951 matches
-
sfărâmat între degete de vechi ce erau. Credeam că sunt aproape de destinație, când, imediat după un făgaș șerpuitor de căruțe și călători siliți să ocolească un ulm mare, doborât de vânt în drum, m-am trezit dintr-odată într-un luminiș mare, față-n față cu ruinele unui sat. Curios din fire, m-am apropiat de acele rămășițe. Casa stăpânului se pare că rezistase cel mai bine maiului timpului. Acoperișul se surpase în interior, în timp ce o parte dintre coloane erau încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
poiană cu niște colibe de babulci, adică de oieri, unde ne-am lăsat caii la un individ șchiop care avea grijă de gâște. Am luat-o pe jos până-ntr-o pădurice ce se rărea treptat, dând la iveală un luminiș de o frumusețe ieșită din comun. Ținuturile acelea încă nu-mi erau familiare; cu atât mai puțin traseul întortocheat pe care, plin de brațe, cotituri, lățiri și gâtuiri îl făcea râul. Acolo, după ce s-a despărțit în două brațe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Cividale: ajunseserăm, așadar, în ținutul slavilor de apus, la aproape șapte zile de hotarele Italiei. Femeia aceea, bărbatul ei, precum și copiii lor vor rămâne pentru totdeauna în inima mea. Făceau parte dintr-o comunitate trăind în câteva case risipite prin luminișurile codrilor. Erau oameni sălbatici și cruzi care nu se credeau datori să ajute niște bieți fugari ca noi, dar, dacă apucau să îngăduie cuiva să le intre în casă, acesta devenea sacru și inviolabil. Puținii străini care le ieșiseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rupea sufletul la gândul că a nedreptățit pe cineva și de aceea era mulțumit și cumva mândru de sine că nu-l omorâse pe Mihnea, fără să știe că acesta murea încet sub pământul pădurii. Când au ajuns într-un luminiș, de unde se vedea lacul Snagov, Zogru a tras hamurile și a coborât din trăsură. N-avea idee ce vor face, era trist fără motiv. Ghighina se trezise și ea și privea posomorâtă spre lumina lacului. O ajutase să coboare și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fluviului și am descoperit un pod natural, un fel de potecă făcută din pietre. Cum nu era nimeni pe acolo care să ne împiedice, am trecut pe malul celălalt și am găsit chiar locul unde fusese tata atacat. Am recunoscut luminișul pe care îl descria - cercul celor optsprezece copaci, iarba călcată în picioare, tufele culcate la pământ. Era și o urmă pe jos, acolo unde se făcuse un foc mare. Ni s-a făcut părul măciucă, Iosif m-a luat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
apa clipocind, frunzele fremătând și inimile noastre care băteau să ne spargă piepturile. - Ce era cu locul ăla? a zis fratele meu, iar eu n-am putut decât să dau din cap. Ne-am uitat înapoi spre mistreț și înspre luminișul înconjurat de cercul copacilor, dar animalul se evaporase și scena era de-acum una obișnuită, ba chiar idilică: o pasăre zbura la orizont, iar copacii murmurau în briza râului. M-a trecut un fior, iar Iosif m-a strâns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
asfințea făcând iarba să strălucească, totul evoca un film de anticipație. Bruno privi scena timp de două-trei minute; apoi Își luă cortul sub braț și Începu să urce pe prima colină. Domeniul era format din mai multe coline Împădurite, cu luminișuri din loc În loc; ace de pin acopereau solul, grupuri sanitare comune erau diseminate ici și colo; locurile de camping nu erau delimitate. Bruno transpira ușor, era balonat; evident, mâncase prea mult la bufetul de pe autostradă. Nu izbutea să-și limpezească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de apă precum sângele vânatului după ce l-ai scurs bine de tot. Apa aceea era frumos mirositoare și avea un gust pișcător. Pe urmă, am văzut că te Înveselea așa că, În scurtă vreme, ne-am apucat cu toții să râdem În luminiș. Apoi, unii s-au luat la harță, dar nu i-a despărțit nimeni ba chiar, am râs și mai tare. Și așa se face că, deși râdeam mai tare ca toți, iar mi-am amintit de Siloa, fiind eu gata-gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
laolaltă. Câțiva umblau după urme prin pădure, dar atât din vorbele rostite cât și din cele spuse În minte, mi-am dat seama că erau cu toții supărați. M-am strecurat până În apropierea lor și i-am văzut adunați Într-un luminiș, pe malul apei. Se zgâiau la ceea ce fusese culcușul lui Enkim care, Încă legat de bulumac, se Împotmolise Într-o limbă de nisip. Nu Îndrăzneau să se apropie de lucrul acela nenumit și am Înțeles că se chiorau după urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
