2,843 matches
-
bunica ei era mireasa evreică pe care o pictase Delacroix în timpul călătoriei în Maroc din 1831. „Am debarcat în mijlocul unor oameni foarte stranii...” scria pictorul ajuns în Tanger. Acuarela Mireasă evreică în Tanger arată o femeie cu privirea liniștită și melancolică. Rebeca avea ochii ei. Rebeca și Amram își spuneau de mici unul altuia că sunt suflete gemene. Ea făcea broderie, cu multă îndemînare. Lucra într-un atelier al unei mătuși și mătușa avea o vorbă: „Să nu aștepți de la viață
Esther Bendahan - Lasă, o să ne întoarcem () [Corola-journal/Journalistic/5028_a_6353]
-
Pe lângă numeroase alte premii și distincții literare, autorul este recompensat în 2005 cu prestigiosul International Man Booker Prize, aflându-se pe lista nominalizărilor alături de Philip Roth, Günter Grass, Doris Lessing, Ian McEwan, Muriel Spark și Gabriel García Márquez. * O meditație melancolică asupra capriciilor istoriei și a ravagiilor timpului, care destramă familii și năruie realități aparent imuabile, Cronică în piatră urmărește destinul unui oraș din munții Albaniei, ale cărui ziduri sunt zguduite de invaziile succesive pe care le aduce Al Doilea Război
ISMAIL KADARE - Cronică în piatră Vremea nebuniei by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/4789_a_6114]
-
echivalentă cu recuperarea identității românești „defuncte”. Fondane îl lasă moștenire publicului din România pe Fundoianu, prin ce are mai reprezentativ și mai adînc „specific” ca identitate poetică. Mai substanțial, în orice caz, decît Primele poeme ale lui Tzara. Un Fundoianu melancolic și vitalist, elegiac și revoltat, obosit de inteligență și de cultură, captiv într-o provincie devastată și într- o lume bătrînă, dar dornic să-și transgreseze „epuizarea” prin evadări în spații imaginare sau în natura agrestă, prin contactul brut cu
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
ca sacrificiu; ceva ancestral răspunde chemării animalului ucis, un lanț al vieții care leagă pe nevăzute toate ființele vii, toate singurătățile una de cealaltă. Tigrul tasmanian este o expresie a acestei solitudini amare a celui din urmă om, contemplându-și melancolic opera de absurd și cruzime.
Vânat și vânător by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4807_a_6132]
-
pe o carte/ zicea eu nu mai scriu cu cuvinte/ scriu numai cu/ alfabetul ăsta/ e mai sigur așa/ țâșnesc din tufișuri/ și strâng caleașca de gât/ da da e mai sigur așa” (p. 10). Și, mai jos: „uneori cădea melancolic/ pe gânduri/ ochii i se făceau galben-albăstrii/ mustățile vechi i/ se îndreptau/ după urechi îi atârnau/ ciorchini de clepsidre/ «știi - eu n-am avut adulteță// am avut numai pubertate și senectute/ alfabetul e o aventură/ nu merită să faci profeții
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
în multiple variante de Botticelli... Una dintre culmile expoziției este perechea de busturi reprezentându-l pe Filippo Strozzi, ieșite în 1475 din atelierul lui Benedetto da Maiano. În versiunea modelată în teracotă, probabil în prezența modelului, sculptorul a surprins privirea melancolică, pierdută în gânduri, a bancherului întors din exil. În chipul dăltuit în marmură îndoielile dispar, căutătura este dreaptă, afirmativă, pentru „posteritate”. Foarte aproape este portretul unui bărbat într-o tunică roșie de Andrea del Castagno, considerat a fi un prim
Chipuri ale Renașterii by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4954_a_6279]
-
algebră mistică, cu „A” planul vieții prezente, cu „B”... „viețile trecute”, cu „C” imaginile-mituri, ar urma platforma acestor linii orientale care duc spre cunoaștere de sine. Iar volumul recent apărut e întors cu totul, chiar prea mult, spre lăuntrul explorat melancolic, năpădit de teme recurente. Din fericire, pe Constantin Abăluță amintirile, reflecțiile, visele, reminiscențele livrești nu îl îndepărtează de observație. Iată, între aceste teme recurente, apariția în viața de fiecare zi a unei broaște țestoase. Ea trece printre trebăluirile muritorilor ca
