10,211 matches
-
care nu mai știu unde să le expună. Personajele acestea, deși apariții fulgurante care amintesc de parodiile lui David Lodge, sînt paradoxal, cel mai aproape de spiritul diderotian. Unul dintre ele este un universitar american al cărui proiect este deconstrucția marilor narațiuni din Epoca Rațiunii. Profesor de "gîndire contemporană" la Cornell, autorul unui ghid feminist în filozofia lui Wittgenstein, pasionat de baseball (are chiar și o șapcă pe care scrie "I Love Deconstruction"), acest personaj ar fi putut fi extrem de simpatic într-
Semnul unei disperări by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16476_a_17801]
-
reprezentării fenomenului politic, structurii și mecanismelor puterii. Mihai Zamfir sesiza, dintr-o altă perspectivă, apariția, în aceeași perioadă, a unei specii aparte de roman, care s-ar caracteriza prin subiectivizarea accentuată a vocii auctoriale și prin utilizarea generalizată a unei narațiuni homodiegetice în care un singur personaj, un hiperpersonaj, de fapt, acaparează discursul; ca formulă stilistică, "narațiunea subiectivă" ar oferi totodată și "un răspuns ontologic la problemele unei realități în derivă". În Adio, Europa!, roman politic scris, de asemenea, în anii
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
aceeași perioadă, a unei specii aparte de roman, care s-ar caracteriza prin subiectivizarea accentuată a vocii auctoriale și prin utilizarea generalizată a unei narațiuni homodiegetice în care un singur personaj, un hiperpersonaj, de fapt, acaparează discursul; ca formulă stilistică, "narațiunea subiectivă" ar oferi totodată și "un răspuns ontologic la problemele unei realități în derivă". În Adio, Europa!, roman politic scris, de asemenea, în anii '80, Ion D. Sîrbu adoptă tocmai această formulă a narațiunii subiective, a "autoficțiunii" (S. Doubrovsky), fapt
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
fapt, acaparează discursul; ca formulă stilistică, "narațiunea subiectivă" ar oferi totodată și "un răspuns ontologic la problemele unei realități în derivă". În Adio, Europa!, roman politic scris, de asemenea, în anii '80, Ion D. Sîrbu adoptă tocmai această formulă a narațiunii subiective, a "autoficțiunii" (S. Doubrovsky), fapt semnificativ pentru situarea ontologică a scriitorului în raport cu lumea narată. Singurul punct de vedere creditabil din acest roman aparține naratorului-personaj (Desiderius Candid), celelalte personaje având doar rolul unor parteneri ideali, abstracți, necesari structurării discursului. Doar
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
-lea cu care textul lui Sîrbu are mai multe afinități) ale celor douăzeci și două de capitole ale cărții se identifică o voce auctorială, diferită de cea a naratorului-personaj Candid. Dacă distincția dintre autor și narator indică ficționalitatea unui text, narațiunea subiectivă, homodiegetică și focalizarea internă fixă asupra naratorului-personaj principal relevă însă implicarea accentuată a autorului în actul enunțării, interferarea elementelor factuale cu cele ficționale sporind complexitatea și forța persuasivă a textului. Adio, Europa! este, în primul rând, un roman politic
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
capitala Moldovei este aproape un deșert. Un oarecare Teodor Costin, specialist în felii de harbuji, și Stahi, profilat pe cozonaci și ouă roșii, puteau fi zăriți prin cîte o vitrină, iar la școală profesorul Bardasare pretindea picturii cît mai multă narațiune. Nemulțumit profund de acest peisaj artistico-academic, Ressu se transferă la atelierul de sculptură al profesorului Gh. Popovici. întoarcerea lui Octav Băncilă de la München mai înviorează puțin atmosfera și redeșteaptă, cu subiectele sale sociologizante și militante, nostalgiile socialiste ale lui V.G.
