1,485 matches
-
treceau prin minte ["Când eram încă la Universitate..."] 10. Cultivarea acestor puncte de plecare se desăvârșește pe solul unei gândiri nutrite cu idei convergente, nu le adaugă la un sistem filosofic preexistent și diferit. Cugetarea eminesciană se regăsește în ideile kantiene de exemplu, în teoria prezentului veșnic nu le găsește. Aserțiunile kantiene satisfac necesități ontologice trădate de Eminescu, ceea ce descrie intertex tualitatea bazată pe afinități. Despre identificarea cu și despre "operaționalizarea" epică a filosofiei kantiene în proza eminesciană vom formula mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
puncte de plecare se desăvârșește pe solul unei gândiri nutrite cu idei convergente, nu le adaugă la un sistem filosofic preexistent și diferit. Cugetarea eminesciană se regăsește în ideile kantiene de exemplu, în teoria prezentului veșnic nu le găsește. Aserțiunile kantiene satisfac necesități ontologice trădate de Eminescu, ceea ce descrie intertex tualitatea bazată pe afinități. Despre identificarea cu și despre "operaționalizarea" epică a filosofiei kantiene în proza eminesciană vom formula mai multe ipoteze în pagini care urmează (vezi infra, capitolul referitor la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Cugetarea eminesciană se regăsește în ideile kantiene de exemplu, în teoria prezentului veșnic nu le găsește. Aserțiunile kantiene satisfac necesități ontologice trădate de Eminescu, ceea ce descrie intertex tualitatea bazată pe afinități. Despre identificarea cu și despre "operaționalizarea" epică a filosofiei kantiene în proza eminesciană vom formula mai multe ipoteze în pagini care urmează (vezi infra, capitolul referitor la intratextualitatea prozastică). Înainte de orice, trebuie să recunoaștem că forma manifestărilor Voinței, adică forma vieții sau a realității, este propriu-zis numai prezentul, nu viitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
baza ideilor relativității timpului în raport cu eternitatea și a metempsihozei, concepții pe care Amita Bhose le identifică fără dificultate și în gândirea indiană (2010 b, 25). Eminescologul din Bengal contrapunctează îndepărtarea lui Eminescu de consistența pur intuitivă a cate goriilor spațio-temporale kantiene cu apropierea de filosofia indiană, conform căreia timpul își reduce dimensiunile în raport cu eternitatea. Astfel, un an al muritorilor este cât o zi și o noapte a zeilor Mănava-dharma-săstra (Legile lui Manu) idee prezentă și în Bhagavad-gïtă: "17. Cei care știu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sau puternică, să știi, este puterea mea cuprinsă într-o fărâmă. 42. Dar, la ce bun, o, Arjuna, să le știi pe toate acestea? Eu stau sprijinind întreagă această lume cu o fărâmă [din mine] (Bhagavad-gïtă)20. Trecută prin filosofia kantiană, apoi raportată la maniera de contrucție schopenhaueriană, imaginea a fost dezlegată de conotațiile spațio-temporale pentru a i se atribui funcții care acționează pe verticală: este vorba despre unitatea microși macrocosmos identitatea tainică dintre Tot și Unul a cărei formulă se
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reiese și din teoria visului, pe care o face mai departe" (1999, I, 157). Pentru Mihai Cimpoi (apud Ștefan Munteanu, 1997, 85), povestirea filosofică reprezintă "frumosul mit eminescian, care a topit într-o supra-imagine vie și concretă toate abstracțiile goale kantiene". Amita Bhose lecturează povestea [Archaeus], cu un pronunțat caracter filosofic, în cheia indianismului, amendând pluralitatea călinesciană a archeilor : "avem de observat că Eminescu s-a gândit la "Archaeus" ca singura realitate, analogul lui Brahmăn, iar nu la "archaei", așa cum comentează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
destul de variate, cum este cea a transcendentului, a infinitului, a absolutului, a supranaturalului, într-un cuvânt, a divinului" (Wunenburger: 2000, pp.44-45). Întregul repertoriu de conotații ale divinului enumerate mai înainte se regăsește în proza eminesciană. În ceea ce privește sentimentul infinitului, incipitul kantian al nuvelei actualizează una din cele două accepțiuni asupra noțiunii. În Critica facultății de judecare (1790), I. Kant distinge în natură două feluri de mărimi care trezesc simțul infinitului : un infinit matematic, legat de dimensiunea formelor naturale comparate cu micimea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
atât pentru conceptul din teoria textului, cât și pentru comprehensiunea viziunii eminesciene asupra timpului. De fapt, pe ultima o sintetizează. Ioana Em. Petrescu preia teoria celor trei etape ale cosmologiei 61, care postulează sistemul cu trei modele cosmologice, numite platonician, kantian și einsteinian, pentru a le confrunta cu etapele devenirii viziunii poetice eminesciene. Primul este modelul cosmologic pitagoreic, cristalizat de Platon, îmbogățit cu elemente gnostice sau creștine, care a rezistat până în secolul al XVII-lea ca viziune a universului sferic, a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
