19,067 matches
-
obiect, în esență, veniturile și cheltuielile bugetare aparținînd colectivității publice. Francezul M. Duverger consideră finanțele publice ca fiind "știința care studiază activitatea statului, în calitatea sa de utilizator al unor tehnici speciale așa-zis financiare: cheltuieli, taxe, impozite, împrumuturi, procedee monetare, buget" etc.25 Apreciem această definiție ca satisfăcătoare. Finanțele publice contemporane se caracterizează printr-o schimbare de dimensiune, ce poate fi privită sub două aspecte: cantitativ, ponderea financiară a Statului în P.I.B. a crescut considerabil; și calitativ, conținutul lor s-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
obține rata prelevărilor fiscale, sau a poverii (sarcinii) fiscale, cum se mai numește. Este un indicator statistic intens utilizat în urmărirea evoluțiilor și realizarea de comparații internaționale. În afara prelevărilor obligatorii mai există în unele țări așa numitele prelevări parafiscale, fluxuri monetare care nu alimentează bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, ci sunt folosite în scopul finanțării autonome a altor organisme publice decît instituțiile Statului, pre-cum și a unor organisme private care realizează servicii de natură eco-nomică și socială cu caracter
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
nevoit să-l consimtă, din avuția dobîn-dită de el într-o anumită perioadă. Dar presiunea fiscală individuală nu trebuie analizată doar ca raport matematic; ea este relevantă mai ales dacă este analizată în corelație cu puterea de cumpărare a veniturilor monetare nete, adică gradul în care veniturile rămase după impozitare satisfac nevoile de subzistență, de petrecere a timpului liber și de economisire-investire. La nivelul agentului economic, presiunea fiscală este cu atît mai acut resimțită, cu cît ponderea impozitelor în valoarea adăugată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
trebuie căutată în creșterea cheltuielilor publice care, la rîndul său, este influențată de performanțele de ansamblu ale economiei, structura proprietății, politica guvernamentală, necesitățile publice, eficiența alocării resurselor, consensul social, sistemul politic ș.a. 3.3.3. Sistemul fiscal Alături de alte sisteme (monetar, financiar, de credit, etc.), sistemul fiscal urmărește realizarea obiectivelor politicii economice și sociale ale unui Stat. El dă măsura presiunii fiscale, a politicii fiscale și a implicării Statului în economie. În sens larg, sistemul fiscal se referă la totalitatea impozitelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
asigura dezvoltarea echilibrată a întregului teritoriu. O garanție reală împotriva unei centralizări excesive o constituie autonomizarea deciziilor în privința posibilelor surse de venituri. Desigur, anumite funcții ale Statului nu pot fi îndeplinite decât la nivel național. Inclusiv în domeniul economic, politicile monetare și bugetare pot fi conduse doar la nivel național, putînd intra în contradicție uneori cu politicile regionale. Situația se prezintă desigur diferit în statele federale, fața de cele unitare. Foarte importante sunt și legăturile orizontale ce se stabilesc între administrațiile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
creșterea veniturilor, îngustează baza fiscală și ambalează inflația. Astfel, dirijismul bazat pe redistribuiri între persoane sau între comunități va conduce, pe termen lung, la opusul intențiilor inițiale, la stagnare și acumularea altor inegalități, impunîndu-se măsuri de liberalizare fiscală și politici monetare restrictive. Iată cum se prezintă comparativ principalele elemente caracteristice ale celor două abordări majore ale politicii de dezvoltare regională: cea neoliberală și cea intervenționistă: Abordarea neoliberală Abordarea intervenționistă Fundamente teoretice și doctrinare Economics (teoria economică neoclasică); Capitalismul liberal și popular
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
și a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare au însemnat importanți pași înainte în articularea politicii regionale comunitare, contribuind la optimizarea alocării resurselor, la creșterea coeziunii intercomunitare și atenuarea disparităților. Înlăturarea totală a tarifelor vamale în interiorul U.E., instituirea unui sistem monetar european și a monedei unice, armonizarea politicilor bugetare, au însemnat alți pași importanți în acest sens. În 1975 s-a înființat Fondul European de Dezvoltare Regională, avînd ca obiectiv stimularea dezvoltării regiunilor defavorizate prin modernizarea infrastructurilor și crearea unui mediu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
valabile pentru toți. Înțelegem astfel de ce ideea de reglementare se opune aici celei de reglare, care presupune intervenția Statului. În 1976, Hayek a mers chiar pînă la a preconiza denaționalizarea monedei. Putem într-adevăr considera că Statul posedă o putere monetară exorbitantă, mai ales dacă el controlează și banca centrală. Pe această cale, el poate să-și procure, pentru propriile conturi, lichidități importante, pe care să le transforme în cheltuieli, adică în prelevări asupra producției și a consumului privat. Pe de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
lichidități importante, pe care să le transforme în cheltuieli, adică în prelevări asupra producției și a consumului privat. Pe de altă parte, aceasta riscă să conducă la inflație, ale cărei efecte perturbatoare trebuie și ele denunțate, chiar dacă sunt slabe. Istoria monetară ne arată totuși numeroase inconveniente în cazul concurenței dintre monede, ce conduc, în general, la o concentrare a puterilor și la utilizarea unei monede unice într-un spațiu dat. O monedă unică este într-adevăr un bun colectiv pur, producător
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
mult mai slabe; pe de altă parte, deoarece prezența mai multor monede ar antrena costuri de tranzacție legate de manipulările necesare pentru schimb și mai ales de riscurile de modificare a parităților, care ar antrena modificări brutale ale valorii activelor monetare. Acest exemplu ilustrează, în același timp, și limitele abordării hayekiene. Meritul constă că el ne pune în gardă asupra exceselor intervenționismului, ce nu poate fi combătut decît prin reguli simple și universale, lăsînd curs liber inițiativei private. În primul rînd
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
și limitele abordării hayekiene. Meritul constă că el ne pune în gardă asupra exceselor intervenționismului, ce nu poate fi combătut decît prin reguli simple și universale, lăsînd curs liber inițiativei private. În primul rînd, Statul nu trebuie să pervertească instrumentul monetar, utilizîndu-l în scopuri particulare. Pentru aceasta, independența autorităților monetare este un factor fundamental. Limitele ar apărea din faptul că rigoarea regulilor riscă să conducă la efecte perverse. A dori cu orice preț o inflație nulă, de exemplu, poate conduce la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
pune în gardă asupra exceselor intervenționismului, ce nu poate fi combătut decît prin reguli simple și universale, lăsînd curs liber inițiativei private. În primul rînd, Statul nu trebuie să pervertească instrumentul monetar, utilizîndu-l în scopuri particulare. Pentru aceasta, independența autorităților monetare este un factor fundamental. Limitele ar apărea din faptul că rigoarea regulilor riscă să conducă la efecte perverse. A dori cu orice preț o inflație nulă, de exemplu, poate conduce la deflație și atunci, iată rațiunea care explică existența cel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Dacă inițiativa liberă a actorilor conduce la o situație păguboasă pentru toată lumea, o intervenție publică devine necesară. 6.1.1.2. Efectele perverse: consecință sau cauză a intervenționismului? În 1931, în Preț și Producție, F. Hayek atenționa asupra riscurilor manipulărilor monetare, care puteau conduce la perturbarea deciziilor antreprenorilor. Suprainvestițiile ce puteau rezulta de aici aveau să conducă în mod logic la criză și la șomaj. Astfel, un efect negativ survenea acolo unde voința reglatoare a Statului prevedea un efect benefic. Aproape
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
în mod logic la criză și la șomaj. Astfel, un efect negativ survenea acolo unde voința reglatoare a Statului prevedea un efect benefic. Aproape în același timp, J.M.Keynes publica Tratat despre monedă, unde arăta, printre altele, riscurile unei politici monetare prea riguroase. Cîțiva ani mai tîrziu, în Teoria generală, apărută în 1936, el preconiza o creștere a cheltuielilor publice pentru a combate insuficiența cererii, în care el vedea unul dintre principalii determinanți ai crizei de la începutul anilor 1930. În fapt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
prin el însuși mijloacele de plată de care are nevoie. El se opune astfel logicii tradiționale, reluată ulterior de monetariști, care consideră moneda ca un element exogen, definit în exteriorul sistemului, în funcție de un stoc de metal prețios, sau de politica monetară practicată. Nefiind, în acest cadru, decît un adjuvant al pieței, o comoditate pentru schimburi, moneda nu ar putea avea influență asupra fluxurilor reale. O monedă exogenă este o monedă neutră. Dimpotrivă, o monedă endogenă poate avea un rol activ, căci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
al pieței, o comoditate pentru schimburi, moneda nu ar putea avea influență asupra fluxurilor reale. O monedă exogenă este o monedă neutră. Dimpotrivă, o monedă endogenă poate avea un rol activ, căci pentru actorii economici prețurile sunt mai întîi prețuri monetare. De aceea o disponibilitate mai mare sau mai mică de mijloace de plată are, în acest cadru, un anumit impact asupra fluxurilor reale. Într-un anume mod, guvernele au cauționat această abordare, lansîndu-se după al Doilea Război Mondial în politici
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
De aceea o disponibilitate mai mare sau mai mică de mijloace de plată are, în acest cadru, un anumit impact asupra fluxurilor reale. Într-un anume mod, guvernele au cauționat această abordare, lansîndu-se după al Doilea Război Mondial în politici monetare active și neezitînd să se elibereze de constrîngerile convertibilității în aur a monedelor, recurgînd frecvent la devaluări. Astfel, cîțiva ani s-a crezut că putem dispune de un mijloc cvasi-infailibil pentru menținerea activității și a ocupării. I s-a atribuit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
de un mijloc cvasi-infailibil pentru menținerea activității și a ocupării. I s-a atribuit astfel Statului un loc important în economia de piață, ceea ce a făcut din el un veritabil reglator, nu doar economic, prin intermediul canalului bugetar și al celui monetar, ci și social, sau societal. O ilustrare semnificativă a acestei ambiții găsim în lucrarea lui André Vianes, La Raison économique d'Etat. Utilizînd în mod abil noțiunea de efecte adverse, acest autor a dezvoltat ideea că Statul ar fi un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
neglijeze. Articulînd toate aceste elemente, Școala Reglării distinge cinci variabile cheie ale reglării capitaliste, cinci forme instituționale, care au cunoscut adaptări sensibile, ilustrînd trecerea de la vechiul la noul tip de reglare capitalistă. Cele cinci sunt: raportul salarial, formele concurenței, gestiunea monetară, inserția în diviziunea internațională a muncii și compromisul statal (funcțiile Statului). Trecerea de la reglarea tradițională, calificată drept concurențială, la forma sa modernă, zisă monopolistă, corespunde în fapt unei relaxări a regulilor funcționării comerciale. Aceasta presupune o atomicitate a actorilor și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
dar ele sunt preocupate de riscurile scăderii prețurilor. Odată cu creșterea puterii sindicatelor, cu recunoașterea lor legală, salariații își apără și ei interesele, creînd un "oligopol social". Și parcă pentru a sancționa această stare de fapt, Statul a relaxat regulile gestiunii monetare. Inflația a început să fie acceptată ca răul cel mai mic, la o rată rampantă de 3-4% pe an, căci toată lumea se teme de efectele perverse ale scăderii prețurilor. O alternativă subzistă totuși, pentru a evita ca această instituționalizare a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
acesta este pretutindeni. Cele cinci forme instituționale prezentate mai sus ilustrează acest lucru. Într-adevăr, în materie de concurență, ca și în relațiile de muncă, regulile stabilite de puterea legislativă și executivă sunt determinante. Lucrurile stau la fel în materie monetară și în ce privește deschiderea către piața externă. Analiza se deplasează deci spre Stat, ceea ce este logic din perspectivă instituționalistă. Cînd se cunoaște importanța sectoarelor publice comerciale și noncomerciale, sau cînd se ține cont de factorii istorici ce fac să coincidă, mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
referă la marile mișcări seculare, la ciclul lung, sau ciclul Kondratiev. Piețele vor deveni mai puțin volatile, iar mișcările de capitaluri mai puțin libere. Războiul economic declanșat după atentatele de pe 11 septembrie va introduce reglementări tot mai stricte asupra fluxurilor monetare, financiare, comerciale și posibil a cursurilor de schimb. Reținerile în declanșarea unui conflict militar amplificat au în vedere și amenințarea unei crize economice de proporții. Este de așteptat, însă, pentru următorii ani, o recrudescență a protecționismului și a intervenționismului, sub
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
scheme pur teoretice, dar și a unei grile de lectură pertinente pentru a ne explica situația unor țări cum este și a noastră. Să reținem și faptul că, printre cele trei tipuri majore de ajustare teoretic posibile, potrivit teoriei zonelor monetare optimale, primele două reprezintă imaginea constrîngerii exterioare, a globalizării actuale, în vreme ce a treia ține de marja de manevră a națiunii. În cazul monedei unice europene, manevrarea ratelor de schimb în interiorul zonei euro nu mai e posibilă. Rămîne alternativa mobilitate-scădere a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
fi cîștigat, inclusiv în termeni electorali, decît dacă este prezentat exact drept ceea ce e : un nou mod de a organiza solidaritatea națională, pe de o parte, și cooperarea între națiunile membre, pe de altă parte, în condițiile în care politicile monetare naționale suverane au fost abandonate Băncii Centrale Europene. O altă problemă vine din migrația forței de muncă datorită deschiderii frontierelor în condițiile globalizării. Piața muncii s-a internaționalizat, iar concurența pentru locuri de muncă a devenit mai acerbă. Ce pot
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
implicarea unor nume aflate dincolo de imperiul Murdoch, se pare că acest scandal va continua și în 2012. O acuzație de atac sexual al unei cameriste angajate la hotelul Sofitel din New York împotriva celui care, la momentul respectiv, era directorul Fondului Monetar internațional, Dominiue Stauss-Kahn (DSK), și arestarea acestuia în data de 14 mai când se afla la bordul zborului Air France cu destinația Paris au declanșat un mare scandal mediatic pe mapamond și anchete detaliate. Scandalul DSK vs. cameristă a creat
Care au fost evenimentele scandaloase ale anului 2011 () [Corola-journal/Journalistic/67611_a_68936]