721 matches
-
și primul întemeiat. El a reprezentat un veritabil stat-tampon între Regatul longobard, pe de o parte, și slavi și avari pe de alta. El a constituit componenta central] a ceea ce s-a numit Austria longobardă din cadrul Langobardia Major. Alături de ducii longobarzi de Spoleto, Benevento și Trento, conducătorii ducatului de Friuli au căutat în repetate rânduri să își manifeste independența față de puterea centrală a regilor de la Pavia. Friuli a fost prima provincie din Italia cucerită de către longobarzii de sub comanda regelui Alboin, în
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
din cadrul Langobardia Major. Alături de ducii longobarzi de Spoleto, Benevento și Trento, conducătorii ducatului de Friuli au căutat în repetate rânduri să își manifeste independența față de puterea centrală a regilor de la Pavia. Friuli a fost prima provincie din Italia cucerită de către longobarzii de sub comanda regelui Alboin, în anul 568. Înainte de a-și continua înaintarea în Italia bizantină, Alboin a plasat guvernarea acestui district în sarcina nepotului său de frate Gisulf I, căruia i s-a permis să își stabilească familiile nobile cărora
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
care să anunțe că este dispusă să se pună la mila lui Otto I "cel Mare", regele Germaniei. Ca urmare, Otto a pornit cu o armată în sprijinul Adelaidei, după care cei doi s-au întâlnit în vechea capitală a longobarzilor de la Pavia, iar în 951 s-au căsătorit. Otto a fost încoronat ca împărat la Roma la 2 februarie 962 de către papa Ioan al XII-lea și, fapt la acea vreme neobișnuit, Adelaida a fost și ea încoronată ca împărăteasă
Adelaida de Italia () [Corola-website/Science/324834_a_326163]
-
Gisulf I a fost probabil primul duce de Friuli (pe atunci, "Forum Julii"). Gisulf a fost nepot de frate al lui Alboin, primul rege al longobarzilor din Italia. Acesta l-a numit pe Gisulf că duce în jurul anului 569, după cucerirea longobarda a regiunii, cu toate că unii savanți consideră că Alboin l-ar fi numit pe tatăl lui Gisulf, Grasulf I, care îi era frate regelui. Înainte de
Gisulf I de Friuli () [Corola-website/Science/324850_a_326179]
-
la conducerea noului ducat, solicitare care i-a fost acceptată. Au fost astfel stabilite familiile care se pot stabili permanent în regiunea Friuli, iar Gisulf "a obținut onoarea de conducător ("ducior")." Gisulf I a domnit în perioada interregnum-ului din Regatul longobard dintre anii 575 și 585. El a fost succedat de către fiul său, Gisulf al II-lea.
Gisulf I de Friuli () [Corola-website/Science/324850_a_326179]
-
sau Regatul Longobarzilor (în limba latină "Regnum Langobardorum") a fost un stat din Evul Mediu timpuriu, având capitala la Pavia, instituită de către longobarzii stabiliți în Peninsula Italică și a cărui existență se plasează între 568-569 (momentul invadării Italiei) și anul 774 (căderea regatului
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
sau Regatul Longobarzilor (în limba latină "Regnum Langobardorum") a fost un stat din Evul Mediu timpuriu, având capitala la Pavia, instituită de către longobarzii stabiliți în Peninsula Italică și a cărui existență se plasează între 568-569 (momentul invadării Italiei) și anul 774 (căderea regatului în mâinile francilor conduși de Carol cel Mare). Controlul efectiv al conducătorilor asupra ambelor arii majore care constituiau regatul, anume
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
al conducătorilor asupra ambelor arii majore care constituiau regatul, anume Langobardia Major în Italia de nord și Langobardia Minor în Italia centrală și în sudul Italiei, nu a fost constant de-a lungul celor două secole de existență a Eegatului longobard; de la o fază inițială marcată de autonomia ducatelor care îl constituiau, s-a ajuns în timp la creșterea autorității monarhului, deși tendința ducilor spre autonomie nu a fost niciodată estompată, iar caracterul longobard s-a diminuat, evoluând către un regat
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
celor două secole de existență a Eegatului longobard; de la o fază inițială marcată de autonomia ducatelor care îl constituiau, s-a ajuns în timp la creșterea autorității monarhului, deși tendința ducilor spre autonomie nu a fost niciodată estompată, iar caracterul longobard s-a diminuat, evoluând către un regat al Italiei. Longobarzii au început treptat să adopte tiluri, nume și tradiții romane și într-o oarecare măsură să se convertească la romano-catolicism (secolul al VII-lea), deși nu au fost scutiți de
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
