6,112 matches
-
Balsamo, pe care cineva l-a eliberat din celula din San Leo! Iar eu? În acest moment, cel mai vârstnic dintre călugări Își ridică gluga, și recunosc oribilul surâs al lui Luciano, scăpat cine știe cum de stiletul meu, de haznale, de nămolul sângeros care ar fi trebuit să-l târască, ajuns cadavru, În fundul tăcut al oceanelor, trecut În rândurile dușmanilor mei prin dreapta sete de răzbunare. Călugării Își leapădă tunicile și apar Împlătoșați În armuri până atunci ascunse, cu câte-o cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
că era un aparat de radio? Păi sigur, Îl cunoșteam, trecusem pe lângă el În după-amiaza aceea. Centrul Beaubourg! Sub ochii noștri. Și, Într-adevăr, la ce anume ar fi putut servi ditamai lădoiul În centrul Luteției (Luteția, bocaportul mării de nămol subteran), acolo unde odinioară era Pântecul Parisului, cu trompele alea captatoare de curenți aerieni, cu sminteala aia de țevi, de conducte, cu urechea aia a lui Dionisie căscată asupra golului exterior ca să emită sunete, mesaje, semnale până În centrul globului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dispară și se Întoarse chiar către cel care o năștea: „Phy, Pfy, Diabolo“, șuiera ea, Încercând să-i ciugulească ochii. Leo Fox scoase un horcăit ca și cum cineva i-ar fi retezat carotida și căzu În genunchi. Bufnița dispăru Într-un nămol dezgustător (phiii, phiii, făcea), și În el căzu sufocându-se și medium-ul, rămânând jos mototol și nemișcat. Olcott, furioasă, se Întorsese către Theo, care rezista cu curaj: „Vorbește Kelley, mă auzi?“ Kelley nu mai vorbea. Încercase să iasă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
era mlăștinos, străbătut de nenumărate pârâiașe, revărsându-se din gropile pline ochi de apă. După patru mile, trecând noi de o răscruce marcată cu un par dat cu păcură, ne-am dat seama că nu mai puteam înainta. Apa și nămolul nu ne dădeau voie să vedem unde era făgașul drumului. Ariald a mers înainte câteva zeci de pași, dar calul necheza de zor, scutura din cap și tropăia nervos, alunecând pe terenul mocirlos. - Eu zic să ne-ntoarcem înapoi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soartă avuseseră parte și alte multe pietre. Înfățișarea odăilor devastate îți dădea senzația înfiorătoare că priveai muribunzi în pielea goală și scheletici. De zeci de ani nimeni nu mai avea în grijă gropile de scurgere, șanțurile și canalele, apă și nămol fiind pretutindeni. Când am pătruns înăuntru, orașul părea a fi pustiu, și copitele cailor au răsunat pe caldarâm ca într-o cameră goală. Porțile ieșite din țâțâni de la casele de pe drumul mare se deschideau una după alta, și, din beznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
stârnit dacă era nevoie s-o treci înot, și, răspunsul fiind nu, a răbufnit: - Vom străbate mlaștina asta! Bovo s-a scărpinat în cap. - Mlaștina înseamnă să economisim o jumătate de zi, dar nu există nici călugări și nici adăposturi. Nămolul te suge la fund și, ca să găsești primul loc cu acoperiș, trebuie să ieși din mlaștină; există doar satul unde sunt duși leproșii. Ne-am oprit aici cu întrebările. Născocind că trebuia să ne facem nevoile, ne-am dus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
1. Era însă vorba despre bătălii ușoare și rapide, pentru care gerul n-a fost o opreliște, de vreme ce s-a acționat doar cu cavaleria, renunțându-se la carele greoaie și la mașinile de război greu de transportat prin zăpadă și nămol, precum și la pedestrași, domoli în marș și care aveau nevoie de încartiruire. În fiecare săptămână unul din noi se ducea la Gaila. Era la fel de nestrămutată în hotărârea ei, dar nu izbutea să-și ascundă plăcerea de a fi vizitată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o masă de apă Întunecată, care Încă fierbea În maluri. În brațul drept al insulei fluviul Înainta grăbit, fără nici o undă, până când o treaptă Îl făcea să se prăbușească, Într-un soi de cascadă, provocând vârtejuri și bulboane. Umblând prin nămol, Zero se forță să ajungă la capătul insulei și se opri privind apa care se zbătea sub arcadele de la Ponte Rotto. Câinele Încă fără nume, căci fusese adoptat de puțin timp, nu se dezlipea de el, temându-se să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
