2,689 matches
-
pe pantofi cu talpă foarte Înaltă. De centurile strânse jos pe coapse purtau agățate chei care atestau faptul că erau proprietare de mașini sau cel puțin aveau privilegii legate de mașinile respective. În mâinile cu manichiură Îngrijită strângeau telefoane mobile minuscule, gata să-și ofere serviciile În orice moment. Harry primise o astfel de ofertă la o jumătate de oră după ce se cazase. O voce cu accent texan și inflexiuni chinezești Îi gângurise: „Bună, păsărel, te simți singur În seara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Ar putea fi o ciupercă, Își dădu el cu părerea, Însă este oare comestibilă? Unele sunt delicioase, pe când altele Îți fac ficatul pateu. Observă că unele dintre plantele respective prezentau niște flori albe, mici și cerate. Arătau ca niște crizanteme minuscule, care răsăriseră din niște umflături ca negii, Înșirați la baza glugii. —Hmmm, nu e ciupercă, spuse, ciupercile nu Înfloresc. Misterul se adâncește. Își plimbă ușor degetul pe capul plantei, apoi apăsă, pentru a-i vedea structura și textura. — Aa, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
proaspăt epilată. Belinda de-abia se putu abține să nu râdă de trucul acesta evident adolescentin. Puse camera Între ei, iar Harry făcu ochii mici, alegând să nu-și pună ochelarii pe care-i avea În buzunarul cămășii. Pe ecranul minuscul apăru o imagine pentru ca apoi să fie asaltați de țipete și chiuieli, zgomotele șoselei și torsul motorului În timp ce obiectivul camerei Înregistra peisajul de pe fereastra unui vehicul În mișcare. —Hei, toată lumea, strigă o voce de femeie, uitați-vă spre mine. Belinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mei, de Bistrița mea, de libertatea mea, mă simțeam inundat de o așa de chinuitoare tristețe, încât numai cu greutate reușeam s-o disimulez și, cu mai multă greutate încă, s-o înving. Mă văd și acum în tren; în minusculul tren, care străbătea cu așa copilărească vioiciune valea Bistriței până la Bacău. O adevărată jucărie, trenul acesta format dintr-un samovar care servea de locomotivă și din câteva cutioare elegante puse pe roți care-i serveau de vagoane. După atâta timp cât a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
dau seama. Cineva îmi virusa creierul, descărcând datele, ca de pe-un calculator sănătos. Întâmplările strecurate la interval, în fanta subțire și-adâncă dintre pupilă și imaginea trucată, dilatată pe cortex, rămâneau un mister. Ce se introducea acolo, câte pachete minuscule de informație puteau fi îndesate în momentul imperceptibil în care lumea se scufunda, pentru o zecime de secundă, în întuneric, nu știam nici eu, nici Mihnea. Era ca un exercițiu de întreținere a sfârșitului: dispăreai pentru o vreme de pe lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
supremă: urmăream cu plăcere, aproape cu voluptate dinamica dezastrelor, cronometram secundele rămase până la impact, aveam acces la camera de filmat a morții, supraviețuiam în timp ce alții erau rași cât clipeai de pe suprafața pământului, dar fiecare cadru îmi încărca memoria cu un minuscul bâzâit de fond, în care recunoșteam vocea altcuiva. L-am întrebat odată pe Mihnea dacă nu crede că cineva ne omoară lent cu povești, infectându-ne creierul pe-ascuns. Mi-a zâmbit, cum numai prietenii buni știu s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și folosească; sau poate îl folosea altcineva în locul lui? Bidileanu Ovidiu avea acum, ca și mine, 38 de ani. Ne despărțeau două străzi, câteva mii de cărți (pe care eu le citisem, iar el nu) și ceva necunoscut, un angrenaj minuscul care-n creierul lui funcționa într-un fel, iar în al meu altfel, făcându-ne străini și diferiți, ca doi imbecili care se întâlnesc și nu se recunosc. Mă depășea în viteză cu bicicleta, râzând în altă parte. Îl priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai prindeam detaliile: cascheta și zâmbetul tip Colgate al căpitanului Van Zanten (doar poza mai rămăsese din el); norii de foc portocaliu și fum maro; PANAM-ul cu aripile smulse și reactoarele învârtindu-se în gol; pompierii pierduți prin ceață, minusculi, inutili. M-am sprijinit de-un perete, îmi apăsam degetele de tencuială și asta îmi făcea bine. De fapt, leșinul n-are nimic frumos, nu vezi nici volane, nici bucle, nici decolteuri; doar luminițe multe, ca de Crăciun în desenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în schimb ramele, aurii, precise, borcănate, puteai să le dai jos și să te iei la bătaie cu ele. Sus, la etaj, am bătut la ușa Mariei, ca un vizitator conștiincios. Mi-a deschis veselă, în halat, cu o pată minusculă de vopsea lipită în păr. Exact acolo am sărutat-o, în punctul ăla strategic, care fusese cucerit. Simțeam vopseaua între dinți, intrusul fusese îndepărtat. „Pe unde-ai umblat?“, s-a eliberat ea, încercând să-mi surprindă privirea. N-aveam nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
