674 matches
-
ca afirmație adevărată, fără a-i contesta însă dreptul de a fi formulat), o frază ca: (5) Dacă ești prost, și fudul, și obraznic, reușești sigur în viață. 2.2. Subordonatele condiționale introduse prin dacă pot fi coordonate copulativ, prin juxtapunere sau joncțiune. Coordonarea copulativă (cu și conjuncțional sau prin juxtapoziție) impune interpretarea condiționalelor coordonate drept o condiție cumulativă pentru realizarea principalei; conectorul poate fi omis de la a doua ocurență în sus: (6) Dacă mă rogi, (și)(dacă) am timp, (și
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
mă rogi, (și)(dacă) am timp, (și)(dacă) nu intervine altceva, o să mă duc (7) Dacă chiar vrea, se străduiește și are noroc, s-ar putea să reușească. 2.3. Coordonarea disjunctivă se realizează prin joncțiune (vezi supra (4)) sau juxtapunere (vezi supra (3)); în ambele cazuri, atunci când condițiile disjuncte epuizează lista circumstanțelor posibile (ca în (3)), sunt create condițiile pentru substituirea printr-un condițional exhaustiv, exprimat analitic sau generic ("condiționalul indiferenței"). 2.4. Un precursor specializat al acestuia poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
uși, și dacă lasă lucrurile în voia lor, soarta lui e bătută în cuie//reușita îi e asigurată oricum.. Alte modalități specializate (relevante în problema în discuție) de realizare a coordonării disjunctive a unui lanț exhaustiv de condiționale sunt: − prin juxtapunere, operatorul condițional devenind că: (9) Că-i vorbesc, că-i zâmbesc, că-i întorc spatele, mă tratează cu aceeași politețe glacială, de-a dreptul ostilă. − prin jonctivul fie (utilizat corelativ), cu același operator condițional că: (10) Fie că-l rogi
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
cu asta basta. − prin jonctivul ori utilizat corelativ (mai rar sau), cu operatorul condițional dacă (mai rar că) sau cu elipsa acestuia: (11) Ori/sau (dacă/că) mă duc, ori/sau (dacă/că) nu mă duc, tot aia e. − prin juxtapunere, fără operator condițional, dar cu intonație specifică: (12) Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă. 2.5. Se pot observa următoarele lucruri: a) conectorii disjunctivi corelativi (fie... fie; ori... ori; sau... sau) au lecțiune disjunctivă strictă (numai unul dintre termenii corelați
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
din Orașul cu un singur locuitor și legiferată în Înțeleptul la ora de ceai (1984), prin texte precum Poemul care se citește pe sine. Cu toate acestea, chiar și în cartea din 1984 maniera dominantă - adusă aici la desăvârșire prin juxtapunerea celor două tipuri de construcție - rămâne aceea adoptată în placheta de debut. Ca și modelele: Nichita Stănescu (mai ales prin figurile imaginarului - soldatul, ochiul și orbirea, câinele etc.), Marin Sorescu (prin infuzia sacralității într-o realitate aparent degradată) și suprarealismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
deschiderea discursului spre formele lumii materiale, transformarea istoriei și a mitologiei în obiecte de reflecție lirică". Accesul, apelul lui Iancu Văcărescu la lumea naturală este unul intermediat, ghidul său este literatura, convențiile ei deja împămîntenite. "Iancu este un poet al juxtapunerii, al obiectelor neaglutinate, fără putința de a forma o sinteză pentru că de regulă lucrurile intră în poezie sub forma clișeelor literare. Chiar tradiționalul ohtat, bunul familiei, devine la Iancu Văcărescu "un grămădit ohtat" (Călătoria), iar suspinurile vin totdeauna în valuri
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
îl precede în ambiția de a depăși granițele inspirației locale, dar într-o direcție contrară" (E.S.). Modelele la care se raportează autorul poemei O fată tînără pe patul morții sînt romanticii la modă în epocă, mai ales cei francezi. Prin juxtapunere, Eugen Simion îi fixează ca-n insectar pe poetul Satirei duhului meu și pe cel al poemului Conrad: "Față de Grigore Alexandrescu, care se plînge tot timpul de imperfecția limbajului și se lasă terorizat de retorică, Bolintineanu reprezintă cazul poetului spontan
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
este una de gradul doi, una bazată pe imitație și prelucrare a ceva existent, pe parodie, pe maimuțăreală, pe clovnerii jurnalistice și morale. Noi nu prea ne pricepem la izvodit din neant, ci doar la miștocăreală, la prelucrare ironică, la juxtapunere bășcălioasă, la plasarea dibace a unui diez care modifică umoristic ceva preexistent. Bula e regină în țara lui Bulă, iar din acest punct de vedere Academia Cațavencu a făcut, vreme de două decenii, coperți și poante memorabile, unice și de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
indirect, cu moartea. În măsura În care aceasta din urmă e lipsită de semnificație, opera diaristului este, la rându-i, privată de luxul sensurilor pline de adâncime. Fără Îndoială, Însă, că acest raport nu poate fi redus la valoarea negativă pe care simpla juxtapunere aritmetică o presupune. Dacă luăm În calcul doar jurnalele În care moartea este o obsesie permanentă, ba chiar subiectul predilect al meditației, lucrurile se complică. Din acest punct de vedere, există jurnale ale spaimei de moarte (Virginia Woolf, Katherine Mansfield
