1,843 matches
-
n-ai văzut niciodată, un animal nobil și frumos transformat într-o jalnică grămadă de carne înfricoșată”. Dar Vecu e îndărătnic. Nu vrea cu nici un chip. Încearcă chiar să se smulgă din mâna ta. Alunecă și cade, murdărindu-se de mâlul de pe marginea bălții. Râzi din nou, dar, deodată, te oprești din râs uluit: dinaintea ta, acum, nu mai e bătrânul șters, prăpădit; de jos, s-a ridicat un om aproape necunoscut, cu părul atârnând în dezordine, cu bărbia tremurând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deșirată. Scuipatul lui, cleios și galben, ți s-a lipit de obraz, ca un vierme, lângă gură. Te ștergi încet, aproape paralizat de surpriză; altfel ar trebui să fugi după Vecu și să-l obligi să înghită un pumn de mâl. Te urci în barcă, doctorul Dinu te urmează nehotărât, dar neîndrăznind după tot ce s-a întâmplat să-ți propună sa renunțați, apuci vâslele cu dușmănie și te uiți la cer: „Afurisită ploaie”. Din pricina ploii, nu te mai duci la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu să-și lanseze în fiecare noapte, de pe țărm, semnalele lugubre. Abia spre dimineață, când întunericul se subția și marea ieșea din mâlul nopții, se retrăgea obosită, pentru a reveni în noaptea următoare, anunțând de fiecare dată, asemenea corurilor antice, tragedii pustiitoare. Nimeni nu mai îndrăznea s-o prindă. Era poate un mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apa devenise parcă mai neagră și sporise mătasea broaștei. Barca târa după ea adevărate zdrențe verzi. Pâlcurile de stuf sporiseră și ele. Dacă nu era curățată, balta avea să devină în curând impracticabilă, înăbușită de alge, de stuf și de mâl. Probabil, mi-am zis, pescarii nu mai vroiau s-o curețe. Nu-i interesa. Pește nu exista acolo, iar ca să întrețină un drum pentru cei din azil nici atât. Când am ajuns la mal, am pornit-o pe ulița prăfoasă direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pentru voi”. Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă dusesem acolo; să pun o floare în noroi pentru el. În aer plutea o putoare greu de suportat, de mâl încălzit; cum de rezistasem oare, altădată, să stau acolo cu orele? Și ce plăcere putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
motoare și o ia pe o potecă, prin praf. Vede, din mers, păsări colibri Învîrtejindu-se și țîșnind, și șerpi, și șopîrle și păianjeni. Și mai sînt javelinas, niște porcușori peccari dolofani, de vreo treizeci de kile bucata, tăvălindu-se În mîlul unui arroyo. Aude urletul unui coiot. Poteca urcă pe perete unui canion plin de cactuși țepoși; ocotillo, „gardul viu“; tufișuri; și covoare de gălbenele, verbină și sacra datură, „trompeta Îngerilor“. Un miros de slavie și creozot plutește peste toate. Șoimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
plus, nu știa ce fel de mlaștină este. Abia când i-a ajuns apa până la talie, și-a dat seama că pământul de sub picioare era moale și-l trăgea în jos. Dar era prea târziu. Când scotea un picior din mâl, celălalt se afunda și mai mult. Picioarele mele! strigă înnebunit. Endō-san, picioarele mele! Ceața era deasă și Endō nu se mai vedea deloc. Gaston nu putea nici măcar să-și dea seama în ce direcție este. Când nu se mai agita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
stătea cu spatele la mlaștină. S-a dat câțiva pași îndărăt, dar Kobayashi a reușit să-l atace din nou cu cazmaua. Respira greu, de i se scuturau umerii. Endō-san! strigă din răsputeri Gaston când auzi detunătura. Picioarele îi rămăseseră înțepenite în mâlul mlaștinii. Vântul unduia apa. În clipa aceea, o rafală de vânt a împrăștiat puțin ceața, suficient ca să-l poată vedea Gaston pe Kobayashi cum îl ataca pe Endō cu cazmaua. Endō era și el în maștină. Aaa! Aaa! Văzându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
