1,385 matches
-
mi-au ajuns și mie la urechi niște zvonuri, dar nu le-am dat atenție. În vreme ce mă străduiam în van să-mi croiesc drum, s-a apropiat un bărbat înalt, înveșmântat ca un prinț; mulțimea s-a dat tăcută în lături pentru a-l lăsa să treacă. M-a salutat făcând un gest elegant cu capul și s-a prezentat în calitate de șef ales al orașului. Mi-a explicat că Tefza trăise până atunci ca republică, fiind cârmuită de un sfat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
palatul Salviati, sprijinit de umărul Maddalenei, când se făcu auzit cortegiul. Condotierul era înconjurat de vreo patruzeci de fideli călări. Trecătorii îi șopteau numele, unii îl aclamau, alții grăbeau pasul. În ce mă privește, am preferat să mă dau în lături spre a-i lăsa drum liber, mersul meu fiind încă încet și nesigur. A strigat de departe: — Cosimo! În cadrul unei ferestre, la etaj, se ivi un copil. Giovanni porni la trap, apoi, când ajunse în dreptul băiatului de sus, își scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
striga și gemea. Lupta cu o furie dezlănțuită. Când mânia ajunse la culme, încețoșându-i privirea și făcându-i inima să stea în loc, oficiantul dădu semnalul. Timpanul începu să bată repede, sălbatic. Deodată, cei doi bărbați înarmați se dădură în lături. Antonius simți că, în adâncul conștiinței sale, ceva se schimba. Se simți dintr-odată liber, cuprins de o profundă emoție. Se îndreptă spre altar, ridică tinctorium-ul și, cu furie și durere, ca și cum ar fi ucis o parte din el însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întrebător. Maktor dădu din umeri descurajat. — N-a vrut. Piața era înțesată de oameni când Valerius ieși din închisoare, sprijinit de doi soldați și înconjurat de alții. Mergea cu capul plecat, fără să opună rezistență. Tăcuți, oamenii se dădeau în lături pentru a-i lăsa să treacă. — Vitellius însuși l-a văzut când a ucis-o pe Velunda, strigă cineva din mulțime. Credeți că împăratul nostru minte? strigă altul. Nimeni nu răspunse. Când ajunseră în fața eșafodului, soldații se îndepărtară și Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urce pe eșafodul unde avea să fie judecat. O clipă mai târziu, era pe eșafod. — Potrivit cărui obicei Vitellius pune să se ridice un eșafod în numele justiției? răsună un glas din fundul pieței. Oamenii se agitară și se dădură în lături. Un bărbat înainta călare pe un cal alb, drept în șa, cu părul fluturându-i pe umeri. O bandă îi acoperea ochiul stâng; celălalt ochi scruta mulțimea, albastru și mândru. Barba blondă, deasă îi ajungea până la piept. La șold avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
grijă. Intrară într-o sală mare, luminoasă, mărginită de coloane, care dădea spre curtea interioară unde, zilnic, se desfășurau antrenamentele. De acolo Manteus îi observa pe cei datorită cărora câștiga grămezi de sesterți. Draperiile de lână colorată erau date în lături, iar înăuntru pătrundea lumina palidă a dimineții ploioase, ce cădea pe statuile de lemn așezate de jur împrejur, reprezentând bărbați în mărime naturală care purtau armamentul de gladiatori. Figurile acelea războinice, teribile în agresivitatea lor imobilă, dădeau încăperii un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se schimbă, bătrâne. Proculus se îndepărtă de balustradă și îi oferi brațul lui Manteus, care era mai înalt cu un cap decât el. — Hai, sprijină-te de mine. Văd că guta continuă să te chinuiască. Încruntat, Manteus se trase în lături și intră în sală înaintea lui Proculus, clătinându-se pe picioarele umflate. Se așeză pe scrinul pe care stătea de obicei, lângă masa unde sclavii așezaseră deja farfuriile cu mâncarea pentru prânz. După cum vezi, Proculus, mănânc sănătos, spuse Manteus iritat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Are un scut mic, pătrat și concav, pentru că trebuie să îndoaie mult genunchii ca să se învârtă în jurul adversarului. Vezi că se apleacă atât de tare, încât jambierele, care îi ajung dincolo de genunchi, ating mica parmula pătrată? Vezi cum sare în lături, încercând să lovească spatele adversarului? Pare un vultur care zboară în jurul prăzii și-și vâră ciocul prin crăpăturile unei vizuini. De aceea tracul are ca simbol grifonul pe coif, în timp ce mirmilonul, pe care l-ai asemuit cu țiparul, are șarpele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcându-l să se dea câțiva pași înapoi și să cadă. — Ar fi bine ca atunci când mirmilonul va încerca să te lovească cu scutul, tu să nu mai fii în fața lui, zise Proculus zâmbind. Valerius înțelese atunci că salturile în lături și mișcările continue ale tracului aveau un scop precis. Se ridică și reluă antrenamentul care, dincolo de aparența jocului, presupunea un efort enorm. Soarele apunea când Valerius se întinse pe salteaua lui de paie. Nu-i era foame și-și simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
