7,852 matches
-
echitabile registrul grav al notelor general-umane cu tonalitatea ironică "ce nu e totdeauna nimicitoare, ci în frăție cu zona melancoliei și a lucidității" - Al. George. La poarta unei instituții grandioase care nu poate fi alta decât aceea a literaturii, eul narator "în căutarea prezentului ce se ascunde după trecut cu o obstinație de neînchipuit", își creează "un univers discreționar ce te umple de tristețe până la refuzul acelor vieți imaginare în care ai dus-o mai rău - și mai puțin - decât în
Hărți inexistente by Ioana Băețica () [Corola-journal/Journalistic/16226_a_17551]
-
deparazitarea creierului unui critic, cu prejudecăți dintre cele mai diverse cum ar fi credința într-un canon imobil sau încrederea în studii ample și profunde de istorie literară. De aceea cartea trebuie uneori citită făcînd clasica distincție între autor și naratorul critic. Uneori "greșelile" discipolului sînt prea exemplare, prea "cu bătaie" pentru a nu ne pune pe gînduri. Afirmațiile poetului se întrepătrund cu analizele autoarei rezultatul fiind o apropiere (cum nu s-a mai produs pînă acum) de o operă foarte
Critică și suprarealism by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16256_a_17581]
-
vorba de peștele gras, cu solzi multicolori și cu ochi ciacâri - simbol mistic degradat, din care se poate face și o... plachie (așa cum oul dogmatic al lui Ion Barbu riscă să devină, în lumea balcanică, materie primă pentru o omletă). Naratorul ia cunoștință de acest pește încă din prima povestire, când îl vede desenat pe un fel de steag purtat de unul dintre participanții la "revoluția română" din New York: " șDascălulț purta un fel de steag, dintre acelea care se află în
Un imperialist: Dumitru Radu Popa by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16329_a_17654]
-
mai greu cu cât Stelian Țurlea nu mai are libertatea pe care o avea Victor Hugo de a folosi o retorică romantică pentru a-i înduioșa pe cititori. O altă dificultate derivă din faptul că personajul joacă și rolul de narator, că romanul este scris, deci, la persoana întâi, din perspectiva unui pitic diform, marginalizat de oamenii normali. Îți trebuie multă imaginație ca să te substitui unui asemenea personaj. Și totuși, Stelian Țurlea câștigă pariul. Mai mult decât atât, el participă dezinvolt
UN PROFESIONIST AL SCRISULUI by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16348_a_17673]
-
nete dar și corespondențe posibile între real și imaginar. Cu totul, remarcabile în romanul de factură polițistă Ankunft in Bukarest sunt cîteva elemente care pledează în favoarea calităților literare ale lui Thomas Prinz. Stilul sarcastic, ironia, o bine dozată distanță a naratorului față de evenimentele și personajele cărții, intriga complicată dar condusă cu mînă sigură, salvează unele situații și scene de la neverosimil sau chiar ridicol (de pildă Charlotte nu scapă nici un prilej de a-și etala performanțele de judokană, iar autorul nu ratează
Thomas Prinz - Sosirea la București sau Charlotte în acțiune by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/16323_a_17648]
-
relației amoroase, lipsită de orice poezie. Dar obsedantă pentru cititor rămâne prezența eroinei, al cărei proiect de existență autentică eșuează. Așa cum eșuează și în alte povestiri, de pildă în "Cehov", am cerut obosită. Aici eroina - care joacă și rolul de narator - desemnează cu termenul generic "scenariu" tot ceea ce așteaptă de la dragoste: " Ochii mei miopi căpătau, de îndată ce el apărea, o acuitate extraordinară sau poate dorința de a-l vedea dădea aerului o transparență de lentilă, astfel că îi puteam distinge și ridurile
Întâlnire cu literatura bună by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16368_a_17693]
-
asiatice. M-am gîndit, mergînd spre teatru, că este foarte dificil de dramatizat această carte și că poate Liana Ceterchi va miza pe structura polifonică a scriiturii și pe dinamica în sine pe care o conține schimbarea perspectivei și a naratorului față de aceeași țintă: un bărbat și două femei, iubire, suferință, viață și moarte, singurătate. Yasushi Inoue folosește, la primul nivel narativ, un limbaj simplu și extrem de percutant. Liana Ceterchi iese din această cheie atîta vreme cît nu are o soluție
Pușca de vînătoare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16359_a_17684]
-
radiofonice, Pedro Camacho. Aceste povestiri sînt oarecum suspendate în roman, formează insule narative fără legătură de sens între ele și epica principală, viața și dragostea personajului-narator Varguitas-Mario. În jurul lor se creează însă un spațiu pregătitor, pentru că din cele spuse de narator la persoana I aflăm totul despre cum au fost create aceste povești, despre autorul lor, despre succesul de public. Naratorul se află cu Camacho într-o ciudată relație de prietenie, există între ei cîteva sumare conversații (pentru că "genialul" nu are
Mătușa Julia și condeierul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16372_a_17697]
-