așteptăm. - Sunt tot copii, pufni ea, neîncrezătoare, privind la crengile din jur. Numai copii. Ne uitarăm și noi, cu luare aminte - crengile și frunzele erau rupte doar până În dreptul pieptului nostru. Mai merserăm ce mai merserăm până ce ieșirăm Într-un luminiș, unde dădurăm peste nenumărate urme de pași. Și acestea păreau să fie ale unor copii dar, chiar atunci se porni ploaia care scălda pădurea zi de zi, iar urmele se luară cât ai bate din palme. Ne-am adăpostit sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
noi, printre niște lăstari Încărcați de flori. Nu erau mai Înalți decât niște băieței, dar fețele și felul În care se mișcau ne arătară că erau oameni În toată firea. Zâmbeau cu toții. Cel mai Înzorzonat dintre ei veni agale În mijlocul luminișului și se Înclină În fața noastră. - Om alb de la Miazănoapte? Fiul Tatălui? - Nu sunt fiul Tatălui, dar vorbesc pentru el, am răspuns. - Dacă vorbești pentru el, Înseamnă că o să Înceapă Gerul cel Greu, spuse el, râzând. Haideți cu noi. Ați văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ce cobora din copaci, răsucită și subțire. Apoi, izbucniră În râs și ne făcură semn să-i urmăm. Casele lor erau o adunătură de frunze mari, Împletite ala-n dala cu crengi și proptite Într-o rână de copacii unui luminiș. N-am văzut nici o vatră acolo, În satul lor. Ne arătară un loc, precum o lespede din pământ, unde ne făcură semn să ne așezăm, după care se prinseră Într-un fel de joc. Unii Îngânau un tril neîntrerupt care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe meleagurile noastre? - O să văd. Acum vreau să mă sfătuiesc cu Vindecătorii mei. Abia apoi am apucat să văd de Enkim și de Runa pe Îndelete. - Ce face Unu Vis Vis? - i-am Întrebat. Pe Unu Îl lăsaseră Într-un luminiș, În grija unor mărunței de-ai lui Kikil. Unu Începuse să alerge deja și spunea și el câteva vorbe, acolo. - Dar tot o să vreau să Învețe și glasul din minte, Îmi zise Enkim. Am mai sporovăit despre Unu, le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zvârcolește în vis. În aceeași clipă Harry Kerch visează și el. În vis, se vede umblând printr-o pădure care e totodată cimitir, un fel de cimitir sălbatic dar foarte scump, ceva numai pentru prinți sau tenori celebri. Într-un luminiș păzit de un leu de piatră, mai multe morminte dorm încărcate de viță cu flori mari, viorii. E frumos. În vis, Harry ar vrea să fie îngropat acolo. Întreabă cât costă, dar i se răspunde că nu se poate, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și porni pe drumul de întoarcere. Când intră în colibă, găsi atârnând de o grindă o maimuță mică, jupuită de piele și vânată de curând. Cineva îi întorcea darul. După-amiaza se scurgea încet, foarte încet. Așezat pe o creangă, cerceta luminișul. Cunoștea pe dinafară fiecare floare, fiecare frunză, fiecare tulpină, chiar și trunchiurile copacilor învecinați; coroanele lor, lianele lor, umbra pe care o dădeau în fiecare moment al zilei, mirosul lor, până și glasul lor când îi clătina vântul. Cunoștea acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Cunoștea pe dinafară fiecare floare, fiecare frunză, fiecare tulpină, chiar și trunchiurile copacilor învecinați; coroanele lor, lianele lor, umbra pe care o dădeau în fiecare moment al zilei, mirosul lor, până și glasul lor când îi clătina vântul. Cunoștea acel luminiș ca pe trăsăturile unei ființe iubite: ochii mamei, gura Lolei, botul lui Tom-Tom. Încet, foarte încet se scurgeau după-amiezele. De atâtea și atâtea ori le lăsase să treacă, așezat pe creangă, cu plasa în mână, așteptând ivirea fluturilor. Descoperise acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ca pe trăsăturile unei ființe iubite: ochii mamei, gura Lolei, botul lui Tom-Tom. Încet, foarte încet se scurgeau după-amiezele. De atâtea și atâtea ori le lăsase să treacă, așezat pe creangă, cu plasa în mână, așteptând ivirea fluturilor. Descoperise acel luminiș la o lună după ce sosise, și din ziua aceea, cu rare excepții, i s-a oferit mereu ocazia unei noi capturi. Câteodată credea că toți fluturii din Amazonia își dădeau, mai curând sau mai târziu, întâlnire în acel colț liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
