1,238 matches
-
să-ți iei un ceas nou. Și dacă e totuși aici? Dacă mă scufund și-l caut? Degeaba cauți ceva în apa asta. Laguna nu are capăt, nici vertical, nici orizontal, nici diagonal... de fapt, noțiunile astea-s inexistente aici. Laguna e infinită. Ceasul tău a ajuns probabil la arborele universal și circulă acum ca minute și secunde prin ramuri... de fapt, e mai bine să fie acolo, decât aici... Încercam, privind-o, să-mi dau seama dacă vorbea serios sau
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
eu părerea. Nimic. Ia-ți alt ceas. Dar nu poți tu să vezi dacă mai este aici? Ia-ți alt ceas. Nu mai este nimic aici. Și a dat să plece iarăși, aruncându-se peste valuri. Auzi, unde pleci? În laguna asta nimic nu rămâne pe loc, mi-a strigat din depărtare. Atunci, să plec și eu? De ce mă întrebi pe mine? N-ai decât!... Și de data aceasta a dispărut fără să revină. S-a făcut liniște. Se auzeau doar
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
cadranul ceasului meu, cu acele învârtindu-se în viteză, sclipind de prin apele argintii... Adevărul etern Hotărându-mă să aflu unde dispăruse ceasul meu, sau sperând să găsesc altul nou, mi-am propus să ajung dincolo, în partea cealaltă a lagunei. Mergând pe malul stâncos, am ajuns la ruinele unei porți de marmură albă, coloanele fiind acum acoperite de iederă, trandafiri sălbatici și alte plante agățătoare, unele înflorite, altele atârnând deasupra arcadei, parcă amintind de alte vremuri, plantele înviorând marmura prin
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
încolo, sub o lespede de piatră, se pare că ar fi și niște scări... tu de unde vii? Eu îmi căutam ceasul, dar cred că o să-mi iau altul nou. Voiam doar să aflu unde a dispărut... a alunecat în apa lagunei. Și crezi că o să afli ceva de la poarta asta? Chiar de la poartă, poate că n-am ce să aflu... dar ar trebui să fie niște răspunsuri aici. Ea a tăcut câteva clipe, gânditoare, jucându-se cu cordonul de la aparatul de
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
până atunci se estompau, dispăreau, se asimilau în lumina arborelui... ca și cum nimic nu fusese real, nimic nu fusese altceva decât fragmente de iluzii, impresii, fulgerări trecătoare și instabile ale unor forme aparente... insula libertății, orașul poveștilor, steaua răsăritului, valea incertă, laguna argintie, etajul senin, muntele îngerilor, arcul culorilor și chiar pâlnia anotimpurilor cu clepsidra ei se ascundeau și se topeau în culorile orizontului, imateriale, transparente și ireale, aducând doar o prezență aparentă a inefabilului... orice altceva în afară de arborele luminii ajungea să
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
decorul unui film cu dinozauri, și nu greșeau prea tare, plantația lui Moff fiind folosită de câteva ori În acest scop. Dar Moff nu avea nici măcar o urmă de romantism În cap. Își amplasase plantația intenționat lângă pista de curse Laguna Seca din Salinas și tot acolo Își scotea la plimbare și iubitele - ceea ce era În avantajul lui, asta În cazul În care iubita cu pricina Înțelegea prin distracție, ca și el, să-și umple plămânii cu miros de ulei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
avea Îndoieli. Știa că atât dragostea, cât și teama erau stări În care conștiința funcționa la capacitate redusă, nepotrivite pentru a lua decizii importante. Pentru moment, și locuitul Împreună era riscant. În weekenduri, Moff o ducea la pista de curse Laguna Seca, aproape de plantația de bambus. Mașinile țipau și inima ei bătea cu putere, aproape ieșindu-i din piept. Adora această senzație, eliberarea de teroare. Obișnuia să Închidă ochii și să asculte cum zgomotul asurzitor se transforma Într-un scâncet slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
rosteam în minte, fără să mi le spună cineva: ceai, votcă și Allah. Aveam sub ochi celebra Gură Neagră, golul surpat în pustiul Turkmenistanului la 10 metri sub nivelul mării, de care orice călător fugea numai când îi auzea numele. Laguna deșertului, saturată de sare de brom și cloruri de magneziu, legată de Marea Caspică printr-un canal de 12 kilometri, altădată fremătând de apă. Nenumărate corăbii fuseseră atrase și înghițite aici, purtate spre Karabogaz, apoi arse și descompuse în ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cu mai bine de doi ani În urmă, Într-o copilărie mult mai adâncă și mai luminoasă, aproape dincolo de orice vârstă, câmpia venetă i se păruse fără sfârșit și fără timp. Nimic nu se putea Întâmpla În legănarea blândă a lagunei și a palatelor parcă ivite În fiecare dimineață din Canal Grande numai pentru el, copilul mirat și răsfățat al contesei Frassetti și al unui cavaler străin dintr-o țară misterioasă și Îndepărtată. Și iată că acum totul părea un basm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