„Omul cu broaște țestoase“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4976_a_6301]
-
cu teleportări întrun trecut ramificat, după modelul manifestului poetic. Nu lipsesc desele afilieri biografice, de la care pornesc ficțiuni plăpânde pentru a masca sinonimiile. Planuri de viață nu este un roman cu lipici. Mai întâi pentru că vocea narativă este atât de melancolică, încât impresia e că citim un Musset la bătrânețe. Nu există intrigi, nici turbulențe narative. Doar planuri. Dintr-o viață trecută, a tatălui prizonier în lagărele siberiene, și dintr-una prezentă, a provincialului care ajunge într-un centru european al
Resemnări profesioniste by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4404_a_5729]
-
gura disprețului total, cu buza superioară aplatizată, lipsită de relief, în antiteză cu cărnoasa buză inferioară și cu bărbia semeață. Sub această față gălbuie de bilios, bilios care nu a surâs penelului lui Velázquez - expresia este apatică, aproape acră, aproape melancolică. În craniul acesta mic a încăput o extraordinară forță spirituală”. Iar Dámaso Alonso, comentând și el portretul, ajungea la concluzia că „Totul în el indică inteligență, ascuțime de spirit, forță, precizie, dispreț”. În același sens, Fernando Lázaro Carreter, în studiul
Góngora la o dublă aniversare by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4442_a_5767]
-
radiografie a unui spirit călător prin universuri fascinante, departe de lumea aceasta atît de dezlănțuită în rău, urît și derizoriu. Nu este doar o sumă de indicații regizorale, de descifrări de sensuri pentru un personaj sau altul. Este o privire melancolică spre trecut și încă o șansă pentru prezent. O lecție de dincolo de textul ales. Un interval în care chimii fel de fel au mai aranjat cîte ceva pentru viitorul teatrului, fiecare după datele și puterile sinelui. Am privit spectacolul ca
Spiritul unui călător by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4611_a_5936]
-
pretențioasă și confuză. „Încercarea de a descifra enigma morții prin abuzul gândirii focalizate asupra sfârșitului ca punct de reper pe calea autocunoașterii este obsesiv maladivă”, scrie o doamnă, critic literar, despre o mare poetă. Lirica poetei cu pricina ar fi „melancolică și sobră, încărcată de poverile existenței, răsfrângere a realului subiectiv, dar liberă de încadrarea prozodiei, e o lirică a imaginii și a trăirii, a supraviețuirii pe tăiș”. Nu e neapărat neadevărat, dar se putea spune mult mai simplu. Complicația vine
Suferințele criticii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4577_a_5902]
-
pe care și-o fac despre datorie le obligă la asta. Ani în șir a fost „scriitorul cel mai obscur din Statele Unite”, visând la cărțile sale în orășelul Salem, unde amintirea unei epoci fastuoase dădea vieții un farmec un pic melancolic. Mi-e drag să mi-l inchipui în acest decor de mari case cu coloane peste care ulmii își plimbă umbra neliniștită. O Americă de care turistul european nu are habar și care încă se ține deoparte de timp. Către
JULIEN GREEN America mea () [Corola-journal/Journalistic/4358_a_5683]
-
de natură emoțională, lipsește. Ceea ce dovedește nu lipsa poeticității (așa cum concluzionează sus pomeniții adversari ai lui Stoiciu), ci lipsa lirismului. Poetul nu ține să mărturisească explicit nimic. Nu e nostalgic (sau, oricum, n-o afirmă în gura mare), nu e melancolic (sau nu se laudă cu melancolia lui). Nu are, cum se spune, sentimente. Criza și revelația sunt continue, acte cotidiene, și sincrone cu actul scrisului. Greu de definit, literatura lui Stoiciu poate fi, totuși, aproximată și altfel decât prin negație
