202,454 matches
-
Rodica Zafiu E clar că trebuie să fim prudenți în a constata lipsa de productivitate a unor sufixe sau prefixe. În măsura în care există în limbă, un model poate fi oricând reactivat, refolosit, cel puțin prin analogie. Sufixul -ie este un caz semnificativ: extrem de bine reprezentat în limba română, prin serii întregi de termeni - mulți din vocabularul de bază (domnie, prietenie, prostie, hoție etc.), -, cu mai multe valori
„Șomerie“, „boemie“, „membrie“... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13163_a_14488]
-
substitut al lui șomaj, dar nu este în nici un caz un cuvînt inutil. Termenul nou e purtător al unei diferențe semantice: contextul arată că șomeria nu este fenomenul social, ci perioada din viață petrecută cu o anume (lipsă de) activitate; modelul imediat e probabil studenție (în DEX: studenție = „stare, viață de student; timp în care cineva este student”), dacă nu și (cu același sens temporal) copilărie. Contextele utilizării sînt adesea glumețe: “aproape de vesela șomerie”, Opinia studențească 5, 1992, 10); „Da, și
„Șomerie“, „boemie“, „membrie“... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13163_a_14488]
-
să asigure „igiena” cerută de Occident. Ca principali producători de mizerie morală, năstăsioții n-au cum, obiectiv vorbind, să facă, începând de mâine, contrarul potlogăriilor comise până acum. Justiția a avut și are în continuare un rol imens în propagarea modelului mafiot tutelat de guvern, parlament și președinție. În loc să le bată el obrazul corupților, aceștia pot s-o facă nu doar mai rapid, ci și cu argumente: „Toa-șu prim, se poate să ne superi? Tocmai pe noi, care te-am făcut
Nașii fără dinți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13153_a_14478]
-
a completa, nu neapărat de a se substitui, documentelor oficiale. Apoi, ca tipuri de personaje, apare anticarul evreu, fostul anchetator/torționar care dă informații declasificate, nebunul profet, cvasi-mitic, ultimul supraviețuitor al unei nobilimi dispărute în beciurile comuniste (personaj al cărui model ar fi Zacharias Lichter), precum și personajul-inspector care transformă căutarea adevărului într-o investigație pâcloasă, personaj arhiprezent în toată proza anilor ’60 care a supralicitat atât strategiile confuziei și ale indeterminării. Ar mai putea fi trecute la motive recurente manuscrisul fabulos
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
mulți prieteni” - amploiați în administrație - „la masa lor obicinuită într-o berărie”, unde „stau de vorbă (...) despre chestiunile la ordinea zilei”, cea mai incitantă dintre ele vizând „nenorocirea unui coleg, vechi impiegat, reputat până mai zilele trecute ca un funcționar model, ca om de o probitate mai presus de orice bănuială, și care fuge din țară lăsând în casa publică o foarte însemnată lipsă de bani”. Surprinzător, Anghelache îl apără cu vehemență, considerându-l „victimă a neglijenții altora” și argumentând că
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
său, care îi anticipează cu puțin traiectoria existențială: „nenorocitul” care fuge cu banii furați în America. Dacă recitim perfid-banala scenă cu care începe Inspecțiune, analogia dintre cele două personaje îmbracă haina ostentației: ambii sunt vechi impiegați, cu reputație de funcționari model, „de o probitate mai presus de orice îndoială”, corecți și serioși, cu destine ce merg mână în mână. Repetata, invariabila identificare a amândurora cu termenul, comun și implacabil definitoriu, „nenorocitul” nu este deloc întâmplătoare. Când Anghelache îl apără cu patimă
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
a acorda interviu după interviu. De altfel, știu eu cât e de important să-ți scrii opera ? Toate astea au doza lor de relativism. - De iluzie... - Sigur că există o mare parte de iluzie, așa că nu vreau să spun că modelul meu este mai bun decât al altora. Fericiți cei ce reușesc să le facă pe toate. În ceea ce mă privește, nu pot să fac treaba asta. În plus, lucru curios pentru un profesor, îmi place mai mult să scriu decât
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
naște, mai ales când nu ești obișnuit cu ea, sentimentul de insecuritate. Mulți caută rețete de trăit. De ce nu ar fi la mare căutare și manualele definitive de istorie ? - Nu vreau nici eu să exagerez. Sigur că avem nevoie de modele, uneori chiar și de rețete. Toți folosim rețete. Dacă am gândi strict după mintea noastră - ce e drept, cei mai mulți oameni nici nu-și pun problema să gândească strict după mintea lor - dacă am avea fiecare drumul nostru și ne-am
