1,061 matches
-
-i atinse mâna - nimic. Luna o ilustra frumos, și ea era îndestul de șirată spre a se lăsa muiată-n întreg de - această dulce și voluptoasă lumină. El o privea mereu. Apoi își întinse el întîi mâna și apucă încet mânuța ei fină și rece. Ah! gândi, și un ce nemaisimțit îi trecu prin inimă... ah, cum îmi place acum. Acum s-apropie cu-ncetul de chipul ei mlădios și ușor și, aplecîndu-și gura la urechea ei, șopti lin, deși cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o polia frumos și ea era îndestul de vicleană spre a se lăsa muiată-n întreg de această dulce și voluptoasă lumină. El o privea mereu. Apoi își întinse mâna și apucă încet mânuța ei fină și rece. Ah! - gândi, și un ce nemaisimțit îi trecu prin inimă... cum îmi place acum. Acum se lipi de chipul ei mlădios și ușor și, plecîndu-și gura la urechea ei, îi șopti lin - deși cu glasul plin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
peste fereastă o perdea de matasă albastră, încît camera se împlu de "un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mânuță [mînă ] și cu alta ochii. Să vorbim încet... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că li vorbesc la ureche... ia să vedem, rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într - atâta de bătăile inimei încît [îi] sărise un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
atinse mâna - nimic. Luna o polia frumos și ea era îndestul de vicleană spre a se lăsa muiată-n întreg de această dulce și voluptoasă lumină. El o privea mereu. Apoi își întinse el mai întîi mâna și apucă încet mânuța ei fină și rece. Ah! gândi, și un ce nemaisimțit îi trecu prin inimă... ah cum îmi place acum. Acum se lipi cu-ncetul de chipul ei mlădios și ușor și, aplecîndu-și gura la urechea ei, îi șopti lin - {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bolnav în turn și toaca se izbea de stâlpii clopotniței. Am fugit de pe morman, ud și plin [de hlei ], și m-am covrigit în clopotniță, cu dinții clănțănind și muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi - mânuțele mele slabe și reci le băgam tremurând în mînecele ude. Așa am stat toată noaptea. Pe la cântători am început a merge cu picioarele goale prin noroi spre casă... am intrat în bordei... pe vatră lemnele se topise... și zgura abia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
numai eu... Dar să tăcem despre asta. Tomo! poate că azi ne vedem pentru ultima dată. - Ultima dată? Aiurezi, Poesis! Ultima dată? - O, copilul meu, de-ai ști ce nenorocită, sunt, zise ea, cu ochii plini de lacrimi, înlăturînd cu mânuțele ei albe părul negru de pe fruntea mea și arzând cu buzele ei contrase de plâns fruntea mea întunecată. Ce nenorocită sunt, fără ca să ți-o pot spune ție. Dacă te pot ruga ceva în numele maicei tale, în numele acelui înger curat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
măsură. Haina abia o încingea, gâtul era gol și alb și din piept se vedea partea cea nemijlocit sub gât, pe când sânii, bourei, manifestau vergina lor esistență prin două mici ridicături a pieptarului. Fața era de-o paloare umedă, voluptoasă. Mânuțele ei erau reci, iar ochii înotau într-o lumină neobicinuită lor. - Ce fac? zise ea, surâzând și uitîndu-se la încheieturele degetelor și la vârfurile unghiilor ei de roză... Ce să fac? Nimica. Ochii, deși păreau că privesc cu ingenuitate de sub
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unite asupra capului. Gâtul încă se vedea, iar peste sân era trasă plapoma de lână aurie. M-am apropiat de pat... ea dormea. Am îngenuncheat lângă pat, am dezbinat mînele de deasupra capului ei fără să o deștept și, trăgând mânuța ei albă și dulce pe inima mea, o țineam asemenea unui odor în amândouă mînile și-o sărutam ca pe-un copil. Apoi șezui pe pat lângă ea, așa încît îi priveam în față. Proptindu-mă în mînile mele, așezate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
domino negru a cărui glugă era lasată pe spate... Era frumoasă astfel... fața ei de marmură contrasta cu dominoul de mătase neagră și părul ei propriu care cădea în șuvițe lungi, strălucite, negre pe umerii ei... din mânici se iveau mânuțele ei de regină cu degețelele lungi. De sub poalele dominoului se iveau picioarele mici în botinele lor lustruite... Ea cântă... Era atâta dulce tristeță, părea c-o esperiență lungă și dureroasă vorbește din acest frumos demon, era atâta tristeță, atâta dulceață