Camil Ressu, la o nouă privire (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16514_a_17839]
-
detaliu, fiecare gest înregistrat cu o precizie uluitoare, fiecare capriciu al memoriei afective convertesc această carte într-o amplă definiție a nostalgiei: să vrei să te întorci acolo unde nu mai poți... acesta pare să fie resortul care declanșează derularea narațiunii, al cărei erou este Tomasz, un băiat născut în Lituania istorică, într-o familie de aristocrați polonezi. Cu tot respectul pentru convenția ficțională, la care apelează scriitorul, nu ne putem împiedica să nu speculăm asupra similarităților existente între biografia sa
Memoria ca formă de supraviețuire by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16573_a_17898]
-
al amintirii. Nu trebuie, totuși să deducem de aici că Valea Issei ar fi o scriere idilică, agrementată cu ingrediente elegiac-paseiste, și nimic mai mult decît atît; desigur, atmosfera este, de multe ori impregnată de idilism, iar curgerea meandrată a narațiunii se mulează perfect fluxului capricios al memoriei (de altfel aluzia din titlu este cît se poate de transparentă în acest sens). Dar, în același timp, dincolo de această evocare calmă a paradisului pierdut al copilăriei, putem detecta mărcile distinctive ale unui
Memoria ca formă de supraviețuire by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16573_a_17898]
-
1907-1921) scurte schițe despre acest univers încărcat cu atîta specificitate. Dar după creații - multe - de altă factură și chiar moralizatoare, nimeni nu se aștepta la o astfel de revenire. Și, totuși, faptul se produce, ba chiar, cum spuneam, într-o narațiune de proporții. Trăsătura romantico-eroică de care vorbeam era inevitabil să se dezvăluie de vreme ce evoca mediul țiganilor corturari, unde legile aspre ale existenței și comportamentul eroic, aproape sălbatec, erau inextricabile. Dar era un univers care, se vede bine, îl atrăgea nu
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
stilul, care e în același timp năucitor de bogat în sinonime și spiritual în mod extrem de subtil. Mă gândesc că pentru Fluxul conștiinței romanul se concentra asupra stilului, care devenea erou principal. Dvs. ați revenit fără îndoială la istorie, la narațiune, însă accentul cade pe mai multe lucruri deodată. Care ar fi ele? J.B.: Nu știu dacă OED a afectat modul meu de a scrie. Cred că a făcut din mine un mai bun jucător de Scrabble, dar numai pentru cuvintele
Julian Barnes - Desperado sau nu? by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16564_a_17889]
-
Romanul trebuie să curpindă cât mai mult cu putință. Dacă tema mea îmi cere să recurg la elemente non-narative, de ce nu - dar va exista întotdeauna o forță modelatoare narativă care să închege elementele non-narative. L.V.: Sunteți, cred, un desperado al narațiunii scânteietoare. Mesajul dvs., însă, este mai profund decât atât. Unde considerați că se oprește umorul (dacă se oprește vreodată) pentru a ceda locul unei seriozități sfâșietoare? Cum ați formula trăsătura dvs. definitorie, acea caracteristică ascunsă, esențială, pe care nu putem
Julian Barnes - Desperado sau nu? by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16564_a_17889]
-
carte. Am renunțat. E cu mult mai ușor să te lași de critică decât de băutură sau de fumat, credeți-mă. L.V.: Romanul dvs. Staring at the Sun e și un poem epic. în Talking It Over experimentați amestecul de narațiune și teatru. Aici topiți proza în poezie. E un roman care creează cititorului o stare de spirit binecuvântată. Apoi intervine ironia, care însuflețește reprezentația și reînvie intriga, ca pe Frumoasa din Pădurea Adormită. De la simbol la distopie, parcurgeți toată gama
Julian Barnes - Desperado sau nu? by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16564_a_17889]
-