piele plină cu sare animală. Imediat ce am lăsat în urmă zidurile, m-am întors cu fața spre oraș și am fost cuprins de un puternic sentiment de îngrijorare. Era scufundat într-o negură fină și îmbibat de ploaie și de mâl. Inexorabil predestinat putrezirii. XI Călătoria de întoarcere s-a dovedit a fi anevoioasă încă de la primele două mile. Drumul era mlăștinos, străbătut de nenumărate pârâiașe, revărsându-se din gropile pline ochi de apă. După patru mile, trecând noi de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Adulții care le luau locul, fie bărbați sau femei, se uitau la noi cu ură. În piață am dat doar de cerșetori, care n-au cutezat să întindă mâna spre noi, și de trei bivolițe slăbănoage acoperite cu cruste cu mâl. Ne-am oprit în fața garnizoanei militare, o clădire modestă, dar rămasă-n picioare, și ne-am legat caii de niște inele groase de fier înfipte-n zid. Poarta era deschisă, dar înăuntru nu era nimeni. Am auzit totuși venind de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deschidă carcera, și m-am trezit în fața unui lucru rușinos pentru orice popor: doi deținuți erau morți de cel puțin trei zile, și alții agonizau. În total, morți și vii, șapte oameni cufundați într-o mocirlă spurcată, un amestec de mâl, paie putrezite și excremente cam de două palme. Ne-au explicat că erau tâlhari de drumul mare, ucigași. Cu o altă piesă de argint l-am convins pe comandant să ducă de-acolo morții, iar pe ceilalți să-i mute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ajuns la o baltă de izvor. În timp ce Gundo umplea burduful cu apă, Bovo a început să smulgă din pământ și de pe trunchiuri de copaci smocuri de mușchi alb; apoi a scobit cu mâinile în băltoacă până a dat de un mâl argilos pe care l-a amestecat cu mușchiul. Ne-a pus să ne dăm jos încălțările și să ne spălăm pe picioare, după care să ne dăm cu aluatul acela pe care îl făcuse. L-am ascultat, și am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
stufăriș și izvoare gâlgâitoare. Se înainta cu greu, cu apa până la brâu și cu desagii ținuți deasupra, ca să nu se ude. Urmăream linia dată de o seamă de copaci paluștri, de ramurile cărora ne agățam ca să ne smulgem picioarele din mâl. Chinul a durat cel puțin patru ceasuri. - Suntem aproape ajunși, l-am auzit pe neașteptate pe Bovo, care ne arăta ceva mișcându-se în apă. Erau vidre. Apa începea să scadă și să se mai limpezească; în fine, ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
durat cel puțin patru ceasuri. - Suntem aproape ajunși, l-am auzit pe neașteptate pe Bovo, care ne arăta ceva mișcându-se în apă. Erau vidre. Apa începea să scadă și să se mai limpezească; în fine, ne-am trezit în mâlul unei poteci care mi s-a părut sigură precum stânca. Gundo a început să-și ocărască toți zeii; picioarele ne erau tapisate cu lipitori. În punctele de unde le-am desprins, pline ochi cu sânge de la noi, rămâneau niște halouri vineții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pregătea să moară de una singură, mai rău decât o femeie stricată care doar a avortat sau și-a sufocat propriile odrasle. Tristă soartă mai ai tu, Aquileia plină de chiparoși, devenită vizuină de tâlhari și de lupi, înecată de mâl și de urzici. Se povestește că regele hunilor te-a cucerit văzând cum fug din tine cocorii. Acum doar cocorii îți sunt pelerini credincioși. Am sosit în ziua în care luna octombrie s-a făcut simțită printr-o chiciură înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
aurul în care erau ferecate, decât la conținutul lor. Pentru a doua întrebare, m-a rugat din nou să aștept ziua de sâmbătă. În timp ce vorbea, m-a condus în bazilică și mi-a arătat mozaicurile, care acum erau acoperite de mâl, și mi-a explicat tâlcul lor secret, punându-mă să promit că nu-l voi dezvălui nimănui. A venit și ziua de sâmbătă. Cei care sosiseră la Aquileia s-au împărțit în două grupuri în naosul bazilicii, de-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
numai că nu era destulă, dar avea și un gust îngrozitor. Cu toate astea, cu ajutorul bogățiilor salvate din calea invadatorilor, acești oameni făcuseră din mare pământul din care își trăgeau profitul. Era o mare cu pești mici care miroseau a mâl, dar lor le plăceau, deoarece erau grași și hrănitori. Era suficient să blochezi porțiuni de lagună și să aștepți ca soarele să sece apa; rezultatul? Sare cât cuprinde aproape gratis. Făceau negoț cu pește sărat. Angajaseră meșteri lemnari și călăfătuitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