asemenea rețiarilor, alergau cu spatele la el. Trebuia să-i atingă cu un rudis muiat în vopsea roșie. Cu toate că exercițiile la par și jocul cu penele îl făcuseră mai rapid și mai intuitiv, când ajungea din urmă un rețiar, acesta sărea în lături. Valerius, aflat în atac, se dezechilibra și cădea în genunchi. Căzu astfel de nenumărate ori. — Poftim. Proculus îi întinse niște fașe de lână. — Înfășoară-le în jurul genunchilor. Orgolios, Valerius refuză și luă poziția de apărare. — Salix! strigă Proculus. Ai uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adversarul și înghiți în sec, îngrozit, căci simțea deja tridentul lovindu-i spatele... Instinctiv, își trase pieptul înapoi, încercând să-l vadă pe Flamma prin găurile coifului de bronz, care apărau ochii de loviturile tridentului, dar îngreunau vizibilitatea. Sări în lături și își dădu seama că încălțările sale, acele caligae cu ținte în talpă, permiteau o bună priză pe nisipul ud din cauza ploilor din ultimele zile. Alunecă totuși și îl văzu pe rețiar la doar doi pași de el, în dreapta. Văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
șuieră Vitellius întorcându-se spre el, dar chipul lui Listarius era impasibil. — Eram acolo, împăratule. Ai uitat? Cei doi se priviră îndelung. În cele din urmă, Vitellius îi făcu un semn: — Taci! Tu să taci! Listarius făcu un pas în lături. — Mai toarnă-mi vin, porunci Vitellius. Băiatul se supuse. — Ei, ce ziceți? îi întrebă împăratul pe cei aflați în jurul mesei, care nu scoseseră nici un cuvânt. Ce ziceți? — Eu zic că n-am mai văzut un asemenea secutor, răspunse Asiaticus cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ăsta? Cine i-a informat pe ucigașii ăștia, care sunt convins că au fost trimiși de Vitellius în persoană? Titus îi duse un cal lui Antonius și vru să-l ajute să urce în șa; se dădu un pas în lături când acesta îl refuză. Am căzut în capcană ca niște idioți, spuse Antonius apucând frâul. Veșmintele îi erau îmbibate de sânge. Se uită la Errius. — Acum înțeleg de ce calul tău era atât de neliniștit. El a simțit prezența dușmanilor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru a-i ataca din spate. — Vin! strigă tracul, care stătea drept, în vârful colinei. Cu mâinile lui mari, ce păreau ale unui uriaș, luă un bolovan și-l aruncă în jos. Flamma și alți câțiva se feriră sărind în lături, dar printre cei din spatele lor bolovanul trecu lăsând în urmă o dâră de sânge. — Acum! îi șopti Marcus lui Valerius. În clipa următoare, gladiatorii othonieni ieșiră din tufișuri și se năpustiră cu săbiile ridicate asupra mașinilor de război. Soldații erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
destul de repede, șchiopătând însă ușor. Sărea când spre dreapta, când spre stânga, schimbând rapid direcția, întorcându-se brusc pentru a-și ataca adversarul și luând-o din nou la fugă. Skorpius ezita, neștiind dacă să alerge sau să sară în lături, dezorientat de fuga în zigzag a lui Valerius, care acum se îndepărta de el, acum se apropia... Împotriva oricărei reguli a tehnicii de luptă a rețiarilor, se năpusti asupra secutor-ului, încercând să-l doboare. Valerius câmtă să evite lovitura, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
putință. Fără să stea pe gânduri, îi smulseră și centura cu plăcuțe de aur și râseră auzindu-i strigătele. Îl apucară de brațe și îl târâră în jos pe scări, apoi de-a lungul Viei Sacra. Mulțimea se dădea în lături, lăsându-i să treacă. Un soldat îi sprijini vârful lăncii sub bărbie, obligându-l să ridice capul, pentru ca toți să-l recunoască pe împărat în bărbatul acela căruia i se luaseră toate însemnele puterii. Vitellius fu dus la Gemoniae, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în fața mulțimii. Mulți râseră de fața sa roșie din pricina băuturii, de pântecele revărsat, de piciorul bolnav, din cauza căruia șchiopăta, de trupul enorm și flasc luminat de flacăra tremurătoare a torțelor. Ca la un semn, mulțimea amuți și se dădu în lături. Își făcu apariția Valerius. — Orpheus... Numele acela trecu din gură în gură. Murmurul mulțimii părea un oftat de ușurare ce se ridica spre cerul întunecat al Romei. — Orpheus! Valerius înainta încet, hotărât. Era foarte palid și strângea în mână sabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
