1,078 matches
-
au plăcerea de a se vedea pe rafturi. Așa că s-a desființat librăria și ai locația dorită. Mulțumesc, i-am răspuns, din nou, scurt. Cu asta ne luăm la revedere aici. Restul rezolvi cu secretarul meu. S-a ridicat, a mârâit un bună ziua și a plecat. Nici nu-i spusesem Cameliei de gândul meu. Acum mă îndreptam spre casă, bucuros, în primul rând pentru Mihai. Până seara am tot rumegat veștile. Abia a doua zi, duminică, după masa de prânz, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pielea lui, murmură, apoi își sprijini capul de spătarul scaunului și ațipi... Dar nici într-a mea nu-mi place să fiu... Când soarele se înalță pe cer, bătându-i drept în față și făcându-l să transpire, deschise ochii, mârâi nemulțumit, întinse mâna spre micul frigider și scoase o bere. — Mă inviți? Deschise ochii, clipind des din cauza luminii, și privi necunoscutul ce stătea pe un scaun pliant caraghios, apărându-se de soare cu o umbrelă multicoloră, și mai caraghioasă. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
munți, și ecoul ei se întinse de-a lungul defileului împreună cu țipătul mercenarului ce se afla exact în spatele lui Bruno Serafian. — M-au împușcat! M-au împușcat! - repeta acela în mod obsesiv. M-au împușcat! M-au împușcat! Am auzit! - mârâi Mecanicul. Unde te-au împușcat? — În picior. Pierd mult sânge. — Improvizează un garou, apleacă-ți capul și nu te mai văicări! - îi răspunse cu asprime. A văzut cineva ceva? Nu primi nici un răspuns. — Drace...! Vor să ne vâneze ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lucrători care primesc câte 800000 de lei pe zi. Sâmbăta și duminica, lucrează cot la cot cu soția în locul angajaților. Moții aduc laptele și primesc 1500 de lei pe litru. «Privatu’» ne ia produsele și la sfârșitul lunii primim banii, mârâie ei. Noile normative descurajează orice inițiativă din zonele defavorizate. Satul bombăne Comuna Ponor are 920 de suflete. Majoritatea - bătrâni. Cresc animale, «dar nu se plătește». Turism nu există, deși zona depășește în măreție și frumusețe Valea Prahovei. Metalurgica din Aiud
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
cameră de filmat. «Evocarea părintelui Argatu? Se supără Patriarhul Teoctist dacă acordăm interviuri...» Văd un călugăr bătrân pe terasă, pălindu-se la soare, cu picioarele învelite într-o blană de miel. Lângă blană, un motan bălțat, parcă la fel de bătrân, care mârâie și clănțăne ca un câine. După mai multe insistențe, îl scot din reverie pe stăpân. Nu înțelege. Îl caut pe părintele Ieronim!», strig eu la urechea moșului. Motanul dă să latre de-a binelea. «Ce vrei, măi? Piei de-aici
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
chiar banal că doamnele discută politică mai abitir decât domnii ! Să mi-o imaginez, așa cum o vedeam altădată, în acel timp al nostru, când, ascultând-o jenat, îmi părea că zăresc un dulău credincios, cu botul lăsat pe labe, numai mârâind amenințător, și, dintr odată, repezindu-se glonț și lătrând cu ochii însângerați ? Ori să-i ascult bănuitor intonația ușor afectată după care o recunosc atunci când cochetează - nu știe toată lumea că Sophie este marea feblețe a amicului Victor ? „Dacă am rămas
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
auziră lătrături - de fapt urletele unui adevărat monstru. Denton rămase Într-o parte, supraveghind cu un ochi aleea și cu altul ușa. Le deschise un negru musculos, cu Înfățișare de dur, care ținea energic de zgardă un dog mastiff. CÎinele mîrÎia. Omul spuse: — Asta pentru că n-am plătit pensia aia alimentară? Fir-ar să fie, și pentru asta a ajuns să te caute poliția? — Ești Leonard Timothy Bidwell? — Corect. — Iar mașina de pe alee e a ta? — Corect. Și dacă mata ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ușa. Un bărbat traversă În goană aleea. Jack Își goli Încărcătorul. Omul sări peste un gard. Strigăte de pe trotuar: jucătorii de barbut ovaționau. Jack puse alt Încărcător, sări gardul și ajunse Într-o curte. Un doberman se repezi la el, mîrÎind și rînjind. Jack Îl Împușcă pe loc. CÎinele Începu să verse sînge. Jack auzi Împușcături și văzu gardul explodînd. Doi polițiști În uniformă intrară alergînd În curte. Jack lăsă pistolul să cadă, dar ei oricum traseră, făcînd praf niște stîlpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