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
timpului tău. Aceeași realitate va naște mereu alte și alte interpretări” - Există, la ora actuală, două tendințe aparent opuse, dar care, de fapt, se hrănesc reciproc: unificarea instituțională, globalizarea economică și informațională, pe de o parte, și fărâmițarea culturală, diversificarea modelelor, relativizarea sensurilor, pe de alta. În acest context, istoricul continuă să încarce cu sens construcțiile sale. Nu și-a pierdut “foamea de sens”. - Asta e treaba istoricului. Din istoria mare, care este cam amestecată, din care cauză nici nu prea
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
nici nu prea știi, la prima vedere, ce să alegi din ea, istoricul alege, filtrează, simplifică și construiește. Fiți sigur că aceste construcții ale noastre, ale istoricilor, nu sunt identice cu istoria adevărată. Nici nu au cum să fie. Sunt modele ideale, în care realitatea este rearanjată, în așa fel încât să capete sens. Cu siguranță, istoria capătă mai mult sens în construcțiile noastre, decât are în realitate. De fapt, istoria este un exercițiu de coerență. Pentru asta, însă, trebuie să
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
și poate... și mai multe rele. “Se creează, chiar sub ochii noștri, un nou tip de civilizație” - În fine, trăgând linie, rămâne faptul că civilizația occidentală este marea civilizație a ultimului mileniu și că nu există astăzi alternativă rezonabilă la modelul occidental. Se creează chiar sub ochii noștri un nou tip de civilizație. Tot timpul oamenii au făcut altceva, a existat o evoluție care s-a accelerat treptat, începând cu secolul al XVIII-lea, dar nu existau rupturi radicale de la o
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
gardenia se va ofili urgent, blazonul va rămîne veșnic fals și va fi repede (alt paradox!) uitat. Viața fotografiilor e scurtă. Nu cu mult mai lungă decît viața unui om. Culorile unei fotografii Polaroid se descompun în numai cîțiva ani. Modelele devin hidoase și fanate și în reprezentarea pe hîrtie, nu numai în viață, sînt acoperite de riduri. Sigur că frumusețea lor poate să fie prelungită, dacă sînt fardate, estetic operate sau restaurate. Dar și restaurările distrug în timp, se știe
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
operate sau restaurate. Dar și restaurările distrug în timp, se știe. La fel și elixirele de tinerețe. Exemplele ar fi de prisos și ne-ar îndepărta de la subiect. Fotografiile, portretele călătoresc prin case, buzunare, medalioane, albume și arhive. Dar nici modelele nu stau degeaba, să se plictisească, în poze. Mai au și alte treburi, cum aflăm din Harry Potter, decît să încremenească, țepene, într-o postură de început. Așa încît dispar și reapar după un timp. Privitorului i se cere doar
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
și alte treburi, cum aflăm din Harry Potter, decît să încremenească, țepene, într-o postură de început. Așa încît dispar și reapar după un timp. Privitorului i se cere doar răbdare. Orișicît ar călători, odată imortalizat în poză sau portret, modelul nu se pierde, ci revine tot acolo, pentru că așa-i e datul. Fiindcă portretul sau fotografia imortalizează cu adevărat. Cu cît mai multe fapte memorabile ai făcut, cu atît ai fost mai des reprezentat. Iar asta, după moarte, îți conferă
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
cărei premieră a avut loc cu peste o jumătate de secol înaintea dramei Hernani), portretele familiei au altă soartă. Falitul cel simpatic și extravagant Charles Surface încearcă să își vîndă la mezat strămoșii care populează galeria de portrete. Echivalența dintre model și reprezentare este exprimată explicit. Ba chiar se spune că Charles Surface e pe punctul de a-și vinde propria carne și propriul sînge, aidoma clientului lui Shylock. Deci orice ecuație funcționează în sens dublu. Nu doar copiii și nepoții
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
de fapt, în acest fel, neputînd să își „cumpere” nepotul ce vinde portretele, Sir Oliver va renunța la deghizări, asigurînd un happy ending intrigii și intrigilor. Portrait oblige. Portretul e mereu fidel naturii adevărate (și poate că nerevelate încă) a modelului ce-i stă în față. (Iar Charles Surface, cel, ca și don Ruy Gomez de Silva, încă fără de portret, este fidel - fără a o ști prea bine - acelui spirit de familie pe care tocmai îl lua în derîdere.) Odată confruntat
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
