2,922 matches
-
mielului, ca aliment și simbol, de Paște, pâna la dispute legate de comunism și capitalism ca percepte ale evoluției sociale sau la împușcarea unui președinte arătată cu degetul de către istorie, trecând, nici nu se putea altfel, prin situațiii efemere, prin monologuri care nu își găsesc finalitate și demarații despre artă. Povestea se țese ca o pânză de paianjen care leagă destine. Autorul pune pe tapet chiar drama scriitorului zilelor noastre, când legea banului face din literatură o junglă în care doar
ROMANUL UNEI SINGURE ZILE ŞI NOPŢI – de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383923_a_385252]
-
Mihaela Alexandra Rașcu Publicat în: Ediția nr. 1399 din 30 octombrie 2014 Toate Articolele Autorului Lacrima cerului, alunecând pe fereastra mea în disperarea unui anotimp pierdut, mărgelele-și întinde și-ncepe-a implora cu limba aburită a altui început. În monologul trist, cu note discordante, aș înțelege stele și lumi debusolate, găsite-n drumuri curbe, în ritmuri galopante, lacrima cerului le-a adunat pe toate. Statuie la fereastră-n hipnoza ei lichidă, m-aș părăsi pe dată, s-ajung până la cer
LACRIMA CERULUI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1399 din 30 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384116_a_385445]
-
ei respectă îndrumările primite. Momentele muzicale au fost susținute de Ana Coman și Ovidiu Zanfir la chitară și de Corina Vlad Diaconescu la pian. Domnul Andrei Reketeș a asigurat regia tehnică a spectacolului. Actrița Doina Ghițescu a încântat publicul cu monologul comic pe care l-a pregătit pentru Toamna iubirii. La finalul spectacolulu, doamna Elena Scurtu, directorul Centrului Cultural Calderon, a felicitat echipa și a oferit diplome din partea primăriei sectorului 2 al capitalei. Trupa Teatrul Nostrum afiliată Uniunii Ziariștilor Profesioniști din
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92526_a_93818]
-
că sunt capabil s-o fac mult mai fericită decât putea Florin. Și Mihai și-a trimis gelozia, susținută de putrede ațe, până în largul cerului, dar ochi pentru Cer, încă, n-a avut. În acest caz - spune Mihai, într-un monolog interior, redat la persoana a treia -, Florin câștigase. El era deja în cer și Lia va merge la el, iar el, Mihai, va fi mistuit în iad nu de flăcările lui, ci de durerea de a o ști departe, a
Peste deal de lumea materială – Scris de Angela Monica Jucan [Corola-blog/BlogPost/93313_a_94605]
-
din parafrazele sale, un limbaj expresiv de valori, susținute dinlăuntrul lor de un fluid invizibil, cu o dinamică specială a curgerii. Subtilități compoziționale ce amintesc de opera avangardistului polonez de la debutul de secol XX - Mieczyslaw Jastrun, care, într-unul dintre monologurile sale tăcute, scria: Spionați de inimă,/ săpăm noaptea în adâncimea timpurilor noastre/ zăcând în umbrele noastre ca-ntr-un mormânt,/ ca să strălucim iarăși în zori,/ zodie opusă umbrelor,/ acolo unde viii îi îngroapă pe morți,/ morții îi îngroapă pe vii
NOI APARIŢII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383145_a_384474]
-
a poporului”, poate deveni putere pentru popor, iar apoi, putere fără popor, sau chiar împotriva lui. Am priceput că democrația nu este posibilă fără oameni formați pentru ea, care vor și pot susține dialogul democratic, pentru că democrația nu este un monolog, nu este doar discursul celor care dețin puterea în stat, ci este un dialog menit ca - în suplețea oferită de cadrul democratic - să edifice acel „trai bun”, pentru toți cetățenii țarii. Din păcate, acum - la fel ca întotdeauna - contează doar
RETROSPECTIVĂ de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383230_a_384559]
-
că nu așa stau lucrurile, fu dezamăgită, uitând să mai salute. Mira își zâmbi unui gând nerostit. Vară-sa îl observă și se folosi de el pentru a face o remarcă răutăcioasă. Credea, zise ea, că pe Mira o distra monologul, căci monolog se cheamă ceea ce face. Altfel, de ce ar fi atât de bine dispusă?! Întotdeauna i se păruse că vară-sa avea talent actoricesc! Și începu să râdă în falset. N-avea să se oprească nici când Mira o salutase
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
așa stau lucrurile, fu dezamăgită, uitând să mai salute. Mira își zâmbi unui gând nerostit. Vară-sa îl observă și se folosi de el pentru a face o remarcă răutăcioasă. Credea, zise ea, că pe Mira o distra monologul, căci monolog se cheamă ceea ce face. Altfel, de ce ar fi atât de bine dispusă?! Întotdeauna i se păruse că vară-sa avea talent actoricesc! Și începu să râdă în falset. N-avea să se oprească nici când Mira o salutase, ieșind pe
