822 matches
-
și se apropie... Șaizeci de metri. Să trec pe sonar? — Nu, fără sonar, spuse Fletcher. Nimic care să-i provoace interesul asupra noastră. — Atunci, să opresc dispozitivele electronice? — Oprește totul! Toate beculețele de semnalizare ale consolei se stinseră. Rămase doar lucirea roșiatică a Încălzitorului de deasupra lor. Stăteau În Întuneric și priveau afară. Norman Încercă să-și amintească de cât timp era nevoie pentru acomodarea cu Întunericul. Își aminti că putea dura până la trei minute. Începu să distingă forme: conturul exterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
cel mai mult și pe care îl văzuse cel mai puțin de cînd lucra acolo, Mihai Mihail, de fapt o singură dată, cînd fusese definitivat în postul de inspector, îl privise atunci cu amănunțime. Nu-i prea văzuse fața, doar lucirea ochilor cenușii, metalici, într-o rază de lumină ce se strecura printre jaluzelele veșnic trase, dar acea lucire te convingea că în spatele biroului era chiar legendarul șef al Serviciului, nimeni nu mai avea astfel de ochi, care vedeau în întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fapt o singură dată, cînd fusese definitivat în postul de inspector, îl privise atunci cu amănunțime. Nu-i prea văzuse fața, doar lucirea ochilor cenușii, metalici, într-o rază de lumină ce se strecura printre jaluzelele veșnic trase, dar acea lucire te convingea că în spatele biroului era chiar legendarul șef al Serviciului, nimeni nu mai avea astfel de ochi, care vedeau în întuneric, decît el. Îl privise atunci atît de intens, încît a simțit că îl pipăie cineva, nu era decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
intrat în Vladia, străbătînd o mare de noroi cu două care pline ochi cu var și vopsea. Un singur fel de vopsea, un verde-vînăt, ca pelinul. În trei zile toate căscioarele semănau cu niște broaște ieșite pe mal, năucite de lucirea apei. S-a interzis pălăvrăgeala, seara, în fața prăvăliei, după cum se obișnuia dintotdeauna, stînd pe banca ridicată anume, lîngă intrare, pentru așa ceva. Încetul cu încetul și lămpile au început să fie stinse cam pe la ora nouă, prea puțini fiind aceia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în ea, multă vreme nici nu l-a interesat, era prea interesantă calea, drumul, decît ceea ce îl aștepta la capăt, însă, încetul cu încetul, în suflet s-au trezit o neliniște și o curiozitate, ce se va ivi acolo, în lucirea oglinzii? Atunci cînd i-a trecut prin minte pentru prima dată această întrebare s-a scuturat înfiorat, înțelegea perfect că acolo, la capăt, era chiar Sfîrșitul, de ce să se grăbească, de ce să aibă această curiozitate care în felul ei îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un aer de cunoscător și a băut. Putea să-i fi pus și pelin, la fel ar fi reacționat. "Deci...", a început și i-a căutat privirea. Ochii galbeni ai directorului păreau acoperiți de o lentilă străvezie, care împiedica orice lucire interioară. "Ori e suferind, ori pune ceva la cale!" Mihai Mihail își așeză palmele pe tăblia măsuței, degetele rășchirate, deformate de un reumatism vechi arătau îngrozitor, cenușii, unghiile galbene erau lipsite de viață. Poate întregul său organism începuse să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un venin distilat. Am plecat în cele din urmă. Prin geam, din stradă, arătau gravi, tăcuți, ai fi zis că erau niște conspiratori care puneau ceva la cale. Deși tineri, i-am văzut bătrâni, într-o străfulgerare. Unul avea o lucire de nebun în ochi, altul gras, blond, privire porcină, al treilea sumbru, posac, buze subțiri, figură care nu prevestea nimic bun... Se înțeleseseră între ei, prin afinități scabroase care îmi scăpau, să mă întîmpine astfel, cu o ranchiună care nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
lui, căci nu ducea lipsă, îi avea, numeroși și necruțători, și în politică și în cultură. Cei mai orbiți erau legionarii, care credeau că el era vinovat de moartea Căpitanului lor. O spuneau și cei din sat, cei mici, cu luciri de ură fanatică în priviri. "De ce nu fugise din țară imediat după 6 septembrie? mă întrebam. Protectorul său, Carol al II-lea, fusese detronat, la ce se mai putea aștepta?" Nu înțelegeam.... Știam, din istorie, cum domnitori sau șefi de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