convoacă, pentru a ne ajuta să vizualizăm trecerea timpului, entropia, ca măsură a dezordinii din univers. Despre timpul nevăzut care trece cu urme vizibile vorbește și Sărmanul Dionis . G. D. Pencioiu a sesizat, la 1890, aceste nuanțe ale categoriei temporale kantiene, încă nesoluționate convenabil de știința modernă (blocul temporal este, la rândul lui, imaterial). Timpul nu poate produce singur nici o acțiune fizică. El nu este inerent lucrurilor înseși [...] Trece asupra lucrurilor fără să lase cea mai mică urmă. Aceea ce influențează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ea rămâne o metaforă: a căutării absolutului. Eminescu a suferit de teama de relativitate, a căutat mereu leacul și, în felul lui, l-a aflat. Emancipat de sub ascultarea cu privirea-n jos a oricărui model, filosofic sau cosmologic, platonician ori kantian, poetul a întâlnit elementele semnificative din cele două într-un al treilea model, obținut prin acuitate și creație, pe fondul vizionarismului căruia îi spunem modernitate. Theodor Codreanu remarcă diferențe de receptare, implicit de situare a "celor doi E.": Einstein a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Eminescu: 2011, II, 33). Păstrarea configurației argumentării de la hipotextul filosofic la hipertextul diegetic trimite la ceea ce în termenii lui Christophe Cusset se numește homotaxă. Ea facilitează vizualizarea, de către lector, a celor doi poli intratextuali și subliniază ralierea naratorului la teza kantiană, fie și trecută prin experimentele idealismului magic, german (H. Sanielevici apud Ioana Em. Petrescu). Repetiția este dominantă în raport cu diferența, aceasta din urmă marcată cel mult de registrele discursive deosebite (filosofic/narativ). Ca o paranteză, nu neapărat în rostul ei curent
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un subansamblu un spațiu discursiv constituit din cel puțin două poziționări discursive. În universul discursiv al prozei eminesciene din nuvela Sărmanul Dionis, câmpurile discursive filosofic și literar interacționează în sensul unei concurențe de ordin special: se ajută reciproc. Astfel, teza kantiană ar fi aridă fără ilustrarea artistică, iar depășirea condiției spațio-temporale nu s-ar îndepărta prea mult de receptarea de la Junimea, dacă nu ar fi susținută de o structură științifică. Mai mult, Teoria relativității și un anume sens din evoluția receptării
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
metaforă financiară a reinvestirii subliniază faptul că un text sau un gen, odată înscrise în memorie, sunt purtătoarele unui capital variabil de autoritate, evaluat pozitiv sau negativ 86 (Charaudeau et Maingueneau: 2002, 93). În cazul nuvelei eminesciene supuse analizei, capitalul kantian de autoritate este, evident, favorabil, ceea ce presupune strategia de reinvestire hipertextuală realizată prin captare. Pentru ilustrarea subversiunii, autorii Dicționarului de analiza discursului se opresc la parodia devalorizatoare. În textul eminescian, putem vorbi despre auto-parodiere, dacă avem în vedere poezia din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din textul tradus să nu fie alterat dimensiune la nivelul căreia se relevă diferirea, dictată de schimbarea codului lingvistic și supusă (sub aspect semantic) repetării. Traducerea oferită de Mihai Eminescu (în ms. 2258) poate fi valorizată prin raportarea la originalul kantian, dar mai ales prin comparație cu alte propuneri de tălmăcire în limba română (sec. XX) a conceptelor pe care nuvela Sărmanul Dionis le "operaționalizează" artistic. Am fi tentați să apreciem că este vorba despre diferența dintre traducerea literară și cea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
alte propuneri de tălmăcire în limba română (sec. XX) a conceptelor pe care nuvela Sărmanul Dionis le "operaționalizează" artistic. Am fi tentați să apreciem că este vorba despre diferența dintre traducerea literară și cea filosofică, ambele hipertexte corespunzătoare hipo textului kantian. Însă o asemenea abordare ar defavoriza atributul științific al traducerii din secolul al XIX-lea. Este evident, chiar dacă anticipăm puțin concluziile alăturării traducerilor, faptul că la Eminescu primează proprietarea noțiunii în raport cu proprietatea termenilor, căreia îi este preferat, ca instrument explicativ
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
necesară realizarea unor sinteze cu valoare istorică, de evaluare a acumulărilor realizate și din această perspectivă, cu aceeași însemnătate pentru apariția și dezvoltarea psihologiei. Nașterea psihologiei s-a realizat pe fondul noului raționalism al secolului al XIX-lea, de sorginte kantiană, receptiv la progresele realizate atunci în domeniul științelor naturii, la cele care aduceau fundamente noi, din fiziologie sau neurologie, necesare pentru explicarea fenomenului reflectării, pentru descrierea dinamicii vieții subiective. Pentru ca reflectarea să se producă, au fost formulate condițiile prealabile, cele
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
