959 matches
-
jumătate deschise din care dau pe dinafară bijuterii, picturi sprijinite de pereți, sculpturi, poezie greacă și romană, seifuri pline cu monede de aur. Totul pare vechi de cel puțin două sute de ani. Redbone arată cu mîna la un set de jilțuri sculptate În lemn și se așează Într-unul din ele. Îi oferă lui Wakefield un trabuc și i-l aprinde. Toarnă cognac dintr-o carafă romană de sticlă. — De ce? Întreabă Wakefield. Ce altceva să Întrebe În fața acestui exces? — E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pariurile și jocurile de noroc sînt un lucru pe care membrii clubului l-au luat În serios Încă de la Înființarea lui. Membrii participă regulat la partide de cărți și mari sume de bani sînt pierdute și cîștigate. Wakefield zace În jilțul de piele, Îmbibîndu-se de atmosfera masculină din jur. Pe rafturi stau aliniate tot felul de trofee, iar pozele șterse cu bărbați În chiloți de sport și cu mănuși de box, bărbați ridicînd greutăți, ținînd În mîini rachete de tenis, aplecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de gînd să-l dărîme din nou. Conexiunea lor psihică este atît de puternică Încît Wakefield se Întreabă dacă nebunul nu Îl simte cum stă la pîndă. Dușmanul se cațără În vîrful schelei și, ca de obicei, se așează pe jilțul lui să urmărească lucrările. Scaunul se prăvale sub el de parcă ar fi făcut din carton. Îl văd căzănd cu Încetinitorul și lovind bordurile de lîngă o stivă de cărămizi. — Mon dieu, strigă Francoise, e mort. — Cybelle este foarte palidă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vacarmul din cârciumă. Cathedral Arms era chiar peste drum de redacție, ascunsă într-o curte de pe una din laturile catedralei, și era înzestrată cu toate semnele distinctive ce făceau apanajul industriei tradițiilor culturale. Bârne înnegrite de vreme, șemineu rustic, potcoave, jilțuri de stejar și o podea înclinată, din piatră. Singura diferență dintre Cathedral Arms și majoritatea cârciumilor consta în faptul că aceasta era cu adevărat veche și că aici își udaseră gâtlejul tăietori în piatră, cărăuși și negustori de grâne încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
visare. — Mi-ar plăcea enorm să mă ocup de nunta voastră, spune ea plină de entuziasm. Nu am mai organizat nunta unei prietene de ani de zile. Și n-am și distra de minune. — Asta Înseamnă că nu o să fie jilțuri de cristal și nici porumbițe albe? am avertizat-o eu, referindu-mă la ultima nuntă pe care o organizase și care apăruse În toate ziarele din țară, unele dintre cele mai importante motive fiind acelea că fusese de un prost-gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ultima nuntă pe care o organizase și care apăruse În toate ziarele din țară, unele dintre cele mai importante motive fiind acelea că fusese de un prost-gust desăvîrșit și costase enorm. — De cîte ori trebuie să-ți repet că acele jilțuri nu au fost ideea mea? Întreabă ea. Le-am tot spus că e un pic exagerat, dar, În fond, ei achitau nota de plată. — Lasă-mă să discut cu Dan, am zis. Nu ne-am logodit decît de un minut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
abjuri... ― Ți-am mai spus, inima mea n-a renegat nimic ― Ba da, ceea ce ai crezut. ― Pământul se învîrte mai departe chiar dacă nu vrea Inchiziția... ― E adevărat, dar acesta nu e meritul tău. ― S-a întîmplat așa. Ei stăteau în jilțuri înalte, îmbrăcați în purpură și, în sală, după ce au încetat să vorbească, nu se mai auzea nimic, se lăsase o tăcere apăsătoare. Nu-mi închipuisem niciodată că e atât de greu să suporți o tăcere care te constrânge să stai
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
încercare. ― Ei bine, într-o noapte, în vis, eram eu pădurarul. Dar cel care intrase în cabană era un inchizitor. Tăcea și se uita la mine. S-a așezat pe un scaun și, deodată, am observat că scaunul semăna cu jilțul de la Inchiziție. A scos niște lumânări, le-a așezat pe masă și le-a aprins. Avea mâna mică... Ai observat că mulți inchizitori au mâna foarte mică? ― Pentru că nu torturează cu mâna lor. ― În tot acest timp nici nu mă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