broaștele și foșnetul lișițelor prin tufele din smârcuri. Zogru a coborât din trăsură și s-a uitat în zare. Era un cer curat, de vară bucureșteană, iar peste mirosul de bălegar ars se înălța din când în când și mirosul nămolului de baltă. Nu era nici o fantomă, căci dacă ar fi fost, ar fi dibuit-o imediat. Când a dat să plece, a auzit foșnetul de papură și s-a uitat peste umăr. Era o mică mișcare în stufărișul de lângă mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
emoționat de apă și s-a așezat turcește pe malul moale ca o marmeladă. Omul Negru era într-adevăr un copil. Nu erau prea multe de spus. Plecase să-și caute părinții și se rătăcise. După ce înotase în valuri de nămol care i se păreau fără sfârșit, ajunsese aici. Dar de unde exact venise nu știa să spună. - Cum te chemă? - Nu am încă un nume, răspunsese copilul negru, ținându-și mereu buzele neclintite. I se păruse jenat că nu știe cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iar când auzea legende despre Omul Negru care stăpânește apele și cere cap de om se gândea cu duioșie la ultima lor întâlnire. Și nu era singurul care își aducea aminte. A doua zi, după ce Zogru dispăruse în faldurile de nămol, pe Gligore îl ridicaseră oamenii Agiei. Zoe însăși poruncise ca omul să fie torturat, căci credea că după ce vorbise cu el intrase într-o stare de nebunie de care se rușina până la lacrimi. Gligore știa despre Omul Negru, își amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a lagunei întinsei, liniștite și luminoase. Un stârc trecu zburând jos, aproape atingând apa cu vârfurile aripilor, și un peștișor sări afară, urmărind, poate, o muscă, sau ferindu-se, poate, de un alt pește mai mare. Cercetă urmele lăsate în nămol. Fuseseră patru iar, printre ei, și cel pe care îl cunoștea drept Kano, purtătorul celei mai lungi sarbacane din tot ținutul. Călcătura lui era inconfundabilă, urma aceea diformă nu se asemăna cu nici o alta. De ce acest mister? De ce să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
păsărilor, după parfumul greu al florilor sau după luminozitatea coroanelor de frunziș. — Erau atâtea lucruri pe care nu și le-ar fi imaginat vreodată despre sine. Îi luase ani de zile să le descopere! Se apropie de mal, scotoci în nămol și scoase un vierme gras și alb, pe care îl înfipse cu ușurință în cârlig. Aruncă guta în apă, legă capătul de o creangă și se întoarse în penumbra colibei. Studie desenul. Făcuse o treabă bună care îi compensa străduința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să citească, imperturbabil, până când îl vedea revenind, trei luni mai târziu. Chiar și așa, erau prieteni... Erau oare? Îl privi îndelung pe când trăgea guta fără să se grăbească, punea în cârlig ca momeală un vierme pe care îl scotea din nămol și lansa din nou unealta în apă, adâncindu-se mai departe în lectură. Erau oare prieteni? N-ar fi băgat mâna în foc. Relația și chiar conversațiile lor erau ca între prieteni, dar nu poți ști niciodată... Trebuia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lat, va ajunge chiar să se piardă din vedere malul opus, dar acel mal va fi mereu identic cu sine însuși, o armată de copaci înalți răsărind la malul apei, lăsând din loc în loc o minusculă plajă cu nisip, cu nămol sau cu pietricele rotunde; o lume sută la sută vegetală, în care nici cel mai studios botanist nu ar fi în stare să recunoască și să clasifice nici un sfert din aceste plante. Verde, verde, verde! Verde ca smaraldul, verde ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
a primelor răpitoare nocturne: de la rapidul liliac, detector de insecte, până la prudenta cucuvea cenușie, vânătoare de șerpi și de șoareci... Soarele a răsărit a doua zi... Și a treia... Și încă multe alte zile... Se apropie de mal, scotoci în nămol și scoase un vierme gras și alb, pe care îl înfipse cu ușurință în cârlig. Aruncă guta în apă, legă capătul de o creangă și se întoarse în penumbra colibei. Un pește se zbătu în apă. De la a doua zvâcnitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să te mai lupți acum, Într-o lume lipsită de mari idealuri, dar mai plină ca oricînd de mizerie? Jeg, cum zicea Jesper, chiar dacă nu era cel mai Îndreptățit; josnicia cuprinsese, ca un mîl, aproape totul; o imensă baie de nămol, Într-un lazaret nemărginit; de unde să Înceapă cei doi eroi-neeroi să deschidă măcar o cărare? Poate Hercule, care rînise grajdurile lui Augias, să fi izbutit! Nici nu avuseseră de gînd, vreodată, cei doi să purceadă la așa ceva. Chiar mai adăugaseră
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
