2,625 matches
-
limba uzuală era latina, în timp ce în Moesia Inferior era greaca. Latinizarea dacilor se poate explica mai convingător dacă se consideră că viitorii români sunt urmașii refugiaților instalați la sudul Dunării, în 275, cufundat într-un mediu iliro-roman". Și el continuă: "Lingviștii au remarcat că limba română vorbită în Transilvania, Valahia și Moldova nu prezintă particularități dialectale foarte pronunțate. Este un indiciu că ocuparea acestor ținuturi de către oamenii care vorbeau "românește" nu datează din antichitatea timpurie (secolele III-IV). Mai mult: între dacoromâna
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării, până în secolele XI-XII, când albanezii au emigrat spre sud, iar românii au pornit spre nord, pe valea Moravei, în Banat și Transilvania, de unde s-au răspândit apoi în Muntenia și Moldova. Ce se poate răspunde acestor susțineri ? Sextil Pușcariu, lingvist, arăta că "albanismele noastre (din română), în parte străvechi, și elementele comune (coincidențele lingvistice) cu albanezii dovedesc un singur lucru, mai presus de orice îndoială, și anume că strămoși de-ai noștri au locuit împreună cu strămoși de-ai albanezilor". Un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că "albanismele noastre (din română), în parte străvechi, și elementele comune (coincidențele lingvistice) cu albanezii dovedesc un singur lucru, mai presus de orice îndoială, și anume că strămoși de-ai noștri au locuit împreună cu strămoși de-ai albanezilor". Un alt lingvist, Al. Graur spune și el: În ce epocă s-ar putea crede că albanezii au fost într-o asemenea măsură superiori românilor, încât aceștia să împrumute de la ei termeni de civilizație ca "vatră", "moș" ș.a. ? Este imposibil de admis că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este posibil să fie vorba de două dialecte ale aceleiași limbi (daco-moesiana) sau de două limbi diferite (ilirica și daco-moesiana). Cercetări mai recente duc la concluzia că daco-moesiana sau traco-ilira reprezintă substratul comun al celor două limbi, româna și albaneza. Lingvistul I. I. Russu susține următoarele: faptul că nu există împrumuturi lexicale din albaneză în română și din română în albaneză, după anul 600, anulează teza conviețuirii albano-române în sudul Dunării, conform teoriei lui Roesler. Aceste cercetări au adus argumente decisive
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
române vechi s-a desfășurat 1. numai în Dacia, 2. numai în Peninsula Balcanică, 3. în Dacia și în Peninsula Balcanică, pentru că aceste ținuturi comunicau între ele. Primul punct de vedere pare a fi astăzi total abandonat nici istoricii, nici lingviștii nu mai sunt tentați să-l susțină. Al doilealimba română s-ar fi născut la sud de Dunăre, iar dacoromânii ar fi imigrat din sud în nord spre sfârșitul evului mediu-are mai mulți partizani în rândul lingviștilor decât în cel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nici istoricii, nici lingviștii nu mai sunt tentați să-l susțină. Al doilealimba română s-ar fi născut la sud de Dunăre, iar dacoromânii ar fi imigrat din sud în nord spre sfârșitul evului mediu-are mai mulți partizani în rândul lingviștilor decât în cel al istoricilor". Dar dacă punem de acord datele lingvistice cu cele ale istoricilor, "este imposibil să nu ajungem, în mod logic, la al treilea punct de vedere, adică la ideea formării limbii române primare în întreaga regiune
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și partea împrumutată. În ceea ce privește fondul moștenit al limbii române, raportul între elementele autohtone și cele romanice este net în favoarea acestora din urmă. Elementele latine de bază (cuvinte-tip), în dialectul daco-român, sunt în număr de 1500 (1600), dar, împreună cu derivatele, lingviștii Candrea și Densușianu au ajuns până la 2000-2500 cuvinte latineînaintea lor, Pușcariu ajunsese până la 1947. Raportul real între elementele latine și cele preromane (autohtone) este de 1500-1600 cuvinte latine de bază la 160-170 autohtone (traco-dace), așadar un total maxim de 1700
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Elementele autohtone fac parte din țesutul de temelie, ereditar, al limbii române și s-au bucurat de o considerație aleasă din partea poporului în cursul secolelor. Pentru întregul tezaur lexical moștenit (cel dinainte de slavi), mai ales despre elementul latin (romanic), marele lingvist Lazăr Șăineanu sublinia: "o trăsătură caracteristică e seriozitatea, solemnitatea cu care poporul tratează cuvintele de origine latină, pe când alte cuvinte din lexic sunt tratate, în gura românului, cu nuanță progresivă de ironie batjocoritoare (n-au scăpat nici măcar cuvintele sacramentale slavo-grecești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romanic al limbii române. Ulterior, după cucerirea romană, latina înlocuiește idiomurile autohtone. În limba română, gramatica ei istorică arată (indică) că elementele autohtone (preromane) au existat simultan cu cele latine, cu care alcătuiesc împreună blocul omogen al fondului lexical