licitație. Maria își ridica premiul, senină și triumfătoare. Mie îmi venea să ies suprarealist din magazin, cu un singur pantof. Într-un târziu, am ajuns și „La Mama“, lângă Ateneu. Ospătarii accelerau pe lângă noi cu tăvile încărcate și prosopelul ăla minuscul atârnat pe braț; niciodată nu pricepusem la ce folosește. Nu-l mișcau un centimetru de pe braț, așa cum nici aprozariștii de pe vremuri nu umblau la creionul chimic de după ureche. Ne-am așezat la o masă imensă, cu tăblia lată și încăpătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a consistenței stofei; o stridență a parfumului cu care plecase de-acasă; o impregnare străină de cea a pielii (pe gât, pe mâini sau pe-obraz); un intrus printre firele de păr, de-o lungime sau culoare nepotrivită; o pată minusculă pe țesătură. Seara, după dușul interminabil, scotoceam prin coșul de rufe și-i miroseam chiloții. Doar așa poți fi sigur. „Când ne vedem cu Andrei Lupu?“, s-a interesat Maria. „La șapte, la «Safari».“ „Pe faleză?“ „Da, deasupra plajei «La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
explic totul.“, a promis Mihnea, fluturând vreo două hârtii de-o sută. Ironia sorții, Caragiale ajunsese pe ele: portocaliu, hepatic, duios. Marii scriitori întotdeauna sfârșesc pe-o bancnotă. Sobri, mustăcioși, îmbrăcați în hârtie de ziar. Dedesubt, li se imită semnătura, minuscul, în plastic. Scrisul e reprodus caligrafic, cu respect față de detalii. De parcă s-ar uita cineva. L-am lăsat să plătească și-am ieșit din restaurant. Maria nu știa ce să mai spună, tânărul Lupu se întorcea în toate direcțiile. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
l cunoșteam foarte bine. Privirea ei devenea castanie. Se încuia în baie sau în bucătărie și toca mărunt cojile fructelor, se-auzeau zgomote vreo două ore. Sunete reci, uscate, de fier pe lemn. Găseam mașina de spălat plină de bucățele minuscule, parfumate, cât o granulă de zahăr. „Așa e. Ai dreptate.“, și-a adunat ea mândria, înaintea lacrimilor. „Acum nu e momentul.“ Am admirat-o în retrovizor, cum nu lasă nimic să țâșnească din ochi. Privirea părea mată, opacă, golită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Artex“ în pungă. Acțiunea avea un aer filantropic, inutil, patronat de Facultatea de Filologie. Sala își păstrase însă farmecul, prin așezare și geometria interioară: autoritățile o trântiseră la ultimul etaj, chiar sub acoperiș, iar de intrat, intrai printr-o ușiță minusculă, care se deschidea într-un fel de depozit. Ușa fusese plasată intenționat, la un capăt al sălii, lipită de perete: nu vedeai, dar erai imediat văzut. Holul de etaj se scufunda în beznă, așa că apăreai în cadru spășit, fantomatic, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lipească de-o semnificație sexuală căreia numai eu îi știam rostul și care-mi procura bucuriile cele mai infecte. Papuceii de plajă cu baretă în V (lăsând libere degetele, indiferent de forme și dimensiuni), tatuajul larg de pe crupă sau cel minuscul de pe umăr (un fluture mizerabil, de cerneală violet), saboții cu toc înalt, ascuțit (făcând din orice gleznă un premiu), brățara de picior, subțire, din aur (purtată diabolic ziua, sub dresurile negre de mătase), părul vopsit în două culori (se chemau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cu-o lingură într-o mână și-un carton în cealaltă, bătea bine supraviețuitorii, până nu mai mișca unul. Nici fantasmele noastre literare nu arătau tot timpul la fel. Când se mutase la mine, Maria cărase din Pajura un sfert minuscul de bibliotecă, în frunte cu Cella Serghi, Martha Bibescu și Henriette-Yvonne Stahl. Pulsa o viață de-operetă acolo, cu fecioare sensibile și însiropate, gata să iasă cu umbreluța la Șosea și să leșine de plăcere la primele complimente ale admiratorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
familiar, care îți rămâne în urechi când se umblă la întrerupătorul defect de la baie. M-am ferit brusc, ca și cum mi-ar fi sărit o așchie. Umbrele de pe hol au început și ele să pâlpâie, pereții s-au apropiat și fanta minusculă prin care aveam acces la fâșia imprecisă de lumină a dispărut, cu tot cu clopot și cabluri. După câteva clipe, m-am liniștit. Am cercetat din nou deschizătura, dar nu se mai întrezărea nimic: nici lumină, nici forme, nici mișcare. Dacă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