în fața lumii de basm care i s-a deschis la picioare când a ajuns în Champs-Elysées, străjuit de ambele părți de brazi uriași pudrați cu alb și sufocat de ghirlande și lumini. A aruncat o privire piezișă pe sub sprâncene, a mârâit și a declarat că nu e tentat să treacă pragul acestei lumi. Am făcut cale întoarsă. Apoi ne-am despărțit din nou. El a revenit în România, eu am rămas încă un an în Germania. Sejurul din Heidelberg nu schimbase
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nume Trix. Era plină de coșuri pe față, purta o rochiță transparentă și țopăia de pe un picior pe altul ca să se încălzească. Când a văzut-o pe Lisa, fața i s-a luminat și a aruncat rapid țigara. —Ce’aci? mârâi ea, lăsând să scape ultimul fum din țigară. Mortali pantofi. Eu sunt Trix, asistenta ta personală. Înainte să întrebi, numele meu este Patricia, dar nu are rost să mă strigi așa pentru că nu voi răspunde. Mi se spunea Trixie până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
câteva zile -, Jack părea aproape la fel de nefericit cu Mai pe cât fusese în perioada de după plecarea lui Dee. Pentru a-l ține pe Jack departe de subiectul femei, Kelvin întrebă: Cum mai stă treaba cu sindicatele de la televiziune? — Treaba e rezolvată, mârâi Jack. Până data viitoare. —Iisuse, mă bucur că nu sunt în locul tău. Kelvin știa că Jack merge în permanență pe o sârmă foarte subțire, undeva între cererile celor de la conducere, cererile sindicatelor și cele ale clienților de publicitate. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
important este să fii slabă, dar refuza să fie sclava unei diete tradiționale. În schimb, introducea limite și recompense ciudate în relația sa cu mâncarea, menținând provocarea mereu nouă și interesantă. —Șampanie! Gândul la băutură o făcu pe Trix să mârâie ca un Don Corleone în variantă feminină. —Asta dacă nu au buget redus, iar dacă e așa, nici nu primesc spațiu în revistă. În cazuri din astea, îți iei punga cu cadouri și pleci. O pungă cu cadouri! Trix se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
spuse ea scurt. —Ea e din Anglia. Prietenii ei au întârziat și se simte aiurea că stă aici singură. Păi, stai pe lângă noi, se rugă un băiat scund, cu figură de viezure. Ia-i ceva de băut, Declan. —Ospitalitate irlandeză, mârâi Lisa printre dinți. Cei șase băieți dădură cu entuziasm din cap. Deși, dacă erau sinceri, nu avea nici o legătură cu legendara ospitalitate a irlandezilor, ci mai degrabă cu părul Lisei de culoarea caramelului, cu șoldurile înguste și cu pielea fină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Chiar? Păi, eu ies cu el luni seara... Adică mai devreme, adăugă ea, în caz că Lisa nu observase. Ea și Lisa se uitară o vreme una la alta pe sub sprâncene. Deci eu câștig! Ashling nu știa ce o apucase. Uimită, Lisa mârâi la Ashling, la fața ei care făcea eforturi considerabile pentru a se încrunta. Fusese învinsă. Și, spre surprinderea ei, i se părea amuzant. Lisa începu să râdă. —Bravo ție, chicoti ea. A durat un moment înainte ca Ashling să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
dacă primește ceva. S-au auzit răsuflări ușurate când Lisa a deschis o a doua sticlă și a venit, purtând căni cu cele mai ingenioase slogane. —Sănătate, domnișoară Morley, spuse Lisa, oferind o cană asistentei personale a lui Jack. —Noroc, mârâi domnișoara Morley, suspicioasă. Când toată lumea avea cană, Lisa a ridicat-o pe a ei și a spus: Pentru voi toți. Felicitări pentru toată munca grea depusă pe parcursul ultimelor trei săptămâni! Ashling și Mercedes se uitară pentru un moment una la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
urban. Aceleași fete, cu aceleași costume și aceleași fețe murdare, dar de data asta urcându-se în autobuz sau luând bani de la bancomat sau folosind un computer. Sună la biroul de presă al Friedei Kiely. Vom reface ședința foto. —Dar..., mârâi Mercedes supărată. Haide, spuse Lisa imperativ. Tot restul personalului a descoperit dintr-odată cât de interesante le erau vârfurile pantofilor. Nu puteau asista la această umilință. Era oribil. — Dar..., mai încercă Mercedes o dată. —Haide! Mercedes se uită o vreme fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