epica principală, viața și dragostea personajului-narator Varguitas-Mario. În jurul lor se creează însă un spațiu pregătitor, pentru că din cele spuse de narator la persoana I aflăm totul despre cum au fost create aceste povești, despre autorul lor, despre succesul de public. Naratorul se află cu Camacho într-o ciudată relație de prietenie, există între ei cîteva sumare conversații (pentru că "genialul" nu are prea mult timp la dispoziție), dar mai ales există o permanentă stare de observație. Pedro Camacho e observat cu minuțiozitate
Mătușa Julia și condeierul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16372_a_17697]
-
Ultima lui carte Evanghelia după Fiu (1997) este o combinație de biografic, memorialistic, povestire și roman, de fapt, o repovestire, o rescriere a evangheliei la sfârșit de secol XX de către Isus însuși (persoana întâi care sugerează identificarea eului auctorial cu naratorul e și o ocazie unică pentru Mailer de mitologizare a eu-lui). Căci evangheliștii au scris "multe exagerări [...] mi-au pus în gură vorbe nerostite de mine cândva și care au zis că aș fi fost blând, când eu eram alb
Fiul după Mailer by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16389_a_17714]
-
pe care le-am dorit atîta.") A vizitat, aici, evident, Podul lui Traian sau relicvele sale, si, apoi, impresionat, s-a înapoiat la han. Cînd un francez care îl însoțea în călătorie îl roagă să-l învețe un cuvînt turcesc, naratorul îi recomandă cuvîntul bacșiș ("un cuvînt pe care îl veți auzi în orice clipă în Orient"). De la Orșova, a plecat cu același vapor spre portul Giurgiu ("Giurgiu, ținta călătoriei mele, se află aproape de Rusciuc. Era încă noapte cînd am ajuns
Călătoria lui Kunisch by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16451_a_17776]
-
personal-romancier, care călătorește în Rusia pentru a studia textele lui Diderot e un pretext mult prea transparent și simplu. Ea îi oferă pe o tavă, lui Bradbury, posibilitatea de a-și comunica admirația pentru filozof. Romancierul englez nu e doar narator, ci autorul însuși, căci distincția nu funcționează eficient. Cu alte cuvinte, în economia romanului acest personaj e oarecum inutil. Dar protagoniștii pe care Bradbury îi introduce în poveste grație acestui palier contemporan al romanului sînt cît se poate de utili
Semnul unei disperări by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16476_a_17801]
-
vedere creditabil din acest roman aparține naratorului-personaj (Desiderius Candid), celelalte personaje având doar rolul unor parteneri ideali, abstracți, necesari structurării discursului. Doar eul-narant are acces la propria interioritate, discursurile tuturor personajelor sunt raportate la macrodiscursul auctorial, ceea ce face ca monologurile naratorului să poată fi omologate drept transcrieri factuale ale gândurilor autorului însuși. Opțiunea retorică a lui Ion D. Sîrbu e cu atât mai revelatorie, fiindcă în Adio, Europa! există câteva indicații paratextuale care exprimă tranșant non-ficționalitatea unor însemnate secvențe epice: "Autorul
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
viciilor și anomaliilor sale. Sunt denunțate astfel, într-un pamflet care își epuizează complet obiectul, aberațiile partidului, securității, școlii, bisericii, pervertirea relațiilor interumane, duplicitatea, minciuna, lașitatea, infamia, teroarea, frica etc. Romanul debutează în nota preponderent hazlie a meditațiilor "drolatice" ale naratorului despre prostie, râs, "sexul dracilor" etc.; orice eveniment, oricât de mărunt, îi prilejuiește autorului revelarea unor inepuizabile surse de comic (vizita protocolară la Nașul Tutilă II, ședințele de incriminare stalinistă, prelegerile despre marxism și literatură science-fiction ale fostului profesor genopolitan
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
romanele din secolul al XVIII-lea cu care textul lui Sîrbu are mai multe afinități) ale celor douăzeci și două de capitole ale cărții se identifică o voce auctorială, diferită de cea a naratorului-personaj Candid. Dacă distincția dintre autor și narator indică ficționalitatea unui text, narațiunea subiectivă, homodiegetică și focalizarea internă fixă asupra naratorului-personaj principal relevă însă implicarea accentuată a autorului în actul enunțării, interferarea elementelor factuale cu cele ficționale sporind complexitatea și forța persuasivă a textului. Adio, Europa! este, în
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
a adevărului (discursurile lui Candid, ale Olimpiei, ale lui Sommer, Winter, Bura, Tutilă I. etc. au tocmai un asemenea rol, datorită perspectivelor multiple care se proiectează asupra uneia și aceleiași realități) și nu a unui anume caracter omenesc, individual. Eroul-ideolog (naratorul și celelalte instanțe discursive) are o atitudine critică, demascatoare față de legendă, față de utopie. Literatura carnavalizată se sprijină cu bună știință pe "experiență și plăsmuire liberă", caracterizându-se totodată prin "universalism filozofic și spirit contemplativ dus la extrem" (Bahtin). A reproșa
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
Nicolae Manolescu Mezina protagonistului și naratorului din romanul lui Saul Bellow Darul lui Humboldt, pe care l-am recitit între Sărbătorile trecute, probabil atras inconștient de semnificația titlului, are curiozitatea să știe cum arătau casele și oamenii din orașul Chicago, cum arăta lumea toată mai demult
