1,287 matches
-
o "pereche de struți". Scenarii erotice memorabile, la confiniile eminescienelor clipe de poveste, sunt de găsit nu numai în Diotima (cu subtitlul expres: "poezii de dragoste"), dar și în Poemul de purpură și alte poeme (1994) și în alte cicluri. Nălucă hieratică, visată de "mii de ani", ființa-etalon din Cântec vechi, face pereche cu iubita fără corp a lui Eminescu; idealizant la modul mistic, imnograful zboară spre ea pe-un cal alb planând "prin codrii mari de lilii / în veșnică hipnoză
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu e decât un personaj mental, o vedenie în pragul mitului; cu aura lui de puritate, cu luminile sale amintind de Ieronimul eminescian (Cezara, Insula lui Euthanasius), el cumulează trăsături magice, de o perfectă idealitate. Ieronimul Ilenei Mălăncioiu, transtemporal, o nălucă, e în fond o idee; viziune apropiată misterului (Hieros = sfânt): "Tu, Ieronim, ai pierit cum m-ai atins (...) / Tu, Ieronim, ai pierit în chiar acea clipă / În care m-ai atins, sfâșiată sunt / Și e noapte și abur de mort
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
numai douăzeci și unu de ani, stă sub semnul focului, al unui viu neastâmpăr juvenil concretizat în graba de a se realiza. Sensul dramatic al existenței sale ține, psihanalitic vorbind, de premoniția sfârșitului apropiat; în replică, o semeață înaintare printre flăcări și năluci, pulsiuni interioare imoderate căutându-și expresia stilistică, încrucișări de ritmuri care "nu vor să moară" toate topite într-o Baladă, toate vizibile în Momente biografice și în alte pagini. "Prea multă grabă-n viața ta, / Drum pea-nclinat au fost să
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
greier (...) / scrâșnet de Saturn hămesit, / licurici în frunzișul Muzicei" (Auditiv). Visul însuși e "corabie de sunete..." În imensități spațiale străvezii, câte un reper simbolic, câte un fluture, câte o privighetoare ori o "puzderie de greieri", câte un flaut ori vreo nălucă sugerează raporturi cu infinitul. Într-un tablou cu aură de veșnicie, Timp, nici vorbă de descriere! Luna, rotindu-se, anunță imperturbabil trecerea: "Privește / ceasornicul feeric al lunii / peste care / mâinile-mi oarbe / se plimbă / rotund după cerul din tine". Conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
trei accepții concomitente: "imagine a visului (onar), apariție provocată de un zeu (phasma), fantomă a unui defunct (psyché)". Astfel îi apare nefericitul Patrocle în somn lui Ahile. În Eschil, Io spune: "Ah! iară și iar tăunul mă-mpunge, sărmana! / E năluca [eidôlon] lui Argos..."*. Euripide, în Alcesta, pune cuvântul în gura soțului ei văduv, care-i imploră pe sculptori să-i redea soția vie: În patul nunții așeza-voi trupul tău, / făcut de mâna unor meșteri iscusiți [tektonôn], / și lui am
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
încercărilor de cenzură a imaginarului Încercările de a cenzura imaginarul nu sunt noi, precum nici termenul de idol care prin structura sa a devenit un simbol al cenzurii. Idolum însemna în latina nu numai "idol" ("obiect de cult"), ci și nălucă, umbră, fantomă 42. Un înțeles asemănător îl are și cuvântul grecesc είδωλο (idol, fantoma, umbră). Acesta conține rădăcina είδ (rădăcină conținută și de είδoV), care se referă la "ceea ce se vede". Un derivat al lui eidwion este cuvântul ειδωλολατρεία (idolatrie
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
un model prin cenzura realizată de această formă de protestantism. Folosind termenul idol, Bacon surprinde două aspecte: idol ca obiect de cult (deoarece ideile vechilor filosofi erau atât de respectate încât deveniseră obiecte de cult), dar și idol ca fantasmă, nălucă. El dorește să cenzureze știința, și să scoată din mijlocul ei toate "obiectele de cult" (cum ar fi filosofia aristotelică) ce, prin vechimea lor, opresc înaintarea cunoașterii. Obiecte de cult sunt privite și din altă perspectivă, putând descoperi că ele
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
și să scoată din mijlocul ei toate "obiectele de cult" (cum ar fi filosofia aristotelică) ce, prin vechimea lor, opresc înaintarea cunoașterii. Obiecte de cult sunt privite și din altă perspectivă, putând descoperi că ele sunt niște teorii fantastice, niște năluci fără legătură cu realitatea. Idolii sunt noțiuni false, fantasme care "au pus stăpânire pe intelectul omenesc"44. Ei intervin între om si adevăr, îndepărtându-l pe acesta de cunoaștere. Dublul sens al idolilor este perfect surprins prin rolul lor: ei
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