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
aglaia ? avem mișcare ? avem./ avem gândire ? avem. avem concepte ? avem./ pe dracu’ - zise liftierul - privighetorile/ sunt închise în alt salon” (Privighetorile). Poemul este o sumă de întâmplări, mai mult sau mai puțin relevante, de impresii sau imagini disparate, așezate prin juxtapunere, într-o ordine halucinată, bulversantă. Acest discurs spart, de tip neosuprarealist, nu vizează, ca finalitate programatică, producerea unui șoc la lectură (avangardist) sau hibridizarea (optzecistă) a spațiului poematic, ci urmează doar logica (ilogică) a producerii revelației poetice. Totul țâșnește dintr-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
interesantă, deci de dezvoltat.; E atent,/ prin urmare notează totul. Formal, acest raport sintactic este marcat prin: * joncțiune conjuncții coordonatoare: și, nici, precum și, iar, dar, însă, ci, sau, ori, fie... fie, sau... sau, deci, în concluzie, așadar, prin urmare etc.; * juxtapunere reprezentată, în planul comunicării scrise, prin diferite semne de punctuație; vezi (în I.6.) rolul virgulei, al punctului, al punctului și virgulei, al semnelor întrebării/ exclamării, al punctelor de suspensie în marcarea raportului de coordonare în propoziție, respectiv în frază
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
Se știe/ care soluție este preferată.; * pronume nehotărâte: Apelează/ la oricine îl poate ajuta.; * adjective pronominale nehotărâte: Apelează/ la orice prieten îl poate ajuta.; * adverbe relative: Pleacă în vacanță/ unde își dorește.; * adverbe nehotărâte: Pleacă în vacanță/ oriunde își dorește.; * juxtapunere (mai rar): Ai carte,/ ai parte. (prima propoziție, circumstanțială condițională, este subordonată celei de-a doua). (d) Raportul de incidență 136 reflectă, la nivelul conținutului, relația, în cadrul mesajului, dintre planul comunicării propriu-zise și planul comentariilor (plan incident). La nivelul formei
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
în cazul catenelor H și L ale anticorpilor, fiecare catenă a TCR prezintă o regiune variabilă N-terminală și o regiune constantă C- terminală, parțial ancorată în membrană. Specificitatea TCR de legare a antigenului este atribuită structurii tridimensionale, creată prin juxtapunerea regiunilor Vα și Vβ sau a regiunilor Vγ și Vδ. Asemănarea RCT cu anticorpii este sugerată și de calea pe care este dobândită diversitatea regiunilor V ale catenelor α și β, la nivel genetic. Informația genetică pentru regiunea V a
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
chiar dacă e luată în derîdere; societatea nu ne poate cere să fim simultan mari preoți și să se permită filmarea "Bébête Show" ("Show-ul Nătărăilor") și "les Guignols de l'info" ("Paiațele informației"). Ceva se întrerupe în comunicare, prin principiul juxtapunerii; chiar dacă, pe de altă par-te, umoriștii au mult talent și chiar dacă e un ar-gument pentru democrație, una dintre consecințe e că nu mai există putere. E adevărat că toate astea privesc ceea ce numesc partea ascendentă a funcției politice, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
epocii. Romanul Zăpada de-altădată (1994), superior valoric, abandonează tematica de fond socială, concentrându-se asupra intersecției, întâmplătoare, dintre două destine și personaje: bărbatul și femeia. Ritmul romanului este alert, notațiile rapide, dense, epicul solid. Construcția romanului este foarte interesantă: juxtapunerea de planuri și perspective narative, corespunzând celor două personaje, „ea” și „el”, și celor două timpuri ale romanului, prezentul (ajunul Revelionului) și trecutul (fragmente din biografiile celor doi eroi, alternând cu fragmente din viața unor personaje-satelit). Istoria în paralel a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285587_a_286916]
-
fiind indispensabilă perceperii unui fenomen atît de complex. Deci nu într-o derulare lineară putem vorbi de o eventuală "evoluție" a scriiturii cioraniene, ci situîndu-ne pe niveluri distincte. În logica obișnuită, axele sintagmatică și paradigmatică nu ar putea funcționa în juxtapunere, iar în fața unei mulțimi de opțiuni, alegerea este obligatorie : nu poți traversa strada și pe verde și pe roșu deodată. Dar pentru Cioran, a alege între două opțiuni, între două atitudini, două acte bine delimitate ține de impostură: "Un minimum
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
culturale din epocă, la ale cărei principale evenimente a avut o participare hotărâtoare, V., autor al primelor încercări în lirica de concepție și în cea militantă, râmâne în istoria poeziei românești datorită efortului de a aduce, fie și sub forma juxtapunerii cumulative ori a căutării repetate, intensitate spirituală în meditație și vibrație în versul patriotic. Meritele lui sunt legate și de expresia mai nuanțată a sentimentului în erotică, de orientarea baladei spre sursa unui fantastic folcloric, de contribuția însemnată la rafinarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
