775 matches
-
folosit în regiunea istorică Maramureș, care a influențat și graiurile din regiunile învecinate. Graiurile maramureșene sunt graiurile din care este alcătuit subdialectul maramureșean, unul din cele 5 subdialecte de bază ale dialectului dacoromân: muntean, moldovean, bănățean, crișean și maramureșean. Subdialectul maramureșean se vorbește exclusiv în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău, Iza și Vișeu. aparține grupului relativ fragmentat de graiuri ardelenești, împreună cu graiul crișean. Acest lucru plasează graiul maramureșean în grupa nordică de graiuri românești, care include și graiul
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
ale dialectului dacoromân: muntean, moldovean, bănățean, crișean și maramureșean. Subdialectul maramureșean se vorbește exclusiv în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău, Iza și Vișeu. aparține grupului relativ fragmentat de graiuri ardelenești, împreună cu graiul crișean. Acest lucru plasează graiul maramureșean în grupa nordică de graiuri românești, care include și graiul moldovenesc și graiul bănățean, spre deosebire de grupa sudică din care fac parte graiul ardelenesc de sud, graiul muntenesc și graiul oltenesc. În contextul varietăților de vorbire de tranziție foarte fragmentate ale
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
de graiuri românești, care include și graiul moldovenesc și graiul bănățean, spre deosebire de grupa sudică din care fac parte graiul ardelenesc de sud, graiul muntenesc și graiul oltenesc. În contextul varietăților de vorbire de tranziție foarte fragmentate ale Transilvaniei, clasificarea graiului maramureșean ca o varietate individuală este îngreunată, ca și în cazul graiului crișean, de numărul mic de trăsături fonetice distinctive. Această dificultate a determinat mulți cercetători, mai ales în stadiile timpurii ale studiilor dialectice ale limbii Române, să nu recunoască un
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
o varietate individuală este îngreunată, ca și în cazul graiului crișean, de numărul mic de trăsături fonetice distinctive. Această dificultate a determinat mulți cercetători, mai ales în stadiile timpurii ale studiilor dialectice ale limbii Române, să nu recunoască un subdialect maramureșean individual; acest punct de vedere a fost susținut de Gustav Weigand, Alexandru Philippide, Iorgu Iordan și Emanuel Vasiliu, printre alții. Analizele ulterioare recunosc existența acestei varietăți, deși cu o oarecare reticență, determinând unii cercetători, precum Emil Petrovici și Sextil Pușcariu
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
Weigand, Alexandru Philippide, Iorgu Iordan și Emanuel Vasiliu, printre alții. Analizele ulterioare recunosc existența acestei varietăți, deși cu o oarecare reticență, determinând unii cercetători, precum Emil Petrovici și Sextil Pușcariu, să elaboreze clasificări diferite după criterii diferite, în funcție de acceptarea graiului maramureșean ca o varietate individualizată sau nu. O primă semnalare a existenței unei unități dialectale maramureșene aparține lui Emile Picot în 1873. Gustav Weigand (1908), autorul primului atlas lingvistic român, vorbește doar de trei subdialecte (bănățean, muntean și moldovean), însă are
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
varietăți, deși cu o oarecare reticență, determinând unii cercetători, precum Emil Petrovici și Sextil Pușcariu, să elaboreze clasificări diferite după criterii diferite, în funcție de acceptarea graiului maramureșean ca o varietate individualizată sau nu. O primă semnalare a existenței unei unități dialectale maramureșene aparține lui Emile Picot în 1873. Gustav Weigand (1908), autorul primului atlas lingvistic român, vorbește doar de trei subdialecte (bănățean, muntean și moldovean), însă are meritul de a identifica anumite particularități pentru graiurile din Crișana și Maramureș. Emil Petroviciu, într-
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
1908), autorul primului atlas lingvistic român, vorbește doar de trei subdialecte (bănățean, muntean și moldovean), însă are meritul de a identifica anumite particularități pentru graiurile din Crișana și Maramureș. Emil Petroviciu, într-un studiu din 1954, emite ipoteza că aria maramureșeană ar putea reprezenta o zonă distinctă. Primul cercetător care a identificat ferm cinci graiuri ale teritoriului lexical dacoromân (printre care și pe cel maramureșean) a fost Sever Pop în 1950. Însă doar argumentele lui Romulus Tudoran (1956) și Ștefan Giosu
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
maramureșean) a fost Sever Pop în 1950. Însă doar argumentele lui Romulus Tudoran (1956) și Ștefan Giosu (1963) au fost de natură să câștige adeziunea lingviștilor români. Clasificările curente, datorate lui Romulus Todoran, Ion Coteanu și alții, recunosc un subdialect maramureșean distinct. Cât privește graiul din Țara Codrului, acesta aparține, din punct de vedere dialectal, de Crișana (subdialectul crișean). Specialiștii îl încadrează în așa zisul "grai someșean". Despre Țara Chioarului (inclusiv graiul, etnografia și folclorul regiunii), prof. Ioan Chiș Șter (1983
