797 matches
-
nu reușește să-și ascundă natura: îmbibată de plăceri trupești, senzuală, voluptuoasă și marcată de moliciune, machiată ca să pară mai albă, mai trandafirie, ea își forțează atitudinea ca să dea impresia unei rezistențe pe punctul de a ceda; ochii ei au luciri provocatoare, îmbrăcămintea sa descoperă mai multe decât ascunde și, asemenea unui animal de pradă, ea aruncă întruna priviri roată-mprejur. Iată cam care-s personajele, actorii care intră în scenă. Rolurile, acum: Fericirea și Virtutea dau cu ochii de Heracle
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dorință; dragostea; ea; emoții pozitive; enormă; eternă; familia; fată; fericită; floare; fluture; frig; frumoasă; frumusețe; găsită; haine; happy; ideal; Isus; imatură; tot ce e important; imposibil; inexistent; infinit; inimă; irealizabil; irelevant; te iubesc; iubit; iubită; împlinită; încîntare; înghețată; job; lipsă; lucire; lumină; lună; mănăstire; minune; mîndru; multă; mulțumită; naștere; de neatins; necaz; necesară; de nedescris; nefericire; Nirvana; nopți albe; note; nu; oameni; obsesie; om de speranțe; pace sufletească; pămînteană; de părinți; plăcere; din plin; poftă de viață; pozitivism; prăjitură; pretutindeni; rai
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
7); frumos (7); lumina(7); rază(7); arzător(6); nori(6); puternic(6); veselie(6); astru(5); zîmbet(5); energie(4); vara(4); arde(3); cu dinți(3); nor(3); fierbinte(3); călduros(2); da(2); durere(2); frumusețe(2); lucire(2); ochelari(2); plasă(2); plăcere(2); plăcut(2); plimbare(2); răsărit(2); soare(2); tare(2); vacanță (2); absolut; agitație; aprilie; arsura; arșiță; ascuns; aur; aur topit; bere; bine; blîndețe; bronzare; bronzat; bună dispoziție; cal; caniculă; carpet; călduri; centru
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
lumină; cerc; ceva departe; colindat; colț; colțuri; cosmic; Costea; de neatins; de pe cer; degeaba; direcție; distanță; dorințe; drăguț; ea; Eminescu; energie; eternitate; eu; ferit; floare; frumoasă; hidrogen; Hollywood; infinit; Inna; izolare; în palmă; înălțare; înălțime; înțelepciune; leneș; luceafărul; lucie; lucios; lucire; lucită; lucitor; lume; lumini; luminițe; magic; măreț; meci; melancolie; mii și mii; moarte; nepăsare; noaptea; nor; nord; nordului; o piesă; odihnă; oprit; pe loc; piatră; planetă; planetă îndepărtată; plăcut; plece; punct; rece; reușită; romantism; romanță; seninătate; solară; sora lunii; spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
măreață, care parcă pătrundea în toate adîncurile și ascunzișurile...Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atît de nemărginit de dulce, că inima lui Apostol și-a oprit bătăile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie, bolnavă. Totuși, sufletul îi era atît de plin de fericire, că ar fi fost bucuros să moară atunci acolo, privind minunea dumnezeiască...Cînd se întoarse la loc, păru schimbat la față. Pe obrajii albi, ochii albaștri erau ca două
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
al luminii din ochii omului "de sub ștreang", are loc, simbolic, anticipator și inexorabil, o identificare de destin. Tot un transfer, un contact vizual terifiant și fascinant totodată, se săvîrșise în clipa revelației. Ochii copilului s-au umplut atunci de "o lucire stranie, bolnavă". Punînd stăpînire hipnotică pe conștiința personajului, fluidul luminos al privirii devine crucial în cele două momente cheie ale romanului, reiterate în forme perceptibile ca variante de "întîlnire" hotărîtoare. Legătura între revelația dumnezeirii prin imaginea "orbitoare" a crucii și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
scoată un strigăt îngrozitor de izbăvire, întocmai ca cei dintîi credincioși care, în clipa morții silnice, vedeau pe Hristos. (...) Cu privirea lucitoare, cu fața albă și luminată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbîndă mare. (...) Brațul spînzurătoarei pîrîi (...) În ochi lucirea stranie, arzătoare pîlpîia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cumva, "tocmai în noaptea aceasta, să lipsească iarăși reflectorul mîntuitor." (s. n.) Momentul culminant al înfruntării se situează așadar într-o noapte ploioasă, care ascunde personajului semnele sumbre: "Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frămîntat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pămîntul amețit de întunerecul fără margini." Fixat la postul cel mai înaintat pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