pământească. Stafie lipsită de consistență, ea există când se năzare de departe și dispare când te apropii. Dacă numim fericire clipa trăită, nici măcar când o trăim n-o simțim astfel, ci numai după ce a trecut și a devenit ideal pierdut, nălucă strălucitoare, ce se arată când în urma, când înaintea noastră, când deasupra, păstrându-se totdeauna la o distanță încât să n-o putem atinge niciodată. Filosofii pesimiști o numesc iluzie deșartă, fiindcă își imaginează măduva lumii ca un rău imens și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în posibilitatea spiritului, nu se naște fără obiectul corespunzător. Cu mii de ani mai înainte de a fi o născocire a tehnicii moderne, avionul a fost ideea din mitul lui Icar. Religia ne vorbește de o fericire pozitivă, care nu e nălucă, ci o realitate veșnică; de o fericire pierdută, dar care se poate cuceri din nou. Răspunzând setei universale, ce arde în profunzimea sufletului omenesc după altă ordine de viață, Iisus Hristos și-a început Evanghelia afirmând de nouă ori existența
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
onestitate. Dar vreau mai întâi să știu dacă gândirea poate trăi în aceste ținuturi pustii. Știu cel puțin că gândirea a mai pătruns în acele pustiuri. Ea și-a găsit acolo hrana. A înțeles că se hrănise până atunci cu năluci. Aici au luat naștere câteva din temele cele mai arzătoare ale meditației umane. Din clipa în care a fost cunoscută, absurditatea devine o pasiune, cea mai sfâșietoare din toate. Dar important e să știm dacă omul poate trăi cu pasiunile
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
și pasiunile năvălesc, în sfârșit, pe scenă. Vorbesc în fiecare gest, trăiesc în fiecare țipăt. Astfel, actorul își compune personajele spre a le exhiba. Le desenează sau le sculptează, topindu-și propria ființă în forma lor imaginară, hrănind toate aceste năluci cu propriul lui sânge. Când spun asta, mă gândesc, bineînțeles, la marele teatru, la cel ce-i dă actorului prilejul de a-și duce până la capăt destinul fizic. De pildă, Shakespeare. În piesele sale, cu personaje ce se lasă pradă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
nici măcar cu un pas. Dar poate că marea operă de artă are mai puțină importanță prin ea însăși decât prin încercarea la care îl supune pe om și prin ocazia pe care i-o dă de a-și depăși propriile năluci și de a se mai apropia cu încă puțin de realitatea sa nudă. Să nu se confunde esteticile. Nu invoc aici documentarea răbdătoare, ilustrarea neîncetată și sterilă a unei teze, ci dimpotrivă, dacă m-am exprimat limpede. Romanul cu teză
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
semn al unei transsubstanțieri eșuate („Încerc mereu un athanor verbal din care / să prinzi ființă; o formulă mai precis / de aurum potabile sonor, în stare / să dea realitate unui vis:/ un exorcism capabil să-mi aducă în brațe vaporoasa ta nălucă.// Cuvintele - ce sunt și cui slujesc:/ urechii surde, ochilor sau minții?// Cumplit și tandru, magic lămurit / se târâie sub bolta suferindă / destinul meu - acest poem înmărmurit / de haruri, incapabil să surprindă / prezența Ta imaginară din oglindă” - Poemul exorcist, text final
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
îngenunchind. E atâta sfințenie în acel ungher de biserică; e atâta suflet strâns de veacuri acolo; e atâta îndumnezeire în acel binecuvântat colțișor de biserică, că te uiți pe tine, stai pironit uitându-te și-ți trece pe dinainte, ca năluci, file-file, toată povestea neamului. Câți împărați și domni! Câți sfetnici și viteji! Cât norod de veacuri n- au venit de-au îngenuncheat la mormântul marelui Ștefan. Acolo plânge un neam întreg soarta lui, acolo își pleacă genunchii și ostașul și
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
motivul unui ținut aproape mitic („Ohaba, să ducem la gură/ un cântec plecării în noapte”), personificat uneori într-o „iubită cu umeri pustiiți”(Ohaba, doamna mea dintâi). Elegiile se opresc mai ales la lumea Deltei, cu „frumoase știme” și blesteme, năluci și pești de aur, iazuri cu taine și ființe cu „gheare lungi”, „pulberi de nuferi” etc. („Frumoase știme când se-mbată luna / și sângele și-l culcă la picioare/ când cântă iarba - palidă, stăpâna /caleștilor de fum și de ninsoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289302_a_290631]
-
Ținutul morților este singurul loc din universul homeric unde Forța care poartă lumea, care este lumea, e absentă. Acestor umbre fără cuget, fără voință și fără pasiuni nu le este nici măcar urât, plictisul fiind doar o tânjire a vitalității. Și nălucile acestea nu sunt nici măcar mohorâte sau triste, pentru că de fapt nu mai sunt. Față de ele până și materia, mineralele sau metalele, apele și norii, vântul și focul par înzestrate cu un fel de conștiință și de pătimire, pentru că sunt expresia