de a genera în ele idealuri care, altfel, doar individual, s-ar risipi fără rost. Prin conștiința sa, individualul ajunge multiplicabil la infinit, într-un "tot" spiritual, dumnezeiesc, ca ceva în sine, diferit dar solidar cu realitatea înconjurătoare. Acestui raționalism kantian și hegelian idealist, care au recunoscut esența religioasă a omului, i s-a opus un altul materialist, formulat de Marx și Engels, care a negat-o. Raționalismul materialist a fost cuceritor, clădit pe baza manevrării a două fetișuri, ambele deprinse
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
a fost un reprezentant distinct al științelor naturii, un determinist care a căutat să explice mecanismele intrinsece ale reflectării senzoriale. Condițiile sociale în care a activat l-au determinat să împărtășească vederi pozitiviste, care s-au înscris pe linia gândirii kantiene. În privința dinamicii cauzale a fenomenele psihice și a suportului fiziologic neuronal al acestora a dovedit ezitare, lipsit fiind de o convingere profesională psihologică. La acea vreme Helmholtz a interpretat în variantă proprie teoria lui Müller a "energiei specifice" a organelor
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
această cauză, senzația, ca fenomen psihic, nu este definită ca atare și se pot analiza doar anumite calități ale acesteia, ale lucrului reflectat. Mai mult, acestor calități ale obiectelor de a fi reflectate senzorial, Helmholtz le va da o interpretare kantiană, aflată la mijlocul drumului între o interpretarea cauzală și o alta lăsată indeterminată. Helmholtz nu și-a putut da seama ce pericol reprezintă pentru teoria sa ideea lui Müller, a "energiei specifice", cât de mult aceasta îl îndepărta de realizarea unui
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
judecă pe toate, existând limite între care, după Kant, acest "eu" poate fi în același timp judecător și judecat, actor pe scenă și totodată spectator în sală. Sunt limitele indicate (Mueller) ca fiind cele proprii pentru pozitivismul rațional al filosofiei kantiene, care au negat legitimitatea trecerii conștiinței de la "eu"-l cartezian la activitatea conceptuală, gândită, care au negat "eu"-lui reprezentativitatea pentru raportul spirit corp, pentru a-i recunoaște acestuia doar o dimensiune eternă și absolută. Este locul unde "eu"-l
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
vedere asociaționist-empiric. Psihicul copilului, spune el, nu mai poate fi considerat ca o tabula rasa, asemenea unei foi albe de hârtie care se umple cu experiența personală de pe timpul vieții. Această opinie o combate pe cea inspirată din filosofia aprioristă kantiană, care se opune celei ineiste, conform căreia "pe foaia albă a organizării neuropsihice se află înscrise înainte o serie de date vagi, anterior nașterii copilului, unde apar semne greu de descifrat asupra trecutului senzorial al înaintașilor" (Preyer, p.10 cf.
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
operă de artă. Facultatea imaginației este înțeleasă de Immanuel Kant ca fiind esențială pentru judecata estetică, în timp ce obiectivitatea unei opere este dată de relația dintre judecata de gust și morală sau judecata teleologică de ordin natural 4. Mergând pe linie kantiană putem vorbi de obiectivitatea operei de artă atât timp cât există anumite principii morale sau un telos natural prin care putem recunoaște finalitatea operei de artă. Dogmatismul kantian pare să țină artele în limitele unui scop moral și, prin urmare, universal ce
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de gust și morală sau judecata teleologică de ordin natural 4. Mergând pe linie kantiană putem vorbi de obiectivitatea operei de artă atât timp cât există anumite principii morale sau un telos natural prin care putem recunoaște finalitatea operei de artă. Dogmatismul kantian pare să țină artele în limitele unui scop moral și, prin urmare, universal ce pare să intre în contradicție cu noile forme de artă. Teoriile contemporane ale imaginație, care oferă o libertate absolută operei, uneori fără un scop precis sau
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
umanismul ca sistem de opinii condiționate istoric ce consideră omul o valoare de sine stătătoare, un subiect independent de acțiunile sale, acțiuni a căror amplificare și înțelegere sunt necesare pentru dezvoltarea sa socială. Umanismul este o atitudine bună, în sens kantian, ce are ca scop amplificarea ființei umane, dar omul, ca subiect independent de acțiunile sale, rămâne în permanență responsabil de capacitățile sale creatoare. Ideea de umanism, în sensul în care o vom utiliza, reprezintă o viziune asupra universului și a
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
realității fiind și un model pentru existență. Esteticizarea artei a dus la o înțelegere abstractă a sa potrivit căreia opera de artă are ca scop satisfacerea unui gust rafinat al criticilor și al esteților. Din acest motiv Heidegger respinge viziunea kantiană conform căreia contemplația dezinteresată a artei servește la elevarea morală a minții 14. Pentru Heidegger, estetica vrea să stabilească relația noastră cu frumosul. De aceea pentru el estetica este o metodă de meditație asupra artei, prin care sunt arătate reprezentațiile
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]