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
a Maramureșului istoric, de unde a împrumutat un lexic bogat, numeroase aspecte etnografice și un repertoriu folcloric apreciabil. La toate acestea se adaugă un fapt istoric, respectiv documente ce atestă că o serie de localități lăpușene au fost întemeiate de nobili maramureșeni prin sec. al XIV-lea. Indiferent de apartenența la un subdialect sau altul, graiurile din Lăpuș, Chioar sau Codru au împrumutat unele particularități fonetice de tip maramureșean, dată fiind apropierea geografică, precum și raporturile sociale și culturale. Abia din punct de
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
ce atestă că o serie de localități lăpușene au fost întemeiate de nobili maramureșeni prin sec. al XIV-lea. Indiferent de apartenența la un subdialect sau altul, graiurile din Lăpuș, Chioar sau Codru au împrumutat unele particularități fonetice de tip maramureșean, dată fiind apropierea geografică, precum și raporturile sociale și culturale. Abia din punct de vedere lexical putem vorbi de un relativ caracter unitar al graiurilor din cele patru regiuni, acestea înscriindu-se în aria nordică a teritoriului locuit de români. Graiul
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
dată fiind apropierea geografică, precum și raporturile sociale și culturale. Abia din punct de vedere lexical putem vorbi de un relativ caracter unitar al graiurilor din cele patru regiuni, acestea înscriindu-se în aria nordică a teritoriului locuit de români. Graiul maramureșean este vorbit în mare parte în regiunea istorică Maramureș, azi împărțită între România și Ucraina. În România, zona dialectală acoperă partea de nord-est a Județului Maramureș, de-a lungul văilor râurilor Tisa, Vișeu, Mara, Iza și Cosău; mulți vorbitori sunt
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
vorbitori sunt concentrați în Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa. În Ucraina, vorbitorii în principal în partea de est a Regiunii Transcarpatia (Maramureșul de Nord), dar numărul lor este în scădere. Deși este vorbit într-o zonă restrânsă, graiul maramureșean poate fi divizat mai departe, utilizând particularități predominant lexicale, în trei ramuri: Multe particularități sunt împărtășite cu graiul crișean, cu alte graiuri ardelenești învecinate și unele cu graiul moldovenesc. În graiul maramureșean: "Să rógă lu Dumňedzău, îș fačă cručă și
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
Deși este vorbit într-o zonă restrânsă, graiul maramureșean poate fi divizat mai departe, utilizând particularități predominant lexicale, în trei ramuri: Multe particularități sunt împărtășite cu graiul crișean, cu alte graiuri ardelenești învecinate și unele cu graiul moldovenesc. În graiul maramureșean: "Să rógă lu Dumňedzău, îș fačă cručă și dzîce: Dómňe, agiută-mi. Șî fémeia ié u uău șî-l sparge ďe car ca să-i sie ușóră arătura, ca șî uou." În româna standard: "Se roagă lui Dumnezeu, își face cruce și
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
masacrul din comuna Moisei, județul Maramureș. 31 de țărani români au fost adunați într-o casă și uciși de soldații unguri aflați în retragere. Au scăpat cu viață numai doi oameni. Aceștia erau internați în lagărele de muncă din orașul maramureșean Vișeu de Sus, acuzați de ""trădare de patrie"". De aici, cei 31 de români au fost duși cu un camion la Moisei, satul fiind evacuat complet. 12 dintre au fost închiși într-o căsuță de lemn și împușcați de soldații
Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944 () [Corola-website/Science/299733_a_301062]
-
va putea continua prin femei”". Pornind de la mențiunea sa singulară doar în pomelnicul de la Bistrița, unii istorici au considerat că numele de Costea este rezultatul unei confuzii de transcriere a numelui voievodului Ștefan al Sepințului, Costea ținând de datina onomastică maramureșeană. Istoricul bisericesc Gheorghe Moisescu propunea o explicație a acestei confuzii, pornind de la ipoteza deteriorării în timp a manuscrisului și a unei posibile erori la copierea a originalului în secolul XV. În sprijinul celor de mai sus vine și descrierea manuscrisului
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
Originea munteană". Este susținută de reprezentanții vechii istoriografii. Bogdan Petriceicu Hașdeu îl consideră descendent din Basarabii munteni și fondator al dinastiei Mușatinilor prin fii săi, Petru și Roman, afirmând că "un nou neam s-a furișat, prin încuscrire, în dinastia maramureșeană". Dimitrie Onciul îl consideră înrudit cu Basarabii din Țara Românească și, totodată, tatăl lui Petru I, Roman I și Ștefan I. Această opinie fusese formulată și argumentată încă de la 1888 de către Xenopol Și Giurescu presupune că era originar din Muntenia
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