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
dat la despărțire lui Patrocles. Cât au stat lângă Troia, până i-a despărțit moartea lui Patrocles, și-au fost tot timpul alături, de-a lungul atâtor zile și atâtor nopți. Stăteau de vorbă, rămânând departe de tovarășii lor: Patrocles, nălucă, își amintește de asta și după moarte. Cel mai în vârstă îl îngrijește pe celălalt în toate privințele: îi pregătește de mâncare, dă de lucru captivelor și celor câțiva mirmidoni care trăiau în preajma lui Ahile; serile, stă și îl ascultă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și le-au ridicat un mormânt la marginea mării, pe un promontoriu înalt. Când a coborât în Infern, Odiseu s-a întâlnit și cu umbra înlăcrimată a lui Ahile, care îl întreabă cum de-a ajuns acolo, în tărâmul morților, năluci nesimțitoare ale muritorilor istoviți și stinși. Apoi îl întreabă dacă știe ceva despre Peleu și despre fiul lui, Neoptolem. Ulise nu știe să-i spună nimic despre foarte bătrânul lui părinte, doar că pe Neoptolem l-a adus el însuși
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
strigoi sau ca focuri înșelătoare prin beznă. Iar la ultima ispravă a celor trei nerozi, chiar lângă peșteră: „Se aude larmă de vânătoare. Intră diferite spirite în chip de câini și-i pun pe fugă. Prospero și Ariel îi asmut.“ Nălucile de câini au chiar și nume: Mountain, Silver, Fury, Tyrant. O dată izgoniți, Ariel primește de la Prospero instrucțiunea: „Te du și dă poruncă la moroi / Să-i scuture la-ncheieturi cu junghiuri, / Să-i vâre-n colici, și la trup să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
așa cum și-o dorea el, "curată și nevinovată ca o soră", fără a se simți jignită deloc de reacția mult prea copilărească a partenerului. Dar prietena de pe lac, pricepându-se la bărbați, pleacă la fel cum a venit, ca o nălucă, nu înainte de a-l sfătui pe Andrei să ierte trădarea femeii și să nu mai creadă în nimic pentru că "viața nu-i decât un șirag de slăbiciuni". La scena aceasta cam artificială, de factură anecdotică și gust îndoielnic, Lovinescu ținea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de resentiment față de femeie, natură duplicitară deprinsă a pune bărbatul în inconfortabila postură de încornorat. Refuzând însă realitatea amorului, mistificând-o cu bună știință, Andrei reușește să iasă din pielea lui Boubouroche, cel puțin atât timp cât făptura iubită rămâne o simplă nălucă, produs al imaginației sale înfierbântate, fără a ajunge obiectul posesiunii fizice, carnale. Doar orice încornorat a fost, mai întâi, bărbatul femeii sale! nu și Andrei, al cărui vis se spulberă înainte de actul imperativ al împreunării 178. Prin urmare, dacă în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
azur. Ah, totul pare visul unui imens capriciu ce crează, Căci repedele-ndepărtatul vârtej ce-asvârle împrejur Sori noi, sori albi și albul haos din care-alți sori se-nfiripează E ca opalul fin prin care o rază palidă filtrează Ori ca nălucile ușoare, tăcute și cu-n șters contur, Ce din neant scot visătorii și sufletul și-l populează 912. În timp, gradat, diferențe diminuă prin cunoaștere și achiziția unor noi valori alegorice de înțelegere și acceptare, calități pe care vechile frății
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
destine frâie. Robert părăsi casa magicianului mergând în neștire pe aleia parcului cu tei. Tot gândindu-se la Roberta, aproape că alerga pe aleile nesfârșite ale parcului, când auzi un tropot de cal. Printre arborii cu scoarță argintie, văzu o nălucă albă, mlădie, care înainta spre el. Dar se trezi când îi vorbi o fată vie: -Robert iubitul meu, știam că ești aici, vrând să ne întâlnim trimiși de Dumnezeu. Robert îngenunche în fața ei ca la o mirifică icoană, declarându-și
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
domnie am ridicat numeroase ctitorii. După fiecare bătălie am ridicat câte una. Putna, Voroneț, Dobrovăț, , Hotin, Soroca, Chilia, Căpriana. Mânăstiri și biserici de care s-a îngrijit și fiul meu iubit Petru. Petru Rareș voievod. Se auzi cucurigul cocoșilor. Holograma nălucăi se topi în lumină. Undeva în noapte cânta nestingherită buha. Câinii lătrau, schelălăind a primejdie și teamă. Nălucirile nopții au trecut ca un fior. MOROIUL Din motive strict personale, familia Scărlătescu își schimbase domiciliul, în alt imobil, pe altă stradă
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]