859 matches
-
de ce mă întrebi? Pentru că eu m-am gândit că, după ce-ai făcut lucruri atât de fine și delicate, să treci la munca brută pe care ai făcut-o aici, la casa aceasta. Ar fi un semn c-ai fost nefericit un timp și ți-ai îngropat nefericirea în această muncă. Așa am gândit eu. Nu, draga mea, spuse el cu ochii în zare. Nu! Eu am muncit pentru ca voi, copiii mei, să aveți un loc liniștit, de odihnă. Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
nu încerc o dragoste nouă, căci port în mine cataclismele experiențelor vechi...” . Dacă se creează o nouă relație, aceasta este marcată de faptul că protagonistul știe de la început că sfârșitul va veni mai repede sau mai târziu: „Și am fost nefericit, pentru că din prima clipă mi-am dat seama (...) că totul o să se termine.” Personajul suferă de o incapacitate de a înfrunta viața, e mai degrabă pesimist decât lucid și dovedește un fatalism acceptat. Pe lângă vocația nefericirii, eroul are și o
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
de un paradox ce privesc viața distinctă a gândirii. Poate întâlni paradoxul în cel puțin două modalități, fie „întro înțelegere comună a deosebirii lor“, caz în care impactul ar fi unul fericit, fie fără această înțelegere, când relația ar fi nefericită, putânduse numi atunci ofensă. Și, cum se precizează imediat, „în străfunduri orice ofensă este suferindă“, o rană vie.<ref id="173">Ibidem, p. 65.</ref> Ce face însă intelectul adâncit în ofensă? Uneori se vede lipsit de reacție, suferind de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
o găsi odată scormonind sertarele, trăgîndu-le pe toate afară cu furie. Vorbea singură: - N-am o mănușă ca lumea. Of, Doamne! Vindecat de întîiul delir al dragostei, Felix putu gândi mai bine. Știa că Otiliei îi place luxul, că era nefericită când n-avea un mărunțiș oarecare de modă, că ținea să se plimbe în trăsură. Colegii de universitate, care-l văzuseră la braț cu ea, îl bătuseră pe umăr. - Hoțule, cum ai pus mîna? Este cea mai elegantă conservatoristă și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
închegat, resturi impure, vânătăi, trebuie că arătam îngrozitor și, crezându-mă desigur una dintre victime, dar mai norocoasă, o femeie ce trecea cu donița cu apă s-a oprit lângă mine. Era una dintre multele ce veniseră în ajutorul bieților nefericiți cu apă, cu cârpe curate, cu lumânări ce se aprindeau tot mai des, ici și colo. Mi-a întins o căniță de tinichea, m-am spălat, mi-am clătit gura, apoi am băut însetat. Sfârșit, am pornit-o împleticit înapoi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
izbînda lui, îl felicita pentru carte și-și încheia epistola cu o frază care l-a lovit adînc, pe el, tînărul autor: "Și totuși, cartea ta, care mi-a plăcut așa de mult, m-a făcut să bănui că ești nefericit în dragoste. Liliana." La expeditor, era și adresa, alta de data aceasta: strada Octavian Goga, nr. 5. Chiar și orașul era altul, mai mare, dar tot din Ardeal. Mihai nu i-a răspuns. Era, pe atunci, îndrăgostit de Ana, actuala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
culcă din nou tîmpla pe pieptul lui și-și continuă gîndul: Ea mi-a semnalat ultimul tău roman. După ce l-am citit, m-a întrebat ce părere am. Îi spusesem deja, mai de mult, că te cunosc. "Păcat că-i nefericit!" a exclamat ea în timpul discuției. Mi-a spus că așa i se pare ei citind printre rînduri. Zău! rîde Mihai. Pot să știu și eu ce profesie sau, măcar, ce grad de cultură are această... prietenă a ta? Ofensată, Liliana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
umărul lui și se retrage puțin, să-l poată privi. În ochii ei, Mihai vede cum pînza de apă tremură, adunîndu-se apoi în boabe mari. N-aș fi îndrăznit să te caut dacă nu era bănuiala prietenei mele că ești nefericit. La insistențele ei am dat telefon... Deși ar fi fost nedrept să nu afli că tu ai însemnat pentru mine primul om sincer pînă la brutalitate chiar. Mihai devine surprins. Palmele lui mai ating o clipă mijlocul femeii, apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Toarnă și restul de cafea din termos, ridică apoi paharul și-l lipește de buzele lui Mihai, obligîndu-l să bea. La altceva m-am gîndit, șoptește ea, rotind ușor între degete paharul gol. Nu pot spune că prietena mea e nefericită în căsnicie. Că-i fericită, sînt sigură! E de ajuns s-o văd cu Ionuț în brațe un băiețel frumos ca o păpușă, cu niște plete lungi, blonde, ondulate... Dar... vezi... Liliana s-a oprit. Lasă paharul deoparte și prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
