KorAP: Find »[drukola/base=nalt & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...59 >

1,457 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

prin care o domină. După natura lor tonurile nalte și cele base condiționează o mișcare mai lentă or mai iute; sunetele profunde silesc la persistare mai îndelungată și la o durata mai mare între diferitele elemente ale vorbirei; sunetele mai nalte aduc cu sine o părăsire mai grabnică a aceluiași ton și pauze mai scurte. Vorba vine însă ca să poți provoca aceste antiteze în deplină libertate, când vei voi, astfel încît persistența or părăsirea ondulațiunei tonului și durata pauzei între elementele

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
reproducțiunea fantaziei ce-și zugrăvește încă o dată cu deplină daritate sensibilă ceea ce-a văzut odată, și ea ordonă această persistență (Verweilen) și purtare a tonului fără cari nu pot fi neciodată împlin[it]e în (deplină) priveliște totală pretențiunile mai nalte a unei renașteri a viziunei. Ca esemplu aducem aminte de povestirea visului lui Wallenstein și a ducelui de Clarence în Richard al III-lea. De portament însă trebuie să distingem cu preciziune o degenerare a sa: așa-numita trăgănare (tîrîire

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
prea tari, prea multe contraste și prea multă intenționare (Absichtlichkeit), sau ea sacrifică cursului vorbirei preciziunea și chiaritatea sensului. Spre formarea tonului de conversațiune vom recomanda actorului astfel de piese în cari e nimerit tonul și modul vorbirei claselor mai nalte; și citirea în gura mare a romanelor cari se mișcă în acest element de viață ar putea constitui un proscholiu minunat, mai ales însă în partea lor dialogică. Forma ideală, pe care-a nimerit-o d. es. Gothe în Guillom

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cu deosebire tocmai în această privință pe Emilia Galotti, și anume rolul princepelui și a lui Marinelli. Amândouă nu sunt de esecutat cu adevăr fără aceste două însușiri citate de noi. Apoi dialogul cel cult, care respiră tonul societății mai nalte (lumei mari), din mai multe piese a principesei de Saxonia face din aceste piese opere potrivite pentru dezvoltarea volubilității vocei, care e un element al adevăratei conversațiuni. Simțământul pasionat și furtunatec nu poate fi conservat contra precipitărei și, prin asta

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
versului ca atare concede deja o mică pauză în timp. 0 arte mai mare e de trebuință unde o asemenea întretăiare nu e favorizată de nimica și stă în mijlocul vorbirei or a versului. Și cu toate acestea o lege mai naltă ordonă în multe cazuri de-a respira chiar în contradicțiune cu sensul logic, pentru de-a lasă să vină la deplina ei valoare intuițiunea aleasă anume de cătră poet și care-ar cere deplina greutate a tonului. Din aceste observațiuni

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
face în toată forma din artea respirărei un adevărat studiu. În urmă ar fi bine de ales astfel de piese în cari vivacitatea intuițiunei sensibile, râul îmbulzitor [al] icoanelor, ritmul și caracterul întregului cer pe lîngă-acestea încă și cea mai naltă volubilitate a vocei, o creștere neobosită a ondolurilor tonului, astfel încît vocea să aibă a se-nălța la silințe dinamice din ce în ce [mai] mari. Din cauza sus-menționatelor însușiri s-ar putea ca această parte să constituie cea mai grea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
o creștere neobosită a ondolurilor tonului, astfel încît vocea să aibă a se-nălța la silințe dinamice din ce în ce [mai] mari. Din cauza sus-menționatelor însușiri s-ar putea ca această parte să constituie cea mai grea și cea mai naltă pretențiune făcută artei, pentru că puterea crescândă a intuițiunilor nimicește plane până și cele mai obicinuite întretăieri și pauze gramaticale si ne reprezintă întregul ca un spectacol mare, ce influințează asupra-ne cu lovituri din ce în ce mai tari. Aicea actorul caută să prindă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unitatea cea vie dintre subiect si predicat. 3921v E clar cum că accentele vorbelor, care reprezintă unitatea cuvântului, se subordinează acestui accent logic; pentru că pentru auditor se pierde de tot accentul ce dă formă cuvântului, pus pe lângă accentul cel mai nalt, care-i sulevează oarecum referința internă dintre subiect și predicat. Cum se ridică (aufgehoben) vorba singulară ca atare din propusăciune în unitatea cea mai naltă care reprezintă referința spirituală a vorbei, tot așa a trecut si accentul vorbei în unitatea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
auditor se pierde de tot accentul ce dă formă cuvântului, pus pe lângă accentul cel mai nalt, care-i sulevează oarecum referința internă dintre subiect și predicat. Cum se ridică (aufgehoben) vorba singulară ca atare din propusăciune în unitatea cea mai naltă care reprezintă referința spirituală a vorbei, tot așa a trecut si accentul vorbei în unitatea mai naltă (hohere Einheit ) a accentului logic, fără ca de-aceea să fi pierit cu desăvârșire. Deja propusăciunea cea mai simplă (e un organism întreg) se