victime au fost poponari. Ei bine, s-ar putea spune că suntem în plin sezon de ucidere a curiștilor, iar acesta a fost dintotdeauna cartierul în care au fost omorâți curiștii. În primele luni ale anului, aerul era ca niște lături reci. Acum, de când a venit, în cele din urmă, vara, aerul era ca niște lături calde. Fierbințeala de foc a nopții te face să asuzi, dar nu te încălzește. Străzile sunt toate un carnaval și o hărmălaie. Londra e plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de ucidere a curiștilor, iar acesta a fost dintotdeauna cartierul în care au fost omorâți curiștii. În primele luni ale anului, aerul era ca niște lături reci. Acum, de când a venit, în cele din urmă, vara, aerul era ca niște lături calde. Fierbințeala de foc a nopții te face să asuzi, dar nu te încălzește. Străzile sunt toate un carnaval și o hărmălaie. Londra e plină de baricade și drapele. Nu se vorbește decât despre regalitate și scandaluri. E sezonul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
său; probabil și fiindcă era mai departe de groapă. S-a năpustit asupra adversarului său cu capul înainte și l-a lovit cu toată puterea în stomac. Falsul Vultur-în-Zbor s-a clătinat și s-a tras în spate și în lături. Și a dispărut în groapă, descompunându-se în haos, în ne-ființă. Axona era în picioare, cu ochii scăpărând de furie. Dar Vultur-în-Zbor știa că în spatele furiei se ascundea spaima. Osul, acel element întâmplător, îi știrbise planul ei perfect, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu Cerkasovii, atunci trebuie să fug să mă îmbrac. TREIZECI ȘI ȘAPTE Un bărbat plin de vânătăi, într-un costum rupt, bate de șapte ori la ușa unui bordel. Exact la cea de-a șaptea bătaie ușa se dă în lături. Un zgomot spart atunci când omul se lovește de peretele înnegrit. Lumina unei lumânări. O femeie într-o cămașă de noapte lungă, din dantelă, cu părul căzându-i în cascadă peste umeri și cu chipul strălucitor. Omul intră, clătinându-se. Ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aspră, mușcătoare. La fel ca și satiricul din care derivă, sarcasticul realizează o critică severă a defectelor și viciilor, condamnând fără menajamente lipsa de demnitate a viciilor și moravurilor de orice fel. Vizând eradicarea răului, sarcasticul nu se dă în lături de la nimic: supraaccentuarea trăsăturilor negative, tonul jignitor, batjocoritor și limbajul dur, violent chiar. Grav în esență, sarcasticul presupune o reacție simultană de râs disprețuitor, dar amar. Rosenkranz arată că urâtul este inseparabil legat de noțiunea de frumos, deoarece aceasta din
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
elastice, Încât o Întreagă sală de așteptare putea să Încapă Înăuntrul ei. De obicei, În astfel de ocazii, intrau Înăuntru doi-trei pacienți, ba, uneori, cu carnețelul În mână, și câte un practicant. Profesorul Perjovski nu se dădea nici el În lături de la astfel de experimente, participând la ședințele de meditații În grup, cu un entuziasm sporit. Îi plăceau, cum se spune, băile de mulțime, pe care le organiza săptămânal, cu scopul de a șterge cu buretele micile diferențe ce mai existau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
zbenguiau, făcând mișcări atât de bruște, Încât Mathilda, mai sensibilă din fire, lua câte o pernuță sau un alt obiect mai moale aflat În preajmă, Îndesându-le când Într-o parte, când În alta. Mâinile ei erau date Însă În lături și cele două manechine, aflate În „călduri”, Își reluau activitatea, Încolăcindu-se unul peste altul În poziții atât de nefirești, Încât În cele din urmă Noimann și Mathilda, bătând din palme, izbucneau În râs. Costumele aflate În dulap le țineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ia din loc... ... Stomatologul făcu un pas spre dulap, dar piciorul Îi bară trecerea. „Încotro?” Îl Întrebă el. „Vreau să văd ce e acolo.” „Poftim”, făcu piciorul. Șchiopătînd ușor, medicul ajunse la dulap și deschise ușile, apoi se dădu În lături. Înăuntru se afla trupul lui Lilith, decapitat, cu sânii tăiați și puși pe umeri În chip de epoleți. Halucinația nu dură Însă decât o clipă. Cineva În stânga lui hohoti, aducându-l cu picioarele pe pământ. Nu, aceasta era cu neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]