822 matches
-
chiar dacă este unul morbid. Și, lucru inedit, acesta nu este condamnat, cum se întâmpla cu flirtul perioadei Belle Époque, ci, dimpotrivă, este proslăvit. El se înfățișează ca o ultimă rămășită de speranță, ca un ultim suflu de viață pentru soldatul muribund. O altă consolare a ostașului, un alt tip de flirt permis în timpul Primului Război Mondial este cel întreținut cu "nașa" sa, cu "zâna sa bună", care, de acasă, se gândește fără încetare la el. Aceste "nașe" din timpul războiului sunt considerate "o
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
nivel. Brejnev a moștenit un sistem politic totalitar bine pus la punct și n-a avut nevoie de calități deosebite pe care, de altfel, nici nu le avea pentru a se menține vreo 30 de ani în funcție. Cernenko era muribund când a preluat fotoliul, iar Andropov, bolnav și el, n-a reușit să-și depășească condiția de produs tipic al KGB-ului. În 1985, când a venit la putere, Gorbaciov a preluat un mare imperiu, aflat într-o criză economică
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
obeza devora metodic Și În timp, se desfasoara „Ospiciul groparilor”: „Au fost chemați groparii de gips la părăstas/ Cei ce mai sunt sechela pustiului imund/ Dar că o fiara franța În hâite s-au retras/ Să caute prin hăuri strigoiul muribund./ Cu urlete macabre cei ce-au adus din Est/ Ororile dementei În fum și-apocalips/ În cimitirul nopții sărbătoresc funest/ Ședința de adio În hainele de gips.” La Străulești ori În palate se Întâmplă În plin veac douăzeci fapte care
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
tentativa sa, pe cât de curajoasă pe atât de riscantă. Știm bine, un asemenea gest provoca imense necazuri și de cele mai multe ori cererea nu era avizata favorabil. Autoritățile comuniste ne țineau În cușcă fericirii naționale. Să nu cunoaștem iadul acela capitalist, muribund. De altfel, un ofițer de securitate i-a spus, Într-una din anchetele la care era chemat Al. Tăcu: „V-am amânat plecarea pentru că acolo să nu muriți de foame”. Ce grijulie securitate am avut, ce oameni miloși! După repetate
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
interogat de un civil la liceu și ,,invitat” la Secu. Află, apoi, după moartea fulgerătoare a lui Malin, ca În seara aceea fatală, la secția de reanimare se primise un telefon de la ,,locuința Tăcu” prin care aceasta cerea că tânărul muribund să fie adus acasă. Dar acel telefon nu s-a dat din casa familiei Tăcu. Dacă ar fi cerut acest lucru, părinții Înșiși, prezenți zilnic la spital, ar fi venit să-l ia. Că orice părinți sperând până În ultima clipă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
faza de scăpare/evadare. În această fază, celulele tumorale continuă să crească și să se răspândească într-o manieră necontrolabilă care duce la malignitate. Sunt necesare, în continuare, cercetări aprofundate asupra modului în care este declanșat răspunsul imun împotriva celulelor muribunde. Se pare că moartea prin apoptoză a celulelor neoplazice elaborează un răspuns imunogen mai slab în comparație cu cel indus de detritusurile celulelor moarte prin necroză. 7.5. Strategii de evaziune de la distrucție utilizate de celulele transformate/neoplazice Conceptul de imunoeditare impune
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
Testamentul lui spiritual se ordonează în jurul ideii că arta singură scapă legii perisabilității : poetul poate fi oricând ucis, renumele îi va supraviețui însă etern (Tot bunul nostru piere,/ Afară de-ale minții comori și de talent - Tristele, III 7). Lebădă muribundă, poetul vrea să-și transfigureze ultimele clipe în cântec suprem : Ca lebăda ce zace pe malurile apei/ Și moartea ei și-o plânge cu glasul istovit,/ Așa, zvârlit departe, pe geticele țărmuri,/ Jelesc și eu în versuri (Tristele, V 1
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mult sau mai puțin protejată de cozorocul chipiului. Inutil să-și facă iluzii, ploua în aversă. Ajunse muiat tot, deși între timp ploaia se potolise și o spărtură ce se întindea pe toată lungimea orizontului lăsa să se ivească lumina muribundă a apusului. Sub acest capac prost închis, lumea luase o înfățișare stranie, de mediu subacvatic, unde oamenii nu-și mai aveau locul. Locotenentul își lăsă la grajd calul, nu înainte de a-l înveli cu un pled, căci ploaia răcise neobișnuit
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Ostpolitik" și către întărirea unei Comunități Economice lărgite care aduc un suflu nou Europei de Vest, aceasta se trezește confruntată cu o criză internă al cărei punct culminant se situează în primăvara lui 1968, cu epicentrul în Franța epocii gaulliste muribunde, dar al cărei cîmp de manifestare este mult mai vast. Criza, fără consecințe de ordin politic și care, exceptînd Franța pe o perioadă scurtă a afectat în mică măsură viața internă a statelor, va avea urmări serioase (la care vom