A fost odată ca niciodată by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16498_a_17823]
-
lumea literară nici atât. Aceasta poate fi un neajuns în măsura în care cititorii trebuie mai mereu provocați să citească autori români, dar și un mare avantaj, căci, doar ascuns luminilor rampei, scriitorul își păstrează tonusul creator. După vânzare începe ca o autoficțiune clasică. Naratorul, scriitor de profesie, se întoarce undeva în Dobrogea în satul natal pentru a perfecta vânzarea casei părintești. Întoarcerea acasă declanșează rememorarea tinereții ("literatură - alt blestem nu-i mai sfânt decât cuvintele amintirii" exclamă el) și, în subsidiar, o evaluare a
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
marcat de mizeria socială și morală a oamenilor debusolați și încrâncenați de schimbările istoriei sau, la nivel personal, de practica jurnalistică mincinoasă din comunism a scriitorului, de duplicitatea la care a consimțit și el ca atâția alții. De aici intenția naratorului scriitor de a da un sens mai înalt literaturii sale, de a recupera propriile lașități și, mai ales, deficitul de mărturie al scrisului. Între două tendințe ale scriitorului narator se naște și tensiunea acestui roman: "Datoria morală...Tot mai mult
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
care a consimțit și el ca atâția alții. De aici intenția naratorului scriitor de a da un sens mai înalt literaturii sale, de a recupera propriile lașități și, mai ales, deficitul de mărturie al scrisului. Între două tendințe ale scriitorului narator se naște și tensiunea acestui roman: "Datoria morală...Tot mai mult cred că aceasta-i menirea și îndreptățirea scriitorului: a depune mărturie... Subiecte felurite - un accident, un furt, un incident sau un conflict. Ceva în genul acesta, de fapte minore
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
înalt, și o meditație răsfrântă asupra sieși. Deși părea scăpat contradicției dintre cele două porniri scripturale descrise mai sus, capitolul antefinal al romanului, Luna caimacamului, ne rezervă o surpriză uriașă. Înainte de a-și încheia romanul acestei eterne întoarceri acasă, scriitorul narator constată că în propria carte s-a strecurat jurnalul scris de propriul mădular - vă amintiți? - cel din primul capitol, camaradul înfierbântat de nurii bibliotecarei. Iată un fragment din jurnalul caimacamului în care pârdalnicul diarist notează ce știe el să facă
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
tema societății bolnave și a nimicniciei omenești, toate acestea determinate istoric, lasă locul unui insert fantasy parodic, atemporal, gratuit-manierist, plasat pe un cu totul alt nivel de semnificații artistice. Contrastul creat de noul orizont narativ te lasă perplex. Discursul personajului narator, convenția realistă a epicului, stilul, firul narativ însuși totul se frânge dintr-un nemilos capriciu auctorial. Convenția de până atunci a scriiturii este abandonată dintr-odată, deschizând cu aceeași dezinvoltură un cu totul alt spațiu textual. Această strategie textuală radicală
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
uitării (1990) sau Trás-os-Montes (1998)? Nu știu. Sînt lucruri pe care nu le pot explica. Dar într-adevăr, este curios că în romane am utilizat persoana întîia (și la fel procedez și în următorul meu roman), deși nu eu sînt naratorul (excepție făcînd Scene de film mut), iar în cărțile de călătorie, unde sînt într-adevăr eu, naratorul vorbește întotdeauna la persoana a treia. Probabil că este așa pentru că în romane încerc să mă cufund în psihologia naratorului-personaj, în timp ce în cărțile
Interviu cu Julio Llamazares - "Pentru mine poezia este fundamentală" by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11986_a_13311]
-
adevăr, este curios că în romane am utilizat persoana întîia (și la fel procedez și în următorul meu roman), deși nu eu sînt naratorul (excepție făcînd Scene de film mut), iar în cărțile de călătorie, unde sînt într-adevăr eu, naratorul vorbește întotdeauna la persoana a treia. Probabil că este așa pentru că în romane încerc să mă cufund în psihologia naratorului-personaj, în timp ce în cărțile de călătorie încerc să mă distanțez, așa cum de altfel procedez și față de ceea ce văd. Oricum, nu sînt
Interviu cu Julio Llamazares - "Pentru mine poezia este fundamentală" by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11986_a_13311]
-
cît se poate de coerente. De altfel, pentru a spori starea de confuzie pe care o trăiește cititorul, autorul însuși se întreabă flaubertian, la un moment dat, dacă nu cumva Thomas este chiar el. Ipoteză în care am avea un narator perfect lucid care scrie despre un regizor bolnav a cărui minte transfigurează realitatea în ficțiune și își imaginează personajele fictive ca făcînd parte din propria sa existență reală. Confuzia din mintea sa este chiar angoasa creatorului contemporan, tot mai neînțeles
Cartea sau filmul? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11996_a_13321]