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-i sulevează oarecum referința internă dintre subiect și predicat. Cum se ridică (aufgehoben) vorba singulară ca atare din propusăciune în unitatea cea mai naltă care reprezintă referința spirituală a vorbei, tot așa a trecut si accentul vorbei în unitatea mai naltă (hohere Einheit ) a accentului logic, fără ca de-aceea să fi pierit cu desăvârșire. Deja propusăciunea cea mai simplă (e un organism întreg) se arată, din partea intonărei, a fi o viață bogată, căci în ea sunt deosebite accente de vorbe subordonate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
dezvoltă înainte-ne vorbitorul cultivat. Propusăciunea însă nu stă locului la lărgirea elementelor sale simple; el produce și din sine organisme ce apar de sine stătătoare, cari însă cu toate astea sunt ținute la un loc prin o unitate mai naltă. Astfel propusăciunea se lărgește în perioadă (Satzgefiige), care constă din mai multe membre dezvoltate în propusăciuni cari ni se prezintă ca un întreg spiritual. Această unitate formată din propusăciuni se poate cugeta în două feluri de raporturi. Unitatea propusăciunală poate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
din propusăciuni se poate cugeta în două feluri de raporturi. Unitatea propusăciunală poate să constea din propusăciuni de-o egală valoare gramatică cari-au fost lipite una de alta și care stau într-un nex intern laolaltă prin unitatea mai naltă a cugetului, pe când fiecare din ele e în sine un întreg. Aceste toate sunt perioade ce constau din propusăciuni coordonate. O egală demnitate gramatică a propusăciunilor e aicea condițiunea esențială. Prin înrudirea internă a înțelesului, prin relațiunea cugetărilor, ele sunt

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
e în sine un întreg. Aceste toate sunt perioade ce constau din propusăciuni coordonate. O egală demnitate gramatică a propusăciunilor e aicea condițiunea esențială. Prin înrudirea internă a înțelesului, prin relațiunea cugetărilor, ele sunt iarăși momente a unei unități mai nalte, care sau e mijlocită prin particule în cari se arată acest raport intern, sau se arată și într-o coordonare nemijlocită a propusăciunilor, astfel încît legământul spiritual e numai intern și nu e însemnat {EminescuOpXIV 309} prin vrun element sensibil

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
propusăciuni care coprinde totodată o varietate de arse și teze în sine se arată, întîi, prin unitatea accentului logic ca un întreg neatârnat, a doua, prin ton în raportul său cu cealaltă propusăciune, cu care împreună formează o unitate mai naltă (hohere Einheit ). vezi Kirchmann, beim beziehendes Denken Accentul logic, care [are] de-a ne-nfățișa relațiunea internă dintre pro-pusăciuni coordinate, se arată sau numai în tonul care referă propusăciunea primă la o a doua unită intern cu ea (asta se-ntîmplă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
accentul simbolic trebuie să se întrebuințeze cu precauțiune și moderațiune mare, pentru că greutatea pusă pe el ar eleva prea mult elementul sunetului nearticulat. De-aceea nu e rar de-a găsi la actori ordinari cumcă, necapabili de-o speție mai naltă a accentului simbolic, ei se mărginesc la speția asta de colorit al tonului, în care toată arta nu consistă în fond decât [în] o grosieră copie a lucrului, pe care l-a luat asupră-și formațiunea limbei în începuturile ei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se mărginesc la speția asta de colorit al tonului, în care toată arta nu consistă în fond decât [în] o grosieră copie a lucrului, pe care l-a luat asupră-și formațiunea limbei în începuturile ei. Forma a doua, mai naltă, a accentului simbolic e aceea în care el cearcă a sensibiliza prin ton ceea ce aparține cercului de cuvinte cari au de obiect intuițiuni sensibile. Cu această treaptă se-ncepe abia proprie puterea accentului simbolic. De acestea se țin mai întîi

