1,030 matches
-
să ia publicul spectator din nou de prost. Spre exemplu, iscusitul retor Crin Antonescu a găsit o motivație a refuzului de alianță întrucât pedeliștii ar fi imorali și oportuniști față de puritatea morală, civică și de atitudine a liberalismului. Oportunismul democrat-liberal mânjește, iar oportunismul liberal înnobilează. În ce mă privește, ca om apropiat de liberalism, încă din vremea când mi-am pus semnătura pe documentul Proclamației de la Timișoara în ședința de concepere a ei, mă adresez liberalilor liberi din structurile teritoriale să
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
duse acasă. Doamna Thaw îi deschise ușa. — Duncan, ce-ai făcut de ești în halul ăsta? îl întrebă ea. — în ce hal? — Ai fața neagră ca tăciunele, toată fața! Se duse în baie și se uită în oglindă. Avea fața mînjită de funingine, mai ales în jurul gurii. CAPITOLUL 18. Natura Administratora hotelului Kinlochrua era prietenă cu doamna Thaw și i-a invitat pe copii să petreacă vacanța de vară în nord. într-o dimineață, s-au urcat la Broomielaw într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fuseseră transportați aici de la o distanță de sute de ani-lumină. Era ca un coșmar prea fantastic ca să poată fi adevărat. Dar mirosul de carne arsă dovedea că acest coșmar era cât se poate de real. La fel, sângele cenușiu-albastru care mânjea podeaua. Iar dovada supremă o constituiau cele zece-douăsprezece cadavre solzoase risipite prin încăpere. 23 Când Grosvenor îl revăzu pe Kent, câteva minute mai târziu, acesta împărțea, foarte calm, ordine printr-un videocomunicator. Cadavrele fură ridicate cu ajutorul unor macarale speciale. Videocomunicatoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pus pe cineva să joace rolul împărătesei, încercând să mă faceți să cred că... Păi, voi... - Ajunge, strigă Rad. Fara începu să tremure când, în câmpul lui vizual, intră un tânăr. Îl năpădi gândul înfricoșător că oamenii care voiau să mânjească, în chip atât de josnic, personalitatea Maiestății sale imperiale n-ar șovăi câtuși de puțin să-l rănească fizic pe Fara Clark. Tânărul reluă cu un glas ca de oțel: - Noi nu pretindem că ceea ce ai văzut se petrece chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
spuneați că a iubit-o pe una, Margot... Bătrânul își șterse fruntea. Transpirase de enervare. ― Eu spuneam? El spunea! Un escroc! Ademenește vagaboande, și dacă se găsește vreuna care n-are chef să-și dea jos rochia, scoate un topor, mânjit cu roșu și urlă ca un descreierat: "O chema Margot! Ce mult am iubit-o". E, chipurile, masculul dezlănțuit, capabil de orice. Nenorocita se sperie și... Cristescu continuă să râdă. ― Exagerați, desigur. ― Zău?! Vă aduc toporul. Îl ține în baie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
părut rău să mă despart de viață, păcătos de dulce și pentru un ratat. Încercam să mă liniștesc. Abia după ce m-am ridicat și m-am dus în casă, am observat că-mi apăruseră pete roșii pe mâini. Parcă eram mânjit de sânge. Speriat, am alergat la oglindă. Și pe față aveam asemenea pete. Tulburat de această descoperire, i-am cerut Liviei să-mi facă un ceai. Ea s-a uitat la mine curioasă, temătoare, a dat din cap și a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că alții, înainte, se dedaseră acolo la adevărate orgii. Aduceau pe malul mlaștinei sticle de bere și se îmbătau. Pe urmă împușcau cerbii fără să-i omoare și îi lăsau așa până ce le intra noroiul în gură. După care se mânjeau la rândul lor cu noroi și se băteau între ei. Le plăcea să simtă gustul morții. Asta îi excita. Erau simple povești? Nu știu. S-ar putea. Dar eu am aflat de la mine cât de adânc poți să decazi uneori
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