Pa vu ga di by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4365_a_5690]
-
indienilor. Ei uită foarte repede tot ceea ce îi supără (63) - nu e cumva aceasta o strategie pentru a face mai suportabilă captivitatea mai mult sau mai puțin mascată în care ei trăiesc la mănăstire? Epistoliera mai remarcă și spiritul lor melancolic, accentuat dacă li se ia libertatea de a circula unde și cum vor. După ce remarcă succesele în „francizarea” tinerelor hurone sau algonquine, Marie de l’Incarnation nu uită să adauge și dimensiunea strict materială a operațiunii. Fiecare „civilizare” costă cel
Marie de l’Incarnation by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/4375_a_5700]
-
Marina Constantinescu Am coborît la Caracal prima oară acum cîțiva ani, în drum spre Craiova. Silviu Purcărete monta „A douăsprezecea noapte” sau „Noaptea de la spartul tîrgului”, un spectacol ludic și melancolic, revenirea lui nostalgică în trupă și în teatrul de suflet. Am plecat cu Lia Manțoc, una dintre marile noastre scenografe, un om și un artist cu o vibrație rară, care naște imagini în jurul cuvintelor. Mi-a propus să o luăm
Promisiunea (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5524_a_6849]
-
ghicit. Știe că suntem doi clienți singuratici - și siguri! Iese din gheretă și ne invită cu un surâs tandru. E un grenadir de femeie, tânără și frumoasă, Natura însăși... Vom intra, luând cu noi toată speranța. Maimuțele ne privesc triste, melancolice. Una își mănâncă absorbită părul, fir cu fir, cu o infernală aplicație. Când credem că spectacolul s-a terminat - el de-abia începe. Urmează lupii, urșii, leii, greul menajeriei. Un băiat voinic taie carne pentru lei. Cât mănâncă un leu
Un oraș nervos by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5544_a_6869]
-
mai puțin tinerești”. Carte ce îmbină meditația critică și notația precisă cu acolada afectivă a confesiunii, cu amprenta nostalgică a înscenării unui trecut cu gesturi, chipuri și evenimente surprinse cu acuitate, Amintiri și portrete literare impune o scriitură disponibilă, teatrală, melancolică, patetică și tandră, dominată de finețea detaliului și de plasticitatea portretelor. Critic de stirpe lovinesciană, cu o structură temperamentală apolinică și raționalizantă, G. Dimisianu este unul dintre cronicarii literari ai perioadei postbelice care au reușit să apere și să ilustreze
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
în față o ființă pudică animată de candori nepotrivite vîrstei. E ceva aparte în ochii lui Vasile Morar: o emotivitate ce culminează într-o clipocire neastîmpărată, dar o emotivitate care nu e patetică, țîșnind în gesturi expansive și îndrăznețe, ci melancolică, sfîrșind în tresăriri retractile și în mișcări sfioase. Ochii îi sunt încărcați de o sineală dolorică de căprioară rănită, aruncînd în afară privirile serafice ale unui călugăr care tocmai și-a încheiat șirul de mătănii, și de aceea, cînd îl
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
cu liberalii! Cu masonii chiar, pe spinarea noastră...”). De o noutate absolută sunt lucidele considerații auctoriale asupra personajelor și acțiunii („Cred că i-am făcut mai inteligenți decât erau cu adevărat”; „cred că totul e impregnat de o proprie poezie melancolică”). Gioacchino Lanza Tomasi reproduce și unele note din agenda de buzunar a autorului, „note intime care dezvăluie amănunte legate de suferințe și sentimente”. Considerațiile lui Gioacchino Lanza sunt complexe, ieșite din pana unui muzicolog care știe să surprindă nunațele: „Reduse
O ediție adăugită și o nouă traducere a Ghepardului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5087_a_6412]