sigur că basmele nu existau. Sau, dacă da, atunci tot ce se Întâmpla era un basm, când rău, când bun, din care nu Înțelegea decât frânturi. Călătoreau de șase zile, și peste puțin timp aveau să ajungă Înapoi, În Cetatea Lagunei, la adăpostul munților până la care se Întindea puterea Serenisimei și la cel al galerelor de război care apărau golful San Marco și, mai departe, cetățile dalmate stăpânite de venețieni de-a lungul țărmului Adriatic. Se spunea că Veneția nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
galerelor de război care apărau golful San Marco și, mai departe, cetățile dalmate stăpânite de venețieni de-a lungul țărmului Adriatic. Se spunea că Veneția nu poate fi Îngenuncheată de nici o altă putere a lumii, atât timp cât corăbiile ei veghează asupra lagunei și cât dogele, la fiecare zi de Înălțare, iese cu Buccintoro, vasul său aurit, și se logodește cu marea. Alexandru auzise toate astea În discuțiile tatălui său cu prieteni În armuri, care târau spade lungi pe coridoarele răcoroase ale palatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
regatul Ungariei, aliat catolic al Sanctității Sale de la Roma. Prin urmare, singurul drum sigur pentru fiica unui membru În Senatul venețian era prin Ungaria, apoi prin Imperiul Austriac și pe drumurile aspre, dar bătute, ale munților Alpi, spre Cetatea din lagună. Înnoptaseră pentru ultima dată, pe pământ moldovenesc, aproape de codrii Voronețului. Nici o veste nu sosise de la căpitanul Oană sau de la Măria Sa Ștefan. Nu fuseseră acolo decât liniștea Înaltă a codrului și mirosul adânc de cetină și de vară, ce se stingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și făcând câțiva pași. - Leule... șopti el, așezându-se pe trunchiul unui arbore căzut, nu știu când vom mai vorbi noi doi, așa cum făceam pe vremuri... Ai acum șapte ani. Tatăl tău nu va putea veni niciodată În Cetatea din lagună, chiar dacă a locuit acolo cinci ani, cei cinci ani În care ai crescut ca un mic leu italian... Are altă menire acum... Cât despre fratele tău... Tătarii nu au luat niciodată prizonieri, mai ales copii. Cu toții sperăm că e În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
somn covârșitor, și, În sfârșit, Își dădu voie să plângă Încet, neauzit, cu lacrimi mari care Îi coborau pe obraji, și o durere prea mult stăpânită Îi tăie răsuflarea. Contesa privea, adâncită În gânduri, formele abia ghicite ale Cetății din lagună. I se păru doar că aude o șoaptă sau o boare de vânt care spunea: „Ștefănel...”. Se Întoarse spre Alexandru, care adormise subit, tremurând parcă. Da, nu putea fi decât o boare de vânt... 2. Depărtăritc "2. Depărtări" C opilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cucura de săgeți la spate și sabia la centură. - Modruz, aduni oștenii pentru plecare. Rămân aici douăzeci, care vor Însoți trăsura contesei spre Țara de Jos, și de acolo, pe drumurile Dunării, pe calea cea mai apropiată, spre orașul din lagună, la casa Frassetti. Fără Însemnele domniei, cu arme ascunse, patru În jurul căruței, restul aproape, să nu bată la ochi. Cinci aici, până mâine, când copiii vor veni la cetate. Ceilalți, cu mine, Înapoi la Măria Sa. Stegarul Modruz Înclină capul, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mers cal, fugit, la ail... Ștefănel nu răspunse nimic, dar bătrânul Îl ridică În șa și Încălecă În spatele lui, Îmboldind calul la galop. Simțea, acum, boarea nopții, cu totul alta decât cea răcoroasă de la Albești sau decât cea dulce-sărată a lagunei, la Veneția. Apoi, ochii i se Închiseră din nou și nu mai simți decât brațele bătrânului trudindu-se să-l țină În șa, În vreme ce goana continua, prin marea vălurită a ierburilor nebune, spre capătul de neajuns al stepei tătare, logodită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Însorită de septembrie, o zi albastră și Înaltă, cum sunt zilele Veneției de la Începutul carnavalului, În februarie, și până la sosirea iernii, o zi cu cerul ridicat pe cupolele strălucitoare ale bisericilor și pe sutele de catarge ale corăbiilor ancorate În Lagună. Alexandru se Îmbrăcă și coborî scara de marmură care ducea spre saloane. - Iată-l și pe micul nostru prinț! spuse bunicul său, ieșind din salonul albastru, cu un amestec de bucurie și Îngrijorare pe chip. Văd că ți-a priit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
