1,683 matches
-
nu purta turban; cocul era bine Întins, negru și lucios, rulat pe margini Înspre interior á la Oprah. Cerceii erau de rubine false, Încrustate În aur, iar jacheta de culoarea mandarinelor era purtată peste o bluză și fustă roșii. Atât jacheta, cât și bluza aveau umerași de burete enormi, ceea ce făceau ca prezența ei să fie una și mai impunătoare. — Nu se Întâmplă să ai și niște biscuiți? am Întrebat eu plină de speranță. Făcusem greșeala de a-mi cumpăra pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
mă împingeau mereu de la una la alta. Încet-încet, obrajii mi s-au îmbujorat și au început să ardă ca focul. M-am uitat după tata și l-am văzut încărcând bagajele în mașini, împreună cu Massimo și Francesco. Massimo își dezbrăcase jacheta neagră și își suflecase mânecile cămășii. Ochelarii de soare și i-a păstrat pe nas. Prietenii au râs și și-au dat coate, căci toți știau cât de cochet era Massimo. „Nu-și scoate ochelarii nici când se duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
am vrea să-i imităm pe eroii din far west sau pe navigatorii de odinioară, călare pe cal sau la prora caravelei, cu mâna streașină la ochi, scrutând orizonturile Îndepărtate. Femeia e Îmbrăcată Într-un stil diferit, cu pantaloni și jachetă de piele, e cu siguranță altă persoană, asta Îi spune violoncelistul inimii, dar aceasta, care are ochi mai buni, Îți spune să deschizi ochii, că e ea, și acum ia aminte cum te porți. Femeia ridică capul și violoncelistul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
îmi mulțumea pentru scrisoare. Părinții ei o trimiseseră „aici“, scria ea, și i-a făcut deosebită plăcere. Îmi mărturisea că tocmai era [i ea pe punctul de a-mi scrie. M-am ridicat și am deschis fereastra, mi-am scos jacheta și m-am așezat pe pat. Auzeam porumbeii gângurind pe o creangă din apropiere. Vântul adia și mișca perdeaua. Cu cele șapte pagini ale scrisorii în mână, m-am lăsat pradă unui șuvoi de sentimente ce mă asaltau. Aveam impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ca din senin, mi-am amintit de o excursie pe care am făcut-o cu Kizuki, cu motocicleta. Mi-am dat seama că și atunci era toamnă. Oare câți ani trecuser\? Da, patru ani. Mai persista parcă și acum mirosul jachetei din piele a lui Kizuki și îmi răsuna în urechi zgomotul infernal făcut de Yamaha cea roșie de 125 CP. Ne-am dus undeva pe malul mării, departe, și ne-am întors în aceeași seară, epuizați. Nu se întâmplase nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Bravo! Hai să ne facem plimbarea de noapte, spuse Reiko, luându-mă de mână. Și aseară eram foarte aproape de locul cu pricina. În seara aceasta mergem până la capăt. — Bine, cum doriți, spuse Naoko, chicotind. Era răcoare afară. Reiko purta o jachetă bleu peste cămașă și umbla cu mâinile în buzunarele de la blugi. A ridicat privirile spre cer și a adulmecat aerul, asemenea unui câine. — Miroase a ploaie, spuse ea. Am încercat și eu să adulmec briza, dar mie nu mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la spital duminica următoare pentru că tatăl lui Midori a murit vineri. M-a sunat la șase și jumătate dimineața ca să-mi spună vestea cea tristă. Soneria m-a anunțat că mă caută cineva la telefon, așa că mi-am aruncat o jachetă peste pijama și am coborât în hol. Afară ploua liniștit și era răcoare. — Tata a murit acum câteva minute, a spus Midori cu o voce liniștită. Am întrebat-o dacă o pot ajuta cu ceva. Nu, mulțumesc. Chiar nu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
localul, am ieșit să ne plimbăm. Hatsumi a vrut să plătescă, dar până la urmă am convins-o că eu am invitat-o și deci nu se făcea să o las pe ea. Aerul nopții era răcoros. Hatsumi și-a pus jacheta gri deschis și a pășit alături de mine. Ne plimbam fără țintă, eu cu mâinile în buzunare. Ca atunci când m\ plimbam cu Naoko. Nu știi unde am putea juca biliard, pe aici, prin apropiere? mă întrebă Hatsumi, brusc. — Biliard? Joci biliard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ploios și simțeai ploaia până în măduva oaselor, chiar dacă nu bătea deloc vântul. După ce-au ieșit toți colegii noștri din sală, Midori a mai stat o vreme fără să spună un cuvânt, apoi și-a scos un