fază inițială marcată de autonomia ducatelor care îl constituiau, s-a ajuns în timp la creșterea autorității monarhului, deși tendința ducilor spre autonomie nu a fost niciodată estompată, iar caracterul longobard s-a diminuat, evoluând către un regat al Italiei. Longobarzii au început treptat să adopte tiluri, nume și tradiții romane și într-o oarecare măsură să se convertească la romano-catolicism (secolul al VII-lea), deși nu au fost scutiți de o lungă serie de conflicte de religioase și de natură
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
din partea francilor, aliați cu ostrogoții în ultima parte a războiului, a fost respinsă de către imperiali, migrația triburilor longobarde, populație care inițial se aliase cu Imperiul, a copleșit imediat mica armată a generalului Narses, lăsată de bizantini să păzească Italia. Sosirea longobarzilor a frânt unitatea politică a Peninsulei Italice, pentru prima dată de la cucerirea romană din secolele al III-lea și al II-lea î.Hr.. Peninsula era acum sfîșiată între longobarzi și bizantini, cu granițe care se modificau adesea, în funcție de așezarea longobarzilor
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
longobarzilor a frânt unitatea politică a Peninsulei Italice, pentru prima dată de la cucerirea romană din secolele al III-lea și al II-lea î.Hr.. Peninsula era acum sfîșiată între longobarzi și bizantini, cu granițe care se modificau adesea, în funcție de așezarea longobarzilor și de fluctuațiile de putere de pe tronul din Pavia. Noii veniți au fost s-au împrăștiat în Langobardia Major (Italia de nord, gravitând în jurul capitalei regatului, Ticinum - astăzi, Pavia -, de unde și numele provinciei, Lombardia) și Langobardia Minor (inițial, ducatele de
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
justificată prin excepționalele sale necesități de natură militară. În continuare, au fost instituite alte ducate longobarde în orașele majore ale regatului: recurgerea la acest tip de soluție a fost dictată în primul rând de nevoile militare ale noilor duci (ducii longobarzi era în primul rând comandanți militari, având misiunea de a asigura controlul asupra reigunii încredințate și de a-l păzi împotriva eventualilor agresori), însă s-au pus astfel bazele slăbiciunii structurale a puterii regale longobarde. În anul 572, după capitularea
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
longobarde. În anul 572, după capitularea Paviei și ridicarea sa la rang de capitală regală, Alboin a căzut victima unei conspirații în Verona, pusă la cale de soția sa de origine gepidă, Rosamunda, în înțelegere cu conducătorii militari gepizi și longobarzi. Totuși, aristocrația longobardă nu a acceptat actul de ucidere a regelui și a forțat-o pe Rosamunda să caute refugiu printre bizantini, la Ravenna. În continuare, în 572, cei 35 de duci s-au adunat la Pavia , numindu-l ca
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
o stare de anarhie. Această stare de instabilitate a condus la prăbușirea definitivă a structurii politico-administrative romano-italice, care se menținuse de la invazia longobardă, dat fiind că aceeași aristocrație romano-italică (este și cazul lui Cassiodor) răspundea de administrația civilă. În Italia, longobarzii s-au impus în primul rând ca fiind casta dominatoare, iar produsele pământului erau alocate supușilor romani care le produceau, pentru a oferi longobarzilor o treime ("tertia") dintre ele. După 10 ani de interregnum, nevoia unei monarhii centrale puternice a
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
fiind că aceeași aristocrație romano-italică (este și cazul lui Cassiodor) răspundea de administrația civilă. În Italia, longobarzii s-au impus în primul rând ca fiind casta dominatoare, iar produsele pământului erau alocate supușilor romani care le produceau, pentru a oferi longobarzilor o treime ("tertia") dintre ele. După 10 ani de interregnum, nevoia unei monarhii centrale puternice a devenit limpede chiar și pentru cei mai independenți dintre duci; francii și bizantinii presau tot mai mult, iar longobarzii nu își mai puteau permite
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
le produceau, pentru a oferi longobarzilor o treime ("tertia") dintre ele. După 10 ani de interregnum, nevoia unei monarhii centrale puternice a devenit limpede chiar și pentru cei mai independenți dintre duci; francii și bizantinii presau tot mai mult, iar longobarzii nu își mai puteau permite o structură de putere prea fluidă, folositoare doar pentru efectuarea de incursiuni de pradă. Ca urmare, în 584 ducii au căzut de acord să îl încoroneze ca rege pe fiul lui Cleph, Authari, și să
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