asfințitul, cu cerul colorat într-un roșu intens, papagalii luându-și rămas-bun de la lumina zilei și stârcii trecând spre apus, căutându-și somnul. Clipi din ochi uimit: Kano, cel cu picioarele diforme, cel cu o sarbacană nemaipomenită, se ivise în mijlocul luminișului și îl privea drept în ochi. Sări de pe creangă și merse în întâmpinarea lui. Se opri dinaintea lui și yubani își întinse brațul, desfăcând palma, în care apăru un fluture galben, strivit și cu aripile frânte. — Îți place? Cu cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de tavanul colibei, i se păreau de-a dreptul ispititoare. Înaintă încet, luându-le urma după miros, cu urechea atentă, până când auzi - clare - grohăiturile răgușite ale turmei de porci. Se cățără într-un copac jos și își încordă privirea spre luminișul care mai mult se ghicea decât se vedea câțiva metri mai în față. Erau acolo: cenușii și negri, murdari și zgrunțuroși, purtându-și înfricoșătorii colți gălbui. Pășteau lângă râu, dezgropând rădăcini sau căutând fructe în malul noroios, iar când unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu care el însuși vorbise cu câteva zile înainte despre moartea unui partizan surprins în ambuscadă. Până la urmă, obosiți să-l mai caute, s-au așezat să mănânce la nu mai mult de douăzeci de metri de groapă, în singurul luminiș al pădurii. Apoi s-au trântit pe jos să doarmă, iar el le putea auzi sforăitul ritmic și pașii mari ai santinelei. A adormit la rândul său și, mai târziu, s-a întrebat de multe ori de ce a făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Nu, sparanghelul. Toate astea... Mâncarea, cafeaua, băuturile? O țigară bună? — Câteodată. Dar pot trăi și fără ele. Singurul lucru de care am chef, din când în când, e o havană bună. Încerc să cultiv tutun, acolo, în selvă, într-un luminiș. Văd că ești hotărât să rămâi. — Bineînțeles! Cât timp îmi permit yubani-i, nu mă gândesc să mă mișc de aici. Și nu ți-e dor? — Dor? râse el, amuzat. De ce? Sau de cine? Dumneavoastră nu cunoașteți Chicago, părinte. Nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dorința să-l insulte, să-i reamintească ceea ce tocmai îi spusese, dar zâmbetul lui poznaș îl dezarmă. Se mărgini să dea deoparte farfuria: — Bine. Dacă ne otrăvim, măcar o să fim împreună. Își făcură siesta. Apoi se plimbară încet, ajungând până la luminișul fluturilor, unde se așezară pe o creangă să privească florile: — Asta este viața mea, zise el, și n-aș vrea s-o schimb pentru nici o alta. Nu-am nevoie nici măcar de mai mulți fluturi, mai mulți pești, mai multe maimuțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe cap de locuitor din toată lumea. Doi locuitori, două feluri de nebuni. — Oare om fi într-adevăr? Sau ei sunt cei nebuni, cei care sunt de cealaltă parte? Întârzie cu răspunsul. Privi copacii înalți care își aplecau ramurile apărând parcă luminișul și oferindu-le florilor și fluturilor umbra lor; urmări cu privirea zborul liniștit al unui stârc; simți pe obraz adierea, prea caldă; auzi strigătul curcilor în călduri; aspiră parfumul greu și istovitor al selvei; observă cerul ce începea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și în urzici. O mlaștină rău-mirositoare cu palmieri nipa. Apoi alta. Și o a treia, și nici un râu în care să te răcorești și să te despoi de cruste. O oră. Și încă una. Și o a treia, și nici un luminiș în care să te poți odihni fără primejdie. — Țară de căcat! — Liniște! Se auziră primele împușcături, clare și îndepărtate. După aceea, nimic. Apoi, răpăitul mitralierelor. Consultară busola și harta. Veneau dinspre Nord-Vest. — Sergent, cine e pe-acolo? — Compania „Charlie“, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
partea dinapoi în apă și capul scos la suprafață, dădură drumul primelor râgâituri, în vreme ce o îndepărtată „pasăre-bombardier“ se trezea fluierând în căutarea perechii cu care să-și petreacă noaptea. Un „trompetist“ în călduri înaintă pe malul stâng, ajunse la un luminiș lângă apă, se opri, își îndoi gâtul căutând în pământ un vierme, își înălță cât putu de mult extremitatea opusă a corpului și lăsă să-i scape o lungă și armonioasă bășină presărată cu tonalități romantice, căreia îi răspunse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]