își supraâncărcau creierele, iar alții își eliberau vezica, să debarce în dreptul unui loc agreat de toți. O minte isteață, perversă sau pur și simplu neatentă, combinase numele pașoptist al instituției mele cu pancarta unei cârciumi de cartier. Alături, o librărie minusculă, strivită de cofetăria „Capșa“, purta și ea un titlu asortat cu zona: „Cărturești“. Găseai acolo tot ce vroiai, de la ghidul Bucureștilor la albume de pictură, și de la CD-uri cu Pink Floyd la cutii de ceai din Sumatra, ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
era a lui Andrei, un Deusenberg din anii ’30, cu portierele verzi și roțile spițate; cauciucurile fuseseră rulate la dungă, schimbătorul de viteze miniaturizat în detaliu, cu manșonul din imitație de piele. Prietenia româno-cehă se cimenta seara târziu, în hala minusculă cu șase mese. Fermentau toți într-un cub de tablă, cu acoperiș de PFL. În pauze se închideau toate geamurile, cântau și dădeau drumul la tiribombe, pe nații și categorii de greutate. După vreo două săptămâni, l-au dat afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și m-am dus la dulăpiorul de la chiuvetă. Părea curățel, proaspăt șters cu batista pe oglindă. L-am deschis din curiozitate, nu ca să mă spăl. Avea de toate, cum scrie la regulament: apă, pahare de plastic, prosoape de hârtie, săpunuri minuscule, în formă de biscuit. Nu apucase încă nimeni să le ia. Imediat după ’89, dacă urcai într-un vagon de dormit pentru străinătate, îl găseai deja golit: perdele, becuri, umerașe, chiar și mânerele de la uși. Pe drum, se întâmplau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rotundă a dealului, spre grădinile cu pomișori și vie; deraierea se petrecea însă pe altă hartă, departe de mintea mea și mișcările de manetă ale vatmanului. Apoi tramvaiul s-a oprit sub balcon, între cele două clădiri apropiate. Trotuarul era minuscul, cât o alee din spatele blocului: n-aveai spațiu decât să te strecori între vagoane și zid. S-au deschis toate ușile, scărița ajutătoare s-a despăturit ca la autobuzul cu grași și vocea robotică ne-a invitat pe toți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spălat de mirosuri. O senzație proaspătă, de salon medical. Mihnea se uita la mine și rânjea. Frumos, recunoscător, aproape cu afecțiune. Din când în când, degetele apăsau câte-o tastă. În aceeași secundă, am știut că derapase ceva. Un detaliu minuscul, pe care îl scăpasem din vedere. Am clipit și m-a trecut un frison, plăcut și înspăimântător, ca un flux electric. Mihnea promisese că ne spune de ce îl căutau pe el Rapotan și Penciu. Povestea simultană, cu Viena și Neptunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la Veneția. Dacă e nevoie, cu tot cu Nicolas Jenson, care, pentru o sumă considerabilă, va constata că farmecele Parisului sunt palide pe lângă fastul Veneției. - Și acum, rostise altă voce, despre situația declanșată de atacul spre răsărit al căpitanului Oană. Un eveniment minuscul pentru istorici, dar plin de greutate pentru Cuceritori. Căpitanul a dezvăluit existența noastră În marginea stepelor tătare. Este acest lucru un avantaj sau dimpotrivă? - Căpitanul a acționat la un impuls personal, fără nici un ordin de la voievodul său sau de la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
tulburat profund, prin capcana pe care o întind celor cu credința slabă, îndoielnică... 7 decembrie 2000 Un nou job: lucrez ca ajutor de... olar, în atelierul unei elvețience de origine iraniană. Madame Shishiné (accent imposibil pe ultimul né) are un minuscul atelier de olărie în centrul Genevei. Aici se întâlnesc doamnele din lumea bună a orașului (soții blonde și plictisite de "internaționali", adică lucrători în organizațiile internaționale din Geneva) pentru un passe-temps agreabil, împreună cu copii, câini și pisici de rasă. Și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
fost inginer de mine reconvertit în cizmăria ortopedică, neoprotestant (penticostal? evanghelic? baptist? sau din toate câte puțin), gata să ajute cu voioșie netrucată pe oricine. Duce o existență apropiată de cea a Părinților din Pateric. Are o cameră de lucru minusculă, unde bocăne cât este ziua de lungă, croind pantofi pe măsura picioarelor cu defecte, dar și pingelind cu plăcere pantofii mai uzați, mai obosiți ai românilor de passage care fac apel la serviciile sale. Nu le-a luat niciodată nici un
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]