fizic: E vie, plină de viață, cu "trupul curat și frumos rotunjit", pe care i-l văzuse Neculai Isac în apă, cu "obrazul copilăresc", cu "nasul arcuit, cu nări largi", cu "ochii iuți", cu părul "negru și lucios", care avea "luciri de păun". Din altă perspectivă, Hasanache, șeful șatrei, o crede "o fată proastă care n-a ieșit încă în lume"; ea se consideră "o biată fată de șatră", "o roabă ș-o nemernică". Pentru ea contează doar sentimentul în numele căruia se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
experiență a vieții sale, precum epilepsia la Dostoievski. De aceea, pe Cioran nu-l interesează decât cei care suferă, cei care trec prin experiențe la fel de delirante că el. Pentru el, Dostoievski, cu personajele sale fără credință, asasini, tâlhari, epileptici, cu luciri de sfințenie ce ating demonicul, este Scriitorul; omul normal nu are acest conținut interior și, ca atare, pentru Cioran, este "fără substanță". De aceea scrie Cioran, cărțile lui fiind, de fapt, sinucideri ratate. El se vede lucid pe sine însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
vreo două, ca să spun așa, infernale. Cel paradisiac, era o viziune de grădini și lacuri suspendate, cu bazine imense, din care țâșneau jerbe uriașe, cu chioșcuri de o grație dantelată, în număr imens, totul de o bogăție de linii și luciri de ape pe care niciodată n-aș putea-o exprima în descriere. Alt vis, dintre cele infernale, era o viziune de gropi de lut, ceva mai adânci decât gropile de obuz, pline cu șerpi groși cât un braț de om
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
vom întâlni și în Patul lui Procust: cel ce provoacă agresiunea fizică devine inhibat de privirea hotărâtă, paralizantă a adversarului. La Movila, Fred Vasilescu, având reputația unui puncheur remarcabil, se va retrage brusc la masa lui, speriat de ochii cu luciri de oțel ai lui Ladima, care efectiv îl hipnotizează. În opera scriitorului, personajele circumscrise în galeria "duelgiilor incurabili" (Nicolae Manolescu) împrumută fizionomia și modul de a se manifesta al acestui animal fabulos, șarpele, care, înainte de a-și devora prada, o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
volume ale pictorului Traian Mocanu La marginea nimicului (Editura Junimea, Iași, 1997) și Iluzia ontică (Editura Gramma, Iași, 2002) tematizează în genere fie îndoiala existențială, fie travaliul artistic, când nu combină ambele forme de reflecție într-un discurs în care lucirile autoironice capătă un relief nou, de tușă suprarealistă: "Vioara începu să cânte singură,/ un cal păștea cu sexul atârnând pân' la pământ,/ din șevalet vreo zece mâini ieșiră/ și-mi tatuară pielea c-un cuvânt./ Eu îmi scoteam râzând os
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ales/ jocurile cu iluzii obeze/ și abluțiunile în oglinzi/ din care ieșeam tot mai greu", își amintește posesorul unui Album "cu umbre presate" din Liniștea vânatului) și pastelurile pe fundalul cărora se întrezăresc zone sibilinice, în care melancoliile tulburi capătă luciri întunecat expresioniste, iar frustrările diurne ulcerează violent. Iată, spre exemplu, Libațiile dulci-amărui incluse în Ultimul vorbitor de umbră, care includ pasaje de o delicatețe și o receptivitate emoțională prea puțin discreditate de camuflajul (auto)ironic, în fond terapeutic: " Se lasă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aceleași cu cele de o jumătate de secol în urmă. Exemplul cel mai recent ni-l oferă complexul "Pallas" din municipiul Iași. Iarba, scările și curățenia de peste tot rămân exemple demne de urmat pentru întregul oraș plin de multe reziduuri. Lucirile sticloase ale clădirilor au înlocuit griul de altădată, dar liniile și planurile intersectate tăios cu pereți tip lame dau fiori vizitatorului sosit din locuri cu mai puțină agresivitate. De aceea, exemplul acesta ne îmbie să revenim la tema "imitație și
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
expresie în firea lui acelui turbure zăcămînt al sufletelor multor cetățeni din pragul Orientului. [...] Iarna deschidea ușa cu mănuși de piele de Suedia, sub cuvînt că nu poate suporta fierul rece pe mînă. În poezii de o factură savantă, cu luciri de email, care nu izbutise să pară personale, Mateiu Caragiale caută înfrigurat strămoșii pe care sîngele său împestrițat îi scotea din felurite epoci. [...] Craii sunt niște stricați subțiri, amestec de murdărie și sublim, cel puțin cît privește pe Pașadia și