întorsese la soțul ei, iar el cutreiera țara. De atunci, judecă fără părtinire necazurile altora. Îi place să întîlnească familii fericite și le cultivă prietenia, se simte bine în compania lor, dar le uită imediat ce se desparte de ele. Cele nefericite însă îl impresionează, amintirea lor cuibărindu-i-se în suflet. Și e firesc să fie așa cîtă vreme, vorba lui Tolstoi: Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei". A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
imediat ce se desparte de ele. Cele nefericite însă îl impresionează, amintirea lor cuibărindu-i-se în suflet. Și e firesc să fie așa cîtă vreme, vorba lui Tolstoi: Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei". A doua zi, Mihai și ai lui pleacă de dimineață spre grădina zoologică. Totul o încîntă pe Cristina. Se supără doar că aici nu are voie să dea de mîncare animalelor. Uită însă imediat ce e urcată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
poate de bine de datoriile ce-i revin pe plan civil, îndură corvoada fiecărei zile, dar vrea, în schimb, să-i rămînă visul și speranța. Prezența Teonei le-ar spulbera. Și el înțelege asta și se teme. Cînd oamenii sînt nefericiți, inventează o minciună, un dumnezeu, în care să creadă. Ați pățit ceva? îl întreabă șeful de echipă. Văd că sînteți abătut... Oboseala... se scuză Mihai. Ați auzit? Doamna Barbu, șefa serviciului tehnic, va fi directoare. Așa se vorbește. Mihai reintră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fiu mîndră de tine... Doar mama, tata și, eventual, nevastă-mea au dreptul să-mi ceară să fie mîndri de mine... saltă Mihai din umeri cu simplitate. Nu-mi place "eventual"! îi aruncă Simona o privire tăioasă. Spune-mi, ești nefericit? De ce taci?! Nu înțeleg ce drept ai să mă întrebi asta, oftează Mihai. Cînd o femeie s-a dăruit unui bărbat, chiar și o singură dată, indiferent de consecințe, capătă niște drepturi asupra lui măcar pe acela de-a ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
s-a abținut la timp. Nici el n-a mai avut chef de lungit vorba; trăia cu speranța că s-ar putea întoarce la masa de scris. Cîtă dreptate avea Tolstoi!... a gîndit cu amărăciune. <<Fiecare famile nefericită, însă, este nefericită în felul ei.>>" Intenția Anei a fost să facă o glumă, dar a ieșit pe dos. La serialul de la televizor Mihai n-a stat; a preferat să o învețe pe Cristina La steaua. Cînd a rămas singur, spre miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
sau în intim dezacord cu tot ce mi s-a dat. Pot să accept ca atare elementele fondului intim-străin, pot să accept parte din ele, după cum pot să nu mă împac cu nimic din tot ce mă precede. Nu sânt nefericit din pricina determinațiilor asupra cărora nu pot reveni, nu simt nevoia să schimb nimic din cele asupra cărora aș putea reveni. Sau, dimpotrivă, sufăr pentru ceea ce nu mai pot schimba, mă grăbesc să modific determinațiile asupra cărora pot reveni. Pot să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
târfa aia. Și când te gândești că i-a părut rău pentru ea și pentru faptul că era într-o țară străină, unde nu avea prieteni. Încercase să o ierte pe Lisa pentru comportamentul ei urâcios gândindu-se că e nefericită și înfricoșată. Câteodată, spre rușinea lui Ashling, chiar râsese când Lisa sugerase că Dervla e grasă, Mercedes păroasă, Shauna Griffin incestuoasă. Dar acum, din partea ei, a lui Ashling Kennedy, Lisa Edwards nu avea decât să moară de singurătate. Pe monitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
nervoasă. Câteodată, cum era și acest moment, se gândea că probabil simte prea mult. Era normal așa ceva? se întreba ea. Poate. Și dacă nu era? Ei bine, avusese o copilărie nefericită, se gândi ea. OK, poate că nu a fost nefericită, nefericită. Dar a fost lipsită de rutină, lipsită de obișnuință. După prima criză de depresie a mamei sale, normalitatea nu a mai existat niciodată. În schimb, viața cu care se obișnuiseră cu toții dispăruse. Pentru totdeauna, deși nici unul nu își dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