moștenit. Lingviștii români și străini au întrevăzut clar că limba română este o limbă latină altoită pe fondul etnic și lingvistic indigen, traco-dacic. S-a produs, în secolele II-III, prima încrucișare, în istoria limbii române, între latina populară și graiurile trace ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începutului colonizării este anul 1148, în timpul domniei lui Geza II (1141-1161), de când se cunoaște numele țăranului Hazelo-primul sas cunoscut. În privința originii sașilor, se impune precizarea că dialectul săsesc se aseamănă cel mai mult cu cel din Luxemburg, de aceea majoritatea lingviștilor și istoricilor au susținut ipoteza originii lor luxemburgheze. Dar, în prezent, se admite că cel mai important grup al sașilor sosiți în Transilvania sunt franconii apuseni, din ducatele Lotharingiei Superioare și Inferioare, veniți împreună cu valonii și flamanzii, în a doua
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Balzac, Verlaine, Anatole France. Rămân de asemenea de referință ediția Opere (I-IV, 1955-1958) de Molière, realizată în colaborare cu Valentin Lipatti și antologia Povestitori francezi din Renaștere (1969). Personalitate complexă, C. a fost în egală măsură și un remarcabil lingvist, lăsând instrumente de lucru indispensabile: dicționare, lucrări de istorie a limbii franceze și manuale de limba franceză. SCRIERI: La Légende de Geneviève de Brabant et șes versions roumaines, București, 1938; Leș Jugements littéraires de Tallemant des Réaux, București, 1940; Une
CONDEESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286356_a_287685]
-
îi subliniază ironia, ca în Calpuzanii lui Silviu Angelescu. Dar vârsta de aur a b. literar românesc rămâne cea ilustrată în perioada interbelică nu numai de mari scriitori ca Mateiu I. Caragiale și Ion Barbu, ci și de istorici, folcloriști, lingviști, critici și istorici literari (N. Iorga, D. Russo, Th. Capidan, Tache Papahagi, D. Caracostea), care participă, prin cercetările lor, la o reflecție intrată în ultima vreme (ca în lucrările lui Mircea Muthu) într-o etapă a elaborărilor de sinteză, atât
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
nu fără pulsiuni poematice și suavități discrete. Literatura pentru copii scrisă de B. este ingenioasă, atractivă, relevând imaginație și adecvare la destinatar. SCRIERI: Pariu cu viitorul, Timișoara, 1989; Întâmplări mari și mici pentru nepoți și bunici, Timișoara, 1996; Scriitori și lingviști timișoreni (1945-1999). Dicționar bibliografic (în colaborare cu Diana Zărie), Timișoara, 2000. Repere bibliografice: Radu Enescu, C.C. Platon, F, 1985, 4; Radu Călin Cristea, La drumul mare al prozei scurte, F, 1985, 5; Ioan Groșan, Drumuri și poteci, AFT, 1985, 9
BIRAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285743_a_287072]
-
autoare. B.-D. este și o editoare preocupată de trecutul cultural al Banatului, contribuind la readucerea în actualitate a celui mai de seamă prozator bănățean din prima jumătate a secolului al XX-lea (Mihail Gașpar) și a celui mai important lingvist al acestei provincii (Paul Iorgovici). Este coautoare a douăzeci de volume elaborate de colectivul de stilistică din care face parte -Limbajul poetic și versificația în secolul al XIX-lea, Imaginea în stilurile nonartistice ale limbii române literare din secolul al
BOGDAN-DASCALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285787_a_287116]
-
apocryphus.<footnote http://dexonline.ro, site accesat la data de 23 iun. 2009 footnote> Termenul apocrif este perceput și utilizat în primul rând din perspectiva teologica și abia secundar din perspectiva literară, mai ales din cauza prea puținului interes arătat de lingviști și literați pentru scrierile ale căror autenticitate este trecută sub semnul întrebării. Literatura este o știință, prin urmare are nevoie în argumentările sale, de probe clare, ce nu pot fi contestate sau catalogate drept neveritabile. Cu toate acestea nu trebuie
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
mentalități. Rămânerea la stadiul deplângerii situației ar fi totuși ineficientă. Abordarea inter- și pluridisciplinară este o soluție. Atâtea câte sunt, infor mațiile cuprinse în izvoarele antice (corect traduse și interpretate) pot fi coroborate cu datele oferite de arheologi, antropologi, istorici, lingviști, paleoetnologi etc. De asemenea, mi se pare profitabilă abordarea mitologiei române în context universal, dar nu cu uneltele comparativismului mecanic - boala copilăriei etnologiei -, ci prin raportarea orientativă la alte mitologii și prin folosirea prudentă și nuanțată a structurilor și scenariilor
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Russu și-a revizuit ulterior părerea în favoarea soluției latinității termenului (66, p. 241). Revin în domeniul etnologiei, cu speranța că demersul meu în domeniul etimologiei nu se va dovedi gratuit și nu va rămâne fără ecou, mai ales în rândul lingviștilor. Dovedirea unei filiații între cei trei termeni (din maghiară, sârbo-croată și română) și determinarea exactă a direcției eventualei filiații ar da un impuls nou cercetărilor etnologice. Altfel, cercetările privind vechimea (grabancijas e atestat încă din secolul al XVII-lea !), originea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
