681 matches
-
Omului fără Însușiri, tradus În franceză de Philippe Jaccottet. Supracoperta neagră a cărții lui Kundera, sumbră, Îi displăcea. Pachetul fusese pus la poștă În Aarhus În urmă cu o lună. Bine că a ajuns. Cafea n-ați primit, constată cu năduf funcționara de la colete externe. Se pare că nu, zise el cu o falsă părere de rău. Știa Însă că la gară va bea un nes. Ceea ce și făcea. Citiți degeaba, dacă nu beți o cafea ca lumea, zise funcționara și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
S 23. Hai noroc! — Să trăiți! zise mogâldeața. Urmări multă vreme cum se depărtează nava, apoi se uită prin periscop. Tăntălăii se liniștiseră. Stoenescu Petre, mulțumit, începu să fluiere o doină. Episodul 19 Spre omuleții verzi — Dom’le - spuse cu năduf comandantul Felix S 23 în timp ce planeta Tăntălăilor rămânea în urmă -, umblăm de patru zile și satelitul ăsta parc-a intrat în pământ! Nu-mi dau seama unde poate fi: dacă ar fi explodat, am fi auzit; dacă-și schimba orbita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
locală), se rătăciră. La circa 10 minute după desprinderea de sol, pe când lua o frumoasă curbă deasupra craterului Vlașca, pilotul observă că acul direcțiometrului rămâne înțepenit în dreptul indicatorului „Tot înainte” (Only ahead). — Fi-v-ar licența a dracu’! zise cu năduf Amărășteanu și trânti un pumn în bord. Acul, spre deosebire de alte dăți, nu mai reveni însă spre stânga (Left). În același timp, văzu uimit cum dungulița roșie din vitezometru crește lin, dar ferm, spre valori atinse numai atunci, la predarea licenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
făcea chiar el. Nimeni nu avea îndrăzneala să se urce până în pisc: de jos se vedeau valuri subțiri de fum ieșind din el neîncetat, adesea și scântei și pulbere aprinsă și uneori chiar pietre pe care muntele le scuipa cu năduf. Oamenii spuneau că, prin el, cine ar avea astfel de cutezanță nesăbuită ar putea să intre în Țara de Jos, de sub pământ, a focului, unii socotind că de-acolo își ia soarele în fiecare dimineață văpaie înainte de a se urca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încă să se decidă în ce direcție să-și declanșeze atacul. Își extrase ușurel pumnalul de tablă afară. (Mai târziu, aveam să ne informăm.) Între timp, nu-și abandonă nici strategia primitivă și, turuind, nu neglijă să-și verse și năduful asupra nefericitei Nicoloaice ce-l pusese pe camaradul său negricios să-și crape liniile norocului din podurile palmelor, săpând șanțuri. - N-o vezi, bre, cât e de perversă și infectată, că zici se baricadează, doar ca să nu-i înțepăm noi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din cauza asta... este aici, a încheiat ea indicându-le pe celelalte femei. Julia a ridicat un deget în aer. —Ei, dacă tu nu ai avut o săptămână proastă, atunci taci din gură și lasă-mă pe mine să-mi vărs năduful. Fiindcă sunt doar la un Valium distanță de a-mi pune planul în aplicare: îi trimit lui Deborah o coroană funerară și când o să deschidă ușa s-o primească, o s-o împușc acolo, pe treptele de la intrare. —Chiar așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și să fugă. Dar a rămas înțepenită, pe loc, hotărâtă să ducă discuția până la sfârșit. —Luca nu și-a părăsit copiii. Te-a părăsit pe tine, a spus ea pe un ton scăzut. —E același lucru, a replicat Sofia cu năduf. Copiii lui locuiesc aici, iar el nu. Ceea ce înseamnă că nu-i mai vede la fel de des ca înainte. Asta a fost decizia lui, nu a mea. Alison era conștientă că trebuia să-și aleagă cuvintele cu mare grijă, pentru că Sofia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
el. La sfârșitul anului viitor o să împlinesc optișpe ani și-o să pot face ce vreau, așa că n-o să mă mai prea vedeți. N-o să mai fiu obligat să vin să stau cu voi, a continuat Jake scuipând cuvântul „obligat“ cu năduf. Fiona a căscat ochii surprinsă. —Obligat? Asta simți tu când vii să-ți vezi tatăl? Dacă așa stau lucrurile, atunci să știi că e păcat. După tot ce-a făcut pentru tine. Tatăl tău te adoră, Jake. Doar știi asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ca să fie tabloul complet. S-a sinucis sau a fost forțat să o facă? Mai că i-aș da dreptate lui Violet cum că e imposibil să fi fost un accident. Se lăsă din nou tăcerea. —Dumnezeule, zise MM, cu