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
că este adînc îndurerată de moartea lui Goga, un sincer și talentat colaborator al ei. De la generalul Svidenek, am aflat, la plecare, că medicii o consideră pierdută. După cîteva luni, în vară, regina Maria a fost adusă în țară. Era muribundă, încă de cînd se găsea în trenul cu care intrase în țară, pe la Cernăuți. Funeraliile naționale ale reginei Maria, le-am privit dintr-o casă de pe bulevardul Lascăr Catargi. M-am uitat mult și la oamenii de pe trotuoare. Am văzut
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
ca pe copiii lui. De aici și felul morocănos și fami liar cu care Își Îngăduia să vorbească În prezența lor. „Să-i aperi și să-i slujești așa cum m-ai apărat și mi-ai slujit mie, Hildebrand“, spusese ducele muribund, la ultima suflare. și loialul Hildebrand, ministerialul de Appenweier, nu se abă tuse niciodată de la această poruncă, În toți anii În care le fusese alături. — Hildebrand, timpurile s-au schimbat, zâmbi Îngă duitor Bertold. Chiar și cele mai trainice prietenii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ale străbunului nostru latin, Horațiu: "Carpe diem" "Trăiește clipa". De aceea am direcționat funcționarea motoarelor noastre interne cu prora spre un optimism realist, combatant și mobilizator strigând cu toată convingerea: "FIAT LUX!" "Să fie lumină!", așa precum corăbierii disperați și muribunzi, care după furtuni înspăimântătoare și cu proviziile de apă epuizate, bănuind la orizont o fâșie de uscat, murmurau încrezători în destinul lor: "Pământ! Pământ!" Și am adus lumină. Am adus lumină în sufletul nostru, în privirea și conduita noastră, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
adevărat, o persoană Întru totul frecventabilă. Pentru România ușa doar s-a Întredeschis, În timp ce pentru alții se deschidea larg. În aprilie 1991, Iliescu se grăbise să Încheie un tratat cu Uniunea Sovietică, În timp ce nimeni nu mai paria pe un imperiu muribund (a rămas Însă neratificat, fiind anulat de la sine prin dispariția partenerului). Treptat, regimul de la București a mizat tot mai mult pe apropierea de Uniunea Europeană și de N.A.T.O. România a devenit În 1994 membră a Parteneriatului pentru pace (anticameră a
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Cu deosebire a rămas În amintirea oamenilor „ciuma lui Caragea“ din 1813 (de la numele domnitorului fanariot care cârmuia atunci țara Românească), comparabilă prin proporții cu marea ciumă de la Londra din 1665. Căruțele cutreierau Bucureștiul și Încărcau de-a valma morți și muribunzi. Ar fi pierit atunci 25-30000 de oameni din populația de 80000 a Capitalei (o proporție chiar mai mare ca la Londra, În 1665). Ultima oară a lovit ciuma În 1829; abia stinsă, a fost urmată În 1831 de epidemia de
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
valoare a câte 20.000 F, impozabili, firește. O sumă uriașă pentru Moldova și una... bunicică pentru Paris, unde prețurile sunt foarte ridicate. Oricum, SGDL are o activitate care merită studiată și preluată, firește, atât cât ne-ar putea permite muribunda noastră economie și ofticosul cadru legislativ. VASILE GÂRNEȚ: Picnic într-o frumoasă grădină aparținând Société des Gens de Lettres, Cartierul Montparnasse, după o zi de maraton cultural - barbar în esență, prin viteza lui. Orgoliul deșert al turistului - în criză de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
decizia, mai colectivă, ea face posibilă circulația opiniilor unor exilați care se află în douăzeci de țări diferite. Palestinienii au inventat chiar și un muzeu de artă vizuală. Net-ul este pe punctul de a înlocui chiar și Organizația noastră muribundă, mă asigură Elias Sanbar, reprezentantul Palestinei la UNESCO. În acest sens, el este, ca și bomba atomică, un factor de egalizare a forțelor și a neuronilor, și el acționează în favoarea celor sub-educați, punând în practică discursul Fericiților. Copiii săraci din
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
grădină minunată, de drumul inițiatic și astfel marchează punctul terminus al lumii. Proliferarea vegetației („și iarbă multă, iarbă verde era”), la fel ca în colinde, ne anunță că suntem în plin haos. În alt basm chiar ultima dorință a împăratului muribund, formulată ca blestem pentru fiii săi, asigură parcurgerea drumului ascensional: feciorii au îndatorirea de a vâna pe muntele Sânauli. „Ș-o luat straii d'i priminială/ și ban'i d'i keltuială/ și fiicari ș-o luat cît'i on