Marlboro din buzunarul jachetei, a băgat țigara în gură și mi-a întins chibriturile. I-am aprins țigara. Midori și-a țuguiat buzele și mi-a suflat tot fumul în față. — Îți place coafura mea? — E grozavă! — Cât de grozavă? — Capabilă să răstoarne copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aceeași statură cu Naoko. Avusesem impresia că Reiko este mai slabă decât Naoko, probabil din pricina formei feței și a încheieturilor subțiri ale mâinilor. Dar, uitându-mă bine la ea acum, am văzut că este surprinzător de solidă. — Și pantalonii și jacheta au fost ale ei. Toate au fost ale lui Naoko. Te deranjează că mă vezi îmbrăcată cu lucrurile lui Naoko? Nici vorbă! Sunt sigur că lui Naoko i-ar face plăcere să știe că-i poartă cineva hainele. Mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Trebuie să-ți vină ceva după o zi atît de Încărcată. CÎnd o să-i culeagă pe răniți? Întrebă fata. Nu purta pălĂrie și mergea lejer, cu pași mari, iar părul, de un gălbui prăfuit În lumina apusului, atîrna liber peste jacheta scurtă cu guler de blană. CÎnd Își Întoarse capul, părul Îi zbură Într-o parte. Era albă la față și părea că-i e rău. — Ți-am mai zis, după ce se lasă Întunericul. — SĂ dea Dumnezeu să se Întunece mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
așa că trebuia să se transforme cu toții în Cenușărese, să se înghesuie în metrouri sau în autobuze. Acolo urma să aibă parte de onorabila tradiție a hărțuirii sexuale sau a vomitatului spasmodic. Zăpada forma un strat gros. Erau cu toții înfofoliți în jachete groase și făceau cu mâna către camerele TV, etalându-și nasurile degerate. Dacă nu aș fi fost așa de îngrozită de ceea ce urma să fac, aș fi găsit timp să-i compătimesc, mai ales că mă aflam într-un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
îmbrăcăminte au niște prețuri foarte mari, deși sunt de calitate îndoielnică, dar sunt la modă. Din țesături de bumbac, in, cânepă, eu îmi confecționez compleuri: fustă, fustă-pantalon și bluze. Din catifea de bumbac, îmi confecționez costum: fustă și bluză (taior, jachetă). Din țesături de lână mi-am confecționat fuste, pantaloni și taioare. Adopt linia de croială clasică, cu tăieturile strict necesare, pe verticală. Obiectele mele de îmbrăcăminte sunt lejere sau ușor lărguțe. Ca lungime, sunt destul de lungi, dar nu până jos
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
picioarele albe și pure, ca de gheață, ale fetei și dând la iveală ghearele lungi, multiarticulate, cu care ființa aceea însîngerată bâjbâia împrejur. Am rămas împietrită de groază, până când o mână mare și palidă s-a încleștat deodată pe marginea jachetei de la deux-pièces-ul șofraniu pe care-l purtam. Atunci m-am smuls urlând de lângă sicriu și-am lăsat în mâna ființei teribile taiorul sfâșiat. M-am trezit în cearceafurile ude și am aprins lumina. Dar Ester, în vremea când mergeam la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai ieșit, v-o două zile n-a mai găsit-o. Pe unde-o fi umblat atunci, ei nici c-a mai aflat. Că era murdară când au adus-o, și cu pâslarii plini de noroi, și-i lipsea și jacheta de lână cu care plecase de-acasă. Era o vreme tot cam așa, tocma ieșeam din iarnă, și nu se dumirea ei unde putuse baba să stea două zile de nu înghețase. Au întrebat-o ei, au lăsat-o, dup-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ea aminte, că tot bâiguia : — ...era întuneric, întuneric, întuneric... și o pasăre albă, mare... — Muti a dormit într-un coteț... a râs putoarea de Niki. Unde să fi stat ea două zile ? Și cum se face c-a venit fără jachetă ? Asta ei, pân-la sfârșit, n-au mai aflat-o. Că madam Ioaniu, cât a mai suflat, a tot bolborosit și fără s-o întrebe ei, tot bolborosea, da altceva nu scotea decât : — ...întuneric... întuneric... întuneric... și o pasăre albă, mare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
enormă de sport cu o arhitectură specială, cupola enormă și luminată pare un OZN; undeva jos, pe gheața terenului de hochei, se văd niște purici care se distrează ciomăgindu-se prietenește, În timp ce un grup de băieți blonzi, tunși perie, cu jachete de piele și cămăși albe și pantofi negri, cu boturi cu plăcuțe metalice, privesc tăcuți și serioși de undeva din sală. Îți vine să le strigi: Hei, Bros boys, sîntem popoare prietene, nu vreți să schimbăm adrese și să Începem