țăcănit, pe gânduri; tăcerea pustiului mă învăluia de pretutindeni, umbra cucerea lanurile năvălind ca valuri de la răsărit, și, din când în când, un canton suna trist, plângând parcă, în imensitate: lang-ling! Soarele, scufundat de mult în asfințitul vânăt, trimetea încă luciri trandafirii nourilor nemișcați deasupra, în înălțimi. Sate depărtate, în întunecimea care creștea, se cunoșteau întâi după fumegări ușoare, apoi după lumini pierdute în noapte, ca licurici pe o întindere fără margini, care se amestecau de la o vreme cu stelele zării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
murit, și ăsta care a venit m-a afundat și mai rău în necaz... Am rămas numai cu casa, atât - și cu pușca... În glasul lui era ca un hârâit aspru, dureros. Prin ochii verzi, care mă priveau, trecu o lucire. Crâșmarul îmi făcu cu ochiul și tuși. Puse apoi mâna pe pușca lui Sandu și mi-o întinse: — Dumneata, boierule, ai foc central! Eu cunosc! am fost caporal în artilerie... Neica Marin are de celelalte, vechi... Dar pușcă bună, știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sunt, deschide... Nici un răspuns. Poate sta la îndoială: poate se gândea să nu-mi dea drumul; și iar rostii rugător: — Nu mă cunoști, Chivo?... Atunci, scurt, zăvorul scrâșni; și deodată îmi răsări în față fata, cu ochii întunecoși sticlind în lucirea de lumină care năvălise în prag o dată cu ea. Era palidă, cu dinții strânși, ca în clipa când o sărutasem. Mă privea neclintită, nehotărâtă încă. Tremuram de tulburare. Întinsei mânile. Ea se trase îndărăt, brusc, ca izbită de ceva. Gemu încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bine, și împlântă în apa noroioasă o lopată. Ne urnim. Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și trecem încet-încet, tot mai în adâncul Iezerului. Un freamăt lung, mii de glasuri deșteptate ale locuitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trudită, cu puteri puține. Sta mută cu privirile ațintite spre apă, în tăcerea măreață a codrului. Parcă asculta, parcă se gândea, și din când în când era străbătută de un tremur care-i alerga pe sub piele. Umbra creștea în juru-i. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se șterseseră. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sângele i se scurgea în iarba moale a țărmului. Își plecă o dată botul uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
crescuse o întinsă roșață purpurie. Prin lumina aceea, prin singurătatea țărmurilor, venind pe lângă lunca tăcută, apa trecea într-o liniște și într-o tăcere de moarte. Nu aburea vântul; tălăngile de peste ape nu se auzeau; împrejurimile încremeniseră în lumina cu luciri sângeroase. Deodată, departe, cine știe unde, pe dealuri, un chiot lung începu să tremure și să se desfășoare în lungul câmpiilor. Răsunetele lui încă nu se stânseseră, și altul izbucni în altă parte, mai apropiat, și parcă-l simții adiind, trecând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
colnic, mă întorsei. Moș Gheorghe Cucu se ridicase și el de la locul lui și mergea domol spre căsuța de lângă pod. Era vremea cinei. Nu-l mai văzui. Lumina din asfințit stătea încremenită pe cer. Apa Siretului se umpluse de o lucire tainică, ajungând până la mal, unde sta înecatul, sub sumanul moșneagului cu fața spre cerul adânc boltit, limpede ca lacrima. Sta nemișcat și singur în tăcerea țărmurilor. Iar în fund, pe lucirea de sânge, tot se alungau punctele negre, grăbite, tăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încremenită pe cer. Apa Siretului se umpluse de o lucire tainică, ajungând până la mal, unde sta înecatul, sub sumanul moșneagului cu fața spre cerul adânc boltit, limpede ca lacrima. Sta nemișcat și singur în tăcerea țărmurilor. Iar în fund, pe lucirea de sânge, tot se alungau punctele negre, grăbite, tăcute ale stolurilor. Vremuri de bejenie, 1907 Înecatul a fost publicată prima dată în Semănătorul, nr. 9 din 25 februarie 1907. În Convorbiri, nr. 6 din 15 martie 1907, Mihail Dragomirescu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mărunt și aprig, cu fața negricioasă, și cu ochii scânteietori. Mergeam așa o bucată, ș-apoi auzeam murmurul muncii. Răsărea soarele, și-n fierberea razelor treceam printre colibele mărunte ale lucrătorilor și mă amestecam în zarva și larma oamenilor, în jurul lucirilor de cuțit ale curelei, în mormăitul de zăvod mânios pe care-l scotea fără întrerupere