8,051 matches
-
atunci așa trebuie să fie. Credeți-l! După cum sună toată tărășenia, e clar că a avut motive să n-o uite. E o treabă, nu?, să-i simți pe unii cum îți răsuflă în ceafă, agită bâte prin aer și jură c-o să te facă bucăți. Așa ceva nu se uită în veci. Deși, mă rog... Am și rețineri când vă îndemn să luați de bună povestea lui. Nu de alta, dar sunt unele lucruri pe care le-a înflorit cam tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de la maternitate, când s-a pus problema primelor referințe despre el, au indicat 4,300 kg, ceea ce nu-i de colea. Astăzi, când datorită minuțiozității Gazetei Sporturilor dețin o informație-cheie referitoare la fratele meu, pot să vă destăinui, să vă jur că măcar în perioada prenatală, ca făt, Matei a fost un fotbalist net superior Briliantului (trebuie să acceptați gradul de comparație, fiind vorba de un comentariu sportiv). Nu sunt în măsură să mă pronunț asupra felului în care trata dl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu viruși, bacili și streptococi gheboși, toți roș-albaștri. Adevărul gol-goluț e următorul: mi-am pus plonjoanele, reflexele, degajările, plasamentul, detenta, genunchii juliți și coatele vinete în slujba dușmanului. A fost groaznic. Sufletul meu se perpelea ca pe jar și, vă jur, la culcare parcă mirosea în cameră a inimă de câine roșu arsă. Mă apăsa ceva pe piept, nu era pătura, nu era nici Fifi, pisica, dar atârna greu, cam oprea respirația, trebuie să fi fost privirile mustrătoare ale băieților ațintite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cumva să credeți că-mi acord vreo șansă, că vreau s-o tund din fața mamei și a lui Filip și să mă pitesc pe după Wartburgul lui Florea ca să stau acolo până vine noaptea și se termină capitolul. Nu, mi-am jurat să nu mai fentez pe nimeni, iar dacă la etajul doi vă voi spune că o să sun la ușa lui Migu și a lui Pipiță, atunci puteți să fiți siguri că exact asta am să fac. Poate vor să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
țineau și Bebe și Migu, s-au prins și ei că nu vroiam să mor otrăvit, Bebe aprinde chibritul, trage din țigară, acu’ să vedem dacă ești băiat de grădiniță sau nu, țigara e între buzele mele, am fost amenințat, jur, trage, trage tare, trag, trag tare, Doamne, o drăcie scârboasă, înecăcioasă, puturoasă mi-a umplu imediat pieptul, o să mor otrăvit, aleluia, nici nu mă așteptam să tușesc în halu’ ăla, minute în șir, parcă aveam o morișcă-n gât, puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și-a dus treaba la bun sfârșit, copilașul care a ieșit din ou a întrecut toți parametrii tehnici ai unui Rolls-Royce sau ai unui Maseratti. Recent, coborând noi (autorii acestei cărți) pe o vale stâncoasă din Munții Bucegi, pot să jur că l-am auzit pe Matei Florian imitând din buze, perfect, un Porsche ultimul tip. Privind-o pe mama vreme de nouă luni, tata n-a bănuit nici o clipă ce limuzină de lux crește în pântecul ei. Pe urmă, privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
roți de cauciuc înjumătățite, în care felurite triburi (de grupă mică, mijlocie sau mare) erau lăsate de izbeliște de către zeii lor, care se retrăgeau să croșeteze într-un loc sacru (o băncuță la umbră), atât de ferit încât ai fi jurat că nici nu există. Pătratul ăla cu nisip se transforma atunci, în absența divinităților, într-o patrie miniaturală cu războaie de independență, realizări mărețe și fașciști hrăpăreți. Fașciștii soseau întotdeauna de la nisiparele vecine, aruncau vorbe de ocară, insultau muncitorimea, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cocoș „cinci“, am suit pe Peleaga, pe Păpușa, pe Judele și pe Slăveiu, am aruncat o mulțime de pietre în lacurile Galeșu și Bucura. Pe-o potecă marcată cu triunghi roșu, într-o dimineață, mi-l amintesc pe Mircea (căruia, jur, nu i-am zis niciodată bunicule, tataie sau mai știu eu cum) oprindu-se deodată și explicându-mi că trebuie să ude un fag bătrân. Razele soarelui străpungeau frunzișul, picățele de lumină năpădiseră pământul, brusturii, ciupercile, lichenii și mușchiul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