altar am văzut, pregătite să fie duse de-acolo, o raclă și un copăcel de aur, înalt cam de-un picior, cu o montură de pietre prețioase. Baza copacului era un recipient de alabastru, atât de străveziu, încât se vedea mâlul depus în el. - Sângele celui care n-a fost nicicând răstignit, dar care i s-a prefirat asudând în grădina de măslini și i-a curs în forum, a spus Andras, urmărindu-mi privirea. E al tău. Și racla. Conține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vânt, și înregistra cu nepăsare lumea de dedesubtul său. Erau toate cum le știa și din toate acestea se simțea exclus. Îl văzuse pe Talpă înlemnit, iar în adâncul lacului vedea un somn uriaș adormit la adăpostul unei pietre, în mâlul pufos. Îl vedea apoi pe Hrisofan, mutul, alergând cu pași mărunței spre chilia părintelui Damaschin, apoi, împreună cu acesta, fugind spre poarta mare. Din urma lor veneau alți doi călugări mai tineri, cu un felinar cu feștilă și ceară. Unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un cap negru, privindu-l de după stuf, ca de după o cortină. Vedea prea bine că era ceva ciudat, dar nu atât cât să-l impresioneze. Capul părea făcut din ață răsucită, ori mai bine, din răchită, și era negru ca mâlul. Ochii rotunzi și mari ca două globuri de smoală se mișcau în toate părțile. Și cum continua să scâncească, Zogru căpătase convingerea că orice ar fi este un copil, așa că-l întrebase prietenos: - Ce e băiete, ce ți s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lăsat pe Gligore pe malul bălții. Stătea năucit, iar pe lângă urechile lui se ridica un abur mov, ca un curcubeu. Dintr-o săritură, Zogru a fost în sângele Omului Negru și, odată cu acesta, s-a repezit cu toate forțele spre mâlul gros al mlaștinii. Când s-a trezit, era la Comoșteni, un fir subțire și șerpuitor, iar în fața lui urca drumul albicios până-n cumpăna cerului de vară. Era anul 1812. Cum a găsit un vehicul, a fugit nebunește spre București și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să mă ucidă, dar el Îmi strigă În ureche: - Krog e prost! Enkim nu ucide. Începu să se Învârtă Încoace și Încolo până ce găsi un bulumac gros pe care se apucă să-l hâțâne cu putere, trăgându-l afară din mâl. L-am ajutat și, după o vreme, reușirăm să scoatem bulumacul din clisă și-l rostogolirăm În apa care curgea mereu. Enkim se aruncă În apă, stârnind un plescăit grețos și se apucă de bulumacul care plutea greoi. - Krog e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o luă la vale, agățând culcușul din crengi În care zăcea Enkim și târându-ne pe toți pe firul bezmetic al apei. Doar atunci am zărit pe mal, chiar lângă locul În care stătuse Întins prietenul meu, un morman de mâl precum un mormânt de prunc abia născut, În care erau Înfipte trei pietre de prundiș. Peste cele trei pietre era pusă o a patra piatră, plată, ca un acoperiș mărunt, cu vârful ațintit În josul apei care curge. Pe când apa ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vârful ațintit În josul apei care curge. Pe când apa ne ducea la vale, am apucat să-mi spun că acel lucru nu putea să fie făcut decât de mână de om. Am privit atunci la mâinile lui Enkim: erau acoperite de mâl Încă umed. 13. Ce putea să fie lucrul acela meșteșugit de Enkim În vremea În care eu și cu Runa ne chinuisem să târâm bulumacul În apă? Am dat să-l Întreb, dar chiotele urmăritorilor noștri se auzeau din ce În ce mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pus deasupra frunze de salcie. Se uită apoi la... pășitorul frânt. - Nu poți să-l tragi la loc, Îi zise Enkim care se pricepea și el la de-astea. - Nu, mormăi ea, și mă trimise pe malul apei după niște mâl galben. Când m-am Întors, i-am găsit pe amândoi cioplind niște crengi scurte și groase pe care le legară cu lujere subțiri de salcie În jurul pășitorului lui Enkim. M-am holbat la Runa, căci nici pe Moru al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]