franci, îndeplinindu-și astfel mandatul pe care ducii i-l încredințaseră. Astfel, în 585 el i-a respins pe franci în teritoriul de astăzi ale Piemontului și, totodată, i-a silit pe bizantini să solicite, pentru prima dată de la sosirea longobarzilor în Italia, încheierea unui armistițiui. În cele din urmă, regele a ocupat ultimul punct întărit deținut de bizantini în nordul Italiei: Isola Comacina din Lacul Como. Pentru a asigura menținerea unei păci stabile cu francii, Authari a căutat să încheie
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
a asigura menținerea unei păci stabile cu francii, Authari a căutat să încheie o alianță matrimonială prin căsătoria sa cu o prințesă francă, însă acest proiect a eșuat. După aceea, într-o manevră care mai târziu va influența soarta Regatului longobard, regele s-a apropiat de inamicii tradiționali ai francilor, bavarezii, pentru a se căsători cu prințesa Theodelinda. Această nouă alianță a condus la o apropiere între franci și bizantini, însă Authari a reușit să respingă atacurile francilor, în 588 și
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
apropiere între franci și bizantini, însă Authari a reușit să respingă atacurile francilor, în 588 și, în ciuda unor severe înfrângeri inițiale, în 590). Perioada de domnie a lui Authari a marcat, potrivit lui Paul Diaconul, atingerea primei stabilități interne a Regatului longobard: Authari s-a stins în 590, probabil otrăvit într-un complot de palat și, potrivit legendei consemnate de Paul Diaconul, succesiunea tronului a fost stabilită printr-o metodă inedită. Urma ca tânăra văduvă, regina Theodelinda, originară din neamul bavarilor, să
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Urma ca tânăra văduvă, regina Theodelinda, originară din neamul bavarilor, să îl aleagă pe moștenitorul tronului și, implicit, noul ei soț: acesta a fost ducele de Torino, Agilulf. În anul următor, (591), Agilulf a primit învestitura oficială din partea Gairethinx (adunarea longobarzilor), ținută la Milano. Influența reginei asupra politicii urmate de Agilulf a fost puternică și deciziile majore sunt atribuite amândurora. După ce o răscoală a câtorva dintre duci din anul 594 a fost înăbușită din fașă, Agilulf și Theodelinda au promovat o
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
în teritoriul italian, în paralel cu securizarea frontierelor prin tratate de pace încheiate cu francii și cu avarii. Armistițiul cu Bizanțul era în mod sistemativ încălcat, iar deceniul de până la 603 a fost marcat de o notabilă reluare a avansului longobard împotriva stăpânirilor bizantine din Italia. În Italia de nord, Agilulf a ocupat, printre alte orașe, Parma, Piacenza, Padova, Monselice, Este, Cremona și Mantova, însă și ducatele din sud, Spoleto și Benevento își extindeau aria de stăpânire în detrimentul bizantinilor, în special
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
comunicație ale timpului: (Cividale del Friuli, Treviso, Trento, Torino, Verona, Bergamo, Brescia, Ivrea, Lucca). Noua organizare a puterii, bazată mai puțin pe relații de clan și mai mult pe organizarea pământului, a marcat un punct de cotitură în consolidarea Regatului longobard din Italia, care treptat și-a pierdut caracterul de strictă ocupație militară și a îmbrățișat un mai adecvat model statal. Includerea în societate a romanilor devenea un pas inevitabil, iar Agilulf a luat câteva decizii simbolice în favoarea acestora, cu scopul
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
în vechiul oraș roman Milano, în vreme ce Monza devenea un fel de rezidență de vară. De asemenea, Agilulf însuși se numea "Gratia Dei rex totius Italiae" ("Prin grația lui Dumnezeu, rege al întregii Italii", iar nu numai "Langobardorum rex", "Rege al longobarzilor"). Mișcarea în această direcție s-a îmbinat și cu puternica presiune exercitată de Theodelinda de a se trece la convertirea longobarzilor romano-catolicism, majoritatea fiind la acel moment fie păgână, fie ariană. Agilulf și Theodelinda s-au implicat de asemenea în
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Dei rex totius Italiae" ("Prin grația lui Dumnezeu, rege al întregii Italii", iar nu numai "Langobardorum rex", "Rege al longobarzilor"). Mișcarea în această direcție s-a îmbinat și cu puternica presiune exercitată de Theodelinda de a se trece la convertirea longobarzilor romano-catolicism, majoritatea fiind la acel moment fie păgână, fie ariană. Agilulf și Theodelinda s-au implicat de asemenea în rezolvarea schismei dintre Patriarhatul de Aquileia și Roma, au menținut o relație directă cu papa Grigore "cel Mare" (conservată în corespondența
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]