în sfârșit la culcare, nici macar uriașul Chimé din Farepíti - pe care pusese ochii o tânără atrăgătoare, care îi făcuse semne provocatoare toată seară - nu se simți în stare să plece cu ea pe plajă, hotărându-se să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Al Cincilea Cerc. De aceea, într-o dimineață, pe când marea părea acoperită cu ulei, iar căldură primelor ore anunță o zi sufocanta, în care soarele avea să transforme puntea catamaranului într-o plita de sobă, Miti Matái își strânse oamenii istoviți și îi anunță fără ocolișuri: Azi-noapte am traversat hotarul celui de-al Cincilea Cerc, astfel că nici eu, nici nimeni altcineva născut în insulele din sud nu poate măcar bănui ce vom găsi de-acum înainte. Este ca și cum lumea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu mult înainte ca ei să apuce să scoată catamaranele grele din ascunzișurile lor, să le tragă pe plajă și să pornească la atac, iar eficacitatea acestui atac depindea după aceea de forțele vâslașilor lui, care ar fi fost deja istoviți. Riscă de asemenea că exploratorii, pe care fără îndoială că avea să-i debarce dușmanul, să își dea seama de manevră, ceea ce le-ar da timp suficient ca să fugă, iar navă lor se dovedise extrem de rapidă chiar și numai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
femei. Victoria finală era aproape. Între Octar și pupă Mararei nu mai rămăseseră decât trei sute de metri, cănd Miti Matái ordona cu un calm absolut: —La o parte femeile! Bărbații la vâsle! Schimbarea locurilor lua câteva secunde și, în timp ce femeile istovite se trânteau pe punte, până și ultimul bărbat puse mâna pe o pagaya, făcând astfel că Peștele Zburător să avanseze rapid și să ia din nou distanță față de urmăritorii săi. Octar scoase un urlet de furie. Războinicii lui simțiră pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe care o doreai și s-a îmbrăcat ca ea, și s-a spălat ca ea, dar, chiar și așa, n-ai vrut-o decât după ce a murit. De ce? De ce întotdeauna prea târziu...? Închise din nou ochii și se culcă istovit, ca și cum i se sfârșiseră toate puterile. — Cum de știe toate astea...? José Correcaminos făcu un gest de neputință: — Este huayahuasca cea care vorbește pentru el, pentru că el n-a vorbit niciodată decât limba noastră. — Nu e cu putință! Se sprijini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pornească malaxoarele betonierei stîrnind trîmbe de praf și acolo În biserică preoții grași tunși scopiți asmuțind corul lîngă coarnele altarului făcînd să răsune osanale un spectacol pentru ochii obosiți nu toate cuvintele pot alerga unele se tîrăsc ca un maratonist istovit picioare de lemn Înaintînd În pietrișul zgrunțos și două străzi mai Încolo În spatele betonierei fete de carne roșie Încolonate pentru defilare Închizi ochii mirosul lor te asaltează dă năvală În nări pînă la rădăcina unei glande mici pofticioase care Începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
aidoma colajului de nimicuri care și era. Abia vedeam coastele îmblănite ale lui Ian cum ridicându-se și coborând încet, parcă fără nici o grijă pe lume. Am scos un suspin pe care nu-l auzi nimeni. În mintea mea încă istovită, întâmplările și evoluțiile din ultimele douăzeci și patru de ore, răsturnările de situație, durerile și șocurile, toate se adunau și formau un mare și complicat labirint pe care eu nu mai aveam forța să-l descâlcesc. În schimb, m-am resemnat doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să care bolovanii în jos, pe scări. Iar glia maternă de la Mauthausen nu se apără; o mamă înghite orice. Deși mama s‑a apărat întotdeauna, acum tot ce‑i rămâne sunt maldărele de hârtii care i se estompează în fața ochilor istoviți. Azi mă mai duc și la clubul de jazz, trâmbițează vesel Hans. Își pune pe el haine care sunt la modă la sfârșitul anilor ’50. Ele îl protejează și‑l camuflează. În ceea ce privește moda, epoca asta a rupt‑o cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