uscat de către Marco Polo. Bijuteriile, veșmintele și armele Veneției ajung până la Marea Chinei, dincolo de care nu se mai află decât Japonia și vânturile de la capătul lumii, iar mătăsurile, harnașamentele, pietrele de jad și mirodeniile chinezești ajung, pe Drumul Mătăsii, până În laguna Veneției și, de acolo, iau drumurile Franței și Portugaliei. Iar Domniilor Voastre vi se pare că Veneția e departe?! Boierii rămaseră tăcuți. Voievodul Îi Înțelegea perfect. Legăturile statornicite ale Moldovei nu depășiseră Polonia și Transilvania. Dar acum, În fața primejdiei uriașe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
un cufăr care urma să sosească a doua zi. Să sosească unde? De ce atâta grabă? Puteau fi urmăriți de cine? La Veneția. Mergeau, repede, spre Veneția. Cei patru aduseseră un cal pentru el, Încălecaseră cu toții și galopau spre orașul din lagună. Ajunseseră seara și intraseră Într-o casă cu etaj, de pe o străduță Îngustă, de-a lungul canalului Rio di Francesco. Casa lui Roberto Burri, făurarul de săbii cel mai vestit În Republica Veneția. Cosmin avea să devină, deci, făurar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Ștefănel se născuse la doi ani după Alexandru, deși relațiile lui Cosmin cu Fabiana nu Încetau să se Înrăutățească. Drumurile și absențele lui deveneau tot mai greu suportabile. Sau poate nu era doar asta. Revenise, adus de valurile romantice ale lagunei, tot trecutul de speranțe și visuri al Fabianei, și, odată cu ele, revenise chipul unui condotier care sperase zadarnic că va obține mâna contesei. Montassini. Montassini Începuse să creadă că are ceva de răzbunat, că poate Întoarce timpul printr-o șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
că ceva trebuie să se schimbe. Că nici Veneția, nici palatul Frassetti nu mai erau pentru el ceea ce fuseseră cu câțiva ani În urmă. Nu se schimbase Însă nimic, vreme de Încă trei ani. Copiii creșteau În legănarea blândă a lagunei, contesa devenise tot mai tăcută, Cosmin lipsea tot mai mult, plecat În tabere de antrenament sau În misiuni despre care nu putea spune nimic. Iar În 1456, totul se răsturnase. În 11 august murise Iancu de Hunedoara, pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
gheață groasă, peste care se așternuse zăpada. Cei ce treceau spre Palat se dezechilibrau adesea, căzând caraghios, În râsetele copiilor. Corăbiile rămâneau mult În larg, căci nu se puteau apropia de docuri din pricina bucăților de gheață care pluteau pe valurile lagunei. Comerțul continuase, totuși, cu ajutorul bărcilor mari cu vâslași, care transportau mărfurile până la locurile de ancorare a vaselor. Mult mai În larg, dincolo de linia orizontului, galerele de război patrulau Între lagună și Coasta dalmată. Iarna venețiană Îi readusese lui Alexandru bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de docuri din pricina bucăților de gheață care pluteau pe valurile lagunei. Comerțul continuase, totuși, cu ajutorul bărcilor mari cu vâslași, care transportau mărfurile până la locurile de ancorare a vaselor. Mult mai În larg, dincolo de linia orizontului, galerele de război patrulau Între lagună și Coasta dalmată. Iarna venețiană Îi readusese lui Alexandru bucuria unei zăpezi transformate În culoare. Totul se schimbase În oraș după prima ninsoare. Apele lagunei Își pierduseră exuberanța verzui-albăstruie a toamnei și coborâseră Într-un plumburiu aspru, ca o presimțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ancorare a vaselor. Mult mai În larg, dincolo de linia orizontului, galerele de război patrulau Între lagună și Coasta dalmată. Iarna venețiană Îi readusese lui Alexandru bucuria unei zăpezi transformate În culoare. Totul se schimbase În oraș după prima ninsoare. Apele lagunei Își pierduseră exuberanța verzui-albăstruie a toamnei și coborâseră Într-un plumburiu aspru, ca o presimțire de adâncimi reci. Valurile stârnite de ambarcațiuni se alungau până la fațadele palatelor, fără a mai crea impresia că mișcarea lor continuă În arhitectură, În ritmurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
-și formele, altele decât cele fantomatice, născocite de ninsoare. Asta nu Împiedica Însă ca zăpada să se așeze seara, din nou, deasupra porticului și a arcului cu deschidere către curtea Palatului Dogilor, propunând, bineînțeles alte figuri arhitectonice. Mai departe, În lagună, insula San Giorgio Maggiore apărea ca o nălucire a iernii, ca o miniatură În alb și gri, acoperită uneori de cortina groasă a ceții, care reducea totul la imediata apropiere. Iar insulele ceva mai depărtate, dar perfect vizibile În restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]