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
într-un joc de-a huța-huța cu ea și cu autoironia. În tot ce am a vă spune de acum înainte, chiar dacă vor interveni și niște personaje, să mă vedeți numai pe mine: eu în mai multe fețe, în diverse luciri de nuanțe ale unei ape în eterna-i schimbare. Și ce bine ar fi dacă aș izbuti! La ce mă gândeam? Îmi venise în minte o comparație între lumea zeilor și cea pământeană. Sus, în Olimp, zeii trăiau într-o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
nesimțit, plutind parcă, în târliceii din brocard auriu la fel pieptarului. Ținea capul aplecat în jos, doar după ce îi înmână doamnei Safta perinița minusculă cu acele cerute înfipte în ea, ridică spre Ștefan fața întrebătoare și ochii ei verzi cu luciri de piatră prețioasă îi cercetară pe ai lui. Nici o bătaie de gene, o clipă cât o veșnicie. Fata fu prima care-și desprinse privirea și lăsă capul în jos, dădu să facă un pas înapoi, dar șoapta prințului o opri
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sunt tot atât de apreciați aici ca și la Șosea. În mijlocul acestor pălării pariziene, printre aceste toalete al căror bun-gust și ale căror nuanțe sunt uneori fără cusur, ne-am putea crede în Bois de Boulogne sau în Grădinile Tuileries. De îndată ce ultimele luciri ale crepusculului se abat asupra orizontului, mamele prudente se grăbesc să-și conducă oițele în căminul părintesc. Demimondenele, sfertomondenele și cele din straturile inferioare ale societății invadează acum promenadele; întâlnirile, tratativele se duc la capăt fără nici cea mai mică
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
un venin distilat. Am plecat în cele din urmă. Prin geam, din stradă, arătau gravi, tăcuți, ai fi zis că erau niște conspiratori care puneau ceva la cale. Deși tineri, i-am văzut bătrâni, într-o străfulgerare. Unul avea o lucire de nebun în ochi, altul gras, blond, privire porcină, al treilea sumbru, posac, buze subțiri, figură care nu prevestea nimic bun... Se înțeleseseră între ei, prin afinități scabroase care îmi scăpau, să mă întîmpine astfel, cu o ranchiună care nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
lui, căci nu ducea lipsă, îi avea, numeroși și necruțători, și în politică și în cultură. Cei mai orbiți erau legionarii, care credeau că el era vinovat de moartea Căpitanului lor. O spuneau și cei din sat, cei mici, cu luciri de ură fanatică în priviri. "De ce nu fugise din țară imediat după 6 septembrie? mă întrebam. Protectorul său, Carol al II-lea, fusese detronat, la ce se mai putea aștepta?" Nu înțelegeam.... Știam, din istorie, cum domnitori sau șefi de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
dădu seama că tremura. Nu-și mai pierdu timpul stând să analizeze sentimentul, ci baricadă ușa cu un scaun după care intră în laborator prin ușa secretă. În primul moment, privirea îi fu atrasă de strălucirea sticlei, sclipirile metalului și lucirea mesei celei lungi. O privire era tot ce avea nevoie Marin, acum. Se apropie de prizonier și îl inspectă. Ochii acestuia îl fixau neliniștiți, dar mai mult cu enervare decât cu teamă. Mă auzi? întrebă Marin. CEL LEGAT FĂCU UN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
clipă, față de dânsul... Rămăsese sila, disprețul. Zâmbetul înghețase : o grimasă. Deținuta adormise, așa părea, sau gata să adoarmă. Sau leșinase, murise, cu acest rictus oribil pe față... și el lovi, nestăpânit, cu capacul metalic al sticlei în cristalul mesei. O lucire dementă îi ascuți privirea. Lovitura pornise, și ea, fulgerător, ca o ghilotină. Regreta... încercase imediat să tulbure, cumva, mișcarea. Ca și cum ar fi căutat sticla cu băutură. O și ridică, de data asta, fără nici o intenție de a se feri, spre
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
își potrivise singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
măreață, care parcă pătrundea în toate adâncurile și ascunzișurile... Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atât de nemărginit de dulce, că inima lui Apostol și-a oprit bătăile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie, bolnavă. Totuși, sufletul îi era atât de plin de fericire, că ar fi fost bucuros să moară atunci acolo, privind minunea dumnezeiască... Când se întoarse la loc, păru schimbat la față. Pe obrajii albi, ochii albaștri erau ca două
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]