sau legendare: Stâncile strig´Amin, Sfântul Augustin, Îngerul păzitor, David și Goliat și nu prea multe altele, unele traduceri sau prelucrări. Poemul Îngerul morții pare să aibă ceva din atmosfera eminesciană din Strigoii. Lupii țiganului adoptă genul anecdotic, într-o narațiune cu puțin umor, dar fără spirit. Spectacolul verbal nu are încă ritm, culoare și ingeniozitate. Două lungi balade populare (Draga mamei și Blăstăm de mamă) au funcția unui racord la sursele folclorice. Timide sunt notațiile din poezia naturii: Sus la
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
o lume debusolată) transformă romanul într-un urban fantasy de tot kitsch-ul. Un alt defect major al cărții, derivat din cel expus mai sus, îl constituie violența de situație și de limbaj, ambele vădit ostentative, deseori gratuite. Rezultă o narațiune violentă în sine, care te agresează precum un dialog realist nefiltrat din Brigada mobilă performând în Ferentari. (Apropo de violență și umor, romanul ăsta mi-a trezit nostalgii după ciomăgeala din }iganiada...!) Retorica e scăpată de sub control, creează saturație și
Un roman cu loseri ratat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11853_a_13178]
-
p. 49). Fluența versurilor susține cantabilitatea și transparența mesajului, asigură accesibilitatea necesară vârstei căreia i-au fost destinate poeziile didactice. În cea de-a doua secțiune (p. 95-122), Mircea Popa reproduce din manuscrise poeme destul de ample și greoaie, cu o narațiune istorică (Episod războinic, Stâncile strigă Amin), legendar-baladescă (Călărețul străin, Coardele de aur) sau anecdotică (Arabii și dracul, Îngerul păzitor). Din periodice (p. 123-189) provin două categorii de poeme: traduceri cu virtuți de versificație narativă, plus epigrame și ghicitori fără prea
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]
-
puțin legendara cruzime a voievodului sau funesta lui faimă de vampir. Din contră, Marin Mincu dorește să deconstruiască această ipostază clișeizată de o întreagă literatură de gen, făcînd din principele valah un personaj modern, protagonistul, din perspectiva căruia e relatată narațiunea. Pe fondul ciocnirii dintre creștinism și islamism, Dracula povestește la persoana întîi intrigile dinastice cărora le-a fost victimă și meditează asupra raportului dintre abjecție și sublim în cîmpul acțiunii. Autorul construiește un Dracula conștient de propria-i legendă, care
Nominalizări - Premiul "Giuseppe Acerbi" pentru literatura română by Emilia David Drogoreanu () [Corola-journal/Journalistic/11871_a_13196]
-
imitatori ai eroilor de filme western), dar și să măsoare cu alt metru propriile realizări și aspirații. Odată cu schimbarea mediului și a perspectivei, cad măștile construite în timp, cu migală, ies la iveală incongruențele, nepotrivirile, se destramă prieteniile și cuplurile. Narațiunea alertă, înțesată cu dialoguri cu substrat ideologic, alternează scene cu tîlc, răsturnări de situație, fără a schița judecăți, dar, subliminal, invită la meditație asupra soluțiilor extreme. Singura "cochetărie" a cărții, scrisă în italiana standard, mizînd pe incisivitatea denotativului, este reprezentată
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
fiind suspectat chiar de a fi el monstrul) și a tentativei de a fi lichidat. Pentru a se detensiona psihic, el a așternut mai multe scrisori adresate propriei mame, fără a le expedia vreodată. Figura maternă apare de altfel în narațiunea, bine primită de public, Scrisoare adresată mamei despre fericire (1995) și în unele poezii ale scriitorului. Romanul apărut în toamnă gravitează în jurul Lisei, mama (nu de foarte mult timp decedată), în funcție de care Alberto, fiul, și-a construit raporturile cu lumea
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
mai grave injurii și se sustrage apoi, fără motiv, de la orice responsabilitate, se așază singur foarte jos pe scara însușirilor morale". Dar nici acest episod al duelului eșuat nu trage cortina, pentru că nu e ultimul act al piesei cu o narațiune palpitantă în care se înfruntă nu numai idei, ci și orgolii și se prefigurează arme. Având în vedere evoluția ostilităților, nu ar fi deloc exagerat să spun, parafrazând o nefericită vorbă celebră, că lui Dan Botta, când aude de Lucian