de tină. Noroiul în care intrase i se lipise în țurțuri de perii fluierelor. Sudoarea, îngroșată cu colb, îi brobona fruntea adăpostită sub o pălărie mică, ardelenească, foarte unsuroasă, și semănând cu tichia lui Mercur. Părea Hermes însuși, rătăcit prin nămoluri, cu caduceul rupt. - Tu ești, măi Lepădat! zise Pascalopol. Unde îi duceți? - D-apăi îi mânăm mai sus, la jgheaburi! - N-ați pierdut nici unul? - Ba nu, numai pe doi i-am lăsat la ocol, că-s răi tare, tunedracu-n pielea lor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gol, cu abdomenul prea umflat. Un muget răsună prelung din depărtare, și din băltoacă îi răspunse, cu tonuri scurte de flaut, broaștele. Era o apă mocnită, smârcoasă, cum apare uneori în visele grele în care adormitul se cufundă mereu în nămoluri universale și nu scapă de ele decât zburând pe deasupra. Un om venea de undeva, de-a lungul bălții, cu o coasă pe umăr. Umbros, deșirat, cu fața suptă, împăroșată și ceroasă, părea însăși moartea. Otilia voia să guste și aici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
auzea văicăreala cioclilor, care priveau dricul spart și fărâmat și caii deshămați care o luaseră razna pe câmpul înghețat din jur. Aici domnea o liniște încremenită. Bătea un vânt ascuțit și pașii se scufundau în zăpada moale ca într-un nămol. Strigătele se potoliseră. Patru bărbați cărau cu pași măsurați lada de lemn, privind când și când la chipul lui Bică-Jumate, abia văzut sub seara cenușie. - Atârnă greu! spuse careva. Mulțimea se destramă. Femeile urcau cu greutate dâmbul acoperit cu zăpadă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pălită mirosea bine, a vară plecată. Zări, aproape, balta. - Haide să culegem pelin, îl chemă. Pui prinsoare că strâng mai mult! Da-ntîi să-mi răcoresc tălpile, că m-am încălzit. Și își ridică poalele rochiei intrând în apă. Îi plăcea nămolul care i se încleia pe degete. Îi spuse râzând uitîndu-se în ochii lui, drept, ținîndu-și fusta între pulpe: - Dumneata nu intri? Ți-e frică? Aici nu-i mai era teamă de el. Procopie se descălță și, când fl văzu cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se năpustiseră peste locul sălbatic. Se făcuse frig. Bolțile se despicaseră. Apa apăsa pe acoperișuri. Muierile aprinseseră candelele. - Doamne, Maica Domnului! Scapă-ne, Doamne! se rugau. Întâi s-au umflat șanțurile. Apele gâlgâiau sub geamuri. Drumul rampei era tot un nămol, o clisă neagră. Dinspre mahalaua ceferiștilor se scurgeau șerpi galbeni de gunoaie. Pânzele ploii măturau totul. Luaseră gardurile și bulumacii, care se rostogoleau spre adânc. Balta se umflase și clocotea. Puhoiul se lățise, apăsase pereții de lut, turtise magaziile lucrătorilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la loc. La Spiridon potopul dărâmase o magazie, iar la zidari căzuseră ferestrele. Când s-a uitat cârciumarul mai bine, a văzut că apa intrase și la el în pivniță. Până la gură se umpluse beciul. Butoaiele se mișcau greoi în nămolul gros. Și-a chemat nevasta și băieții de prăvălie. Până a doua zi au scos afară gălețile pline. Se deșelaseră. Stere înjura în gura mare că prea umblau încet. Cu chiu, cu vai, a pus iar poloboacele în picioare. Vinului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ocheanul prin care ar putea privi În veșnicie”, și chiar a „lanțurilor sîngelui” zăngănind „În Închisorile vinelor” ... În ce privește suita corespondentă de metafore ale inerției, ea nu era, tot aici, deloc mai săracă, de la „mucegaiul zilelor”, „somnul lînced” al plantelor ori „nămolul durerilor ce ne sug tălpile”, pînă la „nisipul nemișcării” și „huruitul ancorelor [care] anunță un etern naufragiu”. Oriunde am căuta, ne Întîmpină reprezentări strîns Înrudite ale obsesiei fundamentale - În ordine negativă - traducînd frustrarea, singurătatea, abandonul, absența ecoului la apelul solitarului
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
condițiile ținuturilor la sud de Napoli sunt îngrozitoare. Când pătimești zile și săptâmâni ca mine, zăbovind pe coclauri, observând ce se petrece în jur, îți dai seama că nimeni n-a făcut vreodată ceva ca să separe insectele și viermii de nămol. Cer iertare dacă vorbesc în metafore, voiam doar să spun că acolo nu se face nicio deosebire între oameni și animale, ba mai mult animalele sunt tratate mai bine deoarece sunt o sursă de mâncare și folosesc la cărăușie sau
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]