104). Datele mitologice con- firmă această concluzie : țesutul (torsul, cusutul etc.) și uneltele specifice sunt, cu rare excepții (105), inventate și patronate de zeițe sau de eroine legendare (52). La aceste concluzii de antro- pologie economico-culturală s-au alăturat și lingviștii. Ei au adus în această privință argumente noi, de antropologie lingvistică, susținând înru direa semantică și fonetică dintre cuvinte ca germ. Weib („femeie”), pe de o parte, și germ. weben („a țese”), engl. web („țesă tură, pânză”), pe de altă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lună plină, au devenit zănatice. „Zănatic - explică Mircea Eliade -, adică «fermecat» de Diana sau de vrăjitoare” (115, pp. 102-103). Subiectul a fost reluat ulterior de Ioan Petru Culianu (51, pp. 336- 338), dar înaintea isto- ricilor religiilor se pronunțaseră deja lingviștii Alexandru Ciorănescu și Al. Rosetti (116). Revenind la misterioasa plantă kiphos, știm că până astăzi, în unele țări din nordul Africii (Egipt, Algeria, Maroc ș.a.), kif sau kief este numele hașișului, extras din Cannabis indica (uneori în combinație cu opium
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Vienei, voi cetățeni ai Franței etc.), și este un enunț prescriptiv mai degrabă decît descriptiv sau denotativ (ca în știință), un enunț ale cărui valențe pragmatice vizibile sau implicite sînt evidente. Aici își găsește substanța primul domeniu al Rațiunii practice. Lingviștii vorbesc de "pragmatică", anumiți filosofi de "praxeologie", eu pomeneam mai demult de o fizică "morală" și ceea ce lingvistica ne precizează în termeni specializați, "regnul moral" de odinioară este semnalat sub aceeași denumire și de Academia Științelor. Să deschidem un dicționar
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Întrebarea lui Lucien Febvre poate totuși, mi se pare, să-și afle legitimitatea într-un domeniu în care cuvîntul barbarie capătă sens, și anume pragmatica discursurilor, care fixează puțin sau mai deloc regulile jocului politic. Este o polaritate recunoscută de lingviști că, în enunțarea orală, emițătorul gravitează în jurul receptorului, în timp ce, în scris, receptorul gravitează în jurul emițătorului. De unde două cîmpuri de gravitate, cum ne-o indică Bougnoux: într-unul, auditoriul transformă în satelit emițătorul; în celălalt, mesajul solar își transformă în satelit
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
diminutivarea numelui localității Tălmaciu, al cărei sens derivă probabil din rolul pe care îl aveau în trecut localnicii, dată fiind poziția localității la granița dintre Transilvania și Țara Românească. Asupra toponimiei regiunii au existat de-a lungul timpului controverse, unii lingviști sugerând că toponimicul "mărginime" are origini și conotații politice, implicând ideea de frontieră, de graniță de stat. Ion Conea contrazice însă acest lucru și consideră că toponimicul apare ori de câte ori este vorba despre așezări unde muntele vine în contact cu regiuni
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
cu privire la metaforă, pe care ne vom baza în analiza numelor divine metaforice. În capitolul intitulat „Metaforă și semantismul vag”37 se face de la inceput precizarea: „Metaforă nu preexista definiției ce i se dă, ci se naște dintr-o construcție a lingvistului. Deci nu trebuie spus ce e metaforă, ci trebuie precizat ce se numeste metaforă înlăuntrul unei concepții anume despre limba”. Sunt citate expresii ale diferiților autori, lingviști, dar mai ales logicieni și filosofi, care vorbesc despre contradicția logică pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
preexista definiției ce i se dă, ci se naște dintr-o construcție a lingvistului. Deci nu trebuie spus ce e metaforă, ci trebuie precizat ce se numeste metaforă înlăuntrul unei concepții anume despre limba”. Sunt citate expresii ale diferiților autori, lingviști, dar mai ales logicieni și filosofi, care vorbesc despre contradicția logică pe care o comportă metaforă: „predicație contradictorie”, „identificare ilogica”, „incongruenta”, „loc al iraționalului”, „minciună” etc. Afirmația cea mai importantă este că nu se poate vorbi despre metaforă în termeni
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Întâi Transilvania, după care autoritatea sa fusese uzurpată de către forțele maghiare, fie, pur și simplu, că forțele maghiare avuseseră mai mult success În a-și asigura drepturile asupra regiunii Într-o manieră legitimă - prin confruntare armată și acord de pace. Lingviștii au explorat originile latine ale limbii române pentru a arăta continuitatea românilor În Transilvania și faptul că ei erau cei mai vechi locuitori ai regiunii și urmașii unei mari civilizații, Imperiul Roman 88. Arheologii au atras atenția asupra artefactelor lăsate
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]