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
A fi dus de păcate într-un loc pentru ispășirea lor se traduce în plan ritual într-un act fatidic, menit să închidă un cerc evolutiv, să răscumpere fapte ale profanului pentru a se integra în sacru. Iată de ce împăratul muribund se adresează fiului în acești termeni, subliniind totodată că spațiul infernal aparține unei ființe hibrid, de la marginea creației, monstrul inițiator care declanșează suferința necesară evoluției. Ca și Făt-Frumos ajuns pe Valea Plângerii călăuzit, prin abolirea cenzurii conștientului, Aleodor pătrunde pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
energia necesară ca să se adune la un loc, iar organismul lui era mereu pe punctul de a se dezintegra În părțile lui componente. Majoritatea pacienților erau bătrîni. Se uitau la tine cu privirea nedumerită, ranchiunoasă și stupidă a unei vaci muribunde. CÎțiva nu ieșeau niciodată din camere. Un tînăr schizofrenic avea amîndouă mîinile legate În față cu un bandaj, ca să nu le facă probleme celorlalți pacienți. Un loc deprimant și oameni deprimanți. Simțeam din ce În ce mai puțin efectul injecțiilor și după opt zile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
se sfârșește și Ion Procopiu, a cărui viață s-a scurtat prin tratamentul neomenos ce îndură. L-au luat din pat bolnav și l-au închis în pușcăria de drept comun, fără pat, pe o laviță cu ceilalți răufăcători. Când, muribund, l-au înapoiat acasă, ușile au fost închise și orice comunicație, chiar cu familia, interzisă. La înmormântare, Theodor Aslan 148 a avut curajul, rar pe acele vremuri, să-i facă elogiul funebru față de ofițerul german. diferite știri D. Wangler ne-
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de vorbă îndelung. Eram destul de legate, ne vedeam la fiece călătorie a lor la București și fusesem să-i văd la Iași, locuind la dânșii. Îmi arătau afecțiune și eu căutam toate ocaziile ca să-mi împlinesc făgăduiala făcută bietei mame muribunde. Deodată, cu impulsiunea ce punea în dorințele ei, sări de pe divanul pe care era lungită și, luându-mi mâinile, zise: „Tante Sabine, trebuie să am un fiu, trebuie!“, „Fiu ori fiică, tot una ce va fi cel dintâi, vei avea
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ca zăpada de primăvară la soare". În Moldova zăpada reacționează ca în tot restul țării, unde mai există încă practici etnoiatrice tot mai izolate. Am putea afirma că medicina populară (românească, inclusiv în Moldova) se află în agonie, este chiar muribundă, oricum pe cale de dispariție. Trebuie să remarcăm, totuși, două ipostaze. Prima ipostază este nu moartea etnoiatriei (autohtone), ci transformarea acestei practici într-o alta; este un folclor medical "modernizat", asortat cu laboratoarele medicinii culte și mai cu seamă cu capacități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cu voluptatea lucrului temeinic alcătuit. Merită să reflectăm la acest privilegiu psihologic pe care l-am pierdut pentru că, pe lângă donație pentru muzeu, în sine, întrevedem și contemplația filozofică, observația și meditația în condiții de calm (de "tihnă", cuvânt care este muribund). Muzeul, care a devenit onorabila instituție actuală, a animat acest stil creator de lucru. Este un prilej de a ne exprima la 160 de ani, când perspec-tiva a decantat priveliștea admirația pentru oamenii modești și, în genere, săraci alcătuitorii lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
aduce cealaltă vocație, definitivă - a notat aceste cuvinte memorabile: „Atunci, În ultimele clipe ale oamenilor al căror orizont nu a fost niciodată mai departe decît ziua de mîine, putem Înțelege tragedia profundă care circumscrie viața proletariatului din toată lumea. Ochii lor muribunzi fac un umil apel la iertare și, adesea, o pledoarie disperată pentru consolare, care se pierde În gol, la fel cum și trupurile lor se vor pierde curînd În magnitudinea misterului care ne Înconjoară.“ Neputînd să-și continue altfel călătoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
insultă personală adusă celor care trebuie să-i Întrețină. Atunci, În ultimele clipe ale oamenilor al căror orizont nu a fost niciodată mai departe decît ziua de mîine, putem Înțelege tragedia profundă care circumscrie viața proletariatului din toată lumea. Ochii lor muribunzi fac un umil apel la iertare și, adesea, o pledoarie disperată pentru consolare, care se pierde În gol, la fel cum și trupurile lor se vor pierde curînd În magnitudinea misterului care ne Înconjoară. Nu-mi stă În puteri să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]