avut portretul agățat în galeria de portrete. De mortuis nil nisi bene, pentru că așa e-n tenis și în ficțiune. Oile negre își au locul rezervat în Camera Ororilor. Iar dacă oaia neagră totuși a avut portret cîndva, după moartea modelului, portretul se transformă într-un schelet ascuns în vreun dulap familial. Cînd un portret e terminat, el încetează de a ocupa spațiul central din atelier; devine piesă de fundal și component al unei virtuale galerii. Această lecție ne e predată
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
face din imaginara perspectivă a fetei care i-a pozat pentru cea mai frumosă și mai renumită dintre pînzele ce s-au pictat la Delft. Fata e slujnică în casa lui Vermeer. Și în această carte, orice personaj e un model posibil. Există o scenă în care naratoarea recunoaște o femeie fiindcă i-a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa finisajului, este posibil ca modelele să fie interșanjabile. Odată mizanscena stabilită
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
această carte, orice personaj e un model posibil. Există o scenă în care naratoarea recunoaște o femeie fiindcă i-a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa finisajului, este posibil ca modelele să fie interșanjabile. Odată mizanscena stabilită și poziția modelului definitiv fixată în tabloul ce urmează a fi pictat, modelul poate să lipsească o vreme (ne amintim că și cele din Harry Potter mai dispar, din cînd în cînd, din cadru
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
o scenă în care naratoarea recunoaște o femeie fiindcă i-a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa finisajului, este posibil ca modelele să fie interșanjabile. Odată mizanscena stabilită și poziția modelului definitiv fixată în tabloul ce urmează a fi pictat, modelul poate să lipsească o vreme (ne amintim că și cele din Harry Potter mai dispar, din cînd în cînd, din cadru, ca să-și mai rezolve și alte treburi). Este perioada
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa finisajului, este posibil ca modelele să fie interșanjabile. Odată mizanscena stabilită și poziția modelului definitiv fixată în tabloul ce urmează a fi pictat, modelul poate să lipsească o vreme (ne amintim că și cele din Harry Potter mai dispar, din cînd în cînd, din cadru, ca să-și mai rezolve și alte treburi). Este perioada în care pictorul lucrează la cîte un detaliu din decor
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
cînd, din cadru, ca să-și mai rezolve și alte treburi). Este perioada în care pictorul lucrează la cîte un detaliu din decor; atunci are nevoie în atelier doar de „un corp” (care să aibă numai sexul și carura aproximativă a modelului adevărat) menit să umple golul. Într-un astfel de caz, modelul-substitut este îndreptățit să afirme că „stă într-o pînză de Vermeer”. De fapt, modelul stă în atelier și doar privirea pictorului și lumina ce-i cade pe față îl
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
în atelier doar de „un corp” (care să aibă numai sexul și carura aproximativă a modelului adevărat) menit să umple golul. Într-un astfel de caz, modelul-substitut este îndreptățit să afirme că „stă într-o pînză de Vermeer”. De fapt, modelul stă în atelier și doar privirea pictorului și lumina ce-i cade pe față îl transformă în proiecția a ceea ce urmează să devină o pictură, un portret. Iar cînd modelul (lui Vermeer) este lăsat singur de pictor, pentru o vreme
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
afirme că „stă într-o pînză de Vermeer”. De fapt, modelul stă în atelier și doar privirea pictorului și lumina ce-i cade pe față îl transformă în proiecția a ceea ce urmează să devină o pictură, un portret. Iar cînd modelul (lui Vermeer) este lăsat singur de pictor, pentru o vreme, în atelier, „părea că se cufundă mai deplin în poză”. Că, identificîndu-se cu poza/ gîndurile/ sentimentele pe care i le pretinde/ descoperă/ atribuie pictorul, modelul, de fapt, intră însuși, volens-nolens
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
pictură, un portret. Iar cînd modelul (lui Vermeer) este lăsat singur de pictor, pentru o vreme, în atelier, „părea că se cufundă mai deplin în poză”. Că, identificîndu-se cu poza/ gîndurile/ sentimentele pe care i le pretinde/ descoperă/ atribuie pictorul, modelul, de fapt, intră însuși, volens-nolens, în pictură. De altfel, cum ne spune tot Tracy Chevalier, pictorul se uită la model - de cîte ori acesta îi pozează - ca și cum ar vedea deja pictura încă nepictată, nu modelul - o femeie. Pentru că vede doar
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]