năduf, ce încurcătura naibii. În acel moment, se deschise ușa. Ne uitarăm cu toții imediat în direcția ei, de parcă am fi sperat că va apărea Hercule Poirot și ne va spune exact ce se întâmplase. Totuși, nu era decât Helen, vădit supărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aranjeze ținuta și să afișeze o față cât mai onorabilă; pare că în acel moment îi descoperă pe spectatori și se simte jenat.) GRUBI (Pentru sine.) Ce aiureală! (Către spectatori.) Ce vă uitați așa? (Se șterge cu gesturi apăsate, de năduf, pe față și pe gât.) BRUNO (Privindu-l de pe marginea gropii.): Hai! GRUBI: Ce mai vrei? BRUNO: Hai încoa’! GRUBI (Pentru sine.) Fir-ar să fie! Au stricat totul! Ce oameni! (Urcă înapoi - sau reintră - pe scenă.) Uah! (Trântește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se privesc încurcați.) GRUBI: Ia du-te și întreabă pe careva. BRUNO: Pe cine? GRUBI: Vezi tu pe cine. Trebuie să fie cineva p-acolo (Arată spre culise.) BRUNO: Nu e nimeni. Ai văzut tu vreodată pe cineva? GRUBI (Cu năduf.): Tu-le mama lor! Eu nu știu ce fel de teatru e ăsta! Nici regizor, nici sufleor! BRUNO: N-au grijă, mă, asta e. Că dacă i-ar lua cineva mai din scurt... GRUBI: Și ce facem? Stăm aici ca proștii? BRUNO
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
faci. Te simpatizează D. — Și mă pune apoi să vorbesc în numele partidului, ca pe tine. — Eu dădeam examen cu el. — Și eu n-o să dau? Nu mai dai, că-l trimite lector în Olanda. Atunci l-am înjurat cu tot năduful. Lia s-a oprit, m-a împins spre o vitrină (era chiar de la „Tic-Tac“) și a izbucnit în râs. — Uită-te să vezi ce față de bou ai! Îți place? Ești curajos? Ce naiba ești? Dincolo, în local, la o masă lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
face. Așa fac toți, de ce ești căpos? Orice i-aș fi spus, știam că nu o pot scoate dintr-ale ei. Era docilă, supusă, urmând un drum trasat întotdeauna de alții. — Ai să ajungi inspectoare-șefă, i-am spus cu năduf. Poate chiar ministereasă, dacă-ți pune Ceaușescu mâna pe buci. Credeam în vremea aceea că Ceaușescu trebuia să fie curvar, să aleagă întruna femeile pe care le-ar fi procurat aparatul de partid instruit special pentru așa ceva și multe alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când discutați cu noi, oricare ar fi subiectul tratativelor sau schimburilor de informații, oricum o dați, oricum o întoarceți, ajungeți tot la Chișinău. Vă proptiți de el, ca sarmaua în gâtul balenei.“ Am ridicat din umeri. El a continuat cu năduf. „Mai luăm un rând și garantez că o aduci și mă prelucrezi și cu tezauru’ regilor voștri de la Moscova. Aveți niște chestii și voi, de nu poți să le mai înțelegi. Eu ți-am spus că plătesc consumația și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mea de tată să mă pedepsească cu soldatul după mine, când în fond eu îi arătasem în felul meu, așa cum mă dusese sufletul meu, că îl iubesc...“ Apoi mama lui s-a recăsătorit cu un regizor. „O caiafă“, spunea cu năduf Matvei. „Nu mă putea suferi că eram cu Evtușenko, Voznesenski.“ Nu-l suporta regizorul pentru că începuse să umble prin cercuri de tineri protestatari. Bea cu Vîsoțki și alți vreo câțiva. „Ca să mă pedepsească, m-au trimis aici. Să învăț aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ablative și perifraze, cu ista veritas, etiam si iucunda non est, mihi tamen grata est (Cicero: „Acest adevăr, deși nu e îmbucurător, mie totuși mi-e plăcut“). Și câte altele... Îmi suporta privirea. Îi spuneam, ca în furie ultimă, tot năduful meu. Mi-era ciudă pe ea că se îndoise de mine. Hotărâsem să nu scriu nimic. Mă jucam cu pixul pe bancă, rotindu-l într-un gest mecanic. Sfârâia ușor, agasant. Într-un târziu, a izbucnit în râs: — Nu vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tot intrăm în NATO“, surâde el, „vă rog să primiți această amintire de la mine, care am stat 283 de zile în State“. Îmi scrie, emoționat, câteva cuvinte cu un pix cu drapelul american pe cotor. Zâmbesc, prefăcându-mă emoționat. Cu năduf, de fapt, gândesc „Mai bine îmi dădeai câțiva dolari“. Deși nu știu de unde mi-a venit gândul. Probabil din subconștientul ăsta nenorocit al neamului care cere mereu plocoane. Să dăm și să primim fel de fel de peșcheșuri. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Pe parcursul zilei, până la ora începerii consiliului de miniștri, dacă nu chiar în timpul acestuia, vorba murdară a fost de multe ori bombănită în tăcerea gândurilor și chiar, nefiind martori prin preajmă, aruncată cu voce tare sau murmurată ca o vărsare de năduf imposibil de reținut, căcat, căcat, căcat. Nici unuia dintre ei, apărare și interne, dar nici prim-ministrului, și asta, da, este de neiertat, nu-i trecuse prin minte să mediteze puțin, nici măcar în sensul strict și dezinteresat academic, asupra a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Îndepliniți-le riguros pe cele pe care vi le-am dat înainte de a pleca, papagal-de-mare, Vor fi riguros îndeplinite, albatros, Țineți-mă la curent, papagal-de-mare, Așa voi face, albatros. După ce s-a asigurat că microfoanele erau deconectate, comisarul bombăni cu năduf, Ce bufonerie ridicolă, o, zei ai poliției și ai spionajului, eu, papagal-de-mare, el, albatros, mai lipsește doar să începem să comunicăm între noi prin țipete și croncănituri, furtună, cel puțin, avem deja. Când, în sfârșit, sosiră subalternii, obosiți de atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de vină ! însă nu totdeauna este suficient : dar cine anume din clasa politică, acesta sau acela ? - mai întreabă cîte unul, mai meticulos. Și răspunsul vine după caz... Într-un final, se ajunge însă la întrebarea fundamentală, de suflet, rostită cu năduf retoric : nu cumva așa sîntem noi, românii ? E ceva în neregulă cu mentalitatea noastră ? Sau, de-a dreptul : e ceva în gena noastră ? și întreaga nație, într-un consens de masochism, răspunde : da, asta-i firea românului, n-ai ce
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
zile pe săptămînă, de vineri pînă duminică. Dar pe lîngă cît consumă cînd vin, mai iau și-ntr-o geantă brînză, carne, ouă, mălai, făină, aproape tot. Cenușa dacă s-ar lua, ar lua-o și p-aia !”, izbucnește cu năduf alt sătean. Am găsit, întîmplător, aceste relatări din primii ani de postcomunism, reprezentative pentru ceea ce numeam la vremea aceea „gospodăria difuză” : o unitate domestică funcțională, rezultată din dispersarea membrilor gospodăriilor rurale, dar păstrînd anumite forme de schimburi materiale și relații
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
acea după-amiază: s-a dus și întâlnirea cu prietena, poate chiar și masa de prânz. Măcar acum, că s-a ivit ocazia, trebuia să facă și el ceva, un lucru măreț cu care să se mândrească, să-și verse neapărat năduful pe cineva sau pe ceva. Nici până la cizmar nu putea să meargă fără nenorocitul de toc. Cu tot cu mărunțiș, nu avea nici cincisprezece lei în buzunar, iar o pereche de pantofi noi costa aproximativ o sută. " Ce trebuia să facă? Să
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
feminină, o zvârlugă de femeie între două vârste, activă și prietenoasă, care făcea o mâncare unsă cu miere, dulce și gustoasă, ce se lipea de suflet, în condiții de ordine și de igienă ireproșabile, dar care ascundea în ea un năduf lichefiat sub presiune, a cărui supapă se găsea chiar pe corzile ei vocale. Gustul bun al mâncărurilor, pregătite cu pasiune și bună dispoziție în vase emailate și curate ca lacrima, era amplificat poate și de faptul că în timp ce pe plita
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sine: Iar se vor scumpi toate; mai ales legumele și fructele!... Așa ne trebuie, ne bate Dumnezeu pentru răutatea noastră! completă mama băiatului concluziile sumbre enunțate de cei doi soți; ca, după o scurtă pauză, să-și reverse în continuare năduful. Nu mi-au lăsat decât un colț de grădină... și aia departe de casă. Zău, îmi vine câteodată să mă rog la Dumnezeu să pârjolească tot, dar mi-e milă copiii ăștia. Ei nu au nici o vină, sărmanii... După mai
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
când în când mai punea câte o întrebare lui Bidaru: "De ce bate omul acela cu ciocanul în roți? De ce trenul nu merge și pe stradă? Tramvaiul nu e și el tot un tren?" și altele. Mama lui, după ce își vărsase năduful, răcorindu-se în felul acesta, devenise mai puțin comunicativă și ceva mai tristă, mai abătută; cufundată mai adânc în gândurile și în necazurile ei. S-ar putea să-și fi imaginat greutățile pe care trebuia să le înfrunte, odată ajunsă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]