intra în casă și de a-i răvăși comorile, era gata oricând să-și lipească urechea de asfalt ca să ne vestească sosirea lui Winnetou, nu dădea doi bani pe discurile cu Neghiniță și Harap Alb, în schimb, era pregătit să jure credință veșnică celui ce se va învrednici să-i devină frate de cruce. Într-un fel sau altul, eu mă învrednicisem. E adevărat că poziția de ofsaid mă lăsa rece, ca să nu mai vorbesc că mi se părea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
până și în cadența molcomă a copitelor de cai, în asfaltul aleii Băiuț, în căruța țiganilor, în stigătul lor prelung și tremurat care-și pierdea treptat sensul ca să se transforme într-un liniștitor „tiche goaee, oo ooooo!“, aș fi putut jura, atâta vreme cât Filip credea că poate sforăi ca un tigru și să-și gâdile fratele în același timp, că nimic nu se va mai schimba vreodată, că lumea va rămâne așa, veșnic încremenită într-o duminică ca un glob luminos, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Habar n-avea ea că exista o cruce în care am văzut-o trăgându-mă de ureche și așa mai departe. N-o să știe niciodată: Cum am ajuns acasă, m-am închis în baie, am plâns pe săturate, mi-am jurat că nu voi mai privi vreodată în oglinda roșiatică a crucii, am gustat, atent și tacticos, din stropii ăia micuți și sărați ai lacrimilor, m-am șters bine de tot cu un prosop, m-am liniștit, am intrat în sufragerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în tăcerea aia bezmetică să mai poată adia vântul), urcam treptele cu grijă, una câte una, etajele arătau la fel de mohorâte și pustii ca labirintul aleilor Băiuț, de dincolo de ușa familiei Pascu nu se auzea nici o bufnitură, nici un glas, puteam să jur că Migu și Pipiță nu locuiau acolo, etajul patru se preschimbase într-un fel de pod mucegăit, nu înțelegeam de ce mai trebuie să ciocăn, știam că nu-mi va răspunde nimeni, am intrat în apartamentul 40, ochii mi s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu eticheta „Sală de mese“ un păianjen Își Întinsese pînza subțire. Ferestrele zăbrelite pe care le zărise din grădină se aflau la etajul al doilea, așa că urcă Într-acolo. Își dădea seama că fiecare pas Îi primejduia retragerea, dar Își jurase să stea de vorbă cu Stone și era hotărît să meargă pînă la capăt. Ajuns la etajul al doilea, o porni pe un coridor, chemînd În șoaptă: — Stone! Stone! Nu auzi nici un răspuns. Linoleumul vechi și crăpat scîrțîia sub pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
peri. Rowe Începu să desfășoare cu atenție filmul - nu voia să-l expună prea mult. Dar te-a păcălit! exclamă el, Întinzîndu-i filmul. Nu știu ce ți-a spus că-ți dă În schimbul libertății, dar te-a dus de nas! — S-a jurat că asta dorești. De unde știi că nu s-a ținut de cuvînt? — Nu știu cîte copii au făcut. S-ar putea să fie singura copie, sau un exemplar dintr-o duzină. Dar știu precis că nu există decît un negativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În realitate, implicarea tineretului român în politică este aproape nulă. Unul din motive ar putea fi dezorientarea specifică vârstei. Altul ar fi dezgustul generalizat, faptul că politica este un domeniu predilect al decadenței moderne, în care pentru orice crez se jură cu degetele încălecate. O bună parte din vină este la partide, la modul în care au înțeles ele să articuleze ofertele politice. PNȚCD, spre exemplu, partidul în care foarte mulți tineri - și încă dintre cei mai spilcuiți - și-au pus
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
și nici Alexandru Verghelea nu i se păru demn pentru acel post. Și căzu în genunchi deznădăjduit și strigă: Doamne, pe cine să iau? Și Dumnezeu îi șopti la ureche: ș...ț. Și avocatul Marinescu se simți tare ușurat și jură că așa o să facă. 125. Și avocatul Marinescu le trimise tuturor angajaților un e-mail și acolo scria „Minunați-vă, căci anul acesta firma va avea o petrecere de Crăciun și eu îmi voi numi înlocuitor. 23.12., orele 19:00
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de Van Gogh, conțineau același galben, același verde, același gri. - Auzi, îl întrebă Reptigli pe Mâzgâlici zgâlțâind bidonul, astea le-ai furat dintr-un tablou, nu-i așa? - Nu! Le-am cules din Kiseleff! răspunse Mâzgâlici simulând culegerea florilor. - Nu jura strâmb! se auzi o voce din cer. Era însuși Dumnezeu, în pragul unui cort uriaș care plutea pe un nor. - Oh. Nu știam că asculți, Doamne. Scuze! - Nu face nimic, zise Dumnezeu intrând în cort și închizând fermoarul. „Hihihi“, chicoti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