Basarabii din Țara Românească și, totodată, tatăl lui Petru I, Roman I și Ștefan I. Această opinie fusese formulată și argumentată încă de la 1888 de către Xenopol Și Giurescu presupune că era originar din Muntenia, rudă directă cu Basarabii. 2. "Originea maramureșeană". 3. "Originea moldoveană". A fost căsătorit cu Mușata-Margareta a cărei ascendență este necunoscută. Într-un act din 1392 se spune ca Mușata a construit, în orașul Siret, biserica Sfântului Ioan Botezătorul, unde a și fost înmormântată. La 2 mai 1386
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
locuințe în care s-au săvârșit crimele au fost transformate în case memoriale, muzee deschise publicului larg, iar în amintirea martirilor a fost ridicat un ansamblu memorial. Monumentul cuprinde 12 figuri de piatră - 2 chipuri omenești și 10 măști tradiționale maramureșene - fiind realizat de sculptorul maramureșan Gheza Vida. Profesorul moiseian Gheorghe Coman relatează în cartea " Pe urmele eroilor de la Moisei" o întâlnire memorabilă cu Vida Gheza, petrecută în anul 1975: „Am continuat drumul spre Baia-Mare, județul Maramureș, pentru o întâlnire cu
Masacrul de la Moisei () [Corola-website/Science/299761_a_301090]
-
l-a întrebat: "De ce ați pus 44 de trepte la monument?" "Cele 44 de trepte semnifică anul când au fost împușcați cei 29 de români." Ne-am despărțit cu multe regrete, întrucât bătrânul sculptor era un mare povestitor în grai maramureșean, om glumeț, cu care nu te puteai plictisi.“ a constituit sursa de inspirație a filmului artistic Ultima frontieră a morții, regizat de Virgil Calotescu în anul 1979, avându-i în distribuție pe Florin Piersic, Ion Dichiseanu, Vlad Rădescu, Emanoil Petruț
Masacrul de la Moisei () [Corola-website/Science/299761_a_301090]
-
în recompensa servituțiilor moșia Cuhnea cu pertinențiile sale: Jeud, ambele Vișae, MOYSENI, Borșa și ambele Seliște, confiscate dela Bogdan Vodă eșit la Moldova și căzut sub nota de infidelitate”. După alte surse, prima atestare datează din 1365 (Moyse). În "Diplomele maramureșene din secolele al XIV-lea, al XV-lea", de I. Mihali, apărute în anul 1900, Moiseiul este atestat din 2 februarie 1365, cu mențiunea că este o comună de mult organizată. În aceste diplome, apare sub mai multe nume: Moyse
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
este atestat din 2 februarie 1365, cu mențiunea că este o comună de mult organizată. În aceste diplome, apare sub mai multe nume: Moyse (1365), Moyzey (1465), Moyzen (1465), Moyzyn (1495), Moyszen și Moszey (1828, 1851). Din cele 12 "Diplome Maramureșene" reise că o parte a pământului comunei Moisei a fost averea unor nobili din Săliște, Vișeu și din alte comune, dobândit ca rezultat al luptelor duse în războaie. Din aceleași diplome rezultă că au avut loc conflicte între obști și
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
sfințirea Mănăstirii Moisei, afiliată Putnei, iar egumenul Sava din Putna cere Bistriței pașaport pentru doi călugări, care fiind trimiși să asiste la sfințirea Mănăstirii Moisei, nu pot să se reîntoarcă pe drumul pe care au mers din cauza omătului. Totuși, bisericile maramureșene, ba chiar și Mănăstirea Moisei, cumpărau în tot acest timp (1647-1690) un impresionant număr de cărți bisericești slavone, precum și antimise rusești. La ultima invazie a tătarilor, aceștia s-au retras pe Iza și de acolo la Borșa, fiind învinși în locul
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
din Năsăud, precum și un sfânt. În anul 1912 , noul departament a fost reprezentat, prin Dr. Iuga, la serbările „Astrei”, ținute în 27-28 august la Blaj, la care a fost reprezentată și Asociațiunea prin Dr. V. Chindriș, iar poporul și clerul maramureșean, întrunit la Moisei, a expediat o telegramă de adeziune. Moiseienii au participat și la primul război mondial și 12 dintre ei au căzut pe front: Tomoiagă Ioan Călbău, Coman Vasile a Luchii, Tomoiagă Ștefan Vasoc, Tomoiagă Ioan Ștepuțanu, Bozga Toader
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
fiind scrisă cu litere chirilice. Mănăstirea mai are patru icoane cu pictura pe lemn din secolul al XVIII-lea. Biserica cea mare a fost construită la 1910, din piatră. Aici a fost unul din ultimele centre de rezistență a ortodoxiei maramureșene, Mănăstirea Moisei supraviețuind ca metoc al Mănăstirii Putna până spre anul 1900. Moiseiul a avut în evul mediu două biserici de lemn, ambele devastate de tătari în anul 1717. Biserica din sus a fost a familiei Vlonga, iar cea din
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
a zidit Sfânta Masă, s-a recondiționat iconostasul și a fost târnosită de Prea Sfinția Sa Teofil, Episcopul Clujului, în data de 14 octombrie 1972, la 124 de ani de la zidire. În anul 1974, preotul paroh Toma Păunescu a realizat o poartă maramureșeană la intrarea în biserică, sculptată în lemn de stejar masiv, de Gheorghe Popilean și de dulgherul Vasile Tomoiagă. In 1990 s-a demolat casa parohială, care a fost cuprinsă de igrasie și s-a construit o casă parohială cu etaj
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]