noapte, credeam că nimeni nu va vedea nimic... O jumătate de oră mai tîrziu, mi-am Încercat iarăși norocul. O nouă intervenție a mamei! Nici vorbă să pot atinge genunchii fetei! Dar despre mica Chantal ți-am mai vorbit?“. Zscharnack mîrÎia: „N-avem altceva mai bun de ronțăit?“. Logodna mea cu Tina! Era marele meu succes! Lungit pe divan, de fiecare dată cînd anunțam că o visasem pe Tina și că aveam să-mi reîncep povestea logodnei, efectul era garantat: parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mea... Vedem că-s maică-ta și soră-ta, spuse printre dinți Rogojin. — Se vede că dumnealor sunt mama și sora, îl susținu Lebedev pentru a-i da curaj. Domnul cu pumnii, presupunând probabil că acum e momentul, începu să mârâie ceva. Totuși! ridică Ganea deodată vocea, parcă nepermis de mult. În primul rând, vă rog să poftiți în sală și apoi permiteți-mi să aflu cu cine... — Uite, nu mă recunoaște! rânji cu ură Rogojin, rămânând pe loc. Pe Rogojin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
totul; însă, brusc, se grăbi atât de tare cu vorbele, încât, după primele zece cuvinte, nimeni nu mai înțelegea ce spune. — A fost o atitudine de prinț! strigă Ippolit cu voce țipătoare, spartă. — Dacă mi s-ar fi întâmplat mie, mârâi boxerul, adică, dacă aș fi fost implicat direct, ca om de onoare ce sunt, în locul lui Burdovski... eu... — Domnilor, doar acum un minut am aflat că sunteți aici, zău așa, repetă iar prințul. — Nu ne temem, prințe, de prietenii dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vă întreb, stimate domn, cum puteți să ne jigniți cu asemenea prezumții? declară Ippolit și începu să tremure din tot trupul. — Asta, asta, asta, pentru un om de onoare... fiți de acord, generale, dacă omul are onoare, e deja jignitor! mârâi boxerul, care și el, cine știe de ce, tresărise. Continua să-și răsucească mustățile, smucindu-și ușor umerii și torsul. — În primul rând, pentru dumneata eu nu sunt „stimate domn“ și, în al doilea rând, n-am intenția să vă dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fost prezenți oameni - eroi acceptând sacrificiul total În numele credinței lor și Împotriva obedientei sub tirania violență și prelungită. Rezistență anticomunista continuă și astăzi să denunțe viciile scursurilor epigonice constructurate cu mutanții născuți dintr-o femelă expirata. Mască mortuara a strigoiului mârâie. Uneori musca, dar mandibulă atrofiata nu mai poate sfâșia. Fiara mai clatină inerțial sexul de manipulare a ignorantei politice, pansat la prostată fără prihana cu averse de festivism gregar, retorica ipocrita, comisoane pentru excitat nudul de la brâu spre impotenta, vodca
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
decent, părțile intime. — Mai avem doar de spălat rana de la picior, că am curățat-o deja de puroi, și gata, am terminat pe ziua de azi, anunță Musa vestea cea bună. — Duceți-vă învârtindu-vă și nu vă mai întoarceți, mârâie printre dinți Livia. Doctorii și discipolii lui Themison fac fețe fețe, dar se prefac că n-au auzit nimic. Numai Augustus zâmbește amuzat, deși rana îl înțeapă rău. De 30 de ani, de când o are la genunchi, s a obișnuit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
buzele-i subțiri: — ...sau din fericire, mediocritatea cunoștințelor noastre anatomice. — De ce nu mi-ați spus asta înainte de a mă tăia, scrâșnește din fălci, neputincios, Augustus. Nu am fost eu acela, se dezvinovățește doctorul. — Tu sau confrații tăi, tot aia e, mârâie principele. Nu ți-ar fi folosit la nimic, îl consolează Livia. Stă aplecată asupra lui, încercând să-i aline chinul cu șoapte duioase, ca unui copil. — Pentru că libertatea carierei medicale nu ne oferă nici o garanție, se scapă Antonius Musa. Themison
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
băietanului de lângă el ventuza de bronz pe care a folosit-o să tragă puroiul afară. Crezi că asta se spală singură? Rușinat, acesta se grăbește să îndeplinească ordinul. Themison îl suduie pe grecește, după care observă o nouă neregulă: — Boule, mârâie încet, de ce nu așezi cârpele lângă ventuză? Data viitoare când va trebui s-o folosești, cum ai să produci aderența dacă nu ai la îndemână zdrențele alea să le dai foc? Asistentul roșește până în vârful urechilor și execută comanda cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
frizeri: — Ce-ați rămas aici nemișcați ca două statui? Nefericiții se fac nevăzuți într-o clipită. — Toga sau paliumul, stăpâne? îl întreabă repede Parthenicus. Speră să-i distragă atenția și să-și salveze barbișonul măcar pentru încă o zi. — Toga, mârâie enervat Augustus. Dar, întâi, mai pune-mi vreo două tunici pe mine. Se zgribulește. Mi-e frig. Toga, bineînțeles, suspină Livia în sinea ei. Singurul veșmânt demn de stăpânul lumii. Bufantă, elocventă, solemnă. Dar atât de complicată în aranjarea bățoasă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]