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nimeni... Asta vine așa numai... N-o știu orișicând... - Atunci de ce [te] depărtezi de mine... vino ici în brațul meu... O atrase încet pe pieptul lui... - Ah, uite, zise ea... ce rău îți stă legătoarea la gît!... Ea drese cu mânuțele ei legătoarea... - Și-apoi nu-i nici pieptănat cumsecade, hahaha! și lipsește un bumb de la maneșcă. - Mi-a căzut în sân, Elli... caută-. Ea-și băgă mîna-n sânul lui. El [O] prinse ș-o apăsă pe inimă... - Nu găsesc, zise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
d-tale... " " Ea va sta la portița grădinei d-tale", zise el, ridicîndu-se și surâzând. Angelo, m-am dus noaptea în grădină, am deschis portița, m-am pus în sanie și iată-mă-s. Ea luă dreapta lui în amândouă mânuțele, o bătu ș-o sărută apoi... - Lilla! - Lasă-mă, Angelo... eu nu mai am ce-ți da... ți-am dat tot... De mult n-am mai fost stăpână pe mine, de mult eram toată a ta... Ai milă de mine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iute pe domnul Mirică la radiologie." Femeia făcu o mutră năpăstuită: "Acuma? La ora asta?". "Da", răspunse medicul trăgând mult aer în piept. "Acum. Și cât mai rapid, te rog. Da?" Accentuă, silabisind: "E o urgență!". Fany îl luă de mânuță pe nea Vasile căruia nici să arunce o privire în decolteul ei nu-i mai ardea. După o scurtă plimbare cu liftul ajunseră și la radiologie. "Bună Delia!", făcu bucuroasă nevoie-mare asistenta. "Bună, Fany!", răspunse cu același elan de simpatie
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
își ridicară eșarfele și fularele până la ochi, iar băieții își traseră căciulile până la bărbie, ca pe niște cagule. Ochiurile tricotajelor le permiteau să vadă suficient de bine ca să-și continue vânătoarea. Una dintre fete îi strigă, în timp ce ridica înspre el mânuța cu degetul mijlociu drept: "Acum ne mai știi, băi, nea Ciucurel?". Cel mai solid dintre bruneți deveni brusc interesat: "Cum zici, fată, că-l chemă pă zmeu' ăsta?". "Ciucurel. Dom' director Ciucurel, șefu' Administrativului pe facultate", răspunse cu amabilitate tânăra
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
strigă Porfiri. Nu-mi spune. ă Dacă am fi venit direct aici... ă Cum de s-a întâmplat așa ceva? Cum a putut să se întâmple? Copila, Vera, zăcea pe pat. Corpul ei era în poziția tipică a copiilor adormiți, cu mânuțele îndoite în vis. și-ar fi dorit să îi vadă pe față un zâmbet inocent, o urmă de neliniște copilărească, sau chiar o aluzie de nervozitate. Orice, în afara sângelui închegat, a amestecului de sânge, carne și oase care îi întâmpină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
le inunda sufletele de iubire. Ceva mai târziu gângurea și se chinuia să comunice cu cei din jur, prin sunete ascuțite și ferme. Luana cumpăra rochițe și fundițe așteptând cu nerăbdare ziua când, mândră, nevoie mare, se va plimba de mânuță cu fetița ei gătită în hăinuțe frumoase, cu perișorul plin de bucle aurii strâns în funde albe. Îi venea să râdă văzând cum, în ciuda aversiunilor de odinioară, visa să-și împopoțoneze copilul cu fundele uriașe ce-i marcaseră copilăria. Radu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
băiat. Dimineața în zori a fost aruncat de tatăl său într-o cotitură a râului unde apa era adâncă și curgea domol. Pruncul s-a dus la fund și, spre uluirea mea, a apărut cât ai clipi, apucându-se cu mânuțele de sulița pe care părintele său i-o întinsese. Alhais l-a scos din apă și i l-a încredințat unei femei care l-a înfășurat într-un veșmânt de lână. După care a zis mulțumit: - O să iasă din el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
brațe pe covor, fetița nesigură pe propriile ei puteri se ține încă de tot ce-i vine în cale, fotoliu, măsuță, genunchii noștri așezați în semicerc pe canapeaua în formă de L din cameră, ajunge la Theo, acesta îi prinde mânuțele mici în palmele sale, fetița scâncește s-o lase, zmucindu-se cade cu fundulețul bombat de scutece pe covor, plânge fără lacrimi, pe măsuța joasă acoperită de un macrameu complicat Aida așază tava cu paharele înalte pline cu un lichid gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