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu avem că zilele Întîiului CÎrmaci sînt pe ducă, că mai are de trăit mai puțin de trei luni - două și jumătate, mai precis. După zece minute, toată lumea face altceva. Noi sîntem În spate, cineva Își aduce aminte de o jachetă de blugi, Vlad, de prietenul care are o casetă cu ultimul album Depeche Mode, Bogdan, de blugii Levi’s promiși de unchiu-său din America, iar eu simt nevoia să completez cu amintirea berii negre băute În Cehoslovacia. În timpul ăsta, undeva
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
scrie altceva. Ceva de genul: Iubite prinț, ai căcat-o. [Intrați În Teatrul Liric pe intrarea actorilor, maică-ta e balerină, are spectacol și nu are cu cine să te lase acasă, ai În jur de 9 ani. Îți amintești jacheta ei dintr-o imitație de leopard pe care și-a luat-o cînd au fost În turneu În Germania? O jachetă scurtă, cu fermoare de plastic late, maro? Ți-a marcat copilăria, Îți pierdeai mințile gîndindu-te că există o țară
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
are spectacol și nu are cu cine să te lase acasă, ai În jur de 9 ani. Îți amintești jacheta ei dintr-o imitație de leopard pe care și-a luat-o cînd au fost În turneu În Germania? O jachetă scurtă, cu fermoare de plastic late, maro? Ți-a marcat copilăria, Îți pierdeai mințile gîndindu-te că există o țară În care oamenii se pot Îmbrăca În astfel de haine, cu astfel de fermoare. Ei bine, În seara asta o poartă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fermoare de plastic late, maro? Ți-a marcat copilăria, Îți pierdeai mințile gîndindu-te că există o țară În care oamenii se pot Îmbrăca În astfel de haine, cu astfel de fermoare. Ei bine, În seara asta o poartă pe ea... jacheta asta, o fustă de stofă maro și niște cizme tot maro, Înalte, cu toc... intrați Împreună În teatru. N-a vrut să te lase singur acasă, din motive care nu se mai rețin, familia Ciorogaru, vecinii și prietenii noștri, nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
i-a furat geanta, mai precis, i-a tăiat baierele traistei hippy, de piele Întoarsă, și acum, la 10 jumate seara, nu mai are nici acte, nici portofel, nici chei. Ce facem? Cum intrăm În casă? Sigur că-ți amintești jacheta ei din imitație de leopard. De fapt, era o chestie ieftină, sintetică, e adevărat, de mare efect. Dar să ne mai oprim un pic asupra unor istorii discrete care stau ascunse după lucruri fără Însemnătate. Pistolul amintit era o piesă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Îi bagă În niște beciuri unde Îi anchetează. De undeva de după un colț se vede flacăra unui pistol-mitralieră și el se ghemuiește sub bordul Daciei-ambulanță și Își vede adidașii Lotto, cu emblemă roșie. Are sînge pe mîini și pe mînecile jachetei, dar adidașii sînt curați. Își dă seama că nu poate să ajungă la adresa respectivă, pentru că maică-sa l-a rugat să vină acasă. Probabil că peste tot e plin de miliție, așa că e mai bine să nu fie văzut cărînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vătuia bazinul. Înota frumos în plăcuta apă caldă, pe sub protectorul nor alb. Diane înotase mai devreme și acum, îmbrăcată într-un elegant pulovăr de lână, o elegantă șăpcuță de lână, mănuși la culoare, ciorapi de lână trași peste pantaloni, o jachetă, un fular de lână și cizmulițe, ședea în Grădina Dianei. Pe latura cea mai îndepărtată de bazin, separate printr-un gard, se aflau ruinele romane, câteva ziduri joase și câteva gropi, foarte importante, fără îndoială, dar deloc pitorești. La un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
viața și era total terminată. Diane nu-i putea ierta această părere. După cum nu-i putea ierta lui Pearl că era atât de tânără și de liberă, că arăta atât de oribil de sănătoasă și de independentă, îmbrăcată într-o jachetă de catifea reiată și pantaloni. Diane simțea aproape că-i dau lacrimile. Ah, ce s-ar mai bucura toți să o vadă plângând în public! Toți, cu excepția lui George, desigur, care s-ar supăra foc. Din fericire, George era absent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]