988 matches
-
și pe față are lipită o barbă imensă roșie. Cred că e fiert. Scuze, șoptesc, strecurîndu-mă repede În spatele tejghelei. A trebuit să-mi pun costumul. Ce trebuie să fac ? — Să torni Pimm’s În pahare, spune Connor scurt. O liră jumate paharul. Te descurci ? — Da ! zic, ușor ofuscată. Sigur că mă descurc ! Următoarele zece minute sîntem prea ocupați să servim lumea cu Pimm’s ca să avem timp să vorbim. Apoi coada se mai rarefiază și rămînem singuri. Nici măcar nu se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Are 58 de kile, dar pretinde că are 52, rostește glasul lui Jack. Poftim ? Poftim ? Din cauza șocului, mi se contractă tot corpul. — Ba nu ! strig mînioasă spre ecran. N-am În nici un caz 58 de kilograme ! Am... vreo... 53... și jumate... Cuvintele Îmi Îngheață pe buze În momentul În care Întreaga cameră se Întoarce să se uite la mine. — ... urăște chestiile croșetate... Din sală se aude un icnet puternic. — Urăști chestiile croșetate ? se aude vocea uluită a lui Katie. Nu ! zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de alergătura vieții, de cursa zilelor. Era specialist în alergări. Ținea mereu să iasă mereu în frunte. Când cu Festivalul Tineretului din ’53, câștigase chiar premiul doi cu compoziția „Alergând în calea zorilor.“ Un tablou mare, patru metri pe doi jumate, cu un grup numeros de tineri de toate culorile și rasele, băgase și capitaliști, americani și engleji în special, alergau victorioși cu ramuri de măslini și cireși înfloriți spre viitorul care tocmai răsărise. Prin măslini, făcuse legătura și cu campania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de lichid prețios din corpul omenesc”. Îmi făceam griji pentru că „lichid prețios” putea să însemne și urdoare, și pipi, și mai știu eu ce sucuri are femeia în ea, adică o mulțime. Dacă toate astea puse împreună dau doi litri jumate sau trei, iar sângele încă doi, judecând după băltoaca plină de cheaguri care vopsise paiele din jur, sângele Soniei era pe terminate. Așa că am vrut să opresc șuvoiul și am apăsat încet bila, vrând s-o bag la loc, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
La ieșire din matca literară nu eram mai mângâiat, erau și bune, erau și proaste, mai mult proaste decât bune. Ce mi-a venit? Hai acasă. Așteptam la semafor, treceam de Academie, vedeam copacul care a crescut ciudat, un metru jumate în sus și pe urmă a cotit-o la dreapta, strada, ocoleam Academia, o țineam drept în față, depășeam niște fete cu mapă la piept, intram în Moxa, ziceam sărumâna lui tanti Silvia și dădeam să intru în blocul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
presupunere, remarcă Hawkins. Chiar și după declarația lui Violet Tranter. Ce mama naibii, nu degeaba se zice că actorii și actrițele te dezamăgesc dacă-i vezi în persoană. Nu și în cazul ei. Când a intrat, se chiora la ea jumate de stație de poliție. Presupun că și tu, zisei eu, pe un ton sec. Dacă tot nu lucrezi la cazul ăsta. — E, am mai tras și eu cu ochiul, recunoscu Hawkins. E micuță rău, nu? — În mod clar, e greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nu l-au ucis pe american și cât o să mai dureze până o să ne lichideze pe noi. — Du-te naibii! zise el, întorcându-se spre bărbat. O iau puțin cu chirie... Vă dau un kil de cafea... — Nu. Un kil jumate... — Vă spun că nu. Nu e de vânzare și nici de închiriat. — Dar, auziți... numitul Lucas se apropie prudent. Asta nu e drept! Dacă ar fi o femeie..., o albă, aș înțelege. Dar nu e decât o indiancă. Și, culmea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tot mai nesigură. — Așa că v-am sunat pe dumneavoastră, domnule, fiindcă știu că lucrați În schimbul de zi. Care, Își reaminti Brunetti, Începea În două ore jumătate. Nu spuse nimic. — Mai sunteți la telefon, domnule? — Da, aici sunt. Și e cinci jumate. — Știu, domnule, se fâstâci tânărul. Dar n-am putut găsi pe altcineva. — Bine. Bine. O să merg acolo să arunc o privire. Trimite-mi o șalupă. Acum. Aducându-și aminte ce oră era și faptul că schimbul de noapte ieșise deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
jigodiei e mai usor de adunat. Aproape de lucru (zece minute pe jos) și destul de ieftin. Șoseaua de Seattle trece prin fața blocului... Schimbasem programul de weekend: după serviciu mergeam acasă și mă culcam, câteva ore. Pe la noua seară plecăm, pe la unșpe jumate treceam vama - găseam încă deschis la dutyfree, să cumpăr țigări. Pe la unu eram acasă. Înapoi plecăm duminică seară, evităm astfel coadă de la vamă spre State. Mă culcam pe la trei dimineață, dar nu era o problemă dacă ajungeam pe la prânz
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
te retrăgeai cu dânsa, ținînd-o strâns, într-un ungher de părculeț sau pădurice și scoteai spintecătorul. Nu zicea nici pîs, aiurita. Și, din nou, îmbibat de desfătările ei, te lingeai pe buze. O duceai așa o lună, maximum o lună jumate. Treptat, ți se ascuțeau regretele și ți se lărgea și nișa ulceroasă, tăiată în stomac de toate sturdălniciile alimentației de burlac, îți plănuiai altfel viața și abandonai spintecătorul de conserve pe o banchetă de taxi. În ultima seară de sâmbătă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
luase încă tălpășița de la ei, erupsese și se procopsiseră și c-un izvor. - Am dat drumul la apă caldă la oameni, Dorule! Nu i-am mai ascultat... Mi-am vârât picioarele în instrucțiunile lor. Și de două zile, nu numai jumatea aia reglementată, pe care-o poruncesc ei. Furnizez la agent termic în prostie! glăsui îndrăgitul Varodin, instalator la punctul termic al cartierului, bărbat de nădejde, bine legat, castaniu, tăcut, cu trăsături armonioase. Niciodată nu mai rostise în public atâta amar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de strângeau trențe la rampă ridicaseră niște șandramale acoperite cu tinichele vechi, să nu le bată soarele. Să-l fi văzut, nu dădeai doi bani pe el. Era un ăla neajutorat și slut, că de-aia i se zicea și Jumate. Numa inimă-n el. Nu mânca, nu dormea. Semăna cu un gândac de gunoi, așa cum Q știau oamenii, verzui la față, cu dinții căzuți, tot căutîndu-se prin buzunarele pline de polițe și chitanțe. Împrumuta bani. Îți dădea cinci, îi înapoiai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
1-a găsit. Avea ochii sticloși și se lungise. -Lau dus ucenicii lângă baltă. Ceata s-a risipit, iar pe dulău -lau ciugulit ciorile. I-au lăsat doar blana bogată. Din inima lui neagră mâncase o cățea. "Rudele" lui Bică- Jumate Mulțimea privea tăcută și neclintită ferestrele casei de peste drum. Femeile, atât de vorbărețe altădată, nu scoteau un cuvânt. Geamurile negre, cu perdelele lăsate nu scăpau nici o lumină. Era frig, într-o zi de iarnă, spre seară. Cerul, mort, încremenit, ca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de foame, mai păsuiește-mă!" El, nimic: inimă de cîine! - Pe mine m-a scos la vînzare! A protestat polițele și mi-am mâncat de sub unghie ca să plătesc aucații... 218 - Cerea camătă. Îți da o sută, îți cerea o sută jumate... Poarta fu închisă repede în urma celor care trebuiau să urmeze mortul. Cioclii desfăcuseră ușa de cristal a dricului și așezau sicriul pe niște bulumaci, acoperiți cu o blană de scânduri, peste care se așternuse o pânză neagră. v - Pleacă, ne
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu de-alde-astea ne ocupăm, negustori... Să vă spună și nea Lache, ăl de la haltă, care lucrează la mișcarea trenurilor, că ne-a văzut la gară cu pa-pornițele de pește. - Care pește? sughiță șeful. - Peștele de -lam cumpărat. Un leu și jumate chilu! Era și crap, trei lei kilogramu. Clasa una! Să vă aduc și dumneavoastră două chile! Sergentul înghițea în sec în spatele lor, privind cum dumica cu plăcere comisarul. Mai scosese și o jumătate de castravete din sertar, presărase dintr-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uitase. • Deschidea poarta, pășea biiinișor în țărâna ogrăzii și auzea cocoșii Marghioalei dând țipăt. Să fi fost la amiază când se întorceau muncitorii de la treburi și căscau ucenicii frizerului, pe scaune, afară, perpelindu-se în focul primăverii. Umbra babei, cât jumate curte. - Te lungiși, Chirițo! spunea Marghioala în dodii, ca și când ar fi lăsat-o să înțeleagă că din pricina vremii se întindea, că trăgea moartea de ea, vorbe de-ale lor, de bătrâni, cine să le mai înțeleagă... Intrau amândouă în casă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
marfa, socotind în gând. — Paișpe lei. Cu bătaie. Petrache numără hârtiile în palmă. Se mai scotoci și scoase niște mărunțiș pe care îl înșiră cu degetul pe tejghea, cum alegi boabele de grâu de neghină. N-am atâta. Pune doar jumate din el, tăiat felii. — Nu-l tai. Restul rămâne și se strică. S-o mai găsi unul ca mine... îndrăzni Petrache. — În ziua de azi, se aplecă iarăși dom’ Stănică peste tejghea, de-ăștia ca tine, care-și numără mărunțișul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se zice la Poliție, Avădanei Pavel. Nu e un nume de prin Valea Jiului, nu ? — La noi, în Moldova, pe mulți îi cheamă așa, după numele mamei, că bărbații tot plecau. Aelenei, Adomniței, Afierăriței, Astanei, Avădanei. Când ne striga la școală, jumate erau la litera A. Tata a plecat după lucru în Vale și, cum am terminat clasa a patra, am venit cu mama după el. La mineri așa e obiceiul, dacă moare unul în mină, băiatul mai mare îi ia locul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îmbrăcați ca noi și nici nu se purtau ca noi. Ai noștri erau întărâtați, dar ei nu. Mă gândeam că din ăia cu care am plecat cu trenul la București, de la Petrila, chiar de la gura minei, acum mai mult de jumate sunt morți. Poate că de-asta erau așa cum nimeni nu putea să înțeleagă. Ei știau c-or să moară mai repede decât ceilalți oameni. Nu aveați dreptul ăsta... spuse Rada. Nimeni nu v-a dat dreptul ăsta... Pavel Avădanei începu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o sută de lei, să ai până la gară. — Păi, când să vi-i mai dau înapoi... Nu trebuie să-i mai dai înapoi. Să zicem că n-ai venit doar pentru tine, ai venit pentru amândoi. Și atunci facem pe jumate, dumneata trenul, eu taxiul... Cum bărbatul pregeta, nemaiștiind ce să spună, Rada împături bancnota și i-o băgă în buzunarul de la piept. — Nu vreau să vă rămân iarăși dator, spuse el, ducând mâna, destul de neconvins, la buzunarul de la piept. V-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca asta, era centaur și nu era cu putință să nu nimerească măcar cu una dintre cele două ființe care și-l împărțeau. Nu era însă un centaur dintre aceia cu chip de om și trup de cal, ci împărțeala, jumate om, jumate cal, se făcea pe verticală, nu pe orizontală. Dacă-l priveai dintr-o parte, era om, dacă-l priveai din cealaltă, era cal. Dacă-l priveai din față, trebuia să te descurci singur, ceea ce până una-alta ai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
era centaur și nu era cu putință să nu nimerească măcar cu una dintre cele două ființe care și-l împărțeau. Nu era însă un centaur dintre aceia cu chip de om și trup de cal, ci împărțeala, jumate om, jumate cal, se făcea pe verticală, nu pe orizontală. Dacă-l priveai dintr-o parte, era om, dacă-l priveai din cealaltă, era cal. Dacă-l priveai din față, trebuia să te descurci singur, ceea ce până una-alta ai lui Pârnaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ești ca și ei, strigă. Râdeam când îți număram firele albe din claia aia nespălată. Da’ firele albe îți cresc direct din creier, ți-a albit creierul, tataie ! Dacă nu cumva s-a și netezit... Maca îi aruncă o căutătură jumate amuzată, jumate intrigată. — Boșorogule ! îi aruncă ea, încurajată. Nu ești în stare de nimic ! Doar să te pârțâi, ca ruginitura aia de motocicletă pe care abia dacă ești în stare s-o încaleci... Asta era mai mult decât putea îndura
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și ei, strigă. Râdeam când îți număram firele albe din claia aia nespălată. Da’ firele albe îți cresc direct din creier, ți-a albit creierul, tataie ! Dacă nu cumva s-a și netezit... Maca îi aruncă o căutătură jumate amuzată, jumate intrigată. — Boșorogule ! îi aruncă ea, încurajată. Nu ești în stare de nimic ! Doar să te pârțâi, ca ruginitura aia de motocicletă pe care abia dacă ești în stare s-o încaleci... Asta era mai mult decât putea îndura Maca. Brațul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de regim era învățată de copii în primul rând în familie, fiind o formă de inițiere în lumea adulților: "din acei ani '80, îmi vine foarte clar în minte unul din tabieturile bunicilor mei, ascultatul Vocii Americii, dimineața la șase jumate și seara la opt [la țară]. Bunica era mare fan [...]. Există și acum acel radio [...]. Țin minte chiar și nume de realizatori: Gabriela Rotaru, Radu Roseti, Elena Belisar. Da [ascultam și eu], dar, dacă e[ste] să mă gândesc [acum
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]