știe, Floarea din Drăgosteni se oprește în iarba înaltă, în mijlocul poienei și soarele bate în capul ei împodobit ca o sorcovă, eu nehotărât cu iarba aproape cât mine, clopoțeii și-au oprit clinchetul, aș vrea numai să-i ating cu mânuțele mele, ea îmi zâmbește cu toată fața, chipul ei e alb ca laptele, ca laptele de alb e chipul ei, își așază cu grijă grămada de poale neștiute, Hai! Mă cheamă și la noul clinchet vesel al clopoțeilor eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
tot albe, albe ca laptele, mă prinde în brațe și mă ia la pieptul ei, mă îmbrățișează cu atâta dragoste încât nu-mi amintesc ca în viața mea vreodată, și mă întoarce cu fața către soare, Copilașul meu! Eu întind mânuțele spre clopoțeii argintii de la gâtul ei, și sunt atât de fericit când reușesc să-mi încleștez degetele pe șiragul lor, ea își dezbumbă una după alta cămeșile îndepărtându-le de la gura mea flămândă, râzând fericită îmi potrivește între buze țâța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
frunze, foarte, foarte, desenez! Cinci ani, ce bine e! Râd! Râzi! în jurul meu se-nvârte soarele, și soarele se-nvârte în jurul meu, mâinile nu mai sunt ale mele, desenez cu mâna de copil, trei ani, tata înalt, întind spre el mânuțele dar, tata, vreau la el în brațe, acolo sus, dar, tata, și tot mai mic, nu mai gândesc, orice intenție de gând mi se topește într-o masă uleioasă, creierul meu e undeva detașat de trup, dormitează, ce cald e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
să-ți mai curețe mama un ou? fetița se răsfață până să răspundă nu, vreau apă, cere băiatul, și tatăl se întinde spre bidonul de plastic acoperit cu o haină, copilul primește o cană pe care o ține cu amândouă mânuțele și bărbatul îi toarnă apă, cana se răstoarnă plină pe pieptul copilului, tatăl are o pornire imediată de a se răsti la el, dar amintindu-și probabil de locul unde se află își reprimă cu greutate, mama trage copilul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
apucat să se dezbrace, și-a pus numai peste hainele de oraș un capot de casă, ești gata? o întreabă femeia pe fetița răsfățată, bărbatul se luptă cu un piept de pui pe care, da! răspunde fetița și-și șterge mânuțele de șervețelul de pânză întins de, cu prosopul înfășurat în jurul capului ieșind de la baie, își face manichiura, nu te scoate din cameră, te lasă să participi la toate operațiunile de întreținere a trupului ei, așa ți-ar trebui ție, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
afară. Pentru o clipă, lumina ne-a orbit și nu ne-am mai găsit În zăpadă. Deodată am simțit niște mâini mici bătĂtorindu-mi zăpadă pe picioare, apoi din ce În ce mai sus, pe glezne, pe burtă și În ochi. Am simțit o mânuță scotocindu-mi inima și punându-mi În locul ei un cub de gheață. Cu cât simțeam răsuflarea lui mai aproape, cu atât copiii bătĂtoreau mai multă zăpadă În jurul ochilor, urechilor și inimii mele. Prin gaura din dreptul gurii i-am șoptit
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Înceți,timizi sunt pașii copilului prin viață, Dar forța-ntr-al lui zâmbet e-atâta de măreață! Câtă iubire-ascunde un suflet inocent Nu poate să cuprindă întregul orizont. Mânuța ce-ți întindem e chiar neputincioasa; Nu știe-a trasa planuri ori a zidi o casă, Dar dă o-mbrățișare cu-atâta dăruire! Și-aduce-n inimi frânte alin și fericire. Voi sunteți steaua noastră, ne oferiți lumină Prin daruri și prin
Sfera by Colessa Andreea () [Corola-publishinghouse/Science/91764_a_93589]
-
o dată cu epidemia. Pe 5 aprilie, în duminica Floriilor, mica prințesă a fost lovită de scarlatină. Patru zile mai târziu, în Joia Mare, a murit cerând apă: "Apă, apă de la Peleș!". Mama ei era în genunchi lângă ea și îi ținea mânuțele. A asistat la această nimicire a sentimentelor și bucuriilor ei. a închis ea însăși frumoșii ochi albaștri ai copilei și, fără nici o lacrimă, fără vreun reproș, le-a mulțumit medicilor pentru îngrijirile lor, dreaptă și împietrită. Spunea: "Dumnezeu a iubit
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]