întreb din nou în ce fel puteam ajunge la administrație, portarul a închis, enervat, ferăstruica gheretei. Am început să fiu îngrijorat de perspectiva nopții. Din fericire, la următoarea tentativă omul a avut mai mult noroc; o pată de sânge a mânjit hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că acum avea în sfârșit timp pentru mine. Când i-am explicat însă ce căutam acolo, a rămas pe gânduri. M-a privit bănuitor, încruntîndu-și sprâncenele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o stradă unde se demolau niște case. Molozul de la zidurile dărâmate, amestecat cu apa ploilor și zăpezilor, se transformase în noroi. Camioane vechi, cu roțile murdare, lăsau urme adânci în care se strângeau băltoace tulburi pe care, când mi-am mânjit cu totul pantofii, am încetat să le mai ocolesc. Un șofer arțăgos m-a înjurat. Ce căutam acolo? Îi încurcam și se putea să-mi cadă ceva în cap. N-am protestat. Avea dreptate, ce căutam? O amintire? Amintirile nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fericire, fiind târziu nu trecea nimeni pe stradă. Felinarul din colț arunca o lumină chioară pe obrazul lui G. care zăcea în nesimțire la picioarele mele. Nu știam ce să fac. Să fug? M-am aplecat asupra lui. Avea buzele mânjite de ruj. Rujul Augustei, l-am recunoscut. Numai ea folosește acel ruj vinețiu care îmi dă totdeauna un sentiment de repulsie. Cu o imensă scârbă, mi-am lipit buzele de buzele lui și i-am făcut respirație artificială. Îmi venea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Daniel, Daniel, unde ești?" N-am vrut să-i răspund. Nu vroiam să mă scoată de-acolo. M-ar fi luat de mână și m-ar fi dus lângă bunicul mort și nu doream să-i văd din nou buzele mânjite de sânge închegat. Am aflat mai târziu că avusese o congestie cerebrală puternică și de aceea arăta astfel, dar atunci mă impresionase extrem de neplăcut totul, mai ales că mama se apropiase să-l sărute pe obraz. Fugisem de-acolo cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am mânjit pe față și pe mâini; și cu gura plină parcă de noroi cald, m-am întors la Marta și, beat, umilit, îndîrjit împotriva ei fiindcă nu o răzbunasem și împotriva mea fiindcă mai aveam o licărire de luciditate, simțind nevoia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a luat mâna. Ardea. \ Trebuie să te duci acasă. Dar Grand îi scapă și aleargă câțiva pași, apoi se oprește, desface brațele și începe să se legene înainte și-îndărăt. Se învârte în loc și cade pe trotuarul înghețat, cu chipul mânjit de lacrimile care continuau să-i curgă. Trecătorii priveau de departe, opriți locului, neîndrăznind să mai înainteze. A trebuit ca Rieux să-l ia pe bătrân în brațe. Acum, în patul său, Grand se înăbușea: plămâni îi erau prinși. Rieux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mele principii estetice. În unele zile nu reușeam să lipesc decât vreo trei, patru, ca să pot fi satisfăcut de calitatea muncii mele. Conducerea bibliotecii era nemulțumită de integritatea de care dădeam dovadă. Ei își doreau un simplu animal care să mânjească cu lipici cărțile lor cele mai căutate. — Crezi c-ai putea să capeți din nou o slujb-acolo? — Am serioase îndoieli. I-am spus, la vremea aceea, niște lucruri foarte usturătoare femeii care conducea departamentul respectiv. Mi-au retras chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sute de dolari în tine. — Cine mi-a luat apărătoarea de ochi? întrebă cu o voce cruntă domnișoara Trixie. Unde mă aflu? Ia-ți mâinile de pe mine! — Drăguțo, începu doamna Levy, dar domnișoara Trixie adormise din nou, într-o rână, mânjind canapeaua cu crema de pe față. — Ascultă, Zâna cea Bună! Cât te-a costat până acum acest mic joc? Și să știi că n-am de gând să dau bani ca să schimb tapițeria divanului! — Ai dreptate. Cheltuiește-ți toți banii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ar arunca-o în golf. Se șterse cu grijă, își puse halatul de pluș și se duse din nou în camera de gimnastică. Domnișoara Trixie stătea în capul oaselor pe divan. Obrazul îi fusese șters de cremă. Gura îi era mânjită cu ruj portocaliu. Ochii ei miopi erau accentuați cu fard de pleoape. Doamna Levy aranja o perucă neagră frumos coafată peste părul rărit al bătrânei. Ce naiba îmi mai faci acum? o întrebă domnișoara Trixie pe binefăcătoarea ei. Am să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ca întotdeauna. Câți bani ai adus azi? Un sfert de dolar? țipă doamna Reilly. Sări de pe scaun și băgând mâna într-unul dintre buzunarele halatului scoase afară ilustrata lucitoare. Ignatius! — Dă-mi-o imediat înapoi, tună Ignatius. Cum îndrăznești să mânjești imaginea aceasta minunată cu mâinile tale de precupeață? Doamna Reilly mai aruncă o privire spre ilustrată și apoi închise ochii. De sub pleoapele plecate lunecă o lacrimă. — Am știut de când te-ai apucat să vinzi cârnați c-ai să te-nhăitezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