Lucian Blaga provocat la duel de Dan Botta by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11906_a_13231]
-
sinuos, punctat cu "halte în care te ia somnul și-n care revii periodic". O bijuterie a "coroanei" proxenetismului este chiar unul din acei copii români, Ierusalim ("...râvna casei Tale!..."), de destinul căruia atârnă ca o pânză de păianjen întreaga narațiune. Cu un nume dăruit de tatăl său pe când acesta se afla în transa preamăririi mistice și religioase și accelera prin aburii alcoolului, Ierusalim este copil al câmpului și al străzii, fură, sparge mașini și se prostituează pentru a i se
Profeți mincinoși by Ioana Crișan () [Corola-journal/Journalistic/11899_a_13224]
-
pierd destul de repede aderența la real. Călare pe conceptele postmodernității ca o Quijotă balcanică, Ștefania nu trăiește un conflict pe bune (poate doar în capitolul final), cât mai degrabă unul de natură livrescă. Nu atât realul este cadrul referențial al narațiunii cât bibliografia teoretică. Se întreabă la un moment dat naratoarea: "... de ce nu pot să văd viața dincolo de tot ce mi s-a întâmplat." Ștefania nu este doar o tânără plecată la studii și trezită dintr-odată față cu alteritatea Occidentului
Disertație de gen romanțată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11924_a_13249]
-
trebuie cărată în spate. Așa că și tiparul narativ mă va căra în spatele lui. Și fie ca să șsic!ț câștige cel mai bun." Formularea preventivă a punctelor slabe ale propriului scris nu o scutesc însă de obiecțiile criticii. Strategia e comună. Narațiunea este asistată îndeaproape de ideologie, inserturile teoretice și conceptualizările, chiar și joculare, fracturând discursul literar a cărui evenimențialitate devine un fel de anecdotică de gen. Cartea este, astfel, subminată din ambele sensuri. Ca eseu, fragmentele așa-zis teoretice rămân niște
Disertație de gen romanțată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11924_a_13249]
-
Where have all the heroes gone?, la bază o ingenioasă comunicare despre masculinitate și vampirism pornind de la romanul lui Stoker), iar ca literatură textul nu apucă să se desfășoare liber, să seducă în afara constrângerilor de natură așa-zis ideologică. Urmărind narațiunea îndeaproape, explicitând-o la tot pasul și expunându-i mesajul fără nici o reținere - totul e susceptibil de a fi concept, simbol, marcă -, ideologia concurează inutil carnația literară a textului. Romanul își conține propria hermeneutică, dar nu prin asimilare, ci prin
Disertație de gen romanțată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11924_a_13249]
-
sobră și rece, imaginile fiind cvasi-in-sepia. Aceste diviziuni stricte nu sunt gratuite, dimpotrivă, pentru că povestea oscilează între aceste perioade. De aceea e necesară și vocea naratoare, care la început pare omniscientă, apoi se mulează pe evenimente pe măsură ce ele sunt descoperite. Narațiunea se țese în jurul lui Mathilde (Audrey Tautou), al cărei logodnic, Manech (Gaspard Ulliel) a fost condamnat la moarte pentru automutilare. El și alți patru soldați, vinovați de aceeași crimă, au fost lăsați pe zona de front dintre tranșeele franceze și
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
și un acvariu în care picură alcool pentru a observa comportamentul peștilor și pentru a-i căli. Acestea sunt personajele cărții, foarte generoase naratologic în tipologia lor insolită, deși, în acest prim volum ele nu interacționează, iar aportul lor la narațiune se rezumă la descrierea ciudățeniilor de comportament și de caracter. Acesta este și principalul neajuns al romanului: lipsa de inițiativă. Personajele sunt pitorești, câteva secvențe sunt aproape memorabile, dar cam atât. Tipologia personajelor, chiar onomastica, situațiile și dialogurile care frizează
Fantezii în fond by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11946_a_13271]