construiește un limbaj propriu și are nevoie de alteritatea altor culturi și limbaje pentru a exista și pentru a se contura ca valoare. Într-o societate dominată de comunicare și de precepte politice de unificare culturală, se ajunge la o juxtapunere a tuturor culturilor, care anulează diferențele și introduce această problemă într-un impas. Baudrillard cataloghează starea actuală a culturii în termenii unei "totale degradări", în care aceasta a devenit "cel mai mic numitor comun" al realității, fiind transformată într-un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
însoțește întotdeauna critica" (ibidem, p. 105). 221 Susan Sontag, Împotriva interpretării, p. 338. 222 Ihab Hassan, The Postmodern Turn, p. 171. 223 Ibidem. 224 Pentru detalierea acestui tip de artă a se vedea Susan Sontag, "Happening-urile o artă a juxtapunerii radicale", în Împotriva interpretării, pp. 301-313. 225 Ihab Hassan, The Postmodern Turn, p. 172. 226 Ibidem, p. 173. 227 Stanley Fish, "Rhetoric", în Frank Lentricchia, Thomas McLaughlin (eds.), Critical Terms for Literary Study, The University of Chicago Press, Chicago and
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sațiu a familiei, dar nu Într-o singură direcție, nu În interiorul unei pasiuni unice. Erosul ascunde la el o voință impresionantă de cuprindere În orizontal, o poftă uriașă de a aduna elemente din planuri diferite. Iancu este un poet al juxtapunerii, al obiectelor neaglutinate, fără putința de a forma o sinteză pentru că de regulă lucrurile intră În poezie sub forma clișeelor literare. Chiar tradiționalul ohtat, bunul familiei, devine la Iancu Văcărescu „un grămădit ohtat” (Călătoria), iar suspinurile vin totdeauna În valuri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mod specific de apropiere a universului dinafară, propriu oricărui poet. SÎnt texte cu multe aluzii, dar fără subtexte. Puține nuanțe scapă rațiunii ordonatoare. Poemul trăiește la suprafața lui, mesajul este manifest, figura unui discurs se constituie de obicei dintr-o juxtapunere de judecăți morale (simple sau dezvoltate): „să stăpînim durerea care pe om supune”, „Eu nu Îți cer În parte nimica pentru mine”, „Politica adîncă stă În fanfaronadă” etc. Mitologia nouă, verbele „cu mișcări corporale”, de care vorbește G. Călinescu, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Jean-Pierre Richard, are În primul rînd funcția de a fixa și de a etala „les glissements inquiétants [...] Elle légalise la métamorphose en l’arrêtant sur deux ou plusieurs termes dont la similitude, posée comme telle, garantit alors l’extériorité”. Prin juxtapunerile ei brutale de termeni, imaginea hugoliană caută să surprindă „mișcarea oarbă a fantasmului”, spune același critic. Dar Alecsandri? La Alecsandri retorica nu e atît de originală și nici atît de bogată. Stereotipiile ei fac dificilă cercetarea În această direcție. Comparațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Lumea de pilde e plină), La el săracul e una Cu cel ce poartă cununa, Înțeleptul și nebunul La el amîndoi sînt unul. MÎndru deloc nu se ține, Petrece cu fiecine, Pe nimeni cu osibește...” Poemul se termină printr-o juxtapunere de proverbe despre iubire și moravurile ei. Iată cîteva: „Unde c dragoste multă e și uriciune multă. Bărbatul temător Își Învață nevasta curvă.” .................................................................................... „Decît să-și păzească cineva nevasta, mai bine crîngul cu iepurii...” .................................................................................... „Ci cînd vei să-ți iei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ajunge la el prin intermediul literaturii”. Dacă „Ienăchiță se luptă cu limba, Iancu se luptă cu convențiile limbajului poetic. Figura lui poetică se definește printr-o exagerată aglomerare («grămădireă) de noțiuni, printr-o citare În lanț (...). Iancu este un poet al juxtapunerii, al obiectelor neaglutinate, fără putința de a forma o sinteză pentru că de regulă lucrurile intră În poezie sub forma clișeelor literare”. „De lucruri, CÎrlova se apropie totdeauna cu milă”; la el „locul securizant (valea tristă și euforizantă) este, În același
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plăcere” și iubirea moderată. Figura retragerii. IV. Iancu Văcărescu. Psihologia unui poet profesionist. De la stihuri la ... Poezie, Iancu scrie ușor, dar citită greu. Poezia se deplasează din iatac În natură. Un discurs sincretic. Spațiul securizant: „vîrful de delișor”. Poet al juxtapunerii. Nesațiul familiei. V. Vasile CÎrlova. „Mila” față de lucruri. Poezia ca ușurare a spiritului. O euforie a „dulcelui”. Amorul ca izvor de Întristare. Petrecerea În singurătate. „Valea tristă” și sentimentul securității. O evaziune și un eșec. VI. Ion Heliade Rădulescu. Trei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]