multe ori. Billy îl privea, gâfâind puternic. Apoi Dave se lăsă din nou jos, dispărând total. Sirenele se apropiară. Billy realiză încet în ce situație disperată se afla. Venea poliția. El era închis în mașină, cu o armă în mână, mânjită de sângele lui și plină de amprentele lui. Urme de pulbere și o tăietură roșie, acolo unde îl ciupise percutorul. Nu știuse cum să tragă. Vrusese doar să-i sperie, asta era tot. Poliția avea să-l găsească. Blocat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
părut rău să mă despart de viață, păcătos de dulce și pentru un ratat. Încercam să mă liniștesc. Abia după ce m-am ridicat și m-am dus în casă, am observat că-mi apăruseră pete roșii pe mâini. Parcă eram mânjit de sânge. Speriat, am alergat la oglindă. Și pe față aveam asemenea pete. Tulburat de această descoperire, i-am cerut Liviei să-mi facă un ceai. Ea s-a uitat la mine curioasă, temătoare, a dat din cap și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că alții, înainte, se dedaseră acolo la adevărate orgii. Aduceau pe malul mlaștinei sticle de bere și se îmbătau. Pe urmă împușcau cerbii fără să-i omoare și îi lăsau așa până ce le intra noroiul în gură. După care se mânjeau la rândul lor cu noroi și se băteau între ei. Le plăcea să simtă gustul morții. Asta îi excita. Erau simple povești? Nu știu. S-ar putea. Dar eu am aflat de la mine cât de adânc poți să decazi uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întreb din nou în ce fel puteam ajunge la administrație, portarul a închis, enervat, ferăstruica gheretei. Am început să fiu îngrijorat de perspectiva nopții. Din fericire, la următoarea tentativă omul a avut mai mult noroc; o pată de sânge a mânjit hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că acum avea în sfârșit timp pentru mine. Când i-am explicat însă ce căutam acolo, a rămas pe gânduri. M-a privit bănuitor, încruntându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o stradă unde se demolau niște case. Molozul de la zidurile dărâmate, amestecat cu apa ploilor și zăpezilor, se transformase în noroi. Camioane vechi, cu roțile murdare, lăsau urme adânci în care se strângeau băltoace tulburi pe care, când mi-am mânjit cu totul pantofii, am încetat să le mai ocolesc. Un șofer arțăgos m-a înjurat. Ce căutam acolo? îi încurcam și se putea să-mi cadă ceva în cap. N-am protestat. Avea dreptate, ce căutam? O amintire? Amintirile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fericire, fiind târziu nu trecea nimeni pe stradă. Felinarul din colț arunca o lumină chioară pe obrazul lui G. care zăcea în nesimțire la picioarele mele. Nu știam ce să fac. Să fug? M-am aplecat asupra lui. Avea buzele mânjite de ruj. Rujul Augustei, l-am recunoscut. Numai ea folosește acel ruj vinețiu care îmi dă totdeauna un sentiment de repulsie. Cu o imensă scârbă, mi-am lipit buzele de buzele lui și i-am făcut respirație artificială. Îmi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Daniel, Daniel, unde ești?” N-am vrut să-i răspund. Nu vroiam să mă scoată de-acolo. M-ar fi luat de mână și m-ar fi dus lângă bunicul mort și nu doream să-i văd din nou buzele mânjite de sânge închegat. Am aflat mai târziu că avusese o congestie cerebrală puternică și de aceea arăta astfel, dar atunci mă impresionase extrem de neplăcut totul, mai ales că mama se apropiase să-l sărute pe obraz. Fugisem de-acolo cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am mânjit pe față și pe mâini; și cu gura plină parcă de noroi cald, m-am întors la Marta și, beat, umilit, îndârjit împotriva ei fiindcă nu o răzbunasem și împotriva mea fiindcă mai aveam o licărire de luciditate, simțind nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]