-
omul-standard, trecînd treptat la un mod de-a trăi distinct, la un soi de asceză. Deosebită de asceza monahală, ea nu impune neapărat renunțarea aspră la satisfacțiile terestre, la relațiile sentimentale și senzuale cu lumea. E vorba de o distanță melancolică pe care o așezi între tine și celălalt, ca și între tine și tine. Astfel ia naștere acea subtilă bucurie a renunțării, satisfacția dureros-voluptuoasă a sacrificiului implicat în creație. Cu excepția unor clipe pasagere de mulțumire pentru făptuirea ta, pe tărîmul
„A scrie înseamnă o provocare, o mănușă aruncată vieții“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5636_a_6961]
-
rangul lui Cioran. „A avut o cultură enciclopedică și o lectură imensă [...]. Brâncuși mânuia verbul cu îndemînare de mare artist, filosof și războinic. Mînuia săgeta înmuiată în venin a pamfletarului ideologic, sabia dialogului cu interlocutorul prezent, petarda aforismului, harfa șoaptei melancolice și a suspinului, artileria grea a erudiției mascate, pledoaria avocatului ciceronian, cu silogismele furate Atenei, pentru a demonstra o cauză în care credea cu sinceritate și cu avînt, epigrama populară și cultă, noianul de amintiri, ca o apă de rouă
Cititorul de dicționare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5649_a_6974]
-
ni se încâlceau în ierburi. Chicago nu era nicăieri. N-avea niciun amplasament. Era ceva aruncat în spațiul Americii. Aici era locul unde veneau trenurile, locul unde se aducea poșta.” (p. 361) Filiera Bellarosa și alte povestiri este o carte melancolică, fermecătoare tocmai prin senzația acută pe care o alimentează - aceea că vine din alte timpuri. Scrisă cu mână sigură și tradusă exemplar în românește (felicitări Ioanei Zirra și redactorului Radu Pavel Gheo), antologia de față își va face loc cu
Micro-romane à clef din interbelicul american by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/5512_a_6837]
-
că fundamentul politicii românești postdecembriste e răzbunarea?” „E greu să faci critică de performanță cu morala lui «să nu se zică» - pretutindeni întîlnim diagnostice de acest gen.” Din cînd în cînd, criticul iese însă din arena actualității și face considerații melancolice atașante despre trecerea timpului sau despre vulnerabilitățile proprii; nu se eroizează și, mai ales cînd își evocă tribulațiile din „obsedantul deceniu”, nu uită să picure detalii anecdotice amare cu privire la cei care trec, după 1989, drept repere ale purității. Oarecum tot
Editura Timpul mărturisirii by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4528_a_5853]
-
și a nebuniei din celebrul „Raport despre Orbi“. Geniul lui Sábato face ca intercalarea acestor planuri să se realizeze, cu neîntrecută măiestrie, prin alternanța vocilor narative. Astfel, iubirea absolută a tânărului Martín, întruchipare a inocenței, sensibilității și purității sufletești, pentru melancolica, zbuciumata și misterioasa Alejandra, care își urmează necruțătoare drumul trasat de fatalul ei destin, sfârșind tragic în nebunie și (auto)distrugere, este zugrăvită prin rememorarea emoționantelor sale episoade ce alcătuiesc confesiunea fragmentară a lui Martín către prietenul sau, Bruno. Viziunea
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
piept, întorcându-se cu spatele ca să-și ascundă lacrimile. III Dar, după mulți ani, când Martín vorbea cu Bruno despre întâlnirea aceea, abia dacă-și mai aducea aminte de niște fraze răzlețe, de vreo expresie, de vreo mângâiere, de sirena melancolică a vaporului necunoscut. Erau ca niște fragmente de coloane și, dacă îi stăruia vreuna în memorie, poate datorită uimirii pe care i-o stârnise, era aceea pe care ea i-o spusese atunci, privindu-l cu grijă: - Noi doi avem
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]