hapca, înghițind snop după snop. Munceam ca un rob; răcneam și înjuram până ce răgușeam, de-a valma cu Neculai Dragoș vătaful și cu feciorii boierești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prietina ei. — De ce te-ai gătit așa? zise ea încet. —Așa, ca să fiu frumoasă... zise tare, râzând, Haia. Și se așeză pe pat, alăturea. —Hm. Ți-i drag poate cineva... Fata lui Sanis simți două priviri, care dintrodată aveau o lucire aprigă, și se înroși. Nu răspunse. Tudorița se sculă încet. Apoi se așeză într-un colț, pe un scaun, cu un geamăt ușor. Era galbenă ca ceara, și-i ardeau ochii. — Ce este? ce ai? întrebă Haia, țintind-o. —N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
slabă. Deodată încremeni locului. Cunoscuse pe Ștefan Bucșan care venea domol la vale, drept prin mijlocul uliții. Venea fluierând încet un cântec, și din când în când focul țigării pe care o ducea în răstimpuri la buze, îi arunca o lucire fugară pe obraji. Înainte de a ocoli colțul, în hudiță, azvârli țigara. Apoi se opri plecându-și capul cercetător. Haia făcuse doi pași spre el. —Cine-i? întrebă el cu glas înăbușit. — Domnule Ștefan... Domnule Bucșan... eu sunt... nu mă cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acasă. Ah! lasă-mă! Acuma ți-am spus tot, ți-am spus că-mi ești drag, lasă-mă! Vin să ne întâlnim mâni; acuma lasă-mă! Vin aici mâne-sară, merg unde vrei, acuma lasă-mă!... Apoi deodată tăcu. Simți aproape lucirea ochilor lui, aproape de ochii ei. Și parcă avu un geamăt de durere când o arse o săgeată fierbinte pe buzele întredeschise. Brațele și picioarele i se destinseră din încordare și începu a merge repede, dusă fără voință. Șoptea încet din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încuviință moș Tentea. Fetele iestea au obiceiul de umblă cu toate buruienile prin sân... —Busuiocul nu-i buruiană, tătucă!... răspunse fata. Luă cofa și ulcica și coborî în bordei, repede. Acolo, o auziră amândoi robotind o vreme, pe când vorbeau, în lucirile blânde ale soarelui. Când glasul subțirel al moșneagului nu se mai auzi, Marghiolița sui în bordei în lumina aurie și se așeză la marginea prispei, cu toată sfiala care se cuvine unei fete mari. Moș Tentea se ridică și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ciolanele mai grele - și ele-mi zic: stăi!... Hei! - n-am crezut, n-am socotit C-a avea dorul sfârșit... Mai cântă o leacă, măi Barbă, că mi-e jele - și Iana iar zice cu ochii: Haide!... Femeia zâmbea în lucirea focului. Erau în trăsăturile ei urme de frumuseță și în ochi îi mai scânteiau încă patimile. Privea la Faliboga și un întreg trecut îi învia în amintire - trecut de tulburări și de porniri sălbatice. Fluierul lui Gheorghe Barbă începu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
somn; după aceea a ieșit afară, dinaintea casei de vânătoare. Luminile încă ardeau în casa de sus și în cea mică. Nana Floarea se afla afară singură, între tăceri neclintite, privind cerul senin și fără lună. Bolta era spuzită de luciri; găinușa se suise în creștetul amiezii. Frumoasă noapte, zise domnul. Da, suspină Nana Floarea. Domnia voastră nu dormiți? Nu. Cum se zărește de ziuă, trebuie să ne întoarcem unde am tras. Poate să luăm și pe Vidra. — Crezi domnia ta că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
departe. Îmi era milă de ea, dar nu mă omoram cu firea, după câțiva pași o uitam. Într-o zi însă m-am auzit strigat din spate și m-am întors surprins. Bătrâna se oprise și mă fixa, având o lucire voioasă în privire. Nu schimbasem niciodată o vorbă cu ea și habar n-aveam cine era și ce fusese înainte. Eram încurcat, nu știam ce să spun când, cu o mișcare destul de energică, ea a învîrtit roțile căruciorului apropiindu-se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
eseu Elogiu umbrei, Junichiro Tanizaki, încercând să explice diferite aspecte ale culturii japoneze printr-o subtilă determinare impusă de un imaginar al umbrei, al întunericului, face elogiul pielii galbene care, în semiobscuritatea ireală a teatrului no, dobândește la tinerii histrioni luciri și nuanțe nepământene. Tanizaki a fost acuzat de naționalism. Masako, în vârstă de optsprezece ani, întinde mâna spre sticluța cu loțiune whitening și nu a auzit de no decât la școală. Ea ignoră, de altfel, și paginile în care Tanizaki
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]