de ani.Petrecerea se încheia seara când toți reveneau( pe ascuns) la locuințele lor( nu înainte de a se cinsti zdravăn). Înmormântarea- semnifică nu atât trecerea prin timp a omului cât mai ales, despărțirea de tot ceea ce a fost rau, urât, nefericit în anul anterior( neâmpliniri, necazuri, etc.). Un mascat joacă rolul mortului. Acesta este așezat într-un coșciug sau într-o ladă. Este pus într-un car, căruță. Cortegiul se constituie din: tineri mascați, în față cu crucifixe și steaguri ,apropiați
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
de bune, dar, pe de altă parte, cum să nu vrei să le faci bune? Astfel că nu le vom avea niciodată mai bune. Editorul care are urechi de auzit, să-mi audă salutul!“. Îl credeau oare nefericit? A fi nefericit devine iute un obicei, o a doua natură, o tainică satisfacție. În loc să fie el nefericit, nu-i făcea mai degrabă nefericiți pe cei din jurul lui? În ce piesă de teatru auzise un personaj declarînd că s-ar complace mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
niciodată mai bune. Editorul care are urechi de auzit, să-mi audă salutul!“. Îl credeau oare nefericit? A fi nefericit devine iute un obicei, o a doua natură, o tainică satisfacție. În loc să fie el nefericit, nu-i făcea mai degrabă nefericiți pe cei din jurul lui? În ce piesă de teatru auzise un personaj declarînd că s-ar complace mai puțin În nefericirea sa dacă n-ar pricinui atîtea necazuri celor din jur? Dacă nu cumva scrisese chiar el replica asta. Prefera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cărțile poștale!“. Scenariile de film pe care i le trimiteam tatei i le povesteam și doctorului Zscharnack. El nu era tipul de om care s-o facă pe sihastrul peste care dai Într-o pădure: „Bietul meu copil, de ce ești nefericit și plin de neliniște?“. Doctorul Zscharnack era un rațional. Cu el puteai să mergi drept la țintă. Dar n-am profitat. Îmi spunea mereu: „Dragul meu, catolicismul ți s-a lipit de piele. Nu va fi prea comod să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o lașitate, că are în față niște probleme atât de importante, încât trebuie să le rezolve sau măcar să depună toate eforturile pentru rezolvarea lor. Cu aceste gânduri se întoarse acasă, fără să se fi plimbat nici un sfert de oră. Era nefericit cu totul în momentul acela. Lebedev încă nu venise acasă, așa că spre seară izbuti să dea buzna la prințul Keller, nu chiar beat, dar predispus la efuziuni sentimentale și confidențe. Declară de-a dreptul că a venit să-i povestească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îngrijorată, posomorâtă și temătoare, care forfotea împrejurul meu pe trotuare. La ce bun veșnica lor tristețe, veșnica lor îngrijorare și agitație; la ce bun veșnica lor răutate posacă (pentru că sunt răi, răi, răi!)? Cine-i de vină că ei sunt nefericiți și nu știu să trăiască, având dinaintea lor șaizeci de ani de viață? De ce Zarnițân s-a lăsat să moară de foame, având la dispoziție șaizeci de ani? Și doar fiecare îți arată zdrențele, mâinile muncite, se înfurie și strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar îmi pare rău că sunteți atât de calm. Dar vai, nu puteți fi altfel! — Ți-ai găsit motiv de milă! râse prințul. Crezi că aș fi mai fericit, dacă aș fi mai puțin calm? — Mai bine-i să fii nefericit, dar să știi, decât să trăiești fericit și... să te prostească cineva. Mi se pare mie sau nu credeți câtuși de puțin că aveți concurență și... de partea cealaltă? — Vorbele dumitale despre concurență sunt întrucâtva cinice, Ippolit. Îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
privindu-l totuși cu neliniște crescândă. — Ascultați! Știu că nu e bine să vorbești: e mai bine să dai pildă, să începi pur și simplu... eu am și început... și... și oare e într-adevăr posibil ca omul să fie nefericit? O, ce preț să aibă amărăciunea și nenorocirea mea, dacă sunt în stare să fiu fericit? Știți, nu înțeleg cum poate trece cineva pe lângă un copac și să nu fie fericit că îl vede? Să vorbești cu un om și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]