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
nesensibilității. El însă nu stă aici, ci continuă de-a simboliza prin ton nesensibilul, lumea noțiunilor, el încearcă prin en[ergia] tonului de-a transpune oarecum cugetarea însăși în intuițiune. Asta-i forma cea mai grea, dar și cea mai naltă la care să poate sui accentul simbolic, și întrebuințarea sa cere cea mai însemnată măsură de simț simbolic și de putere creatorie. Espresiunile cari înseamnă fenomenele lumei sensuale și a universului natural sânt mult mai înrudite cu materia (Inhalt ) lor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
logic nu îndestulează decât cugetarea noastră abstractă. Accentul simbolic reproduce în noi prin ton diferitele intuițiuni; el trezește intuițiunea noastră poetică; însă de sine el nu produce o unitate spirituală. Amândouă momentele acestea ni dau avizarea unei unități (monade) mai naltă a lor. O unitate care face să se nască înainte-ne un întreg organic în formă. Prin aceasta noi căpătăm o impresiune artistică, și prin ton suntem transpuși într-o mișcare amăsurată coprinsului vorbirei. Această mișcare o împlinește ondolațiunea ritmică

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a acestor antiteze și câștigă o sumă din cele mai varii puncte prin mulțimea cezurelor, cărora li poate [da] cea mai varie putere ritmică; astfel în el se pătrund reciproc antitezele ținutei celei mai neclătite și a maiestății celei mai nalte cu movibilitatea cea mai fugitivă. Această bogăție îl face cu deosebire apt ca să serve de studiu 403r pentru artistul reprezintător. O tratare unită cu simț artistic a declamațiunei acestui metru, de la ponderoasa greutate a epopeei eroice până la compozițiunea ușoară a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în parte, și asta conform cu individualitatea sa. Al treilea moment ni arată tempoul în acea putere [a] sa cu care individualizează singularele dispozițiuni și simțăminte a caracterelor, lucru prin care tempo ajunge abia la viața și adevărul său cel mai nalt. Pentru că tempo prin măsura mișcărei sale în timp reflectă caracterul spiritual al 406v dramei, atât în genere cât și în speție, de aceea el de sine percurge aceste trei momente: a generalității, a spețializării (caracterelor) și a individualizări (situațiunii și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
vieței de toate zilele, deja de-aceea pretindem fără s-o știm un tempo mai ținut, care să se abată de la tempoul limbei de conversațiune. Nu încape îndoială că ritmul versului, pentra că ne transpune într-o dispozițiune 407r mai naltă, produce și el, deși fără s-o știm, un tempo mai încet, drept ton fundamental, decât ritmul prozei. Numai actorul să nu caute cu intențiune o recitare lungită, pentru că atuncea e prea aproape pericolul de-a cădea într-un ton

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
e o monas mai înaltă a eposului și a liricei, tot astfel și declamațiunea dramatică e o pătrundere reciprocă a declamațiunei epice și a celei lirice. Deaceea declamațiunea dramatică coprinde în sine cea mai mare varietate și cere o cultura naltă a vorbirei. Alături cu el [ea] declamațiunea epică și cea lirică apar numai ca niște stadii și studii preliminare. Pentru reprezentatorul dramatic declamațiunea cea dramatică e ținta cea necesară. Însă fiindcă felul acesta de declamațiune presupune cunoașterea declamațiunii epice și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
411v recitațiunea sa diferința dintre el și ceea ce el reprezintă. Altfel în lirică. Aicea declamatorul ia un simțământ dezvoltat în sine într-o viață concisă și îl esprimă apoi ca și când ar fi propria sa ființă, însă pe un grad mai nalt de simțibilitate. Poezia are să pătrundă la suflet în declamarea ei lirică ca o operă proprie a cititorului, simțită liber de el. Asta e posibil însă numai într-atîta întru cât poezia se prezintă ca un act al internului propriu a cititorului

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
produce un efect mare daca reprezentatorul ar ști să puie în decursul narațiunii lui o gradațiune, psihologic atât de lesne de motivat. El va începe narațiunea sa cu un fel de sastiseală care firește se poate lesne esplica din împrejurimea naltă înaintea căreia el povestește, apoi din marea însămnătate a lucrului ce el povestește. Căldura lui se-nțelege că se [va] mări în cursul narațiunii și va sfârși întregul cu tonul unei triumfătoare conștiințe (a demnității sale proprii) de demnitate personală

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de gust, pentru care nu ne despăgubește deloc conștiința fidelității istorice. Cine-ar vrea să reprezinte simțăminte tragice și coliziuni în genere umane cu figuri din vremea lui Ludovic al XIV-lea îmbrăcate în panie (jupes bouffantes) și cu frizură naltă ca turnul și pudrată acela, cu toată apelarea lui la esactitatea istorică, ar găsi desigur o opozițiune foarte vehementă în bunul-simț al actriței. Și actrița ar fi pe deplin în drept, căci espresiunea unei simțiri adevărat tragice, și de-aceea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]