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
din portofel și i-am Întins-o. ...Știu, obișnuința Începe la a doua crimă; era a doua ieșire În decor a profesorului Adam și, În mod normal, n-ar mai fi trebuit să mă surprindă, se mai Întâmplase atunci când, În mijlocul monologului, deraiase intempestiv de la firul povestirii, o luase aiurea pe arătură, Încurcând borcanele, după care glisase la fel de neașteptat Într-un expozeu schizofrenic despre comunism, fără nici o legătură cu nimic anterior sau cu ceva privitor la aventura lui pe coclaurile Centrului. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
care ba se opreau, ba porneau din senin după luni și săptămâni de pauză, am asistat o dată la o criză de conștiință apropo de prezența lui În Centru - am asistat, spun, nu am participat, fiindcă a fost mai mult un monolog care, sincer să fiu, m-a cam enervat. Și l-am mai Întâlnit acum o săptămână În biroul Soniei Anderson, ți-am spus... Asta e tot, altceva nu-mi amintesc să se fi Întâmplat. M-a scos din sărite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
BRAȚE ORTODOXE. 3î UN DIALOG DE TREI REPLICI îNTRE CĂPITANII JURAVCU, SPOICU ȘI BAȘOTĂ, DIN CARE SĂ REZULTE CU UMOR CĂ FLUVIUL RESPECTIV E DUNĂREA ȘI CĂ AR FI BINE SĂ-I SPUNĂ ASTA ȘI LUI SIMA-VODĂ. 4î UN SCURT MONOLOG INTERIOR AL LUI SIMA-VODĂ REFERITOR LA CĂPITANII JURAVCU, SPOICU ȘI BAȘOTĂ DIN CARE SĂ REIASĂ CĂ DACĂ N-AR EI, AR FI ALȚII. 5î UTILIZÂND ADVERBUL „AȘADAR”, O FRAZĂ DE îNCHEIERE CAPABILĂ SĂ SE RIDICE CU ELEGANȚĂ LA îNĂLȚIMEA CELOR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să se propage secunde bune, iar reverberația este cel puțin stranie, oameni buni. Aud zeci de Bogdani, răi, robotici, strigând din țevi. Pe Allah, nu e bine. Îmi iau inima în dinți și mă pregătesc să ascult cât mai calm monologul acestui infinit și iubit războinic, care acum privește prin mine, departe. Mă străpunge. Este doar el și lumea, nimeni altcineva. E singur. Acum e calm. Împreună vom învinge, oameni buni. - Luca, ăsta este manifestul meu geometric! Înțelegi? Voi reconstrui lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bănuți, ca mortul să aibă cu ce plăti vămile văzduhului. Rar se întâmplă să fie plânsă de un participant la priveghi, doar rudele cele mai apropiate și, într-un timp, bocitoarele care-i depănau viața în vorbe sub forma unui monolog în versuri. Cei veniți la priveghi, cei mai tineri, aveau altă treabă; ei voiau să arate că nu le pasă de moarte, că viața trebuie trăită intens, cu bucurie. Între decesă și înmormântare, la veghea mortului avea loc un fel
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Ca un suflu, trecu pe lângă portar fără să-i adreseze vreun cuvânt, intră în lift, agitația aproape îl făcea să bată din picioare de nerăbdare, haidem, haidem, dar mașinăria, care-și ducea toată viața urcând și coborând oameni, auzind conversații, monologuri neterminate, fragmente de cântece fredonate ușor, vreun suspin nereținut, vreun murmur tulburat, se făcea că nimic din toate acestea nu o privea, atâta timp în sus, atâta timp în jos, precum destinul, dacă ești foarte grăbit ia-o pe scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a uitat lung la mine, parcă mă cântărea. Ca o proastă, am spus nu-ul ăla. Înțelesesem eu ce vrea, dar m-am speriat. În continuare, la probele următoare, mi-a dat numai cinci, că era președinte de comisie, aveam monolog cu Margareta din Faust, text foarte ofertant, apoi Magda, din Steaua fără nume, la muzică și la dans, chiar dacă am fost foarte bună, m-a picat, așa a vrut el, să-mi arate că e mai tare. Chiar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ne-a și costat, în sensul că așa s-a făcut de am luat eu primele - sper că și ultimele - palme în teatru. O zi cu ghinion, nu știu ce dracu’ aveam, că râdeam ca zănatecii. Vine scena Marcelei. Avea un lung monolog undeva în fundul scenei; Beligan stătea pe un fotoliu la față de scenă, el chiar stătea pe gânduri, nu știu dacă se gândea chiar la scena asta, dar ce se vedea pe dinafară era foarte bine. Noi, adică eu, Mihai Niculescu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Ițcuș, noi, băieții Filumenei, stăteam la față, cu privirile către public, în așa fel încât el, publicul, să vadă pe chipurile noastre ce efect au cuvintele Filumenei. Zis și făcut, Marcela începe și zice, zice, cam pierdusem șirul, că era monolog lung și