că toată lumea va înțelege asta. Ca să scap cu viață, am retractat de formă un adevăr pe care, oricum, nu-l poate modifica nimeni. Fie că retractam, fie că nu, pământul tot se învîrtea mai departe. Cu mine, cu inchizitorii, cu jilțurile lor, cu cei care așteptau să vadă dacă era cazul să ducă lemne în piață, pentru a înălța un rug, și cu cei care se pregăteau să asiste la spectacol. Se învîrtea fără să se oprească o clipă. ― Eppur si
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a dat o lovitură chiar mai urâtă decât cea primită la Inchiziție, deoarece nu mă așteptasem la ea. În fața inchizitorilor, era firesc să mă simt singur. Flacăra lumânărilor sfârâia ca pielea arsă și toți, cu mantiile lor de purpură, cu jilțurile lor înalte, trufașe, pluteau, parcă, în singurătatea acelei încăperi ca într-un acvariu. Mă străduiam să nu se observe pe fața mea nici teama, nici rușinea, iar în clipa când am îngenunchiat, în capul meu s-a făcut gol. Dar
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
transmiseseră și ele nepotului. Totuși, era parcă oleacă mai mărunt. Înainte de a-ți vorbi, se uita la tine lung, fără să trădeze vreo emoție. Vorba lui era politicoasă, dar rece. După felul sigur și firesc de a se ridica din jilț, mi-am dat seama că avea mușchii încă tari. M-a țintit cu toiagul, poruncindu-mi: - Mergi de te spală și te primenește. Masa e la apusul soarelui. Am făcut o plecăciune și am ieșit în grabă, urmat de Rotari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și Faroald. S-a aplecat asupra mea și m-a mirosit. - Nu mai puți, asta-i bine. De mâine însă nu-ți mai ondula părul, lasă-ți mustăți și barbă și îmbracă-te ca bărbații. Apoi s-a întors la jilțul său. Iată în ce fel am fost primit de neamul Ariberti. Am continuat să bem și, în cele din urmă, mi s-au adresat, întrebându-mă ce mai fac ducii. La rândul meu, i-am întrebat: - Ce i se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
longobardă lungă, vârâtă într-o teacă de piele și lemn. - Cunoști regulile, nu? m-a apostrofat el încruntat. - Desigur, am răspuns. Drept care m-am așezat pe un scăunel dincolo de cercul pe care-l formau câteva bănci, la doi pași în spatele jilțului său. Servitorul Lucio mi-a întins trusa de scris. - Scrie tot ce-o să se-ntâmple, mi-a poruncit Faroald. Au sosit adalingii și reprezentanții celorlalte familii, mici grupuri ce se deosebeau între ele prin culorile fireturilor de la tunici. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sala tronului, iar eu am fost luat deoparte de un arhidiacon. Acesta m-a condus, de-a lungul a trei încăperi ticsite de petiționari, până în dreptul unei uși păzite de doi luptători înarmați. Băgat înăuntru, am fost lăsat singur. Două jilțuri, o masă și rafturi pline de hârțoage erau singurele lucruri ce apăreau în lumina venită prin fereastră. M-am apropiat de o debara, camuflată de o perdea. De partea cealaltă obloanele erau trase, căci pâlpâitul venea de la mai multe lămpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am întors privirea la timp, cât să nu fiu surprins de către romanul Pietro că trăgeam cu ochiul. - Stai jos, Sirianule. Pietro era mai bătrân decât părea, probabil fiindcă, rotofei fiind, avea pielea netedă și fără riduri. Am aluat loc pe jilțul din fața lui. După ce și-a trecut mâinile peste față a oboseală, frecându-se la ochi, a spus: - Vezi, prietene, regele Agilulf, înainte de a-și da sufletul, m-a pus să jur că o să am grijă de fiul său, că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din scânduri și paie. L-am găsit pe Grasulf în sală vorbind de zor cu patriarhul Marciano. Văzându-ne intrând, amândoi au tresărit. N-am reușit să-l opresc pe Rotari. S-a repezit la Grasulf, l-a ridicat de pe jilț și, apucându-l de piept, a strigat: - Unde erai în timp ce aici lumea murea? În spatele lui, Grimoald și Rodoald urlau: - Unde este trupul unchiului nostru Gisulf? Marciano, un bărbat și jumătate, mai dedat spadei decât crucii, a izbutit să-i despartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
toți cei care suferă de această boală. Trăsăturile feței nu erau atât de grosolane pe cât se credea, în schimb, era monstruos de grasă. M-a primit într-un apartament de oaspeți ce-i fusese pus la dispoziție, așezată într-un jilț de stareță. Dădea pe-afară din toate părțile. În ciuda prezenței unor novice și a numeroase lumini, părea să nu existe decât ea în încăpere, și orice obiect de aur și de argint, orice postav fin sau broderie era întunecat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe condamnările la moarte, de ce continui să-mi fii dușman? Mă poftești în casa ta și uiți să presari petale de trandafir pe divanul ăsta pe care abia de pot să stau! Te rog, spune să mi se-aducă un jilț moale, căci fundul meu e delicat. Un ropot de râs s-a auzit, iar asta m-a enervat. - Flaviano, fundul tău rezistă la lucruri mult mai tari decât divanul meu, a răspuns ironic Giuliano, stârnind însă mai puține hohote. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mi ascunsesem la piept privilegiul dat mie de Heraclion din Bizanț. M-a condus într-o sală luminată de zeci de lămpi care atârnau din tavan și iată-mă față-n față cu exarhul Isacco Platone, așezat pe unul dintre jilțurile papale, având câte doi soldați de-o parte și de alta. Mi s-a părut că avea cam o sută de ani, pe-atât era de zbârcit și de gârbov, plin de pete negricioase pe piele. Însă nu și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se îndrăgostesc, se îmbată numai rostind numele ființei iubite. Și la sfârșit, bătrânii fac la fel: Lenore... Între astea două, trupul material e un semn foarte, foarte mic, aproape invizibil. Vă mulțumesc, părinte, spune Aurora Martinescu și se ridică din jilțul cam tare. Părintele mustăcește. ─ Te grăbești? Du-te la pictorul ăsta al nostru care ține isonul la strană. Te-o ajuta el cumva. Mergi în pace. Aurora Martinescu se închină, sărută dreapta bătrânului și iese. Și părintele rămâne singur. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
tărășeniile de argint ale serviciului de masă. Instrumentele subțiate ale hărmălaiei de lăutari. Paftaua frunții și umerii Pulheriei Cocorăscu, iuțită, către budă, de nevoile cafenii ale cărnii. Trupul bălegos și zburlit al stăpânului casei, Vatracan Cocorăscu, mânând porcii dintr-un jilț, cu furtunul ciubucului de cireș îmbrobodit în jurul gâtului și cu piesa de chihlimbar, de introdus în gură, înșurubată în fund. Zece metri mai gios, pe mâna dreaptă, Casa Oștirii. Tot pe dreapta, lăfăindu-se ca o imensă pasăre Rock, deasupra
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Aș putea-o privi zile întregi, aș putea vorbi zile întregi, dar ca un bătrân c-o copilă de 18 ani... Sunt bătrân, sunt foarte bătrân ", zise el suspinând. Doctorul de Lys s-apropie de el... El își luă un jilț și-l puse față-n față cu Angelo, s-așeză, își bătu cu palmele pe genunchi și se uită mut în fața tânărului, zâmbind cu gura strânsă și nălțîndu-și bărbia... și întrebă ceva cu ochii... ca și când ar fi vrut să zică
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care împleau c-o dulce răcoreală sala, într-un loc era un joc de ape cari sticleau ca [argintul] izbucnind în sus și recăzând în bazinul lor de marmură albă în snopuri înalte de fire de diamant... Angelo ședea în jilțul lui și se uita cu mirare la această zi de primăvară îngropată-n noaptea pământului. Toți amicii întunericului purtau câte o mică jumă [ta]te de mască de catifea care le acoperea fruntea și nasul, numai unele din fetele tinere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
opri. - Sunt demonul amorului, nebunule! De ce te-njosești înaintea mea [? ]... - Nu mă-njosesc de fel... dar eu sunt om... Lasă-mă să recapăt putere asupra simțurilor mele crude... Ea râse tare, s-aruncă în brațele lui, îl răsturnă într-un jilț, îi încleștă grumazul și-ncepu să-i netezească părul, își puse gura deschisă pe ochii lui, parec-ar fi voit să-i soarbă, îi netezi fruntea, îl sărută... O voluptate nespusă îi cuprinse tot corpul... inima lui tremura... era slab, ar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lăsă singur... El își luă legătura de la ochi... Se afla într-un cabinet mic, tapisat cu negru... Un cămin de marmură roșie, cu foc, o oglindă-n părete... covoare moi pe jos, o masă c-un sfeșnic de argint, două jilțuri cu sprijoane nalte... Cezara intră... - De Lys m-a mințit, îi zise el cu imputare, iartă-mă... dar n-am vrut să te mai văd... Ea era foarte tristă... - Bine, bine, înțeleg simțirea ta... vrei o fericire calmă, pe care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]