supraveghea execuția panourilor pentru decorul premierei și fuma țigară după țigară, fără a se putea odihni, dar neizbutind nici să apuce pensula și nici măcar să vadă chipul tinerei care îi sorbea cuvintele, Sia Strihan vorbise doar despre florentin... Încât studenta istovită și vrăjită de frazele care o amețeau se întreba, în zori, dacă existase vreodată altundeva decât în halucinațiile Siei un pictor cu numele de Piero di Cosimo... poate doar umbra infinit extinsă a iubitului tinereții ? Doamna Hariga nu amintea niciodată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fereastra tulbure, ca și perna, turmentare, lene, serai gol, în care unduiesc ghirlande grele de muște. Luna și-a instalat în fereastra strâmtă a chiliei capul ei îngustat, de asin. Trubadurul întârzie însă la întâlnire. A adormit, uituc, gol și istovit, obosit de răutățile zilei. Se sucește de pe o parte pe alta, se întinde pe burtă, iar pe stânga, pe dreapta. Fruntea înaltă și lată, sprâncenele stufoase, cum se cereau eroilor, dar nu și nasul lor acvilin ! Nu întruchipează, a dovedit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează, scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat de zgomot, de chipul lunar al asinului întrevăzut, o clipă, în fereastra care încă se zbate, dar recade repede, istovit, în apele negre. Forfota unei gări albe, detenta și jocurile vacanței, trenul lunecând lin, ca pe mătase. Așteptarea, peronul, amurgul veninos al unei săptămâni fastuoase. Faleza întunecoasă, albastră sub ochiul cretos al lunii. ...Abia de reușește să salte nițel ceafa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
stinge În cer.“ Într-adevăr, lumina se stinsese brusc din cer și, odată cu ea, Însăși esența materiei vii. Dispăruse vitalitatea vieții, a aerului și a oamenilor. Îmi rămăseseră doar căldura și culorile zugrăvite pe care ochii mei bolnavi le percepeau istoviți și neîncrezători. Tot ce era pe stradă se deplasa În sus și-n jos. Mi se păru deodată că totul este subțire, bidimensional, fără trup, fără volum. Strada, oamenii, clădirile Înalte - erau doar linii plane și unghiuri. Nu era nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
iar ochii veșnic bătrîni și răi sînt plini de bucuria unui consimțămînt mîrșav. O lume a morților ticăloși, atît de puternică prin zidurile protectoare ale bogăției sale obscene, prin corupția sa iubitoare de moarte și necredință, prin impertinența plenitudinii sale istovite și prin greutatea derutantă a mulțimii și abundenței sale, Încît viața omului mărunt este strivită sub atacul său frontal și orice făptură vie ce-i servește drept hrană este ucisă și mutilată - nu numai inima și sufletul tinereții pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Întors capul Încet și apoi, cu glasul stins al celui care a Înghițit un narcotic, zise: „Cum? Al patrulea? Al patrulea?“, deși nu-i vorbise nimeni. Apoi Își trecu Încet peste frunte mîna firavă, cu un gest aproape gînditor, oftă istovit și Încet, ca un om care-și revine dintr-o transă sau de sub puterea unui drog, și o porni nesigur mai departe... Atunci am văzut pentru a treia oară moartea În oraș. Mai tîrziu, lucrul pe care aveam să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei mari și negri ai Somnului! Aripile mari și negre plutesc deasupra noastră. Valurile Somnului leagănă tot neamul, sub valurile Somnului și ale timpului mișună pești stranii. Căci Somnul Înfrățește chipurile istovite ale zilei, iar noaptea, În Întuneric, În tăcerea cufundată În somn a orașelor, fețele a milioane de oameni sînt ciudate și Întunecate ca timpul. Cufundați În Somn, sîntem toți singuri și goi, cufundați În Somn, sîntem uniți În inima nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
femeii de lîngă băiat șopti: Ce dracu’ o fi făcînd acolo atîta timp?! Hei! strigă ea aspru și bătu În ușă. Care ești acolo? Ieși odată afară! Ții toată coada-n loc! Peste o clipă un glas de femeie răspunse istovit: — Imediat, Fay! Stai puțin, dragă! Ies acum. Ah! exclamă femeia cu o blîndețe ciudată În glas. E Margaret... o fi istovită, sărmana! Și bătu la ușă, de data aceasta Încet, aproape timid, și spuse calm: — Ce faci, puiule?... Să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acum, Într-un moment de stagnare a Înaintării pe dig, fiecare Își descarcă povara necazurilor; În mizeria fierbinte a aerului Încins, larma glasurilor crește. Iar ținta nedumeririi lor, cel asupra căruia se revarsă toată Încărcătura de ghinion și eroare, conducătorul istovit și suprasolicitat către care se Întorc toți În amărăciunea lor cerîndu-i - Încrezători și naivi ca niște copii - să găsească o soluție rapidă pentru păienjenișul de greșeli În care s-au Încîlcit, este un locotenent alb, mărunțel, furios ca un taur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se frînge Într-un chicotit subțire, e nevoit să se oprească să-și șteargă iarăși ochii. — Ce zici? Întreabă călătorul zîmbitor țipînd. — Spune-i Elsei, Începe din nou cu mai multă forță, că mătușa... Bertha... ah, Doamne! geme din nou istovit, se oprește, Își șterge ochii din care-i șiroiesc lacrimile și cade Într-o tăcere paralizantă. — Cum?... Ce-ai zis? strigă ascuțit călătorul cel voios ducîndu-și mîna la ureche. Ce să-i spun Elsei? Spune-i... Elsei că... mătușa Bertha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Întoarse la locul său, muribundul intrase deja În compartiment și se prăbușise pe pernele canapelei respirînd greu. Iar acum Își revenea treptat din starea de epuizare. O clipă tînărul privi atent chipul ce semăna cu un cioc, ochii Închiși și istoviți, Întrebîndu-se dacă omul acesta, aflat la un pas de moarte, văzuse Întîlnirea de pe peron, și ce Însemnătate ar mai putea avea pentru el acest lucru. Dar acea mască a morții era enigmatică, nu dezvăluia nimic, tînărul nu reuși să citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu un zîmbet persuasiv. O se schimbe tot. Odată o să vrea numai puține... poate atunci o se ai puține... și din nou se ivi zîmbetul luminos, cuceritor. Și asta o se fii mai bine, nu? ZÎmbi din nou și rosti istovit: — Eu știi, eu știi. Și eu fost peste tot ca și tu. Și eu Încercat se ved tot... și nu avut nimic. Acum nu mai merg. Peste tot este la fel, spuse sfîrșit, privind pe fereastră, făcînd un gest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Învăluia pădurile și zăpezile alpine Într-o vrajă ciudată, strălucitoare și obsedantă, care Împrumuta Întunericului din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două pete de un roșu aprins, straniu și Înspăimîntător, semăna cu ciocul unei păsări uriașe. Omul parcă nici nu mai respira: În compartiment nu se auzea nici un sunet, nici o mișcare care să dovedească prezența vieții În afară de bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a bucuriei și a unității și a forței ne dăruise tuturor o viață nouă și o speranță nouă. Tata era bătrîn, suferea de un cancer care Înflorea și se hrănea din măruntaiele sale, măcinîndu-i de la o zi la alta țesuturile istovite ale vieții dincolo de orice șansă de vindecare, și toți știam că e pe moarte. Și, totuși, sub puterea magică a vieții și a speranței ce ne-o dăruise războiul, parcă viața lui reînviase din propria sa mîhnire și durere, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
om, pe care a cunoscut-o omenirea? Nu s-au rătăcit și ei? Nu s-au rătăcit și ei, cum ne-am rătăcit noi, toți cei care am cunoscut tinerețea și foamea pe acest pămînt, toți cei care am așteptat istoviți și nebuni și singuri În noapte, toți cei care nu și-au găsit un țel, un zid, un adăpost, o cale de scăpare! Anii curg mai departe ca apa și Într-o zi vine iarăși primăvara. Oare vom mai ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]