Marcela se tânguia strașnic. Mă uit ca prostul la Ițcuș și cred că el a simțit că-l privesc din spate, se întoarce către mine cu niște ochi de vacă blândă, mă umflă râsul din prima, mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și era chiar un spectacol inovator în felul său, căci folosea o scenotehnică sofisticată, cascadori, efecte speciale, ce mai, era un fel superproducție. Costumele erau interesante. Piele multă, lucruri de bună calitate. Eu jucam un oarecare, dar care avea un monolog scurt și dramatic la față de scenă; îmi plăcea, aveam un costum negru de stofă, cizme lungi de piele, arătam și eu a om și spuneam vorbele cu patos, cred că cineva a și scris câteva cuvinte despre asta - vă imaginați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
în pat, nu puteau să-mi ofere nici o repetiție pentru că erau cu toții foarte ocupați, dar, cum spusese Beligan, eram un actor bun, așa că la treabă! Mă duc eu acasă, mă frământ ca toți dracii și hotărăsc că nu e bine, monologul trebuia spus altfel, trebuia jucat, la urma urmelor, personajul era un lucrător de la fermă, nu prea isteț, așa că trebuia să dea din mâini, să arate cum a făcut, să construiască pentru auditoriul său lumea despre care vorbea. Învăț eu vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
petrecut așa ceva. Așa că am părăsit în glorie rolul, oarecum afanisit că o scrântisem, dar și mândru că-mi probasem calitățile și nu-mi făcusem de râs blazonul. Eram actor cotat, aplaudau o mie de oameni de trei ori pe un monolog tâmpit, eram cineva. Dacă ei voiau ca pe vremea lui Finți, treaba lor, rămânem prieteni. ― Te-ai necăjit? mă întreabă după câteva zile Beligan. ― Nu, mint eu eroic. ― Ai priceput ceva? ― Cred că da. ― Asta e important, restul sunt daraveri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
scula când am plecat din teatru ca să înființez Masca, dar n-am mai găsit-o, cineva fusese mai iute ca mine. Tot acolo erau și tunetele lui Zecheru, o foaie mare de tablă pe care Zecheru o scutura puternic pe monologul lui Calboreanu în Apus de soare. ― Că Moldova nu este a mea și nu este a voastră, ci a urmașilor urmașilor voștri în veacul (aici Zecheru zguduia tabla puternic, lumea începea să aplaude) vecilor, amin! (zguduială puternică, aplauze năprasnice) ― Maestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pe jos cu scutul în mână, Brancomir aerian ca o statuie fără nume, eu, Gelu, nea Puiu Cristescu, Mișu Fotino și vine Gonța: era nervos, venea de pe front și instiga la răzmeriță contra lui Romulus, avea de spus un întreg monolog în timp ce trecea dintr-un arlechin în altul. N-a spus un cuvânt întreg, n-am auzit bâlbă mai strașnică în viața mea. Eu m-am tras sub perucă și mi-am băgat unghiile în carne, eram cu fața la spectatori, nu puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fire de iarbă sub tălpile pantofilor, subțiate ca o coală de hârtie; un pantof modern cu bot ascuțit își pierde considerabil din forma inițială dacă i se aplică o talpă nouă. Apoi o iau spre stație, în timp ce Rainer ține un monolog în care explică de ce a plecat el de bunăvoie. Din acest motiv este mai tare decât Hans, care n‑a rămas de bunăvoie. Slavă cerului că măcar sora nu face remarci sau obiecții stupide, Anna tace îngrozită fiindcă a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se năpustea asupra unui ficat nefolositor, intrat În putrefacție, sub pielea proaspăt incizată. Devenisem un simplu obiect. Ciudat, faptul că devenisem un obiect făcea să-mi dispară sentimentul de teamă. Cuvintele pe care le rostea Keiko Kataoka nu mai alcătuiau monologul unei persoane, ci Îmi pătrundeau În urechi ca o poveste recitată de Întreaga cameră. Keiko Kataoka urmase previziunea iubitului ei din timpul liceului și se alăturase unui club sado-maso, ca și cum ar fi bătut la poarta unei mănăstiri, ascultând de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
lipsită de har; Înlăturați „îngerii care cântau în poeme”; Închise „Șesurile natale” pentru o vreme; „Pe Argeș în sus” se așternuse praf de tăcere, Și peste „Lancrămul” cufundat în mare durere; „Oul dogmatic” - plecat „După melci” într-un „Joc secund”; „Monolog în Babilon” - supărător de profund; Undeva se adla un coș mare încăpător În care cădea câte un cap „visător”. Nu s-a făcut vid, au venit din ce în ce mai mulți, Toți aroganți, prea-plini de sine și prea...des culți; Clovnerii, comic involuntar
NEMURIREA de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361298_a_362627]