căzând la fiecare cincisprezece pași. - Vezi, i-am zis maestrului, orice copil știe cine e. Să-ți spun o povestioară: eu când eram mic m-am bătut cu Baronu’ cu piese de Lego și l-am învins. Atunci mi-a jurat supunere veșnică sau dragoste eternă, nu mai știu. Oricum: dacă cumva cândva va miorlăi prea tare motanul vecinilor, sau dacă plouă într-o joi, sau dacă mi se întâmplă orice altceva, mi se descos pantalonii de exemplu, sau îmi cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
am deschis ușa din spate, Yves și Anca s-au aruncat înăuntru, am închis ușa grijuliu în urma lor și m-am așezat la volan. Am aruncat o privire de control în oglinda retrovizoare și am înghețat. Uitasem de ei. Involuntar, jur. Uitasem că de oglindă erau atârnați niște chiloți albi, străvezii, de damă. Îi agățasem acolo ca o replică ironică la brăduții parfumați întâlniți în atâtea alte mașini. Mi se păruse comic cândva, iar apoi mă obișnuisem cu ei, făceau parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mâncăruri pe care nu le cunoști, desemnate prin numele lor, pe care traducătorul a crezut de cuviință să le păstreze în limba originală, de exemplu schoëblintsjia; deși în text nu se spune ce gust are, tu, citind schoëblintsjia, poți să juri pe existența ei, poți simți distinct gustul ei, un gust acrișor, poate pentru că asta îți sugerează cuvântul cu sonoritatea lui, poate pentru că în simfonia mirosurilor, a gusturilor și a cuvintelor simți nevoia unei note acrișoare. Tăvălind carnea tocată prin făina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu noi? Dar eu m-am născut la Oquedal... dintr-o femeie de aici... — Caută-ți altundeva legăturile tale de sânge, nu printre noi, sărmani indieni... Nu ți-a spus tatăl tău? — Nu mi-a spus niciodată nimic, ți-o jur, Anacleta. Nu știu cine e mama mea... Anacleta ridică o mână și arată spre prima curte. — De ce n-a vrut stăpâna să te primească? De ce te-a trimis să stai aici cu slugile? La ea te-a trimis tatăl tău, nu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
așezată pe o canapea de argint. Pe perne, în jurul ei, stau șapte bărbați înfășurați în haine galbene ca șofranul. „Numai tu lipseai - spune femeia -, ai întârziat“ - și-l invită să se așeze pe o pernă lângă ea. „Nobili domni, ați jurat să mă ascultați orbește; acum a sosit momentul să vă pun la încercare“; și femeia își scoate de la gât un șirag de perle. „Colierul acesta are șapte perle albe și una neagră. Acum, voi rupe firul și voi lăsa perlele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se leagă, într-o rețea de linii ce se intersectează pe covorul de frunze luminate de lună în jurul unei gropi goale, - Ce poveste își așteaptă finalul? — întreabă, nerăbdător să asculte povestirea.“ Își ridică ochelarii pe frunte. - Da - spune -, pot să jur că am citit un roman care începe așa... Dumneavoastră aveți numai acest început și ați dori să găsiți urmarea, nu-i așa? Necazul e că pe vremuri toate romanele începeau așa. Cineva trecea pe o stradă singuratică și vedea ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
m-am relaxat. - Uite, ca să nu mă crezi toantă de-a binelea... Ridică bărbia - parcă s-a mai ascuțit nițel - și-și ia un aer transpus: - „Prin decolteul adânc al bluzei, îi ghiceam sânii fragezi, palpitând. Aș fi putut să jur că dinspre ea venea un miros amărui, de frunze de nuc strivite-ntre degete și fum. Când respira, nările ei arcuite îi fremătau ca la o sălbăticiune, iar pleoapele se lăsau ușor, încețoșându-i privirea. Părul ei rebel avea reflexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
robul meu o să se ducă la iarbă verde, unde nu-i durere și nici suferință și nici întristare și nici nu te toacă nimeni, să nu vă mănânce să scrieți ceva despre mine sau să mă evocați pe la televiziuni, că jur că mă-ntorc, vă bântui în fiecare seară, vă dau cu oglinda-n cap, cu lanțul de la bicicletă, vă dau foc cu bricheta la mustăți și bărbi, vărs aftershave-